duminică, 31 iulie 2011

pareri pe care le impartasesc


1.

"Sa iesim din “sala de cinema” si sa privim chestiunea in cauza, din alta perspectiva. Vom putea constata, astfel, ca lumea isi desfasoara viata de jur imprejurul nostru si ca, desi chestiile de pe “ecran” ne privesc, (si inca cum!) , noi continuam sa le suportam consecintele fara nici o reactie!... Realizam ca fiecare dintre noi are un rol mut, intr-o piesa de pantomima, in care mimam cu totii ca ne traim viata...
La nivel global rolul nostru este nesemnificativ, suntem personaje anonime, suntem actori de decor... Simple umbre, voci soptite... Practic nu contam: nu ne facem auziti; nu ne facem vazuti; nu ne facem simtiti...
Daca restrangem cercul la o perspectiva mai apropiata, putem constata cu usurinta ca pentru cei din jurul nostru suntem personaje reale: cu trup, cu suflet, cu chip si cu glas... Oricine ne vede si ne ne cunoaste ar putea sti, daca ar vrea, ceea ce facem sau ceea ce zicem. In acest cerc avem un rol vizibil!
Si cu cat se restrange cercul social din jurul nostru, cu atat lumea care il compune vine in contact mai des cu noi, incepem sa ne cunoastem intre noi, sa ne stim capacitatile si sa stim , la nevoie, cand si cu ce sa apelam unii la altii pentru un sprijin. Avem deci, un rol activ!
Si daca vom continua cu apropierea, vom ajunge la un cerc relativ restrans, de regula la mediul familial si al prietenilor apropiati, unde rolul nostru este unul important. Aici suntem actori protagonisti, actori cu rol principal!...
Familia si prietenii apropiati ne cunosc bine si stiu ca, la nevoie, se pot baza pe noi, pe fortele, cunostintele si disponibilitatea noastra. Ei stiu ca, daca plecam la un drum impreuna cu o caruta si daca din intamplare aceasta nimereste cu o roata-n groapa, nu are nici un rost sa ne trantim cu fundul pe marginea santului si sa ne vaicarim; ca singura caruta nu iese... Trebuie sa ne incredem in fortele noastre, sa punem cu totii umarul, fiecare dupa puterea si priceperea lui, sa saltam impreuna caruta si astfel sa ne putem continua linistiti calatoria!
Sa vedem acum ce se intampla in cercul largit al tuturor rudelor si cunostintelor noastre, si in cel si mai mare al celor care ar putea sa ne cunoasca. Merg cumva treburile “ca pe roti”?
Da de unde!... “Caruta nostra”, a tuturor, s-a cam proptit cu rotile in sant si tot neamul sta si se vaieta: “Ce dezastru! Ce nenorocire!... Si uite ca nu pune nimeni mana sa faca ceva!...”
Susotesc cu totii si se uita chioras la vecini si se intreaba de ce acestia nu pun mana sa salte caruta, ca ar putea... Iar vecinii se intreaba: “De ce tocmai ei? De ce nu vine altcineva?” Si cum nu ia nimeni nici o initiativa, caruta ramane nemiscata...
Daca ne-am pune cu totii, am putea-o urni usor, dar cine sa faca primul pas?
Suntem cu totii, (pana la proba contrarie), persoane “de bun simt”. Dar suntem modesti si-l tinem doar pentru noi!... “Asta este!... Ce sa-i faci? Asa e viata asta a noastra, – amara!...”
Si asa va si ramane, daca nu vine cineva intr-o zi, sa ne zica:
- Haideti, fratilor! Ca: “YES, WE CAN !...”
Acest cineva, astazi, m-am nimerit sa fiu eu! Putea cu siguranta sa fie oricine altcineva, dar, ce sa-i faci? Asa e povestea cu “Oul lui Columb”!...
Scuzati-mi indrazneala, dar m-am saturat sa mai ascult cat de rau o ducem! M-am saturat sa traiesc intr-un “neam de bocitoare”, sa traiesc mereu cu “Drobul de Sare” pe soba si eu sa stau sa ma uit la el si doar sa ma minunez de cat e de periculos!...
Asa ca mi-am luat inima in dinti si de dragul copiilor nostri, al viitorului lor si al nepotilor, vreau sa va propun, cu toata modestia, initierea unei miscari sociale.

Sunt convins ca una din cauzele pentru care o ducem din ce in ce mai rau este reaua credinta si lipsa totala de bun simt, care ne-a fost indusa de catre cei platiti din banii nostri sa ne faca viata, daca nu mai buna, macar, mai NORMALA !...
Vreau sa precizez, inca de la inceput, ca nu o gandesc ca pe o miscare “contra” ceva anume; ci ca pe o miscare “pentru”...
M-am saturat de asemenea sa mai fiu “contra” (avem pentru asta un personaj “specializat”, pe nume GICA !...). Nu are rost. Daca ma uit la televizor si nu-mi place ceea ce vad, nu ma opreste nimeni sa schimb canalul. Si daca nu-mi place nici acolo ceea ce vad ... il inchid, si gata!
In toti anii de dupa revolutie, romanii au votat permanent “contra”: contra comunismului, contra lui Iliescu, a lui Nastase, a lui Basescu, etc..., fara sa se preocupe, insa, de ceea ce pune in locul lor... Important era sa nu mai fie cine a fost!...
Si rezultatele se vad, amarnic, in nivelul nostru de trai; in “fuga” romanilor peste hotare; in industria care s-a vandut pe bete de chibrituri; in agricultura faramitata si lasata de izbeliste; in economia care se prabuseste... si oriunde mai sunteti dumneavoastra capabili sa le vedeti...

Vreau doar sa traiesc intr-o lume in care sa o ducem bine cu totii. O lume in care oamenii sa se respecte si sa se ajute. O lume in care societatea sa recunoasca la adevarata si intreaga sa valoare, persoana umana, in baza competentei, meritului, sacrificiului, calitatii, cantitatii si importantei serviciilor, aduse de aceasta, societatii."

2.

"Paradoxal, sărăcia îi înrăieşte pe oameni, dar îi face şi solidari. Unui sărac, dacă-i ceri, îţi dă şi cămaşa
de pe el. Pentru că, ce-şi spune? « dacă n-am azi, n-am nici mâine ». În natură sunt buruieni pe care le
mănâncă şi bogatul şi săracul. Săracul le mănâncă de foame, bogatul pentru că, spune el, îi vine aşa câte-
o poftă şi ar mânca. Niciodată n-o să spună că le mănâncă pentru că sunt pe gratis. Săracul nu are nici
măcar posibilitatea de a fi altfel. Lui îi trebuie concret pâinea pe care trebuie să o pună pe masa copiilor.
Bogatul are o mie de de modalităţi prin care să justifice săvârşirea unei fapte imorale. Săracul niciuna.
Este sărac din vina sa, nimeni nu va pune la îndoială argumentele bogatului. Săracului nu ai nici ce să-i
pui la îndoială, fiindcă nu are argumente. Întreabă-l de ce este prapadit şi nu va şti ce să-ţi răspundă. Pe
cine să dea vina? Pe faptul, neconvingător, că aşa s-a născut? Pe societate? Păi, societatea e condusă de
cei care au şi nu dau doi bani pe părerile lui.»
George Lixandru Buzău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana