luni, 13 februarie 2012

Scrisoare deschisă poporului român transmisa de arhimandritul Iustin Parvu


Popor român,

 Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu,  Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta?
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu taci;
Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.
Tu taci;
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.                                                                                
Tu taci;
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.                                                                                            
Tu taci;
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.
Tu taci;
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile“ la indicaţiile unor străini de neam, cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci.
Tu taci;
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.
Tu taci;
Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.
Tu taci;
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit.
Tu taci;
Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.
Tu taci;
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.
Tu taci;
Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.
Tu taci;
Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai  la intrare.
Tu taci;
Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară), la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.Toţi tac.
Tu taci;
Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat, în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută, lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.
Tu taci;
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai, cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.
Tu taci;
Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
Tu taci;
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire.
Tu taci;
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi
Tu taci;
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi, odată cu tine, piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci?
Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

3 comentarii:

  1. Fostul sat Geamana este un alt exemplu de "tacere" si nu doar atat. "Romanii" vor chiar mai mult: intreaga zona Rosia Montana.
    Vezi pe YouTube ANOTHER FACE OF DEATH (2007) si APOCALIPSA DIN GEAMANA (2010)

    RăspundețiȘtergere
  2. (Zilnc citesc "scrisori deschse" catre pres-edinte, catre pm-u, catre parlamentari, etc. Eu trimit o scrisoare foarte deschisa , dar nu celor enumerati mai sus, care-"fie vorba intre noi!"- ii doare exact in 14 de aceste scrisori si doleante!)






    SCRISOARE DESCHISA CATRE POPORUL ROMAN.


    Nu am sa bat campii cu "drag popor roman, calcat in piciore de o mana de banditi" etc., etc., cu totii cunoastem aceasta


    urata realitate si nici nu am sa fabulez despre constiinta, "necesitatea de a ne schimba fiecare" etc,. etc., eu ma rezum la a puncta cea ce RATIUNEA DE REALI OAMENI ne impune a face, pentru a ne putea ridica din nou, intre natiile civilizate:


    1-Distrugerea completa a acestei clase politice de dupa "89, prin incarcerarea a aprox. 4 mii de indivizi declasati pentru


    minim 10 ani, iar primii 20-25 de indivizi din varful actualei si trecutelor varfuri politico-administrative, executati


    -legal- in public ( concret , indivizii declasati amintiti sunt toti pres-edintii, toti pm-ii, o mare parte din ministri,


    peste 90% dintre toti parlamentarii prezenti si trecuti, diverse alte persoane de la centru sau teritoriu, generic numiti


    "clientela politica"; per total, acesti 4 mii de mafioti politici nu reprezinta decat un procent infim, din populatia


    tarii, numar suportabil pentru penitenciarele romanesti)


    2-confiscarea totala a averilor acestora, cea ce -pe putin- va insuma 250 MILIARDE euro, o suma cu care Romania poate face


    un salt spectaculos(nota: chiar agentia americana CIA a dezvaluit ca din Romania ultimilor 25 de ani, au fost furate peste


    400 MILIARDE euro; probabil ca pentru aceast suma colosala ei au dovezi, eu raman la parerea ca este vorba de o suma mult


    mai mare, cel putin dubla, adica un trilion de euro),


    3-Intoarcerea imediata la Monarhie, INSA NUMAI CU APORT ENGLEZ, garantia stabilitatii politice pe orice termen, garantia


    prosperitatii generale, garantia protejerii granitelor nationale, garantia liberei circulatii a romanilor-inclusiv, poate


    mai ales- cu scopul de a munci in tarile de elita ale mapamondului, interconectate prin diverse mecanisme cu Anglia,


    precum Canada, Australia, USA, etc.)


    4-Nationalizarea intregului pamant pentru o zi si redistribuirea in aceiasi zi, in mod egal(aprox. 1 ha/persoana)


    oricarei persoane cu cetatenie romana trecuta de 17 ani, retinerea in proprietatea statului a unui procent de 15-20% din


    acest total suprafata


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. -cont.-5-Trecerea imediata a resurselor minerale, a apelor si padurilor in proprietatea statului , cu exploatare privata ( in


      mare parte) si cu platirea de dividente(din profit) fiecarui cetatean roman, care a platit taxe in anul expirat(asa cum


      au facut multe tari arabe-si chiar Norvegia- cu petrolul)


      6-Platirea de dividente catre fiecare cetatean ( platitor de taxe) obtinute din operatiuni economice speciale( mai ales


      prin singularitate) cum sunt plajele de la Marea Neagra, porturile maritime si fluviale, activitatile economice de


      exploatare a resurselor naturale(minereuri, gaze , petrol,paduri, etc.) si exploatari turistice din zone unice, precum


      Delta Dunarii si anumite inaltimi montane


      7-Reducerea numarului de parlamentari la max. o suta, eventual o singura camera si cu o reprezentare reala, adica 51%


      trebuie sa fie femei si macar 45 la suta, trebuie sa provina din mediul rural, numai din randul persoanelor care locuiesc


      efectiv in teritoriu si care inteleg problemele locale, pentru ca le traiesc ei/ele insasi.Pentru a fi real efectiv,


      acest corp legislativ va fi constituit din personal(ales) care accepta sa lucreze 3 ore/zi in profesia sa de baza si 3


      ore/zi ca si senator( deputat) (sau o zi la locul sau de munca, o zi ca politician, in special in teritoriu) iar


      intalnirile in plen se vor face doar o saptamana, o data la doua luni, (in capitala, desigur), actualul sistem este o


      forma legalizata de irosire a timpului,de vagabondaj si brambureala a unor ticalosi si neciopliti, ajunsi in fruntea


      bucatelor.Deasemeni, reducerea-OBLIGATORIU- a numarului de judete la ZECE.


      8-Comasarea unor ministere si reducerea numarului de ambasade si consulate, scoaterea de la platile bugetare a clerului ,


      cat si desfintarea unor institutii fantoma si parazitare


      9-Reducerea orelor de munca(max. 30 ore/sapt.) cu mentinerea si -obligatoriu- cresterea actualei salarizari (de 40 ore/


      sapt.)nu doar


      cu scopul" egoist si populist" de a da mai mult timp liber populatiei, insa actiunea are un scop mult mai practic si anume


      cresterea eficientei economice prin mai multe parghii si anume prin scaderea ratei somajului, cresterea productivitatii


      si calitatii muncii/ora/persoana, scaderea numarului accidentelor de munca si a bolilor specifice, si -nu in cele din


      urma- cresterea consumului general(si-deci- impunerea continuarii si maririi productiilor) prin faptul ca populatia are


      la dispozitie mai mult timp liber si mai multi bani disponibili.In acelasi timp trebuie creata o agentie cu profil


      foarte specific si special, si anume controlul formarii preturilor si anume interzicerea obtinerii unui profit final mai


      ridicat de 30% pentru produsele de baza (alimente, energie, imbracaminte,obiecte de folosinta indelungata etc.) din


      productie interna si ceva procente mai mult pentru obiectele de lux si de import(care se produc si local, in Romania).


      Desigur ca sunt mult mai multe de spus si facut, dar fara a se incepe cu cele enumerate mai sus, Romania va ramane in


      aceiasi situatie dezastruoasa, desi logica ne spune ca situatia nu poate decat sa degenereze si mai mult, cea ce -in


      final- va scoate Romania de pe harta lumii.(LS)

      Ștergere

nu facem atac la persoana