Acarienii politici

by Aurel Brumă

Traseismul politic nu este o „cutumă” modernă a jocului politic, segment aşezat între ziceri şi deziceri, ci  acţiunea profund imorală a nedeslipirii de sinecurile asigurate prin tot mai descusutele buzunare ale acestei umilite şi neimportante majorităţi a populaţiei. În clar este moştenirea grimată a activiştilor avortaţi de revoluţie şi auto-procesaţi sub pălăria generoasă a integrării euro-atlantice, a comunitarismului cu efect tezaurizator pentru echipele băieţilor bine nutriţi în fostele  poligoane utece, asecere, etc, etc. Îi regăsim cu surplus de ani şi osânză la primele nivele de partid/partide, în serviciile publice deconcentrate, mereu agăţaţi unii de gâtlejul celorlalţi pentru pozele electorale, interşanjabili, pregătind schimbul de ştafetă după perdeaua otrăvită de ei înşişi a unei presupuse iubiri de naţie. Şi se vede clar unde a ajuns naţia.

Citeam mai deunăzi pe site-ul unei importante instituţii publice, CV-ul managerului pe funcţie, încă. La loc de cinste, de făloşenie sfruntată era aşezată învestirea sa ca activist utece, plătit ca atare, în nu contează care comitet judeţean de profil. Funcţia şi perioada „exercitate” erau asimilate de ipochimen unei oficializări a IQ-ului său supra-dotat, personalităţii sale gonflabile, rostogolite de altfel prin vagoane de masterate,  proiecte care de care mai cu scârţ. În relaţie evolutivă se ecrana „voluntaritatea” sa revoluţionară, saltul spre un comitet provizoriu fesene, abdicarea – în sine părăsirea spaţiului cu prea mulţi mărturisitori ai infestei sale prezenţe în zonă. Nu ştiu exact dacă şi-a tras şi un carnet de revoluţionar, mai ales că, aşa cum încearcă să schimbe el metrajul stambei, coordonarea „gărzilor patriotice” la revoluţie (!) ar trebui să se confunde cu o coordonare a „gărzilor revoluţionare”! Haida-de! Ca şi alţi „păturici” cu fason şi ifose, bine sustentat de reţeaua apartenentă, aflu, mai nou, că individul cavalereşte (vb) prin nu ştiu ce lojă masonică, un club de spovadă al elitiştilor, de apartenenţă declarată  la fanariotismul autohton. Duă focul de artificii guvernamentale, insul ar fi autorizat să-şi atârne carnetul de activist utece deasupra biroului, cum premierul actual visează acelaşi parcurs, dar mai de perete al Cotrocenilor,spre stupoarea declarată a puţinilor foşti activişti, oameni cu glagorie şi bun simţ, care şi-au refuzat orice revenire în politicianism şi care, acolo unde se află, se bucură de respectul cuvenit staturii lor morale, profesionale.

Scria Sf. Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni: ”Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună”. Mădulare ale fostului trup bolşevic, necum rupte sau transformate în altceva, mădularele uteciste sunt  reconstituite printr-o  silnică “lege a nelustraţiei” ca mădulare ale altui trup, iluzoriu capitalist. Deasupra acestei decizii absurde şerpuieşte semnătura corăbierului care anunţă  că scufundata corabie a revenit la chei. Nu contează că însuşi portul este în curs de scufundare.

Fără nici o excepţie, toate guvernările post-revoluţionare şi-au asigurat penalitatea înaintea completului de judecată al istoriei actuale. Lipsa de voinţă, de ştiinţă, de vocaţie administrativă, concomitent cu lăcomia fără frâu a păturicilor de tot soiul a condus la o enormă îndatorare financiară externă, la externizarea  unui sfert din populaţia activă, la o tot mai precară situare între limitele supravieţuirii  a marii majorităţi a părţilor trupului real al ţării. Ori dimensiunea acestui genocid, realitatea sa palpabilă, nu mai scuză lipsa de atitudine faţă de paraziţii umani care, ca şi similarii din lumea animală, îşi asigură confortul evolutiv ucigând “gazda” care îi nutreşte. Ursul carpatin trebuie să-şi scuture blana. Câţi nevrednici or să cadă? La întrebarea aceasta, în noi înşine se află răspunsul. După 22de ani “stupid people“ îşi refuză vasalitatea păguboasă impusă de ciocoii politici, de acarienii care, cât de curând, se vor auto-exila  lângă bancomatele din străinătate, singurul cordon ombilical care le va mai aminti de patria, pe care au vândut-o.