luni, 7 noiembrie 2011

Omul cu mustață de fum

Omul cu mustață de fum

Omul cu mustață în dublu exemplar,
Omul cântă din mustață imnuri de slavă
Pentru sine, mustața lui este din sârmă ghimpată,
În loc de mustață poartă un fuior de fum.
Fiecare dă o soluție, murim fiecare dintr-o soluție,
O jucărie explozibilă, fum dens violaceu, sârmă electrică,
Bordelurile ambulante pentru bieții soldați se înmulțesc,
Armistițiul se va încheia într-un bordel,
Se va servi cianură la masa tratativelor,
Cine dorește poate să aleagă un atac cerebral la o vilă
Bine păzită, dar omul cu mustață de fum
Nu va muri niciodată.

BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana