duminică, 25 septembrie 2011

RASPUNS


@Dinu:

Comentati: "Pe de o parte suntem si puturosi, ne consolam cu cine stie ce prostii, apoi coruptia la nivel inalt, ai in cine sa mai avem incredere?"

Este stiut, lenea (comoditatea) este trasatura definitorie a romanului. Din lene, combinata cu o parere buna despre sine, respingem munca grea, cea la care Dumnezeu ne-a pedepsit, prin care sa ne hranim zilnic, si am ales urcusul spre spre structurile puterii, spre locuri caldute din care nu numai ca poti sa faci mai nimic, dar poti avea intr-o zi cat altii, prostimea, nici intr-o viata.
Tot din lene, combinata de data asta cu frica, nu intelegem drepturile vietii si, pentru cativa marunti aruncati in praf, acceptam instinctual supunerea, cersim mila privind spre acelasi Dumnezeu sa faca dreptate si abandonandu-ne definitiv voiei Sale. Acest "si puturosi" ascunde , probabil" sintagma "prosti de dam in gropi".

Spuneti apoi ca "ne consolam cu cine stie ce prostii". Aici v-ati dat de gol identitatea lasand sa va banuim desteptul care, bineinteles ca nu spune prostii. Ca cele scrise pe aceste pagini de tarana, le-as vedea. Bineinteles ca  "a schimba lumea" este o prostie, daca ideea este abandonata repede dupa naivitatea entuziasmului adolescentin plus ca este imposibil sa faci asa ceva - istoria ultimilor 15000 de ani infunda orice drum inspre aceasta directie. Spunea aseara Stefan Andrei: "studiile universitare sau limbile straine nu presupun si o viziune politica." Eu am raspuns unui  filosofo-interpelant-virtual ca lumea poate fi schimbata doar de cineva care vine de foarte de jos, daca are o viziune si sustinerea celor multi, respectiv daca acestia il vor recunoaste. Eu am aruncat din minte orice nu are legatura cu acest echilibru universal - numesc lumea pe care insusi Dumnezeu o va statornici, o lume cu respect pentru viata si-n care partea umana lucreaza  pentru sine si nu pentru altul ( deci nu este exploatata) -, si-mi incerc integrarea in spatiul inconjurator realizand armonii cu oamenii si celelalte fiinte vii, tragand cu cate puteri am, tot ce pot inspre punctul de intalnire cu Tatal Creator, profetit de Isaia in Biblie.

Incheiati interventia dv cu un fel de parabola:"ai in cine sa mai avem incredere?", filozofie apartinand, dupa unii, "sindromului omului mic". A cauta permanent increderea in cineva inseamna a-ti neglija puterea si a te autoexclude punandu-ti limite vietii proprii si transformand-o, astfel, constient, in second-life. Nu, domnule. Increderea o dai aproapelui care-ti conduce viata, dar, imediat cum ti-a inselat asteptarile, iti iei viata inapoi si te conduci singur. Nicidecum nu alergi tot timpul cu viata ta in maini catre unul si altul si altul rugandu-i sa ti-o conduca. Risti sa ajungi, oarecum ridicol, sa nu mai ai incredere in nici unul dintre cei care te inconjoara. O filozofie simpla spune: daca nu-ti place lumea in care traiesti, fa o alta. Si,-n functie de unicitatea proprie, alegi sa te retragi in pustie, pe o insula sau la marginea padurii, ori iti iei o bucata de pamant in mijlocul campului si rupi contactul cu inconjurul. Si traiesti in lumea aceea, numai a ta. Daca, insa, te sperie singuratatea sau nu poti fara aglomeratia umana, incerci sa-i convingi pe ceilalti de adevarul tau, obligatoriu te unesti cu cei care-ti seamana, si duci/duceti o lupta si va multumiti cu putinul castigat ( oricum e mai bine decat nimic!)In cazul dv, intrucat am banuit ca sunteti destept, n-ar trebui sa fie prea greu.
Daca ne marturisiti incotro mergeti sau cum vi se pare potrivit sa vietuim ca fiinte inzestrate cu ratiune, s-ar putea sa avem drum comun, si va poftesc ca urcati in... tirifleasca noastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana