pulsul in virtual: 30 iunie 2012

Ioan Peia:
Şi, pe ăia, pe sus-zisa Uniune, ce să-i/s-o mai ia cu scrupule democratice pe sub buric, dîn cauză dă noi? Au multe pe cap. Aşa că, dacă o amărîtă de ţară provincială, ca România, va reveni la veşnicul ei statut de paşalîc politic, condus de despoţi, e în ordinea firească a lucrurilor, nu mai impresionează pe nimeni. E mult sau puţin pentru noi, cei care suportăm această nouă cădere în amărăciunea unei alte ratări în plan istoric, anume aceea de a fi un popor fără busolă, silit să-şi lase capul în pămînt? pe voi, expatriaţilor, vă doare-n cutare loc de viaţa noastră. nu ne mai rămîne decît să sperăm că, undeva, în zonele misterioase ale cosmosului, există un ineluctabil spirit al echilibrului, care va da tuturor ceea ce merită.
Şi, poate, chiar în viaţa asta.
cît va mai suporta poporul ăsta hachiţele lu băsescu, pînă va da cu el de pămînt?

Andrei Florian
Justitia, desi proasta si corupta, este de partea celui care o plateste mai mult, adica independenta.Acest Guvern este total impotent si format dintr-o adunatura de impostori. Din fericire, toamna se numara bobocii.

Epigramist
Bine ca macar se face cucuruzul in Romania anul asta.

Stelian Platon
Un zbor pe verticală nu mai vine
Atunci când nu mai ai un simțământ (...)
Căzuți neputincioși printre păcate,
Nu mai suntem demult ai nimănui.
Degringolați desprinși dintr-un nucleu
Strigăm pe cei plecați, să ne invite.


solitaire
e ciudat să stai între animale
care nu latră nu saltă nu fac agitaţie
încrederea este un sentiment care
se cîstigă în timp
ceva care începe cu a permite sau nu
de cîteva zile sunt într-un du-te vino
mă simt eliberată condiţionat
din propria mea libertate de către un alt prizonier

Ovidiu Vasile Nyilas
În turme se combină mulțimile vasale
Trăind în nefirescul nevoii de mâncare
Născute vii se mișcă, respiră și trăiesc
Pământului fac umbră și nu gândesc, muncesc
Structura de la baza formării omenirii
Se pierde în dorința de-a fi deasupra firii
Iluzia dreptății care și-o face lumea
Uitând în toată seara să-și spună rugăciunea

Am aceleași frustrări ca înainte de 89 și văd oamenii cum o duc mai prost regretând orânduirea dinainte.Ce pot să am altceva decât un gust amar și cum să mă detașez decât făcând haz de necaz spunându-mi părerea și sperând la mai bine.Ce respect pot să mai am eu pentru oricare politruc tânăr sau vârstnic, pentru care fapte să-i respect eu?Sănătatea zero, învățământ zero, industrie zero...calitatea vieții zero dar politică cât cuprinde fără nici o responsabilitate.Și uite-așa de 20 de ani.


Ion D. Sîrbu
“Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.” (Jurnalul unui jurnalist fără jurnal).

Octavian Racu
Comunism-capitalism este o falsă construcţie. Atât “comunismul” (de fapt, economia planificată), cât şi capitalismul reprezintă modele a economiei industriale. Dacă pornim de la origini, atât liberalismul, cât şi socialismul sunt doctrine de stânga. Între binomul liberal-socialist de stânga, a treia cale este dreapta autentică - îşi are rădăcini în societatea de până la Revoluţia Franceză din 1789.

GD Toma:
chiar şi în cazul celui mai puternic prădător şi nesătul animal, toată capacitatea sa de a distruge rămâne, totuşi, la o limită de la care el se va simţi satisfăcut, astfel că viaţa, Natura din jurul său, îşi continuă mersul către un firesc invariabil. La nivelul animalelor în general, exclusiv Omul, avem de a face cu Fenomene Sociale. În timp ce, la nivelul Societăţilor Omului, avem de a face cu PseudoFenomene Sociale (Realitate numită în mod impropriu Fenomene).Există oameni pe care, la o mare durere, Natura i-a lăsat să aibă comportamente contrarii. Unul simte nevoia de a avea un umăr pe care să plângă. Altul, dimpotrivă, se închide în el însuşi, îşi găseşte refugiu în singurătate. Caz în care, pentru acesta din urmă, insistenţa unuia care gândeşte că face un bine dacă îl secondează în durerea aceea, este, în realitate, un deranj, un alt motiv de tulburare. Oamenii fiind de maniera că, deşi sunt în situaţia aptă să-i asigure, să-i garanteze tot ce ţine de satisfacţiile Condiţiei Umane, ei tot s-ar băga peste viaţa personală a altora, a Societăţilor. O demonstrează puzderia de oameni foarte bogaţi. Să luăm ca exemplu pe Gigi Becali, despre care se spune că este milionar şi răsmilionar. Un singur milion de euro i-ar fi poate prea mult ca să-i asigure o viaţă personală din care să nu-i lipsească absolut nimic din toate câte ar însemna Condiţia Umană, inclusiv lucrurile esenţiale: confort şi timp liber la dispoziţie (timp pe care să şi-l ocupe stând alături de familie, cu a citi o carte, a asculta o muzică, a vedea un film, a admira o floare, a contempla un asfinţit de soare, a merge prin ploaie etc.) Totuşi, vedeţi?, nu o face. Dimpotrivă. Îşi îngroapă viaţă într-o nesfârşită goană după… habar nu am ce, iar această implicare obstacolează pe altul care, dacă nu s-ar implica într-o anume activitate, ar fi sortit să moară de foame, pentru că nu are un patrimoniu apt să-i asigure şi să-i garanteze satisfacţiile Condiţiei Umane.
Avem a face, în cazul României de astăzi, cu una dintre cele mai grave calamităţi din câte a cunoscut sărmanul Popor Român. Nu există statistici exacte, dar nici nu ar fi credibile, devreme ce ar veni de la Bucureşti. Este cert, însă, că APROAPE UN SFERT DIN POPULAŢIA ROMÂNIEI a fost izgonită, ca, în locul ei, iată, să fie aduşi străini – de aici încă un şi mai mare rău care va pălmui Poporul Român foarte straşnic (Poporul Român deja avand destule probleme legate de existenţa/prezenţa diverselor etnii din România). În fine, toate lucrurile nenorocite pe care le-am evidenţiat până aici sunt Efecte ale Legilor impuse ca şi Scop (contrare Legilor impuse ca şi Mijloc prin care Poporul Român să beneficieze cel puţin în paralel cu beneficiile pe care le-ar avea Statul, dacă nu şi mai mult).

Ion Iliescu:
Suntem în cel de-al cincilea an al unei crize multiforme, care nu dă semne că se îndreaptă spre un final. Este o criză mai gravă şi cu efecte mult mai profunde decât Marea Depresie din 1929-1933. Şi, ştiind că acea criză s-a încheiat, de fapt, cu cel de-al Doilea Război Mondial, nu înainte de a aduce la putere forţe extremiste şi guvernări totalitare, modul în care acţionăm pentru depăşirea actualei crize nu mi se pare dătător de speranţe. Nu sunt foarte convins că am tras toate concluziile care se impuneau din acea criză, prima a unei lumi în curs de globalizare. În principiu, globalizarea ar fi trebuit să fie un joc din care toată lumea câştigă, deşi nimic nu ne îndreptăţea să facem această afirmaţie. Globalizarea a fost doar un instrument de extindere a pieţelor la nivel global, de deschidere a noi pieţe, aşa cum s-a întâmplat imediat după prăbuşirea comunismului, şi de accelerare a procesului de polarizare a bogăţiilor între naţiuni, şi, în interiorul lor, între cetăţeni. Să nu înţelegem de aici că globalizarea a avut doar efecte negative, doar că cele negative sunt mai multe şi mai periculoase, iar cele pozitive încep să fie anulate de durata şi de amplitudinea crizei. Clasa de mijloc presupune un set de valori politice, morale şi etice, o anume educaţie, un angajament civic. Este un garant al democraţiei. Şi, din păcate, democraţia este una dintre principalele victime ale acestei crize. Şi cu ea, buna guvernare.Asistăm la creşterea violenţei sociale, la revenirea mişcărilor extremiste de dreapta,la o retragere a cetăţenilor din viaţa publică, la un refuz al politicii, o creştere a ceea ce numim „sărăcie din muncă”, adică sărăcirea accentuată a celor care au un loc de muncă.S-a îngustat aria de recrutare a elitelor politice şi administrative, criteriul de selecţie pentru spaţiul politic devine preponderent banul, partidele politice sunt mai jos ca niciodată în ochii cetăţenilor. Dacă ar apărea un nou model democratic, cu mai multă democraţie directă, făcută posibilă de noile tehnologii informaţionale, ar fi un progres. Deocamdată acest nou model democratic nu se vede la orizont, ci doar dezamăgirea oamenilor creşte. Nu există alternativă la statul redistributiv, dacă vrem să combatem cu adevărat sărăcia. Polarizarea scandaloasă a veniturilor, justificată de unii prin faptul că bogaţii creează locuri de muncă, nu mai poate fi suportată. Oamenii nu au nevoie de caritate, ci de solidaritate. Iar statul este locul în care se organizează şi funcţionează solidaritatea. Ştiu că nu sună tocmai corect politic, dar experienţa perioadei interbelice arată că atâta vreme cât statul şi-a exercitat misiunea redistributivă, sărăcia, inegalitatea şi polarizarea au fost mici, guvernarea bună, ataşamentul cetăţenilor la democraţie mare. Când statul a renunţat la acest rol, lucrurile s-au degradat rapid.

Doina Manea: 
vrem prosperitate pt. oamenii acestei țări. Nu știu calea. Dar nu putem să fim ca o Somalie, fără guvern. Vom vedea. Vom ieși din această dilemă