marți, 31 ianuarie 2012

ce părere aveți de Partidul Dreptății?

Am scris pe Rețeaua literară și pe Facebook diverse propuneri, nu le mai reiau aici. mersi.

Nostradamus prezice DESFIINTAREA TAXELOR

 "Diferentele intre limbi vor disparea. Potrivit lui Nostradamus, ca urmare a unei inventii pe care o denumeste "un nou aparat", lumea va fi "asa cum a fost inainte de Turnul Babel". Explicatia cercetatorului este ca Nostradamus s-a gandit la un fel de masina de tradus universala, poate un calculator. Profetul spune ca aceasta descoperire va duce curand la disparitia natiunilor. Economia mondiala se va prabusi odata cu disparitia averilor lor, "bogatii vor muri de mai multe ori", spune profetul. Soarele va furniza intreaga energie. Actualele surse de energie vor fi inlocuite de o putere ieftina, care se gaseste din belsug, provenind din ceea ce Nostradamus denumeste "Regele Cerului". Potrivit cercetatorului, este vorba de o descriere a unui satelit care capteaza energie solara si o transmite spre Pamant. Oamenii vor trai 200 de ani. Progresele medicinii vor prelungi durata de viata medie a omului la 200 de ani. O persoana de 80 de ani va arata ca una de 50, spune profetul. Numarul homosexualilor va creste de patru ori. Din motive inexplicabile, numarul "barbatilor care ii iubesc pe barbati va fi de patru ori mai mare", prezice Nostradamus. Vechile metode chineze de vindecare vor inlocui medicina moderna". Insanatosirea va veni din Est", scrie Nostradamus. Pe baza bioenergiei transmise prin maini, metoda va permite si celor care nu au pregatire medicala sa vindece boli, de la constipatie la cancer. Toate impozitele vor fi desfiintate. O revolta de masa va duce la desfiintarea definitiva a impozitelor. "Oamenii vor refuza sa plateasca impozite regelui", scrie prezicatorul. Nuditatea va deveni un lucru comun odata cu imbunatatirea conditiilor de sanatate datorita unor gene mai bune, oamenii vor fi multumiti de trupurile lor si treptat publicul va accepta goliciunea. Radiatiile vor usca Pamantul. "Regele va fura padurile, cerul se va deschide, campurile vor arde din cauza caldurii", scrie Nostradamus. Este un avertisment ce arata ca distrugerea padurilor tropicale va duce la subtierea stratului de ozon, expunand Pamantul radiatiilor ultraviolete nocive. Urmatorul Papa va fi asasinat. Un papa carismatic va fi omorat in timp ce viziteaza o tara straina, declansand tulburari planetare. Dr. Fourier afirma ca este vorba de succesorul lui Ioan Paul al II-lea, deoarece Nostradumus il descrie "tanar". Religiile oficiale vor disparea. Asasinarea Papei va declansa un razboi sfant si, drept rezultat, bisericile sub forma actuala nu vor mai exista, spune Nostradamus, adaugand insa ca oamenii vor continua sa se roage si-si vor mentine credinta in Dumnezeu. Cei mai multi oameni vor parasi Pamantul si vor trai aiurea. In urmatorii 300 de ani, omul va coloniza alte sisteme stelare. Pentru majoritatea oamenilor Pamantul "va deveni un mit", prezice Nostradamus. Sfarsitul lumii va avea loc in 2436. Nostradamus declara cu certitudine ca istoria umanitatii se va sfarsi la 1 octombrie 2436. El nu indica mijloacele prin care omenirea va fi distrusa, dar sugereaza ca fiinte pe care le denumeste "dusmanii nostri vechi" vor incepe un razboi."

SURSA: http://rodikaclub.blogspot.com/

"a treia cale" isi dezvolta radacinile

http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/02/01/miscarea-politica-%E2%80%9Ea-treia-cale/

Corabie fără căpitan?


de Gheorghe Verman

"Energiile umane sunt anevoie de încătuşat. Sabia, vestita sabie a lui Damocles, ameninţă să cadă. La români, povestea cu drobul de sare e una pilduitoare. Cineva tot trebuie să îndrăznească, să aibă iniţiativa. Nu e prea greu să-ţi imaginezi că orice neajuns, odată acutizat, declanşează nemulţumiri sociale. A da veşnic vina pe criză e ca şi cum i-ai acuza pe oameni că mai vieţuiesc. În plus, la noi, la noi la români, crizei economice i se suprapune o adevărată criză morală. Aşa se face că cele trei componente ale păcii sociale – securitatea alimentară, de sănătate şi personală – au fost date la spate. „Se descurcă fiecare cum poate“, a decretat vlădica.  La noi, decidenţii aplică legea veşnicirii în dregătoriile pe care, vezi bine, le ocupă doar vremelnic. Lor li se cuvine totul! Dialogul e unul al surzilor. Averea ţării a fost dijmuită. Calicii de odinioară sunt astăzi prosperi nababi. Poate deci crede sătulul flămândului? La noi, investiţiile, câte sunt, poartă în ele stigmatul lăcomiei. Nu oportunitatea contează, ci întotdeauna profitul celor cu pâinea şi cuţitul. Legea economică de bază – tăierea, ciuntirea cheltuielilor sociale. Foarfeca nesăbuinţei a retezat salarii, pensii, ajutoare sociale, bugete primordiale prin importanţa lor, precum agricultura, învăţământul, sănătatea, liniştea publică. Urmarea? Săracă ţară bogată!"


Invata de la bambus!



Se spune ca odata un om si-a pierdut slujba, apoi relatiile si era pe punctul de a-si pierde credinta si viata. Cu o ultima sfortare a mers in Biserica sa ceara ajutor:
“Doamne”, a spus el. “Poti sa-mi dai un motiv temeinic pentru a nu renunta?”
Iar Dumnezeu i-a raspuns: “Invata de la bambus. Cand se abate urgia se indoaie, darniciodata nu se frange, pentru ca odata scapat se inalta din nou drept si viguros.
Vezi tu, cand am facut padurea am plantat si seminte de feriga si de bambus. Pe amandoua le-am udat, le-am dat lumina si le-am ingrijit. Feriga a rasarit imediat. Era ca un covor verde stralucitor ce acoperea pamantul. Dar samanta de bambus n-a dat rod. Si totusi nu am renuntat la bambus.
In al doilea an feriga a crescut mai puternica si bogata. Bambusul nu a dat nici un semn de viata. Dar nici de aceasta data nu am renuntat.
Si nici in al treilea an samanta de bambus nu a rasarit. Si tot asa in al patrulea. Dar Eu tot nu l-am abandonat.
Abia in al cincilea an a aparut un vlastar timid. Comparat cu feriga era considerabil mai mic si neimportant…
Sase luni mai tarziu insa, bambusul s-a ridicat cam la 30 metri inaltime. Ii trebuise cinci ani pentru a-i creste radacinile. In ele va gasi puterea si tot ce are nevoie pentru a supravietui. Dupa cum vezi, nu as da niciunei creatii de-a Mea o provocare mai mare decat ar putea indeplini.
Stii tu, copilul Meu, ca in tot acest timp cat te luptai, de fapt iti cresteau radacini?
Daca nicio faptura nu e uitata inaintea mea si nu abandonez macar un bambus, cum as putea sa te parasesc pe tine, incununarea creatiei Mele.
Nu te compara cu altii. Bambusul si feriga au meniri diferite. Si totusi, impreuna, dau padurii splendoare si diversitate.”
“Timpul tau va veni”, a mai spus Dumnezeu. “Vei creste inalt.”
“Cat de inalt voi creste?” a intrebat copilul din om.
”Cat de inalt a crescut bambusul?” a replicat El.
“Cat de inalt a putut?” a mai intrebat omul.
“Da” a raspuns Domnul. “Roaga-te si-ti vor creste ramurile spre cer.”
“Zilele bune ne fac fericiti; zilele rele ne dau experienta; amandoua sunt esentiale pentru viata.”

luni, 30 ianuarie 2012

Romania incotro?

spicuiri dintr-un articol scris de Nicolae Balint:

"Lumea se schimbă. Într-un ritm accelerat. Pe întregul mapamond este tot mai evident faptul că democrația este în suferință. Nici modelele economice urmate până în prezent nu mai satisfac. Se pare că democrația și-a epuizat resursele și și-a atins limitele. Spre ce ne îndreptăm? Care va fi viitorul Europei (încă unite) sub forma ”hibridului” UE? Dar al României? Este oare nevoie de un nou model economic întrucât cel actual nu mai corespunde? Și care ar fi acel model economic (panaceu) care merită a fi urmat și pe care să-l urmeze și România? Există oare vreo similitudine între timpurile pe care le trăim în prezent și cele de acum mai bine de 80 de ani? Există multe, foarte multe întrebări... Despre posibilele evoluții în contextul degradării continue a situației politice și implicit a cele economico-sociale în Europa și în lume, dar și despre posibilele riscuri de securitate pentru România și continentul european, în exclusivitate pentru cotidianul „Zi de Zi”, câteva opinii ale unor foști înalți funcționari din diplomația românească și din serviciile speciale românești."

"Popoarele nu pot fi conduse prin “asociații de voluntari”, nici de state al căror lubrifiant este corupția instituționalizată în rețele internaționale”.


"Corupția reprezintă un factor major de risc la adresa securității naționale, ea atacând însăși bazele statului. ”Corupția în sferele celor trei puteri ale statului, arată generalul Rogojan, ineficiența administrației publice, creșterea economiei subterane, dezechilibrele macroeconomice, imixtiunile politice și de altă natură în justiție, legiferarea pentru legitimarea intereselor unor clanuri, refuzul atragerii fondurilor europene (deorece nu aduc “comisioane”) au devenit provocări extreme. Alte riscuri vizează valorile personalității, în dimensiunile identității, patrimoniului, educației, a sănătății și a suportului economic al libertății. Vai de poporul căruia i se vând pământul și bogățiile naturale: aurul, sarea, pădurile, apele…i se distruge agricultura, elementele de infrastructură critică, devenind, astfel, dependent de puterea economică a transnaționalelor, cu suveranitatea și libertățile mutilate ori anulate. Condiția sine qua non a libertății este proprietatea. Care mai este proprietatea poporului român și câți dintre cetățenii României dispun de starea economică care să le elibereze deciziile și acțiunile de constrângerile materiale? Cine și de ce atentează la valorile supreme ale Constituției, atacând și distrugand statul social? Societatea devine tot mai accentuat polarizată.”

"Bogații au devenit în ultimii 15 ani tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. Cincimea de sus, aceea a bogaţilor, pe scara veniturilor, este de 9 ori mai bogată azi, comparativ cu situaţia de acum 15 ani, iar cincimea de jos este de 5 ori mai săracă azi, decât acum 15 ani. Și în România, sistemul care ne domină a sporit sărăcia verticală, adică a redistribuit sărăcia şi foamea de mâine spre cei mai săraci şi bogăţia de mâine spre cei şi mai bogaţi de astăzi. De asemenea, nu sunt prefigurate soluții pentru incluziunea socială a categoriilor defavorizate””Am intrat în anul 2012, a declarat generalul Rogojan, cu niște provocări externe de proximitate geopolitică, care vin mai din urmă: radicalizarea politicii naționale a Ungariei, perpetuarea ostilităților Ucrainei, escaladarea antiromânismului în Serbia, instabilitatea politică din Republica Moldova (un stat, totuși, locuit de români). Toate acestea, în contextul redobândirii de către Rusia a  statutului de mare putere și a relansării subversiunii de către serviciile speciale ale statelor din C.S.I. Provocările de proximitate vor favoriza mișcările pro-autonomiste și deteriorarea situației comunităților românești din statele vecine.” Nu pot încheia fără a menționa continua degradare a calității mediului, insecuritatea alimentară și presiunile criminalității transfrontaliere, în cele cinci componente principale: migrația ilegală, traficul de droguri, contrabanda, spălarea de bani, pirateria informatică”.


atitudini


"Actualele partide politice nu mai reprezintă pe nimeni, ele îşi reprezintă doar propriile interese de grup, ale clientelei politice, sau a unui mic număr de aşa-zişi fruntaşi politici, având în mod vădit o structură de clan, cu foarte multe afinităţi primitiv-tribale.

Toate formaţiunile politice vorbesc de mama focului în numele românilor, dar nu fac nimic pentru ei, iar românii ţipă în stradă că tot politicul de la stânga la drepta reprezintă aceeaşi mizerie, dar ei nu iau în seamă nimic, ba mai mult încearcă să forţeze cu toate mijloacele posibile obţinerea, pe spatele amărâţilor de români, a cât mai multor profituri.

Faptul că aceste formaţiuni politice nu mai reprezintă cam de mult pe nimeni, se vede foarte clar şi în limbajul liderilor politici care ies cu multă obrăznicie în faţa presei unde fac declaraţii stufoase care încep cu deja tradiţionalul „noi considerăm... şi am decis să facem...”


În baza cărei consultări cu reprezentanţii electoratului care v-au investit ca reprezentanţi ai lor consideraţi dumneavoastă şi decideţi să faceţi un lucru pe care electoratul nu şi-l propune şi nici nu v-a delegat să-l faceţi? Iată că la această întrebare nu se poate răspunde afirmativ, dar tot reprezentanţii politicului fie cei din opoziţie, fie cei din coaliţia de guvernare vorbesc despre aşa-zisa dictatură care începe să se înscăuneze în România. Domnilor politicieni, păi cu un asemenea comportament tocmai dumneavoastră declanşaţi mugurii dictaturii politice. Dumneavoastră consideraţi, decideţi şi faceţi numai ce vă taie capul pe voi şi mai ales ce vă avantajează, dar nu luaţi în considerare nimic din ceea ce îşi doreşte cetăţeanul sau comunităţile pe care în mod mincinos spuneţi că le reprezentaţi.

Totul în jurul lor PUTE şi ne strică şi rostul nostru. Dacă au venit la putere pe minciună, pe înşelarea alegătorului, pe promisiuni deşerte, cred că astăzi a venit timpul să dea socoteală. Trist este că fiecare formaţiune politică, prin liderii ei, reprezintă un sâmbure dictatorial manifestat atât prin comportament, dar mai ales prin declaraţii. Toţi ne sfidează, toţi se cred buricul pământului


Faţă de starea de fapt descrisă, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să intervină imediat, să ceară în mod public restructurarea formaţiunilor politice pe criteriile care cu adevărat definesc partidele, demiterea tuturor politicienilor care prin activitatea desfăşurată au dovedit că nu şi-au înţeles menirea şi nu au acţionat în baza unui sistem democratic şi care au manifestat un comportament dictatorial şi mai ales mincinos faţă de electorat."

Mircea Vintilescu

vineri, 27 ianuarie 2012

Zeciuiala.




Aseară a fost Dan Diaconescu invitat la B1. Spunea că el anulează toate impozitele, dar va introduce doar 4 (cum vine asta?), una dintre ele fiind zeciuiala. Da, zeciuiala este o taxă de bun simţ, dar nu cum o vede el. Am avut cu ani în urmă impozitul de 3% pe cifra de afaceri, aplicat firmelor mici şi, după tensiuni manifestate intens în ţară, s-a renunţat pentru 16% impozit pe profit. 3% era un abuz! Inchipuiţi-vă ce înseamnă 10%?

Să socotim. Dacă eu cumpăr un pachet de ţigări cu 10 lei şi-l vând 10,5 lei, cu 3% dădeam statului 0,3 lei, când impozitul pe profit era (16% din mai puţin din 0,5 lei) maxim 0,08 bani - de 3  -4 ori mai puţin. Acum Diaconescu zice că va cere 10%, adică 1 leu şi ceva. Deci ia 1 leu de la mine, 1 leu de la cel care mi-a vândut mie ţigările (engrosist), 1 leu de la producător... Statul, în viziunea celui ce se vrea preşedintele nostru, nu ia 1 leu în total (de la toţi aflaţi pe fluxul de producţie-comercializare al pachetului cu ţigări, ci câte 10% de la fiecare. Cine pierde? Cetăţenul, fiindcă eu voi adăuga leul statului, plus profitul meu. Şi ţigările vor costa cu multiplicări de 10% de atâtea ori câte firme se implică în această afacere. Acum, când poporul sare în sus la o mărire de 1% (vezi benzina). Partidul Poporului este el, în acest caz, al poporului?

Totuşi zeciuiala este un concept bun când se referă la profit şi nu la preţul de vânzare/cifră de afaceri. Ea trebuie lăsată la bunul simţ al întreprinzătorului - dai 10% să-ţi meargă bine afacerea, ca o ofrandă adusă comunităţii.

"A treia cale" crede că trebuie să dispară orice impozit din ţară, în primul rând cele obligatorii, şi să se termine, astfel, cu orice corupţie a Statului, apărută prin colectarea cu forţa a dărilor împovărătoare şi gestionarea sacului cu bani de că aşa zişii aleşi! Administraţia să funcţioneze minimal, prin voluntariat, iar din donaţii (zeciuieli) să plătim, printr-un sistem, transparent ca o fereastră, doar apărarea din afară şi din interior a cetăţenilor. Celelalte nevoi ale făpturii umane (învăţământ, sănătate, pensie/ajutor social etc.) să fie rezolvate prin asociere benevolă la construirea unor instituţii independente, menite s-o slujescă.

joi, 26 ianuarie 2012

jurnal de bord: 26 ianuarie 2012


Poporul roman este iarasi infrant: inaintele de maine va fi acelasi de cand nu se revolta. A castigat teren forta care se pregateste in umbra sa straluceasca pe scena politica. O stiu, o urmaresc de ceva timp. Da, e ea.

De ani buni urmaresc, scriitoriceste, sufletul uman din real, m-am pregatit la el, ca la o scoala inalta, sa ajung sa-i prevad reactiile, pentru a-l intelege si sti convinge de adevarul meu, la o adica.
Am studiat in zilele acestea ale rascoalei fete de oameni, cuvinte si atitudini si am trimis inspre ei momele dulci, colorate sau mirositoare. Apoi am asteptat indelung, cu lupa, sa vad ce se-ntampla. Astfel am intrat in contact cu oameni si am fost cantactat. Certitudinea mea este ca centrele de idei sunt cu mult inainte gandite, ca,-n situatii tensionate, sa indeplinesca o misiune. Cand cineva striga dupa apa si-i pui sub buze apa, ce sa-ntelegi cand nu te vede, nu-ti raspunde, ba striga mai abitir? Cand un om zice ca vrea apa, apa mea, si-l invit s-o soarba pe saturate, ce sa-nteleg cand intra-n mutenie si dispare in lastaris? Am certitudinea azi ca revolutia de 13 zile are "victoria" ca va fi condusa de exact cei impotriva carora s-au rasculat. Marginea infuleca doar niste firimituri. Halal!

 Spontanii au iesit cu sufletul in palme sa-si strige oful. Si l-au strigat. Minunea a tinut 3 zile, ca orice minune, dupa care a fost prelungita artificial cu manifestanti de profesie, bine platiti de cei constienti ca acolo-i o lupta, de cei deja angrenati.
Si e vreun castig? Eu notez 2. Primul este ca USL a bagat in program, luandu-ma dupa revendicarea unui reprezentat, pentru prima data dupa '89, "plata muncii ca-n Europa."  Apoi, iesirea in strada se va solda, probabil, cu o modificare a legii electorale, care sa prevada posibilitatea de a nega cu stampila de vot clasa politica, in intregul ei. Acestea sunt prevederi vechi inscrise in programul "a treia cale".

Don Quihote spunea:"sa alergi unde viteji nu se-avanta, chiar daca sanse nu ai de castig, nu coteaza daca-nvingi sau de pierzi, asculta-ti chemarea."

miercuri, 25 ianuarie 2012

fragmente dintr-un interviu cu Dorel Vişan

Autor: DANA ANDRONIE



România a ieşit în stradă. Ce are de câştigat?

Dorel Vişan: Nu-şi poate pierde decât lanţurile, cum spunea odată proletariatul. Dacă după 20 de ani de libertate românul strigă LIBERTATE!, însemnează că încă nu s-a trezit. Abia se întoarce pe partea ailaltă şi vorbeşte în somn. Ca să câştige ceva, să câştige ce a pierdut, românul trebuie să fie conştient, în primul rând, de propria sa soartă. În România ultimilor 20 de ani, lumea se orientează numai către domnul preşedinte şi domnul prim-ministru. Dar, ei sunt ultimii în şir. Înaintea domniilor lor este un şir lung de răpitori. În ţara asta, care acum 20 de ani avea toţi puii sub cloşcă – sta­tul fiind al tuturor –, astăzi puii sunt sub aripa unui grup de răpitori. Deci ulii se îngrijesc de puii găinilor. În aceşti ani s-a distrus un sentiment foarte profund al românilor: onestitatea între cetăţeni.


Cum să mai avem onestitate, când trăim în minciună?

Nu e nou acest lucru. Am mai avut perioade din acestea. Şi Vlahuţă a spus în 1907: „De sus şi până jos s-a întins minciuna! Ea leagă şi dezleagă, în ţară, toate”. Uite că şi astăzi trăim acelaşi lucru.



Ce dovedeşte această istorie care se repetă?

Dovedeşte că am mai pierdut un lucru extraordinar: simţământul memoriei. Noi, românii, nu mai avem nici simţământul istoriei, nici sim­ţă­mântul memoriei. Aici este marele ne­caz. Pentru că civilizaţia pe care am făcut-o în ultimele două decenii este o civilizaţie falsă. Ea nu e făcută de români, e făcută de străini şi de se­mistrăini, cum spunea Eminescu, care au falsificat şi drept, şi viaţă pu­blică, şi datini.



Românii mai ştiu pe ce lume sunt?

Şi ăsta-i un mare necaz! Nu mai ştiu! În 1821, când Tudor Vladimire­scu s-a ridicat în revoluţia lui, i-a spus îm­păratului Turciei: „Vă cerem trecutul ţării înapoi! Cu domnia ei, cu le­gile ei vechi, cu datinile ei”. Ei bine, noi nu numai că nu am cerut trecutul ţă­rii înapoi când ne-am băgat sub Eu­ro­pa, ci ni l-am dat la o parte, ca să ser­băm serbările altora. Ne-am ne­no­rocit limba, ne-am nenorocit gene­ra­ţiile tinere, printr-un milion de formări, deformări şi reformări, ajun­gând, cum spunea Pascal, la con­clu­zia că un lucru, cu cât se schimbă mai mult, cu atât e acelaşi. Eu nu zic că trebuie să întrerupem relaţiile cu po­poarele mari sau cu cele mici, aşa se crează o lume prin dialog, dar trebuie să ne exprimăm cu cuvintele noastre.



În 1989 aţi ieşit în stradă şi aţi vorbit mulţimii. Veţi ieşi şi în 2012?

Nu. M-am pârlit o dată. Am ieşit în 1989 şi am crezut că facem ceva bun şi uite unde am ajuns. Sunt aceleaşi idealuri, dacă vă uitaţi la ce se strigă... Însă atunci ne-am ridicat împotriva unei forme de organizare socială care te îndemna la lucru. Acum ne ridicăm împotriva unei forme care ne îndeamnă la minciună şi la furat. Acesta este progresul care s-a făcut în 20 de ani. Nu ne-am lecuit. Cei care fac revoluţie acum vorbesc prin somn... Atunci de ce să mă mai ridic? Eu sunt foarte deza­mă­git de ce se întâmplă în cultura ro­mâ­nească. Am observat că poţi discu­ta cu un om care doreşte binele ţării şi al poporului. Dar, cu un om pentru care binele naţiei lui este doar un pretext, iar binele lui propriu e ţinta adevărată, cu ăsta nu poţi discuta!



Credeţi că protestele vor schimba ceva?

Dacă nu iese toată ţara nu se va întâmpla nimic, şi ţara nu mai iese, pentru că românul s-a învăţat să fie parazit. Omul nu mai seamănă cu Dumnezeu. Nu mai are strălucirea Lui. Este mulţumit să aibă propria lui strălucire şi l-a părăsit pe Dumne­zeu. A luat viaţa pe cont propriu, şi Dum­nezeu nu l-a pedepsit, nu l-a mus­trat. L-a împins la marginea lu­cră­rii Lui, şi atunci omul s-a degradat şi s-a transformat în neom. Singura for­mă de a reface problemele acestui neam este întoarcerea înspre umani­ta­te, întoarcerea înspre omenie, în­spre poruncile fundamentale, în­spre legile din interiorul fiinţei românului.

Mai avem o şansă la vindecare? 

Avem o şansă dacă readucem în memoria noastră ce a fost bun în ţara asta, dacă revenim la propriile noastre obiceiuri şi dacă folosim oameni care ştiu unde-i popa cu slujba. Cetăţeanul, dacă ar vedea că nu se mai minte aşa de tare, s-ar reorienta spre muncă, spre dreptate. Ideile şi princi­piile sunt cuvinte care se pot învăţa pe de rost, fără ca să treacă prin sângele, prin seva celui care le recitează... Cetăţeanul trebuie să vadă că aceste lucruri au fost învăţate pe de rost şi că cei care le-au spus sunt nişte falşi propovăduitori. Şi în Evanghelie se spune: «V-am trimis porpovăduitori şi i-aţi ucis!» Aşa facem şi noi. Cred că chestiunea socială a României vine de la o formă de parazitism”. Trăim într-o societate parazită, nu mai avem producători. Avem doar intermediari. „Veneam zilele trecute de la Alba Iulia, unde am ţinut un recital despre Eminescu, într-o biserică – povesteşte Dorel Vişan. Eram cu nişte oameni luminaţi în maşină şi dintr-o dată vedem o clădire superbă. Ne gândeam că s-a făcut o uzină, o fabrică... Numai că pe ea scria Carrefour. Grădinile noastre de zarzavaturi au fost distruse, s-au creat miile de mall-uri şi de magazine mari, care vând otravă pentru oameni, vând mizeriile astea de roşii şi de salate şi de morvoci crescute în laboratoare de chimie. Asta mănâncă românul, când avem atâtea livezi lăsate în paragină, milioane de hectare de pământ nelucrate! Am trecut într-o zi pe la Dumitra, comuna acea vestită dinspre Năsăud-Bistriţa. Era renumitul vin de Dumitra. Toate viile acelea sunt în paragină. Nu le-a mai lucrat nimeni şi s-au dus... lumii de suflet. 

Viitoarele alegeri vor fi o mare surpriză sau o mare cădere? 

Fie vor fi o mare surpriză, fie vor fi o mare cădere. Cale de mijloc nu există. În 1989, doamna Cornea îmi tot spunea: «Să-i excludem pe cei pătaţi!». Ei, acum avem alţi pătaţi!  L-am auzit pe domnul Ponta cum a spus: «Îi vom primi înapoi pe toţi acei care au fost daţi afară, îi vom primi înapoi pe toţi cei care au manifestat...». Părerea mea este că i-a şi uitat. Au alţi oameni pe care să-i primească. De acum, din viaţă – cum se spune –, trebuia să-i cheme pe tovarăşii ăştia care le-au spus lucruri bune, care sunt formatori de conştiinţe, să se consulte cu ei, nu trebuie să le dea funcţii. Trebuie numai să-i întrebe: «Măi frate, de ce te-ai aruncat tu de la balconul Tribunalului sau al Parlamentului?».  Sau: «Ce ar trebui să facem noi ca să fie bine?».”








Există viață după conștiință?



Când înțelegi că ești o curgere mecanică a unei substanțe indiferente ce mai poți face?
O posibilitate ar fi să alegi calea zădărniciei și a propriei inutilități, să-l întâlnești la capătul ei pe Cioran, zvârcolindu-se în capcana recursivității, și să i te alături până când moartea te va elibera.

O altă posibilitate ar fi să te bucuri că de fapt nimic nu contează, că nu există limite în afara celor adânc înrădăcinate în matricea existenței, de care oricum ești foarte departe, și să te apuci să-ți trăiești viața ca și cum n-ai avea nimic de pierdut. Dar ce vei face? Orice. Poți încerca să testezi limitele, să le descoperi, să aduni noi cunoștințe, noi modalități de a face lucruri mai complicate, incomensurabile și inimaginabile pentru mintea ce încă doarme. Dar, cu cât faci asta, cu atât îți vei limita din alegeri și cu atât te vei apropia mai mult de recunoașterea ultimului adevăr: propria zădărnicie.

Dar, pentru conștiința abia trezită, acest ultim adevăr e încă departe, încă mai este timp pentru distracție, pentru descoperiri. Poate, în cele din urmă, îți poți înțelege până în cele mai mici amănunte propria funcționare și o poți schimba, te poți schimba, fundametal, structural, total. Poate mai apoi poți înțelege întreaga structură a universului, poate că poți crea la rândul tău alte universuri. Te poți distra, și te poți simți Dumnezeu, dar dacă este ceva adevărat despre Dumnezeu este că este în totalitate singur.
Mda... singurătatea. Nu cumva asta este ultima frică? Să fii singur, să nu mai ai pe cine să dai vina, de cine să râzi, la cine să ții, cui să-i povestești toate ideile, realizările și eșecurile tale. De cine să te ferești, cu cine să lupți. Să nu mai existe nimeni care să-ți vorbească și căruia să-i pese de tine, sau măcar să te urască. Nimic, doar indiferență totală. Doar tu cu tine. Liniște.
O existență deprimantă. O existență la care nu ai vrea să te gândești și de care nu ai vrea să ai parte. Mai bine te păcălești. Dar pentru cât timp? Pentru totdeauna, dacă s-ar putea... dar nu se poate.

Vă spun eu, moartea este întotdeauna de preferat singurătății. Conștiința de sine este propriul său dușman.

Poate de aceea omul creează atâta separare, ca să evite întâlnirea cu sine. Așa se poate explica tot.

Cel mai bine ascuns adevăr este că nu există separare.

Ați observat nevoia psihică de a avea un obstacol de trecut, un dușman de răpus, un scop de atins?
Este în regulă să existe un "noi" atâta timp cât există un "ei", sau un ceva exterior cu care ne confruntăm și căruia să-i "supraviețuim". Interior și exterior.

Dualitatea, separarea, este la fel de necesară psihicului uman, precum este apa organismului.

Odată ce înțelegi toate astea singurul lucru care-ți mai rămâne de făcut este să "mori psihologic", cum spunea Krishnamurti. Să încetezi să mai exiști ca entitate separată, divizată de restul existenței și să accepți adevărul, acela că ești o matrice informațională, al cărei destin este în totalitate determinat, nu la nivel local, desigur, ci ca finalitate. Iată deci și răspunsul la întrebarea de la început. În realitate nu există o alegere pe care o poate face conștiința, doar o amânare.

Nu contează cât de complicată este structura care susține conștiința sau cât de multă înțelegere are acea conștiință despre propria structură. Astea sunt doar detalii, pași pe scara evoluției. Esența conștiinței transcende toate astea și este aceeași. O conștiința mică și o conștiință mare au aceeași esență, aceeași percepție fundamentală despre sine.

Deci există viață după conștiință?
Există doar viață și nimic altceva...

sursa:http://guvernare-libera-ro.blogspot.com/2011/11/exista-viata-dupa-constiinta.html

marți, 24 ianuarie 2012

Cuvinte de înțelepciune


“Nu fi îngrijorat că drumul tău nu este la fel cu al celorlalţi. E nevoie de curaj ca să fii tu însuţi şi să nu trăieşti reacţionând la ceea ce le place sau le displace altora. Fii curajos şi urmează-ţi inima! Tu trebuie să-ţi urmezi propria ta cale unică, pentru a te onora pe tine însuţi şi pentru a-ţi îndeplini ţelul spiritual. Dacă sensul vieţii tale îi incomodează pe alţi oameni, atunci ei nu trebuie să împărtăşească această călătorie cu tine. Dacă aşa stau lucrurile, nu fi dezamăgit. Atunci când ceilalţi aleg să plece, aceasta se datorează, de obicei, faptului că ei trebuie să meargă într-o anumită direcţie, pentru a se onora pe ei înşişi. (Paul Ferrini)

Dumnezeule, ridica acum un barbat!

"Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească împreună cu rugăciunea zilnică şi la fiecare Sfântă Liturghie. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin !
Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustrat Stăpâne poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am depărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.
Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor ca, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale, să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul izbăvirii din necazurile în care propriile păcate l-au scufundat spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!Amin!"


adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa"

primit de la preot Octavean Ioan Tomuta

luni, 23 ianuarie 2012

atitudini culese din virtual

"Un cetăţean care protestează, unul singur, într-o ţară curat democratică, ar trebui luat în seamă. Altcum, eludînd acest principiu elementar, am putea, folosind una din aporiile lui Zenon, să spunem: ce e o mie de cetăţeni? un cetăţean multiplicat de o mie de ori! şi ce? dar un milion de cetăţeni? un cetăţean multiplicat de... şi ce?
şi tot aşa!
dar o ţară ce e ?
Ooops... e suma cetăţenilor ei! Poate cineva să precizeze de la ce număr poate o sumă de cetăţeni să devină o ţară?
Dar de la ce număr poate o sumă de cetăţeni să se facă ascultaţi în acea ţară?
Şi pe cine reprezintă cei aleşi în frunte? NUMAI pe restul dintre cei care sunt nemulţumiţi, în mod făţiş? Dar dacă numărul lor creşte şi tot creşte şi RESTUL scade şi iar scade, de la ce anume fracţiune devine restul nesemnificativ, în raport cu ceilalţi?" (I.P)

"Totul se reduce la lupta dintre două concepţii despre lume: concepţia teistă, care spune că omul vine pe lume deja echipat cu un bagaj de cunoştinţe, dat de Dumnezeu, şi că este singurul răspunzător pentru calea ce şi-o alege, şi concepţia ateistă, care spune că omul vine pe lume ca o carte nescrisă şi sensul devenirii sale este decis de către mediu, împotriva căruia omul nu poate face nimic, decât să i se supună, că vrea sau că nu vrea. Dacă, în primul caz, omul având răspunderea totală a destinului său, i se poate lăsa o marjă foarte mare de libertate, în cel de-al doilea caz, dacă omul este exclusiv produsul mediului său, este logic că există un mediu perfect care să creeze oameni perfecţi, iar acest mediu trebuie obţinut de către elitele gânditoare, de către "intelighenţie", chiar în pofida voinţei omului sau a societăţii întregi. Deşi unora li se pare OK ateismul, ei nu realizează că, fără o teorie bine gândită, fără o rezolvare clară a "umbrelor" lui, ateismul este calea cea mai sigură spre autocraţie şi tiranism. Dealtfel, faptul că toate statele comuniste, bazate exclusiv pe ateism, au ajuns FĂRĂ EXCEPŢIE la dictaturi, indiferent că au pornit pe această cale sub biciul şi umbrela Moscovei sau că au pornit pe cont propriu, confirmă, fără drept de apel, această concluzie. Pentru că ateismul dă voie unui grup restrâns de oameni să modifice destinul tuturor sub pretextul ajungerii la societatea perfectă. În acest caz, pretextînd binele tuturor, nu mai există restricţie de a manipula, a înşela, a minţi sau a ucide (lucru care s-a şi întâmplat şi este pe cale să se întâmple iară!). Iată de ce aceste elite, care încearcă să schimbe ordinea socială, vor contina să manipuleze chiar dacă sunt formate din oameni "buni", "cinstiţi", "corecţi", oameni "de bună credinţă" care vor purta stindardul democraţiei pregătind cea mai neagră autocraţie şi nu vor precupeţi nimic pentru împlinirea ţelurilor lor.
Cum îi putem totuşi recunoaşte pe aceşti oameni? În primul rând, ei nu vin cu soluţii concrete, cel mult spun că le au pregătite şi le vor prezenta "puterii"; ei nu se adresează raţiunii, ci emoţionalului, ei nu caută să facă pace, ci să menţină cât mai mult starea de iritare şi de dezbinare, de ură chiar între diverse categorii sociale, vin cu o cerere care ştiu din start că este inacceptabilă pentru putere şi nu acceptă nici un compromis, nu se mulţumesc să obţină tulburări interne, ci vor face tot posibilul ca şi extern să izoleze ţara, pentru ca nimeni să nu poată interveni, în momentul când condiţiile preluării puterii vor fi favorabile" (M.T.L.)

 „Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii. Ne trebuie o idee care să ne limpezească toate capetele şi care să ne împreune pe toţi la lucru (...) De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să vă economisească pe voi toţi” (MIHAI EMINESCU) In viata exista momente in care trebuie sa alegem. Intre adevar si minciuna. Intre bine si rau. Intre certitudine si speranta. De 22 de ani, noi romanii am ezitat mereu sa alegem ce ar fi fost bine pentru noi. Am asteptat sa aleaga altii pentru noi. Si asta pentru ca aşteptarea ne-a dat iluzia că facem ceva, cand, de fapt, nu am facut altceva decat sa murim suportabil, puţin câte puţin. Indiferenta si ezitarea noastra le-a dat prilejul unor politicieni sa ne ingroape certitudinile. Din cauza lor nu mai credem în dreptate şi ne-am hotărăt să nu-i mai pronunţam numele. Din cauza lor nu mai credem in adevar şi ne-am hotărăt să uitam de el. Am devenit mult prea indiferenti, desi inlauntrul sufletelor noastre suntem constienti ca nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă. Din fericire, nimeni nu a reusit sa ne ucida visele, dar si credinta intr-un viitor mai bun. Insa, pentru ca visele noastre sa devina certitudini, e timpul sa ne implicam in treburile tarii si sa actionam impreuna! De aceea, voi toti acei români care inca mai credeţi în adevar, in dreptate, dar mai ales in valorile autentice ale acestei tari, desteptaţi-va! Actionati cu mintea si cu sufletul, gandindu-va la viitorul copiilor nostri. Haideti sa spunem liber ce gandim, ce avem pe suflet! Haideti sa ne implicam in treburile tarii! Sa aratam clasei politice actuale ca nu ne mai poate manipula, ca nu mai poate mutila destinele noastre si ale copiilor nostri, ca nu ne mai poate rapune demnitatea. Este timpul sa le aratam ca brazii nu se indoiesc niciodata! Este timpul sa spunem NU politicienilor, care, prinsi în capcana propriei lacomii si a lipsei de inteligenţă nu vad decât la doi paşi în faţa lor si sunt neputinciosi sa construiasca un viitor mai bun pentru noi, dar mai ales pentru copiii nostri. Noi, cei trecuti de prima tinerete, am avut puterea sa speram de 22 de ani incoace intr-un viitor mai bun. Insa copiii nostri au nevoie de certitudini. Iar certitudinile pot prinde viata doar cu oameni responsabili. Cu oameni care nu mint, nu fura, nu jignesc, nu mutileaza destine! Cu oameni care cred in Dumnezeu si se pun in slujba poporului! Acesta este crezul meu! Asa sa ne ajute Dumnezeu!"(OVIDIU ZARA)


 "Crin a inceput sovaielnic discursul, cu ochii impaienjaniti de somn (fusese trezit la ora 13, groaznic...), maestrul parea inca printre vise. Erotice, evident. Cu mana dreapta, ascunsa discret sub pupitrul tribunei, cu cea stanga gesticuland la inceput molatec, apoi tot mai energic, Crin a inceput povestea sa de dragoste. Usor, usor (scuzati, tic verbal preluat de la fotbalisti), a inceput transformarea social-liberarului. Fata i s-a inrosit de emotie, ochii au inceput sa simta stramtoarea orbitelor, gura s-a umezit lasand picaturi de saliva sa-i curga pe la colturi si stropind energic microfoanele. Mana dreapta si-a inceput miscarea sacadata de dute-vino sub pupitru, cea stanga se zbatea prin aer tot mai dezarticulat. Ca Crin intrase in transa masturbarii cu gandul si simtirea la marea sa iubire, Romania, nu mai era nici un dubiu... Toti asteptau momentul apoteotic al finalului, al implinirii. In sala linistea devenise apasatoare, deputati si senatori urmareau inmarmuriti, impreuna cu milioane de telespectatori, mana dreapta a maestrului. Cuvintele nu mai contau, se pierdusera in atmosfera plina de magnetism. Transfigurat, Crin Antonescu isi traia "live" erotica poveste de amor. Si momentul culminant a sosit ! Venit parca din alte lumi, maestrul a rostit cuvantul ROMANIA! Fata i s-a destins subit, "norii s-au mai razbunat", o raza de lumina a poposit pe chipul sau. Mana dreapta a mai zvacnit de cateva ori apoi s-a oprit epuizata. Cea stanga s-a prelins pe langa corp. Saliva adunata in barba a picurat discret pe podea. Atat fusese. Crin Antonescu terminase, sau se terminase, cum vreti. A mai banguit ceva si apoi vlaguit, cu privirea absenta a coborat in uralele entuziaste ale multimii social-liberale. Doi nasturi obraznici din prohabul costumului ravasit, ramasesera descheiati iar cateva pete se lateau indecent pe cracul stang al pantalonului, dar nu mai conta. Maestrul isi facuse datoria, maestrul putea sa plece... Masina il astepta in fata; tavalit pe bancheta din spate Crin s-a indreptat spre casa, spre dormitor, spre pat. Invelit sumar in asternuturile fine de matase, Crin adormi instantaneu. Somn greu, de om epuizat. Un zambet discret ii lumina din cand in cand fata. Visa la marea sa iubire, divina amanta, Romania..." (http://apaticul.blogspot.com/2012/01/crin-ejaculat-pe-romania.html)

duminică, 22 ianuarie 2012

Ipostaze

Poetul nu este profet,
Nu este un sfânt în pustiu,
Doar un om ce pierde hârtii prin casă,
Uită coduri, pinuri,
se-mpacă, uneori, cu vecinii,
fluieră câinii pe stradă,
numără păsările în parc,
așteaptă primăvara,
visează seraiul lui Harun Al Rașid,
călătorește cu Sindbad
și, în final, moare în somn.

Te-am invitat la masă deși nu meritai,
Îmi spune tovarășul Ciu En Lai,
Din cauza ta au plecat mesenii,
Îmi șuieră între dinți tovarășul Lenin,
Nici unul nu-mi spune ce are cu mine,
Eu sunt iubit între canine,
Chiar și pisicile mi se uită în ochi,
Dar nu mă suportă
Fam Van Dong,
Am eu ceva de vechi refractar,
De când eram un obraznic școlar.

Secretă nuntă cu fluturi,
Uneori înfloresc statuile,
Poți să ai zona Zoster în inimă,
Nu se vede, dar sub un copac
Am găsit șapca liceanului îndrăgostit,
Ce-ncet plutește peștele- Timp ?
Ce adânc se scufundă prima iubire?
Câinii au uitat să mai latre,
Se uită la ceas și ascultă ultimele știri,
În curând vor înflori statuile fără mâini,
Numai buze.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Fragmente dintr-un interviu cu Acad. F. Constantiniu



de Simona  Panaitescu


Reporter: Cu alte cuvinte, putem vorbi de o “ratare” postcomunista a Romaniei?

Acad. F. Constantiniu: Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca.
A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa.
Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice.
Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.


Reporter: Cine este vinovat de aceasta situatie?

Acad. F. Constantiniu: Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman!  El ilustreaza perfect observatia ca “un popor de oi naste un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa “tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica.Cum sa indrepti o tara , cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca – din nevoia de castig – sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.

Reporter: Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.

Acad. F. Constantiniu: Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o.
Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada – iertati-mi expresia! – am intrat si noi.

Reporter: Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?

Acad. F. Constantiniu: O „mare idee”, un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic, Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul…
In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii post-decembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de „reforme” si „programe” inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara. Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.

Reporter: Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?

Acad. F. Constantiniu: Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii – ii am in vedere pe cetatenii SUA – ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.

Sursa: http://altmarius.ning.com/

vineri, 20 ianuarie 2012

Cum văd eu societatea ideală



de : Remus Constantin Raclau


De când e lumea şi pământul omenirea încearcă să se organizeze într-un mod care să satisfacă o parte cât mai amplă dintre componenţii ei. A-i mulţumi pe toţi, cel puţin în momentul de faţă este o utopie! Dar noi putem oricum să visăm.
Aşa că din acest moment lansez pluta la apă şi mă las dus de valuri...

Să ne gândim puţin la modul cum a evoluat societatea umană.
În societatea primitivă, sălbatică, omul trăia pe cont propriu. Lua de-a gata resursele oferite de natură: era fie culegător fie pescar, fie vânător. Totul în mod natural, fără a munci pentru profit: pescuia, vâna sau culegea atât cât să-şi potolească foamea şi să-şi procure blănurile pentru îmbrăcat sau încălţat.
În zilele noastre, numărul populaţiei fiind acela care este, dacă s-ar apuca toată lumea de vânătoare, s-ar produce niscaiva deranj... Şi dacă ar fi să analizăm lumea modernă, cu toate cuceririle sale ştiinţifice, cu toate automatizările, cu robotizarea, computerizarea şi toate celelalte utilităţi, fructe ale neastâmpăratei minţi omeneşti, menite a facilita şi chiar a înlocui munca omului şi în special eforul său fizic, îi vom da cu siguranţă dreptate lui Dalai Lama care susţine că “omul nu a fost proiectat ca să muncească”...

Să încercăm să ne imaginăm o posibilă alternativă la lumea de astăzi, care s-ar putea baza pe această filozofie.
Conform acestei teorii, omul ar putea să trăiască foarte bine cu un minim necesar legat de nevoile sale primordiale: hrană, adăpost, îmbrăcăminte, pe care şi le poate procura direct din natură, precum omul primitiv sau cu un minim de efort, muncind un timp limitat şi în interes propriu, până la obţinerea celor strict necesare vieţii.
Dar ce ne facem cu cei care nu vor să arunce la gunoi toate cuceririle şi invenţiile care au construit societatea modernă? Ce ne facem cu cei care vor să profite de aceste utilităţi, nemulţumindu-se cu trăirea unei vieţi minimaliste?

În acest caz, lumea ar urma să fie împărţită în două categorii: existenţialişti şi progresişti.

Deşi ştiu că o astfel de idee este imposibil de acceptat în zilele noastre de către o societate umană egoistă, puternic condiţionată de o educaţie care a avut ca pilon central munca, profitul şi succesul personal, ridicate la rang de scop în viaţă, să încercăm totuşi să ne imaginăm cum ar putea să fie organizată şi să funcţioneze o astfel de societate.

Aşadar, odată născută orice persoană umană are dreptul divin la viaţă liberă şi fără constrângeri. În virtutea acestui drept ea ar urma să primească cele strict necesare vieţii în locuri comune de tip “Cămine de Asistaţi”: hrană de subzistenţă, un pat de dormit şi un minim igienic de îmbrăcat, toate ambientate într-un loc amenajat astfel încât să ofere un confort minimalist.
Posibilităţile de deplasare a unei astfel de persoane ar urma să fie limitate la transportul în comun subvenţionat pe raza localităţii de reşedinţă, fără să fie obligaţi în schimb să presteze nici un fel de muncă.

Acum sunt sigur că or să fie persoane care or să sară ca arse: Cum se poate una ca asta? De ce să trăiască aceşti aşa-zis “existenţialişti”, asistaţi şi întreţinuţi ca nişte paraziţi! Şi pe spinarea cui?
Astfel de reacţii sunt normale la nişte persoane care au fost condiţionate de mici să raţioneze în acest fel. Şi au perfectă dreptate să gândească aşa, conform sistemului de valori care le-a fost inoculat din fragedă pruncie, în care munca se află la baza societăţii şi nu persoana umană şi dreptul ei la viaţă.

Bun şi dacă toată lumea alege să trăiască minimalist refuzând să muncească în virtutea “dreptului divin” la viaţă liberă fără constrângeri, cine va mai construi Căminele şi cine va asigura toate cele necesare confortului minimalist: hrană, îmbrăcăminte, căldură, apă etc... Cineva tot trebuie să facă ceva! Cineva tot trebuie să muncească şi să se pună în slujba persoanelor asistate. Dar cine să o facă?
Dacă toată lumea beneficiază de cazare, de îmbrăcăminte, încălţăminte şi masă gratis, atunci dispare stimulentul pentru muncă. Perfect adevărat! În acest caz nu or să se găsească persoane disponibile care să construiască adăposturile pentru asistaţi, paturile pe care aceştia să doarmă, care să le prepare hrana, care să producă îmbrăcămintea şi încălţămintea pentru ei, care să se ocupe de crearea şi menţinerea ambientului civilizat în care aceştia să-şi desfăşoare viaţa... Am masă, am casă, am ce îmbrăca! De ce să mă mai agit ca să fac ceva? Stau bine-mersi ca trântorul şi mă bucur de viaţă... Râd, glumesc, fac sport şi mă distrez de dimineaţa până seara şi a doua zi o iau de la capăt!...

În acest caz va trebui să ne gândim la o formă de stimulare a persoanelor dornice să-şi ajute semenii. Şi aceste stimulente vor consta în bani. În bani adevăraţi. În monedă forte, cu acoperire în metal preţios depozitat în Trezoreria Băncilor Naţionale, emitente de monedă.

Aşadar în acest model de societate vor coexista pe deoparte “existenţialiştii”, persoane asistate care se bucură de dreptul la viaţă în mod minimalist, liber şi fără constrângeri, iar pe de altă parte – “progresiştii”, muncitorii dispuşi să lucreze contra-cost şi care îşi vor putea astfel permite un nivel de trai superior şi mai diversificat.

După depăşirea unui anumit stadiu de dezvoltare al unei astfel de societăţi, atât” existenţialiştii” cât şi” progresiştii” vor putea beneficia pe lângă strictul necesar “în regim de cot㔺i de o anumită sumă de bani, un fel de”venit minim garantat” din partea statului, exprimat în monedă strict electronică, care le va permite un minim de personalizare a propriei vieţi.

Muncitorii – progresiști, cei plătiţi cu monedă reală, vor trăi ca orice om din zilele noastre: vor putea să-şi cumpere o casă, maşină proprie, haine şi încălţăminte după gust, hrană după pofte. Se vor bucura de mobilitate teritorială pe care şi-o vor permite susţinând toate aceste consumuri atât cu moneda electronică din venitul minim garantat, cât şi cu moneda reală, obţinută prin muncă.
Va fi o societate normală, foarte asemănătoare cu cea din zilele noastre, bazată însă pe altruism, pe grija faţă de om, pe respectul faţă de viaţă şi pe compensarea reală şi corectă a celor care se pun în slujba societăţii. Oamenii nu mai trebuie să lucreze pentru îmbogăţirea semenilor mai şmecheri ci pentru bunăstarea comunităţii în care trăiesc.

Fiecare cămin de asistaţi va avea la dispoziţie o anumită sumă de ”credite sociale” în monedă electronică, în funcţie de numărul de asistaţi. Persoanele care deservesc aceste cămine vor fi recompensate cu bani reali. Pe de altă parte, nimeni nu-i opreşte pe asistaţi să se unească în cooperative care să le permită să se auto-administreze şi să-şi împartă între ei sarcinile referitoare la viaţa în colectivitate, beneficiind astfel în interes propriu atât de creditele sociale cât şi de sumele de bani reali pe care statul le-ar cheltui cu întreţinerea şi asistarea lor.

Vor exista bineînţeles persoane cu iniţiativă şi vor fi recompensate pe măsura importanţei şi utilităţii sociale a iniţiativei lor. Se va găsi un sistem economic echilibrat în care rezultatele să se distribuie în mod just între persoanele cu iniţiativă şi cu spirit organizatoric pe deoparte şi persoanele care muncesc în mod efectiv pentru a pune în practică cu efort, sacrificii de timp, energie umană, dedicație şi inteligență, ideile întreprinzătorilor.

Practic acest sistem va permite existenţa şi funcţionarea unui sistem de tip comunist în paralel cu un sistem bazat pe iniţiativa privată. Era să spun un sistem capitalist, dar n-ar fi definit corect, ci un sistem competitiv, şi cum nici competitiv nu ar fi corect întrucât consider concureța o enormă risipă de resurse, acest sistem se va baza pe iniţiativă, colaborare, cooperare și pe grija faţă de utilizarea raţională a resurselor, pe principii ecologiste, etc, şi atunci cea mai corectă definiţie cred că ar fi aceea de ”Sistem Inventiv-Meritocratic”.

Existenţa în paralel, într-un spaţiu teritorial relativ restrâns a unui sistem de întreţinuţi, a unuia de tip comunist-cooperatist şi a unuia Inventiv-Meritocratic, cred că ar reprezenta cel mai puternic stimulent pentru întreţinuţii cu capacitate de muncă să treacă în mod individual, fie la sistemul de tip comunist-cooperatist, fie la cel inventiv-meritocratic.
Astfel fiecare fiinţă umană va avea posibilitatea să decidă la momentul oportun dacă va dori să fie întreţinut, cooperatist, muncitor, sau persoană cu iniţiativă.
Aceasta nu este o societate egalitaristă ci una meritocratică pe deoparte, pentru că stimulează şi răsplăteşte atât iniţiativa cât şi munca la adevărata ei valoare socială, şi umanist-altruistă pe cealaltă parte, întrucât pune în centrul său grija faţă de persoana umană, dreptul ei la viaţa liberă şi la libera alegere a drumului acesteia în viaţă.

La un moment dat s-ar putea întâmpla exact contrariul. Adică să fie prea mulţi cei care vor dori să muncească (pentru a beneficia de un nivel superior de trai), în raport cu necesarul social de muncă.
În acest caz nu se va întâmpla ca în zilele noastre, când se produce tot mai mult, doar de dragul profitului şi nu pentru a satisface unele nevoi sociale. Acest fapt generează o imensă risipă, creează stocuri imense, cantităţi imense de produse care se aruncă, devenite inutile în caz de ne-vânzare sau de scadență a termenului de garanţie, și acest lucru va trebui să înceteze. Cantitatea de muncă per persoană se va limita până când aceasta va atinge un prag superior al bunăstării materiale personale şi familiale, dincolo de care obţinerea de bani devine un viciu, şi aduce atingere altor persoane care vor să trăiască şi ele mai bine şi nu au unde...

Vom avea pe deoparte un prag de jos –de subzistenţă, depăşit de către asistaţi cu ajutorul venitului minim garantat, şi un prag superior de bunăstare, pentru cei care muncesc, dincolo de care munca nu va mai fi posibilă decât în cazul în care nu se mai găsesc doritori să muncească pe acel post...

Dar viitorul şi progresul tehnologico-stiințific ne mai ridică în faţă o problemă.

Munca persoanei umane este din ce în ce mai mult înlocuită de maşini, utilaje şi roboţi. Automatizarea înlocuieşte din ce în ce mai mult munca fizică iar computerizarea, din ce în ce mai mult creierul uman. Şi cum am convenit de la început că sunt “dus cu pluta”, să ne urcăm cu toţii pe ea şi să ne imaginăm un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, în care omul va fi complet înlocuit de roboţi.
Într-o lume axată pe concurenţă şi profit, în care doar roboţii vor munci, vor avea cu ce trăi doar proprietarii de roboţi!... Bun, şi ceilalţi? Oamenii de rând? Ei din ce vor trăi? Cum îşi vor asigura ei sursa de existenţă în competiţie cu neobosiţii şi super-productivii roboţi? Oamenii n-au piese de schimb, şi mai au nevoie şi de odihnă şi de refacere şi de hrană, ba se mai şi îmbolnăvesc uneori şi mai au nevoie şi de asistenţă medicală. Ce să mai spunem despre ei atunci când vor ajunge la bătrâneţe! Care va mai ajunge... De unde pensie? De unde bani de medicamente?...

Minţi bolnave prognozează drept soluţii scăderea drastică a populaţiei prin provocarea de războaie genocidice, infestarea populaţiei cu molime exterminatoare provocate de viruşi fabricaţi în laboratoarele stăpânilor de roboţi, împuţinarea rasei umane prin otrăvirea cu ”E”-uri în “pâinea noastră cea de toate zilele”, în apă şi în aer, prin poluare, prin scăderea natalităţii datorate homosexualităţii şi sterilizarea radioactivă a populaţiei şi câte-şi-mai-câte!... Totul până la un prag de control, dincolo de care vor rămâne puţini, înrobiţi şi... robotizaţi! Pentru că de o soluţie cu logică umanistă şi altruistă de tipul utilizării raţionale a resurselor şi a repartizării echitabile a rezultatelor obţinute nu prea îi văd în stare...

Vă invit în final la o dezbatere pe această temă, să dezvoltăm împreună acest concept de societate ideală şi să găsim împreună calea spre făurirea acesteia!...


P.S.
 Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                   "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

ESTE BINE SA VORBIM

Despre cuvantul -INTELEGERE-
înţelegere s.f. 1 Acţiunea de a (se) înţelege şi rezultatul ei. 2 Facultatea de a înţelege lucrurile; pricepere. înţelegerea situaţiei. (psih.) Latură funcţională a intelectului uman în sensul generic al codificării conceptuale şi, mai ales, al decodificării referenţiale. (înv.) Inteligenţă, judecată, minte, raţiune. 3 Atitudine binevoitoare, compasiune faţă de cineva; bunăvoinţă, îngăduinţă. A dat dovadă de multă înţelegere. 4 Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială. (jur.) Acord, convenţie, consens. Părţile au ajuns la o înţelegere. 5 Situaţie care este caracterizată prin relaţii bune; pace, armonie. Toţi se mirau de înţelegerea ce domnea între ei. pl. -i. /v. înţelege.


Zilele acestea, in strada, un om in varsta, purta o pancarta pe care era scris ,,Popor falimentar, angajez presedinte”. Tot zilele acestea, la o televiziune, o doamna spunea: puterea trebuie sa intre in dialog cu acesti protestatari, dar nu poate discuta cu fiecare in parte, si, in consecinta, trebuie sa stea de vorba cu cineva care isi asuma aceasta miscare.
Este ca in 1989. Miscarea de acum, ca si cea de atunci, este pentru o viata demna, pentru liniste, intelegere, respect, randuiala etc. Acum, ca si atunci, profitand de ignoranta, de lipsa de organizare a celor care protestau, unii semeni de ai nostri, mai bine organizati, au intrat in dialog-negocieri ei intre ei, s-au impartit in putere si opozitie, caci asa ,,cere”... democratia, vazandu-si in continuare de treburile lor, dar pastrand aceiasi atitudine fata de ceilalti semeni ai lor, fata de tara: nepasare, dispret. Asa a fost in 1989 si de atunci pana azi.
Ce vrea de fapt lumea? Ce au vrut oamenii in 1989, ce au vrut oamenii dintotdeauna, ce vor oamenii azi, ce vor dori oamenii maine? Sa traiasca demn, caci se poate.Omul vrea sa locuiasca intr-o locuinta sanatoasa, de la magazin-piata sa cumpere lucruri sanatoase (hrana, imbracaminte, bunuri necesare etc). La scoala copiii sa invete lucruri bune, in spitale bolnavii sa fie ingrijiti spre a se insanatosi, in tribunale sa se faca dreptate, cu intelepciune sa se caute impacarea oamenilor. La televizor sa vada, sa auda ceea ce ii este de folos. La teatru, la cinema. Pe strada sa mearga linistit, in tren, avion, autobuz. Sa bea apa curata, sa respire aer curat. Sa ii vorbeasca de bine pe cei care il conduc: presedinte, primar, prefect, pe cei care sunt angajati sa vegheze asupra vietii lui: judecatori, politai, doctori, dascali, ingrijitori ai trupului, ingrijitori ai sufletului. Lucruri normale. Si romanul vrea toate astea pentru ca sunt posibile, pentru ca romanii sunt oameni buni, pentru ca tara lui este bogata si frumoasa. Tara lui, a mea, a ta - Tara noastra.
Dintotdeauna omul vrea sa traiasca liber, sa se bucure de ceea ce este in jurul lui. In 1989 unii au murit si pentru asta. Si a fost libertate, nu neaparat pentru ca au murit oameni. "Dumnezeu este cu noi" - se striga. Au venit altii si au transformat aceasta dorinta de libertate in libertatea de a face ce vor. Si fac ce vor, si ei vad ca nimeni nu ii poate opri si staruiesc in a face ce vor ei... Libertatea nu este, insa, a noastra. Noi putem sa facem ce vrem, dar libertatea nu este a noastra. Cineva ne-a dat-o, nu am castigat-o noi. De ce oare in libertatea noastra alegem sa traim asa, cand am putea alege sa traim altfel?
Eu cred ca, pentru ceea ce este in tara azi, suntem vinovati cu totii. Multi dintre noi pot sa spuna ca si-au vazut de treaba, nu au mintit, furat, inselat. Nu este suficient, la umbra acestei atitudini unii oameni au vazut ca se poate minti, fura, insela si au impus aceste apucaturi ca lege in tara, ca mod de viata. Pentru ca li s-a permis. Nu este numai vina lor...
Am inteles din viata ce o traim de multi-multi ani ca incercam mereu sa ne inselam unii pe altii. Ne inselam pe noi insine...
Deocamdata cererea omului cu pancarta care vroia sa angajeze pentru popor un presedinte nu se poate satisface: poporul a ales in mod cinstit (?)- democratic un presedinte. Poporul poate elibera postul. Sau Dumnezeu, daca jocul nu este cinstit.
Ceea ce spunea doamna, cu dialogul, este de dorit.Vreau sa ii reprezint pe cei care cer dreptul la o viata demna. Ei cer asta pentru ca nu au o viata demna. Si vreau sa ii reprezint pentru ca si eu ma simt umilit, dispretuit; pentru ca si eu vreau sa traiesc demn intre oamenii care vor sa traiasca demn. Vreau sa fiu reprezentantul acestei miscari-dorinta care este una pasnica, desi sunt unii care o ,,atata” la violenta (ca si in 1989). Imi asum aceasta miscare, ca si pe cea din 1989, cu tot ce inseamna ele: morti, raniti, mizerie, saracie. Vreau sa port un dialog, sa stau de vorba cu ceea ce se numeste ,,statul roman”, ca reprezentant al celor ce vor sa traiasca demn. Nu numai al celor ce protesteaza in strada, al tuturor. Un dialog in vazul si auzul tuturor, in ,,piata publica”. Daca cei care administreaza tara azi, vor sa stea de vorba cu cel pe care il administreaza, sunt gata sa reprezint tara. Caci tara nu inseamna doar oameni, ci si paduri, ape, munti, campuri si tot ce misca prin ele. Sa ne oprim, sa traim altfel - este loc pentru toti.
Cand presedintele tarii, seful statului, va sta de vorba cu mine, Paraschivu Costica-un simplu cetatean al tarii, iar lumea va vedea lucrul acesta, atunci se cheama ca va incepe un dialog sincer care va cauta o intelegere si o va gasi. Pana atunci, din partea mea, toate gandurile de bine.
Eu nu ma pricep sa pun aceasta,,chemare” pe prima pagina, dar, rog pe cine se pricepe, sa o faca. Sa apara la televiziune, in ziar, la radio. Sa o auda si presedintele, si cei din casa mea, din blocul meu si cei de pe strada, caci, daca le-o spun eu, rad de mine, dar, daca o aud la televizor or sa o creada.
Cu prietenie.

a treia cale (2)


Se vorbeşte pe la colţuri, cu jumătate de gură, însă, că omenirea s-a dezvoltat strâmb, că a luat-o anapoda. Copil, sărac fiind, am aflat spusa aceasta rostită cu năduf de oamenii cu bătături în palme care veneau dimineaţa în curtea noastră, aflată într-o văgăună de munte, să-şi reia sapele, cazmalele sau coasele pe care le lăsau seara. Mi s-a spus atunci că nu se poate face nimic. Si am crescut cu acest gând. In clasa a V-a, mergând la altă şcoala, am aflat pe pielea mea cum e alcătuită lumea. Dirigintele a propus şeful clasei şi, dupa ce a propus el şi s-a votat, un glas a dorit să mai facă o propunere. Acel glas m-a propus pe mine, cel din văgăună (ei mă ştiau că ma scăpasem pe mine exact pe scenă, de emoţie, când mi se înmânase premiul I ) şi am avut mâini ridicate vizibil mai multe decât binecunoscuta şefă a clasei. Numai că dirigintele s-a uitat la mine lung, m-a cântărit din ochi şi a râs zicând că tocmai a asistat la o glumă. Acel diriginte mi-a spus, totuşi, în particular o vorbă de încurajare: "Contează doar drumul pe care-l parcurgi pentru a ajunge!" Si m-a îndemnat să urc treptele râpei/devenirii şi să am în conştiinţă sentimentul distanţei fiindcă eu am plecat atât de jos încat dedesubt nu mai exista nimica.

Dacă am ajuns astăzi la masa dumneavoastră nu pot fi decât fericit, este posibil ca Dumnezeu să vrea aşa, şi nu pentru mine ca ins, ci pentru adevărul pe care-l aduc - un adevar filtrat, cum apa adânca, trecută prin multe straturi.
Adevăr care este unul singur: Inteligenţii lumii exploatează tot ce există pe pământ, in folos personal - după interese şi nu după principii. Pentru a înţelege exact trebuie să vedem etalonul, care se află în Biblie, rostit de Isaia  (cap 65.v.17-28) unde se spune că Dumnezeu va reface lumea iar acolo aleşii Săi "vor construi case, dar nu să locuiască alţii în ele, vor sădi vii, dar nu să mănânce altcineva strugurii, ci fiecare să se bucure de rodul muncii sale." Rezultă că nu este normal ca un om să lucreze altui om, că fiecare trebuie să aibă o proprietate care să-i asigure, prin folosinţă, traiul normal. Cum a apărut totuşi exploatarea omului de către om? Prin cinismul sau agresiunea subtilă a omului inteligent care a propus ca o normalitate întrecerea între oameni (firească pînă la un punct), dar care se bazează în final (după cortină/la masa decizională) pe inginerii aducătoare de foloase necuvenite. Inteligenţii lumii au adus excepţia la rang de normalitate, prin care cetăţenii au ajuns sa se întreacă permanent, încât supravieţuirea însăşi a devenit înfrângere din start dacă nu te înhami cu forţă la ceea ce generic şi sfidător numim "muncă", pentru a obţine un căştig pe care un el sau o ea l-au obţinut deja şi au devenit, astfel, repere reale într-un orizont năluc de speranţă. Aşa se face că oamenii  neinteligenţi îşi riscă acumulările jucând la caritas, bingo sau loto, nu de puţine ori planificându-şi viata şi trăind, ca drogaţii, în irealitatea că au câştigat şi ei, că le-a venit rândul, că i-au ajuns pe ceilalţi. Firmele mari, anumiţi sportivi, actori, oameni de televiziune nu încetează să ofere exemple că cine este capabil poate să câştige. Dar oamenii ştiu că marile averi nu puteau fi obţinute nicicum prin muncă cinstită, dar au început să apară dezvăluiri în mass-media aşa că asistă de ani buni la o aşa zisă neputinţă a sistemului juridic şi primesc zilnic mesaje că nu contează prin ce mijloace acumulezi. Noul curent filozofic, ezoterismul, dă stabilitate  acestei realităţi fiindcă spune că omul trăieşte o experienţă pe pământ, că există un plan divin care nu trebuie deranjat. Aşa că nu putem decât să asistam la un haos în care toată lumea are un interes personal, deci fură cu firesc, violează, minte, iar tot mai puţini au credinţă, sunt drepţi sau se sacrifică pentru un bine universal. Numai că acest ansamblu împinge planeta Pământ, încet şi sigur, înspre un sfârşit apocaliptic. Nu e de mirare, aşadar, că nimeni nu vrea să vadă ce se întâmplă cu insuficient de inteligentele miliarde de făpturi umane ale pământului care trăiesc neputincioase de azi până mâine sleindu-se de puteri sau căpătând bolile incurabile ale inaniţiei.
Responsabil de sărăcia planetară nu poate fi decât Statul, adică cel care şi-a asumat rolul de gestionar al avuţiei comunităţii. Dar Statul fie este asevit puterilor financare ale lumii (forţe mai mult sau mai puţin oculte), fie a devenit un loc din care ajunşii pot lua tot ce au nevoie încât nu numai că scapi de sărăcie pe timpul vieţii, dar devii un instrument de producere continuă a banului prin dezvoltarea unor afaceri proprii şi sigure ocupând locurile cu vad, folosind rezervele ţării, eludând şi explotand netingherit oamenii, deţinând monopolul şamd. Ajungând legiuitori, îmbogăţiţii statului au promovat politici generale, aparent bine intenţionate, prin care nu numai că sunt excluşi săracii, dar se vrea ca ei să existe pentru a fi exploataţi şi a le cere biruri.
O politică nouă înseamnă o politică pentru dreptate socială, radicală cumva, dar care nu trebuie să conducă la tensiuni între oameni, fiindca nu trebuie nimeni exclus din societate, o politică nouă cu reguli pentru o nouă ordine la care toată lumea să poată să se adapteze.
Primele reguli trebuie făcute pentru Stat, fiindca el face reguli doar pentru supuşi, presupunându-se că liderilor săi le dă conştiinţa pe dinafară. Statul a devenit un organism viu, independent şi puternic fiindcă s-a structurat pe inteligenţii comunităţii, chiar dacă mulţi au ajuns în sistem din pasiune pentru profesie, deci fără să aibă intenţii ascunse.
Să presupunem prin simplificare la absurd că nu mai avem nevoie de Stat: îi dăm pe toţi afară şi începem să băgam înăuntru unul câte unul, prin concurs-referendum, minimul de oameni necesari funcţionării normale. Am înţelege că este suficient un legislativ format din 50 de oameni (cîte unul din fiecare judeţ), dacă acolo ajunge un specialist şi nu un anonim cioflingar care a dat bani să acceseze puterea. Am înţelege că Statul poate funcţiona fără să ceară poporului o sută şi ceva de taxe, ci doar cu o zeciuiala de suflet, egală cu patriotismul şi conştiinţa rangului de om raţional. Am înţelege că nu este nevoie de sisteme politice pentru a conduce lumea, ci doar de intenţii şi idei bune, de oameni buni. Dacă privim înapoi şi analizăm comunismul şi citim şi strada care neagă astăzi, în bloc, toate forţele politice apărute după 1989, putem înţelege că nu a fost rău comunismul în întregul lui, că a avut şi bune. Aşa cum şi capitalismul. A alege "a treia cale", adică tot ce au bun cele două sisteme, devine o alegere de bun simţ.

miercuri, 18 ianuarie 2012

preluare de pe facebook







REVENDICARIILE REVOLUTIEI DIN 2012, SUNT DOAR 7.
SIONUL V-A FURA REVOLUTIA FACUTA DE CEI NECAJITI.
POLITICIENII ,MARI PATRONI, CEI CU TELEVIZIUNI SUNT DIN OCULTA SIONISTA.
TOATE PERSOANELE PUBLICE CUNOSCUTE DE VOI FAC PARTE DIN OCULTA SIONISTA ~>ACESTIA SUNT MAI BOGATI DECAT N CEAUSESCU<~.
!~>URMARITI TOT TEXTUL CONTINE REVENDICARIILE (7 ) REVOLUTIEI DIN 2012<~!
POLITICIENII TOATE PARTIDELE POLITICE,PRESA SI SINDICATELE SUNT ASERVITE SIONULUI.IN DEMOCRATIA SIONISTA ATENT MONITORIZATA DE LOJE NU ESTI LASAT SA AI UN CHIOSC FARA SA FI ACCEPTAT DE LOJE .CULTUL ENERGIEI UNIVERSALE ESTE SINGURA FORMA DE ORGANIZARE EFICIENTA PENTRU LUPTA DE ELIBERARE DE SUB JUGUL ROBIEI SIONULUI. VENITI ALATURI DE TS INFIINTATI UN NUCLEU INF E-MAIL:cultulenergiei@yahoo.com.,tariasangelui@yahoo.com .
DACA NU ESTI MILIARDAR SIONIST TRIMITE LA TOTI ACEST MESAJ>REVENDICARILE REVOLUTIEI DIN 2012 ,SUNT 7.
POLITICA STATULUI IDEAL (TS)
1)CONFISCAREA PROPRIETATIILOR CARE DEPASESC VALOAREA DE 500.000 DE EURO.
2)SISTEM DE SANATATE SI INVATAMANT GRATUIT.
3)POLITICA AGRICOLA:
3,A)IN PROPRIETATEA FIECAREI FAMILI SA NU EXISTE MAI MULT DE 5 HA. TOT CE
DEPASESTE 5 HA SA TREACA IN PROPRIETATEA STATULUI.
3.B)REANFINTAREA FERMELOR DE STAT.
ASTFEL FIERMIERII INDIVIDOALI CU 5 HA VOR PRODUCE PT EI DAR SI VOR SATISFACE
O PARTE DIN CEREREA DE ALIMENTE PE PLAN INTERN. STATUL V-A ASIGURA
SATISFACEREA CONSUMULUI PE PLAN INTERN ACOLO UNDE PRODUCATORII AGRICOLI
CU PANA LA 5 HA NU POT DAR SI V-A EXPORTA PROD ALIMENTARE ADUCAND PROFIT.
4)COMERTUL: STATUL SA AIBA MONOPOL ASUPRA MARELUI COMERT.DAR SA EXISTE
SI INITIATIVA PRIVATA LA NIVEL MIC DE GENUL UN MAGAZIN ,BUTIC ,BAR ETC.
5)STATUL SA AIBA MONOPOL ABSOLUT ASUPRA RESURSELOR NATURALE DAR SI IN
EXPLOATAREA ACESTOR RESURSE.
6)REINTRODUCEREA PEDEPSEI CAPITALE . IN SPECIAL PT CORUPTI.
7)INLATURAREA OCULTEI SIONISTE DE LA CONDUCEREA ROMANIEI(GETO-DACIEI)

marți, 17 ianuarie 2012

Rebeli fara cauza




AUTOR: CODRIN LIVIU CUTITARU
Pe scurt, nonconformistul incearca sa iasa in evidenta, nu sfideaza, cu adevarat, ordinea unei structuri. Scopul lui marunt ramine acela de a-si ostoi orgoliul nefondat, subtil generator al unei forme de paranoia sociala.
In ultimul volum al lui Daniel Cristea-Enache, Cinematograful gol(Polirom, 2011), o antologie a textelor publicistice semnate de autor, despre care, de altfel, am avut ocazia sa vorbesc, pe larg, in alta parte, exista un articol (intitulat Nonconformism) ce mi se pare extrem de important, datorita problemelor dezbatute. Criticul porneste de la o observatie valabila. Tuturor ne plac sau, cel putin, ne-au placut cindva „nonconformistii". Dimpotriva, „conformistii", etern speriati de rigorilesistemului in care vietuiesc, „colaborationistii" cu establishment-ul, „furnicile" stirnesc, mai curind decit repulsie, antipatia ferventa si, nu rareori, repulsia. Maturizindu-ne insa, incepem sa le observam neajunsurile „fascinantilor" nonconformisti. Daniel Cristea-Enache insusi, dupa cum marturiseste, a ajuns sa sesizeze fisurile acestei tipologii, pe masura ce a avansat in virsta: „Individualitatea desprinsa de turma, insul nesupus convenientelor juca, pina la urma, tot un rol; ceva mai complex decit cel al tocilarului delator, dar tot un rol. Si actiunile lui ilustrau ceva; nu erau gratuite, ci demonstrative. Gesturi ostentative, schime de dezgust superior fata de reguli, o libertate cam prea afisata pentru a fi si autentica." Pe scurt, nonconformistul incearca sa iasa in evidenta, nu sfideaza, cu adevarat, ordinea unei structuri. Scopul lui marunt ramine acela de a-si ostoi orgoliul  nefondat, subtil generator al unei forme de paranoia sociala.
Observa Daniel Cristea-Enache prin urmare: „Inteleg ca regulile sint facute pentru a fi incalcate de spiritele rebele; iata insa ca apare, in mod ironic, o noua regula care impune dispretuirea tuturor celorlalte. Unde mai este degajarea interioara? Si in ce mai consta libertatea de a alege? Disidentul din oficiu isi creeaza, practic, o lume paralela care nu e decit imaginea rasturnata a celei reale. El trece strada pe rosu, cind toti ceilalti traverseaza pe verde. Isi vopseste parul in albastru metalic si isi pune cercei in ureche, in nas, in buric... Multitudinea conventiilor sociale lasa loc unei sarabande a delimitarilor cu orice pret. Dar nonconformistul cool, pentru care familia, religia, traditia sint ceva de prost-gust, imi pare la fel de conventional si predictibil in reactii ca un aprozarist rudimentar ce incerca de fiecare data sa ma fure la cintar. Dar nonconformistul eco, care ne someaza sa stingem lumina un minut pentru a salva Pamintul, este un ins perfect integrat in ultimele tendinte. Iesire riscanta din pluton, reflectie personala, gindire independenta? Nonconformistii lucrativi isi iau tinte usoare ori abstracte (Sistemul!) si au intotdeauna spatele asigurat." „Desfasurarea" lor, asa-zicind, e mereu una „in oglinda". Mimeaza „rebeliunea", paradoxal, in paradigmele celui mai plat conventionalism.
Nonconformismul se arata astfel a fi un conformism rasturnat, mizind - poate chiar mai acut! - pe acelasi principiu al „inregimentarii", doar ca in echipa non-canonica. Aici se pune, in primul rind, o problema de perceptie. Dupa cum bine sesizeaza autorulCinematografului gol, „ce s-ar intimpla daca toti cetatenii conformisti /.../ ar deveni, peste noapte, niste campioni ai libertatii nelimitate?" Raspunsul se afla dincolo de umbra oricarei ezitari: „Nonconformistulnostru s-ar trezi dimineata intr-un haos asurzitor." Universul ar intra in degringolada, polii Terrei s-ar inversa subit. Individul ostil „conventiilor" si „ordinii", in ansamblul ei, apare ca un tolerat absolut, un rasfatat ireductibil al destinului. Desi dispensabil, el e acceptat in postura de element recalcitrant, anti-canonic, cum ar veni, in virtutea stereotipului „conformist" ca, in viata, sint intotdeauna lucruri mai importante de facut decit „duelul" cu morile de vint. Extremismele displac omului cu sentimentul ordinii inoculat in singe. Cu atit mai mult cu cit ele se suprapun. Nu intimplator, demonstram altadata ca fenomenalitatile statistice de „entropie" si „structura", desi opuse teoretic, in practica se intrepatrund. Starea anarhica a unui sistem produce de facto aceleasi efecte ca si aceea de ordine absoluta: absenta miscarii, imposibilitatea transformarii si, implicit, a schimbarii sau evolutiei.
Din acest unghi, putem afirma ca nonconformistul este un „anarhist" paradoxal, cu voluptatea „dictaturii" in subconstient. In ambele ipostaze, el se manifesta, prezumtiv, ca „moarte" a unei structuri date si nicidecum drept factorul ei de progres. Ca atare, in varianta de element al non-existentei, nonconformistul iese din paradigmele contractului social. Din perspectiva sistemului mare, el este, vorba juristilor, lovit de nulitate.
sursa: ziaruldeiasi.ro 

in cautarea unei persoane

la apelul acesta am dat  aici un raspuns si am fost interpelat astfel: " Domnule Nicolae Tudor, numiti macar o singura persoana care va este alaturi in ceea ce faceti. Asa se pleaca la DRUM NOU. OM cu OM...."
 Si nu stiu daca-mi este cineva alaturi. Daca este, sa o spuna acum, aici, eventual... acolo!
iata un comentariu postat pe europeea.ro



D-le Tudor, istoria a demonstrat că ginţile iau locul triburilor şi acestea, la rândul lor, sunt înlocuite de naţiuni. Dacă primele triburi au luat naştere strict genetic, naşterea naţiunilor a dus ea însăşi la naşterea unui nou tip de gintă şi trib: după interese. Drept este că s-au numit bresle, asociaţii şi, la urmă, partide politice. Doar că, actualmente, cu greu mai poţi deosebi un partid politic de altul. Toate, dar absolut toate, promovează cam aceleaşi principii şi trebuie să fii fin cunoscător al nuanţelor ca să le mai poţi deosebi. De fapt şi nuanţele sunt aşa de apropiate că înşişi oamenii politici nu-şi pot recunoaşte partidul care li se potriveşte.
Ori, dacă partidele politice şi-au pierdut caracterul distinctiv, este clar că le-a venit sfârşitul, în forma pe care o ştim noi astăzi. Aşa că, a înfiinţa un nou partid politic sau ceva asemănător mi se pare desuet şi lipsit de perspectivă, oricât de "sfinţi" ar fi cei care îl compun sau îl pornesc numai. Democraţia înseamnă de fapt să înlocuieşti lupta din stradă cu lupta ideilor. Înseamnă ca lupta politică însăşi să nu mai fie ceea ce cunoaştem astăzi, şi care implică multe lovituri sub centură şi multe minciuni, ci să devină doar o luptă a ideilor. Iar ideea, prin însăşi esenţa sa, nu poate porni decât de la o singură persoană, o individualitate, nu de la un grup. De fapt asta se şi întâmplă deja, că grupurile sociale au devenit atât de asemănătoare încât distincţia nu se mai poate face între ele ci doar între indivizi. Da, au mai rămas câţiva rătăciţi ce pot fi manipulaţi, da, tineri necopţi la minte încă mai pot prelua nediscriminatoriu ideile altora, dar este un joc periculos pentru manipulatori, pentru că oamenii nu mai sunt proşti şi, atunci, când îşi vor da seama că au fost manipulaţi, că au fost transformaţi în simpli câini şi puşi să latre, că au fost folosiţi doar pentru diversiune, în timp ce manipulatorii îşi împlineau sau încercau să-şi împlinească scopurile, se vor răzbuna muşcând cu furie, dar nu pe cei la care au fost învăţaţi "să se dea" ci pe cei care i-au asmuţit ca pe nişte animale fără de minte.
Deci, dacă aveţi idei puternice, nu este nevoie de nici un partid, de nici o organizaţie, nu este nevoie să sculaţi masele, ci doar să le exprimaţi. Aţi încercat vreodată să priviţi iarba cum creşte? Nu veţi reuşi niciodată să-i surprindeţi creşterea, pentru că totul se desfăşoară pe nesimţite şi, deşi este în văzul întregii lumi, un fir de iarbă poate ajunge pe nevăzute copac. Aşa este si cu ideile bune, idei fertile şi care se autosadesc oriunde găsesc un fir de pământ şi un fir de apă. Şi toţi oamenii sunt formaţi din pământ şi apă, domnule Tudor.
Aşa că vorbiţi, spuneţi adevărul şi oamenii şi-l vor însuşi şi, atunci, pe nevăzute deşi în văzul întregii lumi, politicienii corupţi vor deveni oameni cinstiţi, iarba curată vă acoperi şi va înghiţi bălegarul şi lumea va deveni un loc mai frumos.
Ceea ce vreţi d-voastră să creaţi este necesar doar în "Stupideea", ţara pe care o vede onorat d-l Cristescu. În ţara pe care o văd eu, care sclipeşte de inteligenţă, chiar ascunsă sub un strat infam de încă-murdărie, partidele, partiduleţele şi grupurile de interese nu-şi mai au locul, rostul şi viabilitate.
Să fiţi iubit!
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-01-17 11:44:40

si finalul aventurii de pe facebook:


  • 16 hours ago · 

  • Remus Constantin Raclău 
    In anii cu alegeri este de asteptat o invazie de aparitii de "noi partide", cele mai multe menite a dezorienta si confuziona electoratul astfel incat sa se impiedice coagularea lui intr-o forta reala, capabila sa se opuna cu succes partidelor consacrate. Solutia: discutii intre liderii acestor formatiuni si punerea lor de acord. Cei care refuza o actiune in comun sunt cei care doresc disiparea electoratului. Si nu-ti trebuie studii superioare ca sa intelegi asta ci doar un dram de logica...


  • Gheorghe Giovanni Ţeavă 
    Adrian Pop... ţin să vă aduc la cunoştinţă că nu am nevoie de recomandările dumneavoastră ! Ceea ce faceţi aici ( www.sfatulbatranilor.ro/threads/2048-http-www.a-treia-cale.blogspot.com) adică amestecarea APELULUI cu contribuţiile absurde ale dumneavoastră sau ale altuia, descalifică mesajul nostru original, deci ÎI DĂUNAŢI ÎN MOD CONŞTIENT SAU ... INCONŞTIENT. Dacă e primul caz, sunteţi un manipulator. Dacă e al doilea... vă compătimesc ! Ţin săvă avertizez că lezaţi drepturile de autor şi INTOXICAŢI (repet... cu voie sau fără voie). Postările în rafală au ca scop DILUAREA DEZBATERII în „tâmpenii” ! Încetaţi, sau vă fac eu să încetaţi !!!


  • Adrian Pop Ma faceti dumneavostra sa incetez ? Imi pare rau ca sunteti recomandat de Domnul Remus Ralcau....Sa fiti sanatos va doresc !!!