cuvinte-nvărgate

6.
azi trăiesc capitolul trist din cumplita mea imposibilitate de a fi.
de dimineaţă am aventuri emoţionale cu un copac – 
m-am lipit de el ca de ajutoru’ social! 
(nevasta m-a rugat să scot verigheta, dacă vreau cumva să-l îmbrăţişez!) 
avem ceva în comun: amabilitatea de a da din cap... privim - 
fiecare în felul lui- acelaşi cer; ca şi mine, zace 
într-o fantă de lumină şi visează o poartă… 
el are în plus nişte frunzuliţe pentru dorinţe 
(apuci de un capăt şi tragi) - pe-ale mele n-ai de ce să le-apuci!
spre deosebire de femei, 
cu cât e mai ger, copacii sunt mai dezbrăcaţi!
nu, nu ne-am uitat la la kamasutra, 
am vrut să văd dacă are inima tot în stânga şi 
dacă e mai fericit fără Dumnezeu. 

nu e mare scofală nici arbore să fii... 

7.
de când dreptatea îşi pierde substanţa pe drum, 
amân, clic după clic,
să ies în lume doar cu jumătate de suflet.
mă cotrocenesc în faţa calculatorului 
şi savurez fricile, fugile, tăcerile altora, 
în fond - gramatica necinstită a civilizaţiei.

ce mai poate un singur om să facă, 
să viseze pentru altcineva?
lumea nu învaţă din greşeli (nu vrea să ştie!),
în zadar aud înţelepţii lucrurile care nu se spun,
în zadar alungesc şi eu nişte culori, că mă şi mir,
mult departe de asfinţit -
viaţa mi se duce toată la wc.