luni, 23 aprilie 2012

Despre cîini şi oameni


 
sursa: http://www.invectiva.ro/Despre-ciini-si-oameni.php#.T5QalXav5X4.facebook

Nişte oameni vor să omoare nişte cîini. Spun despre ei că s-au înmulţit fără măsură, că sînt agresivi şi purtători de boli, că nu ar trebui să se preumble liberi şi de capul lor, că sînt un pericol public şi o cheltuială inutilă pentru societate. Orice altă soluţie la aceste probleme este exclusă, pentru că nu s-a găsit reţeta financiară adecvată. Cîinii trebuie să moară.

Nişte oameni vor să omoare nişte oameni. Spun despre ei că sînt prea bătrîni şi neajutoraţi, ori au inacceptabil de multe dizabilităţi, ori sînt prea fragili şi depind de alţii, ori s-au găsit să trăiască în zone mult prea îndepărtate de centrul de decizie, ori nu sînt în stare să îşi găsească un loc de muncă şi să contribuie în acest fel la susţinerea bugetului public cu taxe şi impozite. Reprezintă deci o cheltuială inutilă pentru societate şi un potenţial pericol public, pentru că riscă oricînd să se revolte. Orice altă soluţie la aceste probleme este exclusă, pentru că nu s-a găsit reţeta financiară adecvată. Oamenii trebuie să moară.

 Oamenii care vor să omoare cîini şi oameni spun că se ghidează după principiul că cel mai puternic trebuie să supravieţuiască în dauna celor mai slabi. La fel şi cei care îi susţin pînă în pînzele albe. Eroare. Pentru că nu de supravieţuire este de vorba, ci de pofta lacomă, de dorinţa hulpavă a unora de a de îmbogăţi fie şi călcînd pe cadavre. Pentru a-şi justifica într-un fel foamea imposibil de potolit de bani şi putere, oamenii care vor să omoare cîini şi oameni se mint frumos, făcînd despre ei cumva analogia că ar fi nişte prădători, fiinţele superioare aflate la capătul lanţului trofic. Din nou eroare. Nu sînt decît nişte necrofagi, fiinţe jalnice, murdare şi patetice care îşi ostoiesc foamea ciugulind stîrvuri de cîini şi de oameni.

Se pot spune foarte multe despre cum au ajuns cele mai josnice fiinţe să conducă un popor. Doar că nu mai este timp pentru asta. Dacă nu sînt goniţi cît mai repede, dacă nu sînt întorşi în hăul fără fund al lipsei de conştiiţă umană şi naţională din care au ieşit, există riscul ca necrofagii să se hrănească în curînd cu stîrvul a ceea ce a fost odată poporul român.

Un popor de oameni buni şi cumsecade în care cîinii şi oamenii trăiau în pace.


COMENTARII:

Marian:
Nu stiu ce-i mai grav... sa omori oamenii... sa omori... caini... sa omori pur si simplu... Nu stiu ce-i mai grav sa stai cu fruntea in tarana pamantului sau, nemaipasindu-ti de nimic sa te ridici si in pofida legilor sa strigi: AJUNGE! Ce se-ntimpla in Romania de 20 de ani incoace eu numesc simplu: distrugerea cu buna stiinta a oamenilor ce vietuiesc pe acest ''teritoriu mioritic''. Ce se intimpla insa in Romania lui Basescu intrece orice imaginatie, iar de vreo citeva luni incoace eu, numesc asta nu GENOCID, ci HOLOCAUST ! Crezi ca in aceste conditii faptul ca... pur si simplu nu-mi mai pasa de cainii vagabonzi ce vor fi omoriti inseamna ca imi pierd calitatea de...OM?! Te inseli! Mai mult ma intereseaza de oamenii ce sunt omoriti cu zile decit de cainii ce vor dispare de pe strazi. Imi este greu sa cred ca am ajuns sa traiesc ''sub'' Basescu! Oare va da socoteala in fata vreunui tribunal?!  Sa nu-mi spui ca va da socoteala in fata lui Dumnezeu... mi-am pierdut increderea in acest personaj. 

Invectiva:
nu cred că Băsescu şi slugile lui vor plăti în vreun fel pentru fărădelegile, pentru crimele pe care le fac...într-un stat civilizat poate ar fi existat o şansă, dar în România nu e cazul; nouă nu ne pasă de nimic din ceea ce ni se pare că nu ne-ar putea atinge în vreun fel - de-aia am ajuns unde sîntem şi de-aia nu sînt şanse să evoluăm pentru a ieşi din starea asta de primitivism.

Marian:
 si eu intru in categoria debusolatilor, a celor ce-si fac cruce si-si scuipa-n san. am ajuns sa deranjez pe cite unul, punind tot felul de intrebari si ...hai sa le zicem nelamuriri, in ideea ca voi intelege mai usor si mai bine ...CE MI SE INTIMPLA.  Sunt de acord ca ''Basescu si slugile lui nu vor plati'' in nici un fel pentru ce fac din Romania, insa chestia cu statele civilizate... las-o moarta...Pai cine dracu' crezi ca le-a facilitat astora accesul la ''putere'', asta lasind la o parte ''ajutorul'' dat de unii dintre noi ? Crede-ma ca nici prin cap nu-mi trece sa ma apuc sa citez din WikiLeaks...inca n-a ajuns piatra unghiulara a interesului meu iar Julian Assante inca nu-i gurul sau Messia asteptat de toata planeta. Cit de nebun sa fie cineva incit sa-si inchipuie ca asta a facut ce a facut...asa de capul lui?! Romanii -au invatat ca, indiferent ce ar face, guvernantii au intotdeauna dreptate deoarece... au LEGEA de partea lor. Pai n-ai vazut...l a toate  mitingurile de protest demonstrantii au fost flancati de... jandarmi, jandarmi care  aveau si ei salariile ciumpavite insa, asta nu i-a impiedicat insa sa faca zid uman intre manifestanti si putere. Stind in spatele cordonului de jandarmi si ascultind sau urmind '' indicatiile '' acestora romanii...respecta legea, lege de care intotdeauna le-a fost in mod instinctiv... teama. De ce? Sint prea multe de spus pe tema asta. Ca nu ne pasa de cainii vagabonzi...asta nu inseamna ca ne ducem spre primitivism. Daca ar fi asa am mai avea o sansa. Cine-i cel mai tare sau cel mai indraznet sau cel mai insistent... De ce? pai... simplu, intr-o societate primitiva legile [ caci sint si acolo legi ] sint foarte putine si...relative. Da nu-mi pasa ca vrea cineva sa  omoare cainii vagabonzi. Insa imi pasa ca cineva ...[ nu spun cine...afla si singur ] vrea cu buna stiinta sa omoare un popor, propriul popor [ ca la mayasi ] pentru ceva ce ...[aici chiar trebuie sa fi de acord cu mine] niciodata nimeni nu va lua dupa el in momentul mortii: AVEREA !

Invectiva:
probabil că în toată lumea conducătorii ţărilor ajung în funcţii cu acordul marilor puteri, nu doar la noi...diferenţa e că prin alte părţi liderilor locali le pasă cît de cît şi de soarta conaţionalilor lor, spre deosebire de ticăloşii de la noi...aşa că nu mai daţi vina pe ruşi, pe americani, pe F.M.I. şamd pentru ce ni se întîmplă - este cea mai uşor de găsit scuză, cel mai facil mod de a masca situaţia aberantă în care a ajuns acest popor (cît o mai fi un popor) numai şi numai din vina lui...mereu au fost alţii de vină: ba migratorii, ba ruşii, ba turcii, ba tătarii, ba ungurii, ba americanii - noi niciodată nu ne-am uitat cu un ochi critic şi sincer la ai noştri, mîndri ca brazii, care se sperie de primul jandarm întîlnit la miting, dar nu au nici o problemă să se tăvălească pe jos ca ultimii oameni pentru un kil de orez mai ieftin; în ceea ce priveşte vîrsta din buletin, am auzit pe mulţi zicînd că au crezut că vor deveni mai înţelepţi pe măsură ce vor îmbătrîni, dar că s-au înşelat amarnic...iar în ceea ce priveşte insinuarea că textele de pe acest site ar fi unele de factură naivă, ea este luată ca un compliment, din moment ce adevăraţii revoluţionari au fost întotdeauna luaţi în bîză pentru naivitatea lor de către realiştii care au preferat să moară de bătrîneţe în fotoliile lor de acasă, pentru că le era mult mai uşor să dea vina pe alţii decît să încerce în vreun fel să îşi schimbe viaţa...

Marian:
TOTI romanii stiu ca in fata '' LEGII '' ei nu au niciodata dreptate si ca atare UN jandarm intilnit la '' un miting '' iti poate produce ...multe necazuri. Gata, s-au dus anii '90...de fapt anul '90 de fapt, primele luni sau daca vrei si ceva din finalul anului '90 cind ma, sau mai corect NE imbrinceam cu [ inca ] Militia si strigam JOS...doar, doar va fi dat jos cineva...sau va cobori jos cineva. Atunci, pe zidurile Universitatii, era o lozinca mare care spunea cam asa : AZI IN PARC...MAINE-N TARC ! unii au inteles-o, altii...au spus ca '' ...nu vor indrazni, frate, ca...facem o noua revolutie ''. Culmea e ca si eu ziceam la fel...si credeam la fel. Atunci nu am avut d-a face cu Militia [ sau imediat dupa schimbare cu Politia ]m dar prin anul '91 parca am fost luat, asa pe sus, d-acasa si dus la serviciul lui Grumazescu [ Arme si munitii ] sa declar ce am facut cu pistolul pe care l-am avut in 22 la sediul fostului CC .evident s-au lamurit...si i-am lamurit si am scapat, dar ...nu crezi ca era ceva ce putea mirosi a... avertisment ?Deci daca atunci m-am lasat pagubas, desi fierbea singele in mine.. acum cu atit mai mult, spre deosebire de atunci acum chiar nu mai am ce pierde. N-am avere, copii sint mari si slava Domnului pe picioarele lor...asa ca..!! Viata? Rahat! Si ca tot mi-am adus aminte ce spuneai ceva despre adevaratii revolutionari. Nu exista asa ceva. Inca nu te-ai prins?! Toti ''are... voie de la Politie''. EU dau vina pe tineri. TINERII i-au votat masiv pe Basescu si gasca lui, asa de hoha. Evident au fost si '' batrini '', profesorii in special ...IN-TE-Lectualii, dar majoritari au fost tinerii. Li s-a parut COOL Basescu! De ce ne ascundem dupa degete?Si, DA, mi se pare normal si firesc...ca un batrin sa stea lipit cu fundul de fotoliu iar tinerii sa faca pe revolutionarii .De fapt este apanajul lor! In ' 89 aveam 36 de ani, eram tinar si desi aveam 6 copii acasa, m-am dus la dracu' sa ma ia sa protestez contra unui tip de regim de care ma saturasem, indiferent la ce urma sa se intimple. Erau putini '' initiati '' care stiau mai mult sau mai putin ...ca va fi un happy end. Eu sigur n-am stiut! Asta inseamna ca am fost revolutionar? Nu, am fost doar un tip revoltat. Azi, daca iesi sa-ti strigi necazurile, esti doar un cetatean care-si aplica un drept constitutional...atita vreme cit ....'' o face in cadrul LEGAL si mai ales ...in TARC

Alienor:
Aşa cum înainte vreme au fost şi români care s-au plecat în faţa turcilor, austro-ungarilor sau a altor naţii, aşa fac şi cei de-acum cu puterile din occident. Dar spre deosebire de atunci, când au existat un Vlad Ţepes, un Brâncoveanu etc. care au refuzat să plece capul şi au salvat poporul ăsta, acum nu mai e nimeni în stare să-şi lase deoparte meschinele lui interese şi să se gândească şi la binele celorlalţi.
Ceea ce mi se pare şi mai grav este că opinia aproape unanimă este exprimată de fraza: "Şi eu dacă aş fi acolo aş face la fel"  De ce am renunţat atât de uşor să mai fim indivizi cu gândire şi conştiinţă proprii şi am acceptat să fim o masă de manevră? De ce toate valorile pe care le aveam, acum sunt considerate desuete, de dragul modei din occident? De ce toti avem acum păreri şi am încetat să avem opinii (cred că înţelegeţi nuanţa), de teamă că s-ar putea să fim priviţi ca fiind retorgrazi şi demodaţi?
Mi-aş dori dl. Marian, ca cei de vârsta dvs., care au fost crescuţi într-un sistem de valori simplu, dar atât de firesc, să nu renunţe, ci să încerce să le transmită mai departe.
Şi trebuie apăraţi deopotrivă şi cânii şi oamenii, atunci când fac parte dintre cei slabi. Eu aş zice chiar mai degrabă câinii, pentru că în comparaţie cu unii oameni, ei nici măcar nu au vreo vina .... ei au dovedit că sunt capabili şi de sacrificiul suprem pentru a salva oameni.

Marian:
Nu exista ..om simplu. Exista OM mai deschis sau dimpotriva...la noutate, la stiinta...la cultura. Nu ma laud ca-mi apartine mie aceasta idee. A fost vehiculata mult in anii '30 si-i apartinea lui....Emil Cioran. A fost preluata si de Corneliu Zelea. Vreau sa spun ca ...de multi ani noi, romanii, simtim o nevoie turbata sa-i ridicam pe unii in slavi iar noi personal...sa ne asezam in genunchi si cu fruntea in tarina in fata lor, desi....EI NU O SOLICITA...cel putin NU in prima instanta. Spui matale ca trebuie aparati ''mai degraba cainii pentru ca spre deosebire de oameni ei n-au vreo vina''!? Poate ca ai DREPTATE...poate ca NU AI DREPTATE. Pe mine personal ma dezgusta exchibitionismul de orice fel [ nu sunt ca Gigi Becali sa-l diferentiez in bun sau rau ] mai ales atunci cind SIMT ca-i vorba despre fariseism si mai ales facatura. Da, ai dreptate trebuie sa APARAM DREPTURILE ANIMALELOR, insa, inainte de asta, trebuie aparate DREPTURILE OAMENILOR, oameni care se cheama ca sint semeni ai nostri. Trebuie sa fim preocupati si de cainii vagabonzi, dar numai DUPA ce noi vom trai intr-o societate civilizata, care de fapt cam exclude vagabondajul si al cainilor si al....mai ales al oamenilor.

Alienor:
De ce credeti dvs. ca oamenii ar trebui sa aiba mai multe drepturi decat animalele? La urma urmei noi suntem cei care am invadat si invadam zilnic, pe intreaga planeta, habitatul animalelor. O sa spuneti probabil ca le suntem superiori printr-una sau alta ...ei bine, eu nu cred asta. In plus, chiar daca ar fi adevarat, cum v-ati simti daca maine ar veni de aiurea niste fiinte care s-ar considera si poate, in anumite privinte, chiar ar fi, superioare oamenilor ... cum ar fi daca acestea, proclamandu-si drepturile lor, ar incepe sa omoare oamenii, pe varii criterii?
Sunt perfect de acord cu dvs. ca trebuie aparate si drepurile oamenilor, dar situatia este in stransa legatura. Asa cum "alesii" si unii cetateni considera ca animalele (din pacate nu este doar problema cainilor, zilnic se taie paduri, stricand astfel, pe langa ecosistemul zonei si habitatul multor animale salbatice) nu merita atentia, compasiunea si grija noastra, la fel ni se spune ca pentru binele nostru se iau decizii de genul taierii pensiilor, inchiderii spitalelor, etc. Si acestea sunt astazi, dar asa cum astazi se omoara caini, maine ni se va spune ca trebuie omorati si oameni pentru binele comun - consuma prea mult, nu aduc profit tarii sunt neperformanti, etc. - motive se pot gasi oricand. Asa ca dl. Marian, o astfel de abordare a problemei este complet gresita. Stiu ca nu veti fi de acord cu mine, pentru ca e greu sa recunosti ca te poti insela cu privire la un anumit lucru. Nici nu e nevoie sa imi dati dreptate, ar fi suficient sa va schimbati atitudinea, intelegand ca problemele intr-o comunitate sunt intotdeauna in stransa legatura. Si ca e complet pagubos sa spui astazi nu ma implic, nu ma priveste pe mine ... s-ar putea ca maine sa va priveasca si pe dvs. si sa vedeti ca nu mai are cine sa se implice.In plus, compasiunea nu trebuie sa faca diferenta intre om si animal. Daca ne invatam copiii sa aiba grija de un animal, de o pasare, ei vor avea compasiune mai tarziu si fata de omeni. Daca exemplul pe care il dam este acela de a omori niste caini fara aparare "pentru binele comunitatii", sa nu ne mire daca ei nu vor fi capabili de compasiune fata de nimeni, avand ca pretext acelasi " bine al comunitatii".
Amintiti-va ca tot asa au zis si nazistii, pentru binele celor superiori, trebuie suprimati ceilalti ...

 Marian:
Nu EU cred ca trebuie ca oamenii sa fie in centrul grijilor noastre. Nu EU cred ca oamenii au mai multe drepturi decit animalele ci....DUMNEZEU. Este suficient sa citesti Biblia. Si ...DA, consider ca suntem superiori animalelor. Si stii mon cher de ce? Pai sa-ti explic eu. Animalele [nu toate evident] ucid doar pentru hrana zilnica, pentru a se apara sau pentru a-si apara progeniturile. Noi, oamenii... acum vine ceea ce eu numesc superioritatea omului, ucidem in primul rind deoarece PUTEM si-n al doilea rind...pentru ca ASA VREM! Dumnezeu, cind a creat fiintele, a spus sa traim in pace cu ele si a stiut ce zice. A si nu uit ca animalele au fost create inaintea ...omului. Dar tot cred cu obstinatie ca mai intai trebuie sa ne ingrijim de oameni, ca oamenii sa aiba acces la alimentele de baza [ painea si apa ] iar acesta este inceputul civilizatiei, si odata inceputa aceasta civilizatie, cu oameni ce nu mai mor de foame, ce nu mai mor de frig, ce nu mai mor pe strazi din lipsa spitalelor, a medicilor, sau a medicamentelor, cu oameni ce nu mai ucid alti oameni [indiferent de motiv ]...cu oameni ce nu mai ucid nimic pur si simplu...atunci vom putea sa ne gindim si la cainii vagabonzi, si la salvarea balenelor, a orcilor [ desi nu prea au alea nevoie de grija noastra ] sau a ursilor polari ce nu mai au habitatul ala al lor pe care recunosc [ oare asa o fi ? ] noi oamenii l-am distrus. 

Alienor:
 Isus nu a făcut astfel de diferenţe între oameni, iar eu nu accept sub nici o formă ideea că o parte a omenirii ar avea dreptul să decidă cine trebuie să trăiasca şi cine să moară, în numele nici unei ideologii, de ordin religios sau altfel. Dacă acceptaţi această idee vă contraziceţi singur afirmaţia că trebuie să avem grijă de oameni.

Doina:
Biblia, cand spune ca "omul este stapanul animalelor", intelege (ceea ce nu prea convine multor...oameni) ca OMUL TREBUIE SA AIBA GRIJA DE ANIMALE. Caci, din punct de vedere biblic "stapan" inseamna "cel ce are grija de", NU cel ce face ce vrea el cu creatia lui Dzeu, NU cel ce tiranizeaza si ucide.
Teoria cu "intai oamenii si apoi animalele", mie imi pare bine imbibata de EGOISMUL omenesc - specia cea mai lacoma si mai egoista de pe planeta.
Desigur, Dzeu NU l-a facut pe om asa; OMUL ESTE CEL CE A ADUS TOATE NENOROCIRILE PE PAMANT, NU cateii, nici pisicile, nici soarecii, nici leii, nici ...etc. OMUL este autorul distrugerii planetei; deci, omul responsabil de aceasta, TREBUIE sa-si asume RASPUNDEREA! dar n-o face.

miercuri, 18 aprilie 2012

Este liberul arbitru doar o iluzie?


Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.

Experimentul lui Benjamin Libet

De-a lungul secolelor, numeroşi filozofi şi oameni de ştiinţă au susţinut că liberul arbitru este doar o iluzie. Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universităţii din California - San Francisco, a fost printre primii oameni care au testat această ipoteză. În experimentele desfăşurate de Libet la finalul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80, voluntarii erau aşezaţi având în faţa lor un buton şi un ceas. Ei puteau decide oricând să apese pe buton, însă Libet le ceruse să să se uite cât era ceasul în momentul în care luau decizia de a apăsa pe buton. Voluntarilor le fuseseră ataşaţi pe scalp mai mulţi electrozi, astfel că Libet putea observa pe electroencefalogramă activitatea neuronală din cortexul lor. Momentul fiecărei apăsări de buton era înregistrat automat. Comparând timpul apăsării butonului cu cel în care voluntarii decideau să apese butonul, cercetătorii au descoperit că diferenţa dintre decizia conştientă a apăsării pe buton şi evenimentul în sine era de aproximativ 200 de milisecunde. Analizând rezultatul electroencefalogramei, Libet a avut surpriza să descopere că zona din creier asociată cu iniţierea mişcării devenea activă cu 500 de milisecunde înainte de apăsarea butonului. Astfel, creierul devenea activ cu 300 de milisecunde înainte de momentul în care voluntarii luau decizia conştientă de a apăsa butonul. Experimentul a fost interpretat de multă lume ca fiind prima demonstraţie a faptului că liberul arbitru este doar o iluzie, deciziile fiind luate de creier, nu de sinele conştient al persoanei. Numeroşi alţi cercetători au repetat experimentul lui Libet, observând chiar perioade mai mari între debutul activităţii cerebrale şi momentul deciziei conştiente. Astfel, un studiu efectuat în 2008 de cercetători de la Institutul Max Planck din Leipzig a arătat că deciziile pot fi detectate chiar cu 7 secunde înainte de momentul în care o persoană devine conştientă de ele. În experimentul dirijat de profesorul John-Dylan Haynes, voluntarilor li se ceruse să apese pe un buton cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, la alegerea lor, fiindu-le solicitat totodată să ţină minte în ce moment au luat decizia. Cercetătorii au descoperit că pot prezice ce mână vor folosi voluntarii cu 7 secunde înainte ca aceştia să ajungă la o decizie conştientă, doar prin studierea activităţii lor cerebrale. „Studiul nostru arată că deciziile sunt pregătite în subconştient mai devreme decât se credea până acum. În momentul în care intervine conştiinţa, cea mai mare parte a muncii decizionale a fost deja efectuată”, a comentat profesorul Haynes rezultatele studiului.
Chiar dacă experimentele lui Libet par să indice faptul că liberul arbitru este doar o iluzie, tot el a efectuat alte cercetări ce par să indice că avem puterea conştientă de a opri deciziile luate de creier. Astfel, el i-a instruit pe voluntari să-şi propună să îndoaie un deget la un moment ales de ei, dar imediat după ce devin conştienţi de dorinţa de a îndoi degetul, să se oprească din acţiune. Studiind creierul participanţilor la studiu, Libet a descoperit că activitatea cerebrală ce se poate observa în mod normal înaintea îndoirii degetului încetează îndată ce voluntarii au luat decizia de a se opri. Libet a concluzionat că participanţii putea folosi alegerile conştiente pentru a opri deciziile inconştiente ale creierului. Aşadar, chiar dacă liberul arbitru („free will”) e o iluzie, oamenii beneficiează de „free won’t” – adică au capacitatea de a acţiona conştient pentru a împiedica acţiunea ce urmează unei decizii luate de creier. Concluzia lui Benjamin Libet este susţinută de un specialist din alt domeniu: psihologul Daniel Kahneman, care susţine că majoritatea deciziilor oamenilor sunt generate de ceea ce el numeşte sistemul 1 (partea inconştientă a creierului), asupra cărora sistemul 2 (conştiinţa) poate aplica o decizie de veto.

Suntem doar nişte maşinării?

Mark Halett, un specialist în neuroştiinţe din cadrul National Institutes of Health (principala agenţie de cercetare din cadrul Ministerului Sănătăţii din SUA), afirmă că majoritatea oamenilor găsesc dificil de acceptat faptul că liberul arbitru nu există din cauza unei erori conceptuale: aceea că sinele este diferit de creier. „Este ca şi cum am crede că mintea este separată de corp, dar mă gândesc că nu mai crede nimeni aşa ceva. Absenţa liberului arbitru nu înseamnă că suntem maşinării. Activitatea creierului este substanţa fiziologică în cadrul căreia funcţionează personalitatea noastră. Absenţa liberului arbitru înseamnă doar că sinele conştient este la curent cu doar o parte din deciziile creierului nostru”.

Un experiment efectuat de Patrick Haggard, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din Marea Britanie, pare să arate că suntem, de fapt, maşinării. Pentru a demonstra acest lucru, profesorul Haggard l-a invitat pe un jurnalist de la ziarul The Telegraph să asiste la un experiment inedit, ce demonstrează efectele tehnicii denumite „stimulare magnetică transcraniană”. Prin folosirea unei bobine magnetice, creierul uman poate fi stimulat, tehnica permiţând controlarea corpului. Una dintre asistentele de cercetare, Christina Fuentes, a apropiat o bobină de capul profesoruluii Haggard şi a activat-o apăsând un buton. Degetul arătător al profesorului s-a mişcat imediat. „Această mişcare nu este rezultatul vreunei acţiuni din partea mea. Eu nu fac nimic, Christina mă controlează. Eu sunt doar o maşinărie, iar ea o manevrează”. Intervalul de timp dintre acţiunea bobinei şi mişcarea degetului este de 20 de milisecunde. Explicaţia profesorului Haggard este că diferenţa reprezintă durata parcurgerii distanţei de la creier la deget de către semnalul electric. „Pentru a controla un muşchi facial, durata este mai scurtă, iar pentru a controla un muşchi al piciorului durata creşte”, explică profesorul. După ce demonstraţia s-a încheiat, profesorul i-a explicat jurnalistului că „nu există liber arbitru, aşa cum este el definit în sens spiritual. Ceea ce se observă este rezultatul acţiunii unei maşinării. Creierul urmează legile fizicii, care se manifestă sub forma unor evenimente electrice şi chimice. În cazul unor circumstanţe identice, nu putem acţiona altfel. Nu există un «eu» care să poată spună «eu vreau să fac altfel»”. Profesorul Haggard afirmă că, dacă vrem să definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului şi de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu există. Cercetătorul afirmă că ceea ce noi considerăm a fi „libertatea de alegere” este de fapt produsul complexităţii fiinţei umane. Astfel, oamenii pot transforma o serie de date de intrare într-un număr foarte mare de rezultate. „Cred că termenul de «liber arbitru» se referă la această complexitate”, concluzionează Haggard.

Liberul arbitru şi legea

Noile descoperiri făcute de specialiştii în neuroştiinţe pot afecta modul în care sistemul legal defineşte responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliază: „astăzi înţelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv şi care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se întâmplă atunci când o persoană comite o crimă şi se descoperă apoi că există o leziune în acea zonă? Este acea persoană răspunzătoare pentru acţiunile sale? Oare daunele provocate maşinăriei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea acţiunilor noastre? Nu ştiu”. O fundaţie din SUA a lansat The Research Network on Law and Neuroscience, un amplu efort interdisciplinar în care psihologi, psihiatri şi specialişti în neuroştiinţe cercetează modul în care noile descoperiri ale ştiinţelor ce studiază creierul pot fi aplicate în justiţie. Kent Kiehl, profesor la Universitatea din New Mexico şi totodată unul dintre cei mai importanţi cercetători ai psihopatiei, crede că în viitor imagistica cerebrală va juca un rol important în justiţie, similar cu cel al probelor ADN azi. „Neuroştiinţele şi imagistica cerebrală vor transforma întreaga filozofie a pedepselor, vor schimba modul în care decidem pe cine şi cum pedepsim”, afirmă Kiehl. Aceeaşi problemă este dezbătută şi în Marea Britanie. În luna decembrie a anului trecut, Royal Society (una dintre cele mai importante academii ştiinţifice britanice, fondată în 1660) a dat publicităţii un raport pe tema aplicării neuroştiinţelor în instanţe. Un caz citat în acest raport, relatat în 2002 în revista New Scientist, arată limitele conceptului de liber arbitru. Un bărbat american de aproape 50 de ani a început să dezvolte o atracţie sexuală neobişnuită, începând totodată să colecţioneze pornografie infantilă. În cele din urmă, bărbatul a fost gonit din casa familială după ce a început să-i facă avansuri fiicei sale vitrege. Diagnosticat ca pedofil şi condamnat pentru molestarea unui copil, bărbatul a fost obligat să urmeze un program de reabilitare pentru dependenţe sexuale. În ciuda eforturilor, bărbatul nu s-a putut abţine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii şi altor pacienţi, astfel că a fost externat forţat din clinică, în cele din urmă. Cu o seară înainte să fie trimis la închisoare, bărbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru şi cu o durere de cap cumplită. Examinarea neurologică, ce a inclus rezonanţa magnetică, a relevat o tumoare canceroasă în dreptul cortexului orbitofrontal. Această regiune a creierului joacă un rol important în reglementarea comportamentului social, lezionarea sa putând duce la reducerea capacităţii de controlare a impulsurilor şi la dezvoltarea unui temperament antisocial. După ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul şi-a recăpătat echilibrul şi a reuşit să termine programul de reabilitare impus de judecător. Bărbatul a fost declarat vindecat după şapte luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitregă, astfel că s-a putut întoarce acasă. După aproximativ un an, bărbatul a început din nou să colecţioneze pornografie infantilă, raportând în acelaşi timp dureri de cap persistente. Analiza creierului cu ajutorul aparatului de rezonanţă magnetică a relevat o recidivă a tumorii cerebrale. După ce pacientul a fost operat din nou, tendinţele pedofile au dispărut la rândul lor. Un alt exemplu ce arată limitele conceptului de liber arbitru este oferit de medicamentele ce tratează maladia Parkinson. Aceste medicamente, din categoria „agoniştilor dopaminei”, accentuează apetitul pacienţilor pentru sex, mâncare, jocuri de noroc şi alcool. În întreaga lume (SUA, Scoţia, Franţa, Canada, Australia) s-au întâlnit cazuri în care pacienţii au devenit dependenţi de jocuri de noroc, pornografie şi întâlniri sexuale periculoase, existând numeroase procese pe rol împotriva companiilor farmaceutice.

Nu avem de ales: trebuie să credem că liberul arbitru există

Mulţi specialişti consideră că iluzia liberului arbitru este necesară pentru o bună funcţionare a societăţii. Acest lucru este sugerat de un studiu efectuat de Kathleen Vohs şi Jonathan Schooler, psihologi la Universitatea Minnesota şi respectiv la Universitatea British Columbia. Voluntarii ce au participat la studiu au fost împărţiţi în două grupuri. Jumătate dintre ei au citit un pasaj din cartea „The Astonishing Hypothesis” a lui Francis Crick, în care laureatul Premiului Nobel scria că „deşi pare că liberul arbitru există, de fapt toate alegerile noastre sunt predeterminate şi nu putem schimba acest lucru”, iar ceilalţi au citit un fragment din aceeaşi carte în care nu era vorba depre liberul arbitru. După lectură, toţi voluntarii au fost rugaţi să rezolve câteva probleme de matematică pe computer, profesorii explicându-le că programul prezenta o defecţiune care putea afişa răspunsul corect şi rugându-i să nu abuzeze de acest defect al programului. Cercetătorii au descoperit că persoanele din primul grup, care citiseră textul referitor la absenţa liberului arbitru, au trişat în proporţie semnificativ mai mare decât cei din al doilea grup. Rezultatele obţinute în cadrul unui alt experiment, în care participanţii puteau obţine bani trişând, au fost similare: voluntarii care citiseră în prealabil o afirmaţie care nega existenţa liberului arbitru trişau mult mai mult decât cei care citiseră o afirmaţie care afirma existenţa acestuia. Alt experiment, coordonat de profesorul Roy Baumeister şi publicat în jurnalul „Personality and Social Psychology Bulletin”, a obţinut rezultate similare. Cercetătorii au descoperit că persoanele care citeau afirmaţia „la fel ca orice altceva în univers, toate acţiunile umane sunt rezultatele evenimentelor precedente” se comportau mai agresiv şi mai egoist decât cele care citeau afirmaţii care subliniau existenţa liberului arbitru, precum „demonstrez existenţa liberului arbitru în fiecare zi când iau decizii”. Un studiu efectuat de mai mulţi psihologi americani a arătat că variabila care permite cea mai corectă estimare a performanţei la serviciu este credinţa în liberul arbitru. Cercetătorii au evaluat diverse trăsături ale subiecţilor, incluzând cât de mulţumiţi erau de propria viaţă, câtă energie simţeau că au sau cât de importantă considerau munca, însă niciun alt factor nu prezicea la fel de bine performanţa la serviciu precum credinţa în liberul arbitru. „Credinţa în liberul arbitru conduce oamenii spre un comportament mai degrabă moral. În societăţile în care indivizii cred în liberul arbitru se observă o mai mare aderenţă la coduri de comportament ce stimulează o viaţă sănătoasă, bogată şi fericită, astfel că această credinţă este una adaptivă”, a explicat Dr. Kathleen Vohs, unul dintre autorii studiului. Unii specialişti susţin, însă, că nu este nevoie să menţinem iluzia liberului arbitru. „Atunci când înţelegem cauzele care se află în spatele gândurilor şi sentimentelor noastre putem, în mod paradoxal, să obţinem un control mai mare asupra vieţii noastre. Una e să ne certăm cu soţia din cauză că suntem într-o dispoziţie proastă, alta e să înţelegem că dispoziţia a fost provocată de glicemia scăzută. Atunci când înţelegem acest lucru admitem, desigur, că suntem doar o marionetă biochimică, dar putem prelua controlul măcar asupra uneia din sforile prin care se manevrează marioneta: o simplă gustare ar putea fi secretul bunei dispoziţii. Aşadar, înţelegerea cauzelor sentimentelor şi gândurilor noastre conştiente ne permite să ne croim o cărare mai înţeleaptă prin viaţă”, argumentează Sam Harris în cartea sa „Free Will”. Michael Gazzaniga, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din SUA, susţine acelaşi lucru: trebuie să abandonăm iluzia liberului arbitru. „Pământul nu este plat. Înainte ca acest adevăr să fie recunoscut, lumea obişnuia să se întrebe «ce se întâmplă când ajungi la capătul Pământului - oare cazi?». Odată recunoscut adevărul, noua perspectivă a permis oamenilor să înţeleagă că întrebările vechi erau stupide. Cred că vom depăşi această etapă şi vom abandona noţiunea de liber arbitru, acceptând că suntem o maşinărie deosebită, dotată cu un simţ moral ce îşi are originile în faptul că trăim în grupuri sociale. Această perspectivă ne va permite să ne punem noi întrebări”, argumentează Gazzaniga.

Un lucru este cert: noile date oferite de neuroştiinţe asupra ideii de liber arbitru vor conduce cât de curând la modificarea sistemelor de drept şi a societăţilor în care trăim. Vor fi societăţile viitorului caracterizate de empatie în mai mare măsură, ca urmare a noilor perspective asupra înţelegerii funcţionării creierului? Este doar alegerea noastră.

sursa: internetul

duminică, 15 aprilie 2012

Prietene KAPO

Prietene KAPO
Se dedică unora care uită cine sunt

Te înțeleg, vrei să fii altfel,
Vrei să trăiești bine, nu vrei să mori,
Scopul scuză mijloacele, îl vinzi și pe fratele tău,
Doar să câștigi bunăvoința celor de care depinzi,
Ești talentat, te bucuri cu propriile mici/mari succese,
Cine n-ar face la fel? Nu, fratele meu,
Glonțul e orb, legea se-aplică orbește,
Tu ai de toate, doar conștiința este tăcută
În sufletul tău, de fapt este mai simplu să viețuiești
Fără o conștiință. Poate sunt demagog,
Poate greșesc, recunosc, nu am dreptul nici să te judec,
Nici să te laud n-aș putea. Cu oameni ca tine,
Eu cred că de mult reveneam la traiul în grote.
Dar am o speranță. Ai chip de om și poate că undeva,
În micul tău interior, își face loc o-ntrebare.
Poate regreți. Poate apari cu o floare în mână,
Sunt gata să te primesc, deși ai fost KAPO.

BORIS MARIAN

vineri, 13 aprilie 2012

ŞTERGARUL


de Costache Ioanid

La Cina cea de taină, în camera de sus,
Înconjurat de apostoli S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
Pe azimile calde, pe mielul fără vină.

Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite:
Un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
Cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,

Să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se întrebau în cuget: cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune Ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă privind cu tulburare
Când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă cu şoapta lui uşoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?

– Chiar eu? Nu şade bine, eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu, cel mai tânăr? – Eu stau lângă Stăpân...
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu? Sunt cel din urmă la Domnul, dintre ei?

– Dar tu, ce doar ţii punga? – Eu am făcut de-ajuns:
Am cumpărat merinde şi mielul l-am străpuns.
– Tu, Toma, nu vrei să fii tu oare cel ce spală?
– Sunt trist!... se luptă-n mine o umbră de-ndoială.

– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?... Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: NU!
Atunci lăsându-şi brâul şi haina într-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer

Şi-a-nfăşurat ştergarul, s-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus!
Şi-acum a câta oara, se-aşează iar Iisus

Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?
Tu, soră Marioara, tu, Mircea, tu, Mihai?
Frumos va fi odată acolo sus în rai!

Dar azi sunt mii de treburi... Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?

Sunt răni neîngrijite, sunt flăcări ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling!
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mângâiere,

Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori!

Nu mânui cuvântul când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat!
Cât lingura în crătiţi şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-un gard la vreo bătrână,

Să stai de veghe noaptea, la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi,
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

Chiar eu? Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu? Eu sunt prea tânăr, eu stau lângă Stăpân.
– Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelaşi trist răspuns.

Atunci, lăsând să cadă cununa Lui şi haina
Iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina
Încet, a câta oară? se-apleacă iar Iisus
Şi plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus!

Aşa cum o mlădiţă se-ndoaie lângă trunchi,
Stăpânul omenirii se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă, Iisus din nou se-njugă.
El, Împăratul vieţii, din nou e rob şi slugă.

Veniţi leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână!
Iisus vă spăla astăzi, cu propria Sa mână.
Veniţi voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea cu Domnul
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia Cunună!

Foamete, sărăcie şi şomaj într-o lume mai bogată ca niciodată



by Ion Iliescu
 (fragment)
        Din păcate, deşi lumea, luată în ansamblul ei, este mai bogată ca oricând, foametea, sărăcia, şomajul sunt mai prezente ca oricând. Este banal să spui „globalizarea are şi câştigători, şi perdanţi”. Este o constatare, care, dacă nu este urmată de acţiuni concrete, şi conjugate, din partea tuturor naţiunilor, într-un efort conjugat, rămâne doar o constatare, şi va suna mereu ca o scuză pentru inacţiune.

       Ne amăgim spunând că dezvoltarea extrem de rapidă a unor ţări precum China şi India a generat un proces de reducere a sărăciei şi de formare a unei clase de mijloc în aceste ţări. Lucrurile sunt extrem de fragile, iar sărăcia un fenomen extrem de complex, care cere mai mult decât un loc de muncă prost plătit pentru a fi combătută.

        De altminteri fenomenul determinant al ultimelor două decenii în materie este sărăcia din muncă. Sub pretextul globalizării s-au desfiinţat locuri de muncă bine plătite, care cereau o calificare înaltă, şi au fost înlocuite, când au fost înlocuite, de altele prost plătite şi care implică o slabă calificare a forţei de muncă. Mai mult, în goana sa după maximizarea profitului, capitalul a înlocuit, oricând şi oriunde a fost posibil, omul cu automate programabile.

        Dacă ne uităm doar la SUA, care şi-a revenit din criză şi a început o creştere economică semnificativă, observăm că această creştere nu este însoţită de o creare pe măsură de locuri de muncă. Şi cazul SUA nu este singular. Mai mult, educaţia, privită ca principalul instrument pentru ascensiunea socială şi obţinerea unui loc de muncă bine plătit, nu mai garantează acest lucru, nicăieri în lume.

        Un alt factor agravant al sărăciei şi şomajului îl reprezintă demantelarea statului social. Statul a fost un angajator semnificativ. Privatizarea unor servicii publice, renunţarea la rolul său redistributiv, austeritatea bugetară, toate astea accentuează atât sărăcia, cât şi şomajul. Iar piaţa liberă nu mai generează, cum spuneam, suficiente locuri de muncă.

        Sărăcia şi şomajul generează foamete. Tot mai mulţi locuitori ai planetei suferă de foame, într-un grad mai mic sau mai mare. În SUA circa 45 de milioane de cetăţeni apelează la ajutorul alimentar al statului. În UE cam tot atâţia locuitori primesc alimente din partea Uniunii.  În Africa sunt ţări care au devenit total dependente de ajutorul alimentar extern. Alimentele au ajuns obiect de speculă. Schimbările climaterice contribuie şi ele la penuria de alimente, la fel şi schimbarea obiceiurilor alimentare în ţări precum India şi China. Criza apei este o realitate, şi se reflectă în nivelul recoltei în multe ţări.  

        Şi totuşi omenirea are la îndemână mijloacele de a combate aceste flageluri. Ce-i lipseşte? Voinţa politică, şi ieşirea de sub tirania gândirii unice. Nu este vorba de a fi împotriva capitalismului, ci de a-l aduce la zi, de a-l face să funcţioneze în acord cu propriile lui valori. Capitalismul s-a dezvoltat graţie existenţei unui stat puternic, care i-a asigurat bazele dezvoltării şi i-a garantat stabilitatea. Acum, tendintele de a  exclude statul din ecuaţie reprezinta un comportament suicidar, un mod iresponsabil de a genera riscuri, fără a dispune de instrumente de gestiune a lor.

        Asta înseamnă şi afirmarea voinţei politicului de a-şi asuma misiunea lui crucială într-o democraţie: aceea de a genera politici publice care să servească binele public. Sărăcia a fost combătută şi redusă prin politici publice adecvate, la fel şi şomajul. Foametea a fost combătută eficient doar prin implicarea statului.

        Piaţa are rolul ei, esenţial, şi ar fi o greşeală de neiertat s-o mai ignorăm sau s-o mai excludem, acum, după experienţa totalitară. Dar capitalismul nu este totuna cu piaţa, este doar un caz particular al ei. Din acest punct de vedere putem spune că prea mult capitalism, ca şi prea mult stat, dăunează pieţei libere. Trebuie să găsim un echilibru între piaţă, stat şi capitalism, care să permită naţiunilor şi cetăţenilor să-şi rezolve problemele

miercuri, 11 aprilie 2012

Cum nu trebuie inteleasa solidaritatea sociala



by Catalin Avramescu

Socialistii au sustinut intotdeauna conceptul de echitate sociala. Pentru ei faptul ca exista oameni mai bogati si oameni mai saraci reprezinta un viciu de sistem, iar statul are datoria sa intervina pentru a redistribui bogatia. Insa cu cat iei mai mult de la oamenii activi si capabili sa obtina profituri, cu atat motivatia lor de a se implica in afaceri scade. Statul social va ajunge de fiecare data sa nu mai poata sa se sustina singur, iar armata de bugetari si asistati social (incluzand aici si pensiile) vor fi abandonati pana la urma. Nu pentru ca politicienilor nu le-ar conveni sa ii sustina si sa primeasca voturile lor, ci pentru ca statul va intra in faliment si nu vor avea alta alternativa. E greu de conceput in Romania de azi situatii in care toate asigurarile si pensiile de stat vor disparea, dar lumea se schimba iar modelul pe care l-am primit si perpetuat din perioada comunista nu va dura vesnic. Nivelarea sociala prin interventia statului este un lucru rau, tocmai sansa oamenilor ca prin munca sau prin investitii sa aiba un trai mai bun reprezinta motorul oricarei economii puternice. Cresterea taxelor iarasi este un lucru rau, solidaritatea sociala trebuie sa se realizeze prin alocarea vizionara a taxelor care deja se strang si trebuie sa aiba ca tinta reducerea cheltuielilor statului si implicit a taxelor.

Cand vorbim de ajutoare sociale, acestea trebuie sa aiba o durata limitata si clar stabilita, cu cateva exceptii cum ar fi cazurile de invaliditate. Scopul solidaritatii sociale nu este sa tina in spate niste oameni in mod perpetuu pe spinarea altora, ci sa asigure conditiile pentru ca acestia sa isi gaseasca mai usor un loc de munca sau sa poata sa isi deschida propriile afaceri familiale. In acest sens, ajutorul social este un lucru bun pentru ca scurteaza reintegrarea activa in economie a unor oameni care altfel ar fi ramas neproductivi pentru o durata indelungata. Ne confruntam in Romania cu un adevarat razboi de rezistenta al mentalitatilor care nu pot intelege aceasta realitate; am fost campioni la credite de consum, dar am fost mereu suspiciosi fata de creditele pentru investitii productive (si o parte importanta din vina revine bancilor). Dar, revenind la solidaritatea sociala, este gresit sa consideram ca aceasta trebuie indreptata doar spre paturile cele mai defavorizate ale populatiei. De fapt, solidaritatea trebuie sa fie indreptata in special spre clasa de mijloc, spre micii antreprenori care dezvoltandu-se vor putea sa asigure locuri de munca si pentru cei mai saraci. Adica in loc sa ii ajutam pe cei care au nevoie, ii ajutam pe cei care pot sa le ofere acestora sansa sa isi castige existenta prin munca, ceea ce va duce la cresterea numarului platitorilor de taxe si implicit la posibilitatea reducerii acestora. As mai vrea sa fac inca o observatie legata de mentalitati: multi romani sustin practici precum cersatoria pentru ca ofera bani unor persoane dubioase care profita de darnicia si credulitatea semenilor nostri. Aici trebuie sa intervina ONG-urile, iar cei care vor sa fie solidari cu diferite cauze, pot sa doneze bani acestora si pot fi siguri ca banii respectivi vor fi folositi in cauza pentru care au fost donati si vor ajunge la persoanele care au nevoie cu adevarat de ei. Romanii care doresc sa faca gesturi de caritate trebuie sa-si indrepte atentia spre ONG-uri, care in timp vor putea prelua o parte din rolul statului in asistenta sociala.

COMENTARII:
Nicolae Tudor:  
Gresiti, domnule. Pentru a putea intelege corect, imaginati-va ca poporul roman este o comunitate care, inainte de orice trebuie, sa supravietuiasca. Cei care pot vana/munci aduc hrana si aceasta se imparte echitabil la toti. dupa aceea fiecare este liber sa-si petreaca timpul cum vrea. A munci este problema conducerii comunitatii, ea decide ce si cum se face. Dar nu poate decide ca unii sa aiba miliarde iar altii sa fie lasati sa cerseasca sau sa moara de foame. se poate muri de foame doar cand conditiile de viata nu asigura hrana suficienta pentru toti, iar, in acel caz, cei care mor sunt sacrificati in adunari publice. Nu trebuie incurajat nimeni special sa se imbogateasca, ci trebuie responsabilizat pentru viata cetatii. Urcand oamenii in blocuri, unii peste altii si inchizandu-i, astfel, in tarcuri de cativa metri patrati, inseamna o crima, cum crima este ca un singur om sa stapanesca tinuturi cat vezi cu ochii. Buba este notiunea de Stat care a distrus fiinta umana in esentialitatea structurii ei.


Catalin Avramescu:
Ok, cine se ofera sa fie "vanatorul" care aduce hrana?


Nicolae Tudor:
Eu pot fi vanator, oricine poate fi vanator, dar unde sa vanez ca pestii mi-au fost luati, padurile, livezile, totul apartine cuiva! Vanatoarea se face organizat, cu cap, dar n-avem... cap!


Catalin Avramescu:
Cineva trecea pe langa un lac. Un batranel stransese cativa pestisori mici. "De ce nu-i arunci inapoi, nu vezi ce mici sunt?" "Altii mai mari nu sunt in lac" "De ce nu astepti sa creasca?" "Daca nu-i prind eu, ii prinde vecinul meu". Acesta este rezultatul proprietatii comune.


Nicolae Tudor:
 deci este o problema de educatie/civilizatie, de incredere in aproapele. daca nu avem asa ceva inseamna ca statul a platit de mii de ani cu bani grei oameni care sa mimeze ca-si fac datoria, iar conducatorii au ajuns in frunte nefiind modele vii de urmat. au spus poporului, precum popa, ce sa faca, ei neslujind acele adevaruri. concluzia? sistemul construit este fals si trebuie schimbat din radacini.

duminică, 8 aprilie 2012

Oda românilor de pretutindeni



Eşti român şi toţi te ştiu,
Că faci tot, dar…prea târziu

Bei ceai numai când strănuţi,
Faci duş doar atunci când puţi.
Baţi femeia-n „stele verzi”
Şi-o iubeşti doar când o pierzi.
Doar când o-nşeli îi aduci flori,
Mergi la doctor doar când mori…
Te rogi doar când dai de greu,
N-ai casă, da-ţi iei BeMWeu.
Juri că nu mai bei,… promiţi!
Însă doar când beat, vomiţi…
Uiţi de neamuri ani şi ani,
Le suni doar când nu ai bani.
Vii la bine, fugi la greu,

Eşti ROMÂN, ce Dumnezeu!