luni, 19 septembrie 2011

profetii


Mesajele profetice indică faptul că România şi poporul român au o misiune divină planetară. Atât indianul Sundar Singh cât şi ciobanul clarvăzător Petrache Lupu, şi alţii au profetizat, fiecare la rândul său, despre menirea spirituală a poporului român în cadrul procesului de trezire spirituală planetară care va avea loc pe planeta Pământ. Clarvăzătoarea Vanga Dimitrova indică acelaşi lucru:
"In bucuria acestei lumi, în România Îşi va începe lucrarea Cel promis. Mai târziu, atunci când va fi recunoscut de aceia care sunt drepţi şi aleşi, se va bucura întregul Pământ de naşterea Lui. Dumnezeu Îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii Săi, până când va veni ceasul Său. Cu puterea de sus, de la Dumnezeu, El va fi dăruit. Pământul, apa si focul Îi vor veni în ajutor. Odată cu începerea lucrărilor Lui în aceasta lume, tot ceea ce este construit pe minciună si pe rău se va nărui. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care Îl vor recunoaşte vor fi aceia din propriul său popor din care El a ieşit. Drept răsplată, El va aduce apoi acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii Divine din această lume. Acest popor va deveni, prin îndreptarea sa, o adevărată pildă vie pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal de fier, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, singur îl va mânui".
(sursa: internetul)

Un comentariu:

  1. Apropo de astre , de predictii astrale , de Romania , de profetiile pentru Romania si de profetii ei .
    Uitati-va aici la o profetie care s-a adeverit in cele mai mici amanunte si care a sfidat pur si simplu vointa si interesele a 5 televiziuni si a 3 mari partide politice .
    Videoclipul se numeste ,, Traian Basescu are paranormali foarte puternici ,, si poate fi vizionat pe youtube .
    Eu am avut un soc mai ales dupa ce am vazut cine este acest roman , cate carti a scris dar mai ales si cu ce se ocupa el de douazeci de ani incoace :
    http://www.youtube.com/watch?v=Pc7Ss6xHSqk&feature=youtu.be

    RăspundețiȘtergere

nu facem atac la persoana