Statul şi rolul lui economic

Rolul economic al statului este de a interveni în viaţa economică a naţiunii având, în principal următoarele obiective:
1. Asigurarea echilibrului, în progres, între cererea globală (agregată) şi oferta globală (agregată). Este vorba deci, de creşterea economică, respectiv de dezvoltarea economică (durabilă, ecologică, viabilă, sănătoasă) în funcţie de posibilităţile existente şi viitoare, ca şi în concordanţă cu cererea agregată de bunuri materiale şi servicii.
2. Ocuparea deplină a resurselor de muncă astfel încât, caracterul activ şi creativ al factorului uman să se afirme neîngrădit.
3. Asigurarea economiei naţionale cu monedă, în cantităţile şi structurile cerute de mersul normal al fluxurilor economice reale, ca şi de alte motivaţii. Avem în vedere că moneda este, prin definiţie, naţională, iar buna ei funcţionare este în interesul tuturor participanţilor la activităţile economice.
4. Realizarea funcţiilor multiple bugetare şi fiscale. În funcţie de multiple circumstanţe, guvernul şi administraţiile publice locale exercită, pe bază de lege, dreptul de trezorier al finanţelor publice; prin aceasta se realizează marea redistribuire.
5. Asigurarea pe termen mediu a unei balanţe comerciale şi a unei balanţe de plăţi externe echilibrate. Reflectând intensitatea participării ţărilor la fluxurile economice externe, ca şi eficienţa acesteia, aceste instrumente economico-statistice trebuie echilibrate în măsura în care se doreşte şi se acţionează pentru păstrarea independenţei economice.
6. Integrarea problemelor macroeconomice în strategii globale de creştere şi dezvoltare. Prin asemenea strategii adoptate democratic şi promovate în limitele unor orizonturi medii de timp se caută asigurarea coerenţei deciziilor macroeconomice. Programarea sau planificarea macroeconomică este cea care îndeplineşte cu succes o astfel de funcţie.
Cauzele implicării statului în economie sunt:
1. Insuficienţa iniţiativei private într-o serie de domenii de interes general. Rentabilitatea scăzută, nivelul tehnologic inferior, marile cheltuieli cu cercetarea, însoţită de incertitudinea recuperării lor într-un timp rezonabil (specifice unor astfel de sectoare) au diminuat şi diminuează interesul întreprinzătorilor particulari pentru aceste domenii şi sectoare. În măsura în care asemenea activităţi, împreună cu bunurile create aici, prezintă interes naţional, statul se implică în susţinerea lor prin:
a) crearea de întreprinderi publice de producţie;
b) organizarea pe baza resurselor bugetare a unor prestaţii sociale, cum ar fi ocrotirea sănătăţii, instrucţia publică, unele servicii de transport;
c) acţiuni de susţinere moderată şi de supraveghere economică a unor activităţi tradiţionale cu pondere importantă în satisfacerea nevoilor primare fundamentale ale oamenilor (producţia agricolă, producţia de energie electrică).
Practic, în toate ţările dezvoltate economic, sistemul economic real de piaţă este mixt, existând un puternic sector public. Faţă de acest sector, guvernele au mari răspunderi (nu neapărat drepturi).
Orice patron trebuie să cunoască ce avere are, fiind dator s-o înmulţească. El trebuie să controleze, să coordoneze, să îmbunătăţească folosirea acesteia. Statul are faţă de naţiune, a cărei proprietate o administrează, exact aceleaşi sarcini. Apoi, deşi pare paradoxal, introducerea centralismului în cadrul proprietăţii de stat este singura cale de instituire a democraţiei economice. Dar, acest centralism se încadrează în regulile generale de funcţionare a economiei de piaţă.
2. Complexitatea problemelor care apar în perioadele dificile ale istoriei unei ţări (războaie, crize). Astfel de probleme sunt trecute prin lege în sarcina statului, atât timp cât se consideră că jocul normal al concurenţei nu poate asigura funcţionarea economiei naţionale. Adesea, asemenea implicări ale statului au loc şi atunci când există riscul unor tensiuni sociale, ce pot afecta mersul general al economiei.
3. Modificări în conjunctura economică internaţională, care favorizează sau complică situaţia economică a unei ţări. De pildă, atunci când puterea de schimb a monedei naţionale este în pericol, statul, prin mijloacele sale, poate susţine întărirea acesteia.
4. Corijarea neajunsurilor economiei de piaţă şi susţinerea procesului de desfăşurare normală a vieţii economico-sociale. În acest sens, statul se  implică pentru: satisfacerea nevoilor colective; producerea unor bunuri materiale şi servicii de interes economic general; ameliorarea mecanismelor pieţei în vederea realizării obiectivelor fundamentale ale naţiunii; corectarea efectelor negative ale repartiţiei prin piaţă, procedând la redistribuirea veniturilor în societate.
Rolul economic al statului se exercită printr-o multitudine de măsuri şi forme de implicare.
a) Administraţiile publice furnizează servicii colective celorlalţi agenţi economici fără contraprestaţie directă din partea consumatorilor. Serviciile respective sunt finanţate de întreaga societate, ele constituind obiectul economiei nonmarfare.
b) Statul asigură organizarea şi manifestarea puterii publice instituţionalizate pe plan naţional. Guvernele sunt mandatate să apere sistemul de piaţă şi să perfecţioneze funcţionarea lui. Reprezentând interesul general al comunităţii naţionale, statul are funcţia de moderator al agenţilor economici particulari, în vederea asigurării unei coeziuni şi solidarităţi la nivel naţional. În acest fel, statul constituie pentru economia naţională factorul de consens în raport cu exteriorul şi cu viitorul ei.
c) Administraţiile publice îşi asumă riscul unor activităţi care, tradiţional, erau specifice celorlalţi agenţi economici. Pe de o parte, statul se prezintă ca un mare consumator pe unele pieţe (achiziţiile de armament), iar pe de altă parte este un mare producător de mărfuri în sectoarele naţionalizate sau create şi dezvoltate pe seama veniturilor sale bugetare. De asemenea, în unele ţări, statul se manifestă şi ca agent financiar-bancar; banca de emisiune se află, în cele mai multe cazuri, în proprietate publică.
d) Statul contemporan concepe şi pune în aplicare politici economice sectoriale, regionale şi generale. Pornind de la organizarea fundamentală a statului, politica economică este adoptată şi promovată în funcţie de starea generală a economiei ţării, de raporturile dintre agenţii economici, precum şi de gradul lor de cunoaştere, informare şi de autonomie.
e) Guvernele au forţa majoră de a menţine, respectiv de a readuce stabilizarea economică, respectiv macrostabilizarea. Ele sunt abilitate şi dispun de pârghiile necesare pentru a limita efectele negative ale trecerii legice de la avânt la criză şi invers.
Exercitarea rolului economic al statului presupune elaborarea şi aplicarea politicii economice

sursa: www.athenian-legacy.com/2011/06/statul-si-rolul-lui-economic/