miercuri, 1 februarie 2012

Cîteva citate din Bakunin:




“Statul e puterea şi, înainte de orice drept, are puterea, argumentarea triumfătoare a puştii, a baionetei, în sprijinul lui. Rolul lui Dumnezeu şi al Statului în omenire, îl pricepem acum: acest rol e pur şi simplu subjugarea popoarelor. Cu totul în opoziţie cu întemeierea celei mai mari libertăţi pentru toţi, urmarită de ştiinţa adevarată şi la care ştiinţa adevarată, cată să ajungă neapărat.”

“Sunt un fanatic iubitor al libertăţii, pe care o consider unica condiţie sub care inteligenţa, demnitatea si fericirea omului se pot dezvolta şi creşte. Dar nu libertatea pur formală, considerată, măsurată şi reglementată de Stat, o eternă minciună care, în realitate, nu reprezintă nimic mai mult decât privilegiul unora, fondat pe sclavia celorlalţi, nu egoism sau ficţiuni ale libertăţii inventate de şcolile liberalismului burghez, care consideră voinţa dreptul tuturor oamenilor, reprezentat de Stat, prin limitarea drepturilor fiecăruia, o idee care duce inevitabil la reducerea drepturilor fiecăruia la zero.”

“Birocraţia Roşie este cea mai teribilă minciună pe care a dat-o secolul XIX.”

“…pseudo-statul Poporului, al lui mister Marx, în esenţă nu este decât o maşină de condus masele de sus, de către o minoritate privilegiată, care-şi imagineaza că ştie ce-i trebuie şi ce vrea mai bine poporul însuşi.”


“Adevarata esenţă a oricărui sistem religios e sărăcirea, aservirea şi nimicirea omenirii în folosul "dumnezeirii".”


“Din nefiricire, poporul e încă foarte nepriceput ţi ţinut în nepriceperea asta de ştiinţele necurmate ale tuturor guvernelor, care privesc nepriceperea poporului ca una dintre cele mai de capetenie condiţii ale propriei lor puteri.”


“Orice autoritate de drept, impusă oficial, ajunge, în scurtă vreme, o apăsare şi o minciună şi ne-ar impune neapărat robia, absurditatea.”


“Omul cucereste libertatea si demnitatea prin ştiinţă şi muncă. Omul nu ajunge cu adevarat om, decat izbutind să rupă lanţurile sclaviei, pe care natura exterioară le face s-apese asupra tuturor fiinţelor vieţuitoare. Orice educaţie rationala nu-i, în fond, nimic altceva, decât această jertfire progresivă a autoritaţii în folosul libertăţii, ţinta finală a educaţiei trebuind să fie numai aceea de a forma nişte oameni liberi şi plini de respect şi iubire pentru libertatea altora.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana