marți, 31 iulie 2012

pulsul in virtual: 31 iulie



Ovidiu Vasile Nyilas
Ciutac bălos purtat de… vânturi
Ale motanului perfid
Frustrarea te sugrumă tandru
Că n-ai nici minte, nici partid
Ești găunos pe dinăuntru
Pe dinafară un nimic
Privește-te! Precum privește…
Hemoridul la limbric.

Dăncuş Doru Ştefan
Şi n-aş mai sta privind prin geamuri sparte
Istoria făcând fără frecvenţa
Se-ntunecă. tiranii merg la masă
Beţivii merg la cârciumi, noi – la noi
Tot nu ţi-am scris de moartea asta lentă
Şi tot miros ciudat a existenţă
Şi tot crezând că eşti cumva prezentă
Mi-am tras la xerox propria absenţă
Nu e uşor cu-o aripă tăiată…
Tu ce mai faci? E bine-n viaţa ta?

Andrei B.
Nu credeam să ajung doar un străin în ţara mea, condus de unguri, ţigani şi analfabeţi. Sunt dezamăgit cel mai mult de tinerii care au ochii închişi, mă gândeam că ei, adică noi suntem cei mai greu de influenţat. La cei mai în vârstă, credeam că e mai uşor, cu un litru de ulei şi 2 felii de pâine, să-şi vândă votul…sau buletinul. Care e diferenţa dintre un om, posesor de act de identitate şi un câine cu tăbliţă la gât? În seara asta am aflat că niciuna, pentru destul de multe persoane.75% din puşcăriaşi s-au dus să voteze. Cei în libertate s-au închis în case…Într-o Românie plină de analfabeţi, indolenţi şi nesimţiţi, în care oameni de valoare găseşti din ce în ce mai greu, într-o ţară în care Jandarmeria apară HOŢIA, „animale cu două picioare merg pe Pământ, Sângele se face apă, rude-şi schimbă faţa, Eşti rănit de oameni pentru care ţi-ai da viaţa”. Românii nu sunt capabili de lucruri mari, să-şi schimbe istoria, să-şi ia soarta în propriile mâini.

Iulian Chivu
Orice teamă, dacă nu excede limitele cauzalității, nu poate fi decât  de ceva sau de cineva și, neapărat, pentru ceva sau pentru cineva ‒ altfel este irațională. E îngrijorător curajul ignorantului, dar el nu produce efecte considerabile în solitudine, însă e periculos în orice circumstanțe curajul solidarității ignorante prin lipsa lui de prevedere, prin consistență oarbă, dar mai ales fiincă îl poate declanșa până și o cauză emoțională. Si atunci mă tem de ignoranții solidari pentru oricine nu li se solidarizează. Mă tem este mai puțin decât îmi este frică și mai mult decât mă îngrijorez. Teama însă nu poate fi ocolită și nici îngrijorările; ele fac parte din cotidian. Cu frica trecem însă de simpla intensitate a temerii și de suma îngrijorărilor. Temerea și îngrijorările sunt circumstanțiale ca și frica, numai că aceasta din urmă deplasează definitiv lucrurile spre dezechilibru și nu de puține ori derapează spre disperare și groază.

Gilbert Dragos Dumitru
Sunt insultatii, acuzatii, scandaluri, instigari si provocari la care, noi, cei de jos, nu putem raspunde pentru simplul motiv ca nu aparem zilnic la ore de varf la tv, la antene, tvr sau macar MTV. Adica e complicat pentru ca suntem legati la gura. De fapt e mai mult simplu fiindca e dureros. Atat.

agonia natiunii
Cred ca unul dintre cele mai importante aspecte, pe care l-am obtinut ca urmare a evolutiei si dezvoltarii civilizatiei, este constiinta nuantelor de gri. Pana si filozofii, oricat de insetati de absolut ar fi fost ei, au recunoscut ca absolutul nu isi gaseste locul in lumea oamenilor. Ultimele zile ne-au demonstrat insa, ca societatea romaneasca si-a pierdut constiinta nuantelor. In Romania se traieste cu valori absolute: alb sau negru, PDL sau USL. Si Dumnezeu sa-i apere, pe cei care nu isi gasesc locul in nici una dintre tabere.

Ioan Drimus
Cine nu este capabil sa isi castige existenta in mod cinstit nu este decat o mizerie de om

Cristi Iordache
Nu politicienii fura, ci populatia lasa pentru un mic si-o bere :)) Cand majoritatea cetatenilor isi vor verticaliza atitudinea, clasa politica se va schimba dupa chipul si asemanarea societatii.

luni, 30 iulie 2012

Decalogul lui Ernest Bernea



1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul este altul; iubiţi adevărul că el este lumină şi frumuseţe, este Dumnezeu.
2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită este jumătate iertată.
3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sunt bune.
4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, este mai mult decât o vulgaritate, este un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.
5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.
6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.
7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.
8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.
9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.
10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.

duminică, 29 iulie 2012

pulsul in virtual: 30 iulie




petrut parvescu:
frumoși şi tineri/ mândri/ şi bătrâni/ stau în genunchi/ la colţuri/ sau la coadă/ pe coji de nucă așteptând...// şi tac/ mereu/ şi tac devreme/ sau doar se fac că strigă (uneori)/ hoţii
/ a hoţi/ vardiștii la vardiști// întreb/ şi eu/ ca unul dintre voi/ frumoasă ţară/ oameni minunaţi/ ce mai e azi poporul şi agora/ când pe republică se joacă hora/ iar zeus/ e în fruntea tutulora/ celor cu maţul plin şi mintea goală?

maria cozma
Aceasta clasa politica nu se poate desprinde de responsabilitatea guvernarilor alternative, exercitate prin diverse partide si aliante politice, dupa acelasi model surprins în acest moment istoric de mare importanta pentru democratia Statului de Drept Român, de la revolutie pâna in zilele noastre. Este FALS ca doar în ultimii OPT ani, ROMANIA a fost JEFUITA. Responsabilitatea apartine intregii clase politice. Este pentru prima data în România, când prin AUDIT se arata poporului, cu transparenta, jafurile de peste tot. Daca fiecare guvern ar fi procedat la fel, agonia românilor ar fi fost înlaturata din primii patru ani de guvernare postdecembrista. Am intrat in Europa cu curu, nu cu capu'. Ma rog pentru luminarea uliteleor satului.Românii, statistic, reprezinta 0,0002 % din populaltia globului, însa in materie de genialitate, reprezinta 0,06%. De aceea TREBUIE sa ne asezam DEMOCRATIA in casele noastre si sa stim ce vrem pentru pamântul nostru si viitorul lui.

Ioan Rosca
Nu am aparat NICIODATA democratia Romaniei de derapaje, din 1990 pina azi derapeaza spre infern.

Tiberiu Kovacs
suntem un popor fericit doar atunci cind mincam, bem si f.... Atunci, o miscare impotriva sistemului nu va fi posibila niciodata cu oamenii putini care gindesc feniomenul politic si social din Romania. Pe la 30 de ani, omul devine prelungirea inutila a colectivitatii din care face parte. Intotdeauna majoritatea membrilor unei colectivitatii accepta pur si simplu realitatea asa cum este, frumoasa pe dinafara si mizerabila pe dinauntru. Dupa un timp insa, colectivitatea umana tâmpă, cu nesimtire si nerusinare inconstienta, accepta si preia adevarul indubitabil negat anterior si procedeaza la asimilarea noului ca fiind propriu. Niciodata colectivitatea umana nu determina evolutia societati,i intotdeauna condamna si ucide pe cel ce doreste noul si binele tuturor. Ca raspuns, reformatorul este alungat, batjocorit si uneori chiar nimicit. Fiinta umana nu poate fi definita in afara societatii - de la inceputul formarii ei, ca structura organizata, societatea s-a manifestat ca un conglomerat nefunctional, menit a distruge individualitatea, interesata fiind in a forma indivizi mimetici si cuminti, proprietate absoluta a colectivitatii. Individul nu poate sa existe si sa se manifeste, ca valoare, fara ca acesta sa apartina unei colectivitati umane. Ca urmare, calitatea colectivitatii umane determina calitatea omului in individualitatea sa si niciodata invers, spre rusinea speciei umane. Pe planeta noastra toate colectivitatile umane, de-a lungul timpului, au incercat sa se dezvolte individual si sa se impuna celorlalte colectivitati prin forta, valoarea lor economica si culturala, prin capacitatea de modelare a individului dupa chipul si asemanarea lor malefica. Dupa mii de ani de involutie pe fond si evolutie in forma, s-a ajuns intr-un prezent ambiguu si urit mirositor, prefigurindu-se un viitor catastrofal, din punct de vedere natural, dar mai ales din punct de vedere socio-uman, etic si moral.Regula macabra – dovedita in mod absolut - este aceea ca valoarea umana recunoscuta de societate este o nonvaloare absoluta iar nonvalaorea evidentiata si infierata de societate s-a constituit in factor fundamental de evolutie. Atita timp cit vor exista colectivitati umane distincte ori asociatii profesionale unice si monopoliste, omul - ca individ si valoare profesionala - este pe cale de disparitie. Exista o expresie general valabila, impusa cu abilitate, care spune ca nu este important ce poate face statul pentru tine, important este ce poate face individul/cetateanul pentru stat. Aceasta forma de relatie intre individ si colectivitate este nu numai gresita si denaturativa a individualitatii, dar denota ideea ca statul doreste indivizi care sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva, iar colectivitatea sa ramana stapinul absolut, care nu da si nu face nimic in schimb. Se poate spune ca in prezentul mai mult ori mai putin palpabil, colectivitatea dezvolta o forma evidenta de sclavie psihica a individului ( vorbim aici de monopoluri statale profesionale fundamentate pe promovarea pupincurismului si servilismului depersonalizant), iar stapinul absolut, colectivitatea, sa bucura de o libertate naturala – libertate absoluta - in detrimental libertatii formale impuse si clar determinate individului, inconstient insa de sclavia sa psihica. Trebuie sa ne intrebam cu ce ne diferentiem de omul primitiv, comparativ cu celelate fiinite vii si colectivitatile lor? Instictul primar al omului este, oare, cu mult diferit de instinctul primar, animalic, specific celorlalte fiinite vii ale planetei? Autodistrugerea, autoflagelarea, autocompatimirea, cultura si civilizatia umana sunt oare in mod real fundamentate ori sunt niste simple notiuni fara continut? Oare, nu sunt de fapt niste conventionalisme menite sa acopere mizerabilitatea umana, negativismul de esenta al omului ori al colectivitatii, ca entitate de sine statatoare, generatoare a raului dureros si absolut? Omul, ca fiinta vie, este indubitabil mult deasupra celorlate fiinite ale planetei, dar oare omul social, sclav al colectivitatii umane, mai are dreptul sa-si sustina aceasta superioritate, in conditiile conform carora Romania desconsidera omul in plenitudinea sa absoluta?

Ema Boicu
E foarte usor sa pozezi in oponent al sistemului, in desconspirator al hotiilor, sau al lipsei de cultura a poporului "de jos". E chiar benefic pentru unii. Cu cat urla mai tare, cu atat mai importanti se simt. Sa critici e usor, dar ceea ce pui in loc e important.

Inconfortul intelectualilor confortabili


autor: Ovidiu Hurduzeu

Trăiesc confortabil, deci exist. Am ajuns să considerăm reală, în firea lucrurilor, viaţa noastră de sclavi fericiţi. Suntem atât de angrenaţi în sistem, atât de fragmentaţi, sfârtecaţi, catalogaţi, formataţi încât nu ne mai dăm seama că trăim un coşmar. Discutăm inutil de “drepturile omului” când considerăm “omul” o îngrămădire de funcţii utile. Ceea ce numim “existenţa noastră” este o masă vâscoasă, informă, un bloc gelatinos care împiedică viaţa să ia forme armonioase, să se desfăşoare în ritmuri organice. Să privim în jur. Totul a devenit excesiv, obez, proliferant - de la plodul îndopat cu E-uri până la securistul supraponderal, de la viloaiele construite fără nici o noimă la bolizii de oţel gonind pe şoselele desfundate care duc… încotro? Nimic nu-şi mai are ritmul şi rostul său. Nimic nu mai este viu, natural.
Jinduim după normalitate, dar “normal” a devenit doar ceea ce s-a adaptat la o lume întoarsă pe dos. Intrăm în “normalitate” dacă acceptăm să coabităm cu artificialul, informul, excesivul, patologicul, vicleanul, hoţul şi tâlharul. În ziua de azi normal este să te sincronizezi cu anormalul, să te faci frate cu dracul. Firesc este ca vicleanul să te amăgească, hoţul să te fure, tâlharul să te tâlhărească iar tu “să-ţi vezi de treabă” ca un “cetăţean responsabil”: să munceşti din zori şi până în noapte, să te uiţi la televizor, să mergi la vot, să consumi. Mai ales, “normal” este să nu te amesteci în maşinăria socială, să laşi elitele, experţii şi grupurile de interese să “dezbată” pentru tine, să gândească în numele tău.

Accepţi normalitatea anormalului, absurdului şi incoerentului întrucât nu ai alt ideal decât CONFORTUL material, intelectual şi estetic.
Confortul este ideologia mediocrităţii şi filistinismului, delăsării şi facilităţii prin care singur îţi pui cătuşele la mâini şi-ţi legi ghiuleaua de picioare. Omul capitulează în faţa “meciului de fotbal” şi a ideilor preambalate. Aici sfârşeşte creştinismul şi începe servitudinea voluntară.
Iubim confortul întrucât ne economiseşte eforturile. Viaţa noastră devine mai uşoară când totul “merge şnur”. Nu există confort fără adaptabilitate - Petre Ţuţea ar zice “de ploşniţă” - la scheme abstracte şi drumuri bătătorite. Confortabil este echivalentul lui convenabil, “ceva” este redus la forma sa instrumental-utilitară. Nu mai este confortabil să fii creştin-ortodox. Posturi peste posturi, slujbe lungi la ore nepotrivite, rugăciuni, viaţă de familie. Prea complicat, faci o donaţie şi ţi-ai rezolvat problemele de conştiinţă. Nu mai este convenabil să ai un copil acum, când ai devenit manager şi în joc este cariera ta profesională. Avortezi.
O viaţă cu adevărat confortabilă o are cel perfect adaptat la o lume de forme şi imagini prestabilite, “raţionalizate”. Este mult mai confortabil să emigrezi în Elveţia decât să-ţi câştigi existenţa în România. Ţara Cantoanelor îţi cere doar să te adaptezi la structurile ei eficiente. Acolo, funcţionezi ca într-o baie de ulei în timp ce, în România, de vrei să trăieşti cu adevărat, ar trebui să lupţi, să rezişti asaltului realităţii concrete. În Elveţia, vei deveni probabil un sclav fericit; în România, ai încă şansa să rămâi om liber. Cu o condiţie: să te dedici unei cauze serioase, să iubeşti şi să rezisti pe baricade.
Confortul îţi oferă iluzia certitudinii şi a siguranţei. Dacă eşti adaptat la sistem, nu-i nevoie să ai un centru de greutate pentru a-ţi găsi echilibrul existenţial. Eşti calibrat din afară prin tot felul de inginerii economice şi sociale. Funcţionezi pe pilot automat.
Nu poţi să te împotriveşti angrenajului diabolic întrucât utilul agreabil a devenit un idol.
Corespunde perfect aşteptărilor “omului recent”, acest enorm stomac ce digeră perpetuu. Pe creştin, cum să-l mulţumească confortul când îi cere să se supună “veacului acestuia” (adaptarea este o supunere deghizată)? Persoană divino-umană, creştinul este stârnit mereu de nevoia auto-depăşirii, a trăirii exigente într-o realitate transfigurată. Dacă sclavul fericit îşi doreşte cât mai mult confort, creştinul jinduieşte să trăiască într-un lux desăvârşit: în iubire.
Intelectualul confortabil
În numărul pe luna ianuarie 2008 a revistei “Idei în dialog”, Horia Roman Patapievici şi-a început comentariul despre manifestul “A Treia Forţă” prin a-şi exprima “tenacea” sa “senzaţie de inconfort moral”: “Citind şi recitind acest ‘manifest la două mâini’ (cum l-au numit autorii lui), nu m-am putut împiedica să nu resimt o tenace senzaţie de inconfort moral, în ciuda confortului intelectual pe care mi-l procură anumite teme şi diagnostice ale autorilor. Neîndoielnic, sursa inconfortului moral venea din împrejurarea că, deşi puteam consimţi la detaliul anumitor analize, simţeam că, în ansamblu şi pe fond, trebuia să resping întregul propunerilor făcute.”[1]
Judecarea unor idei radicale, care îşi propun să schimbe o paradigmă culturală, din prisma senzaţiei de confort/inconfort este simptomatică pentru modul de a reacţiona al intelectualului confortabil din România. După 1989, în locul mult aşteptatului discurs critic, “elitele” româneşti au instituţionalizat conformismul şi retorica auto-justificării, trecând la implementarea noilor ideologii “democratice”. Conştiente fiind că manipulează un discurs diversionist, “elitele” au tremurat permanent la gândul că duşmanul de moarte al ideilor şi atitudinilor confortabile, intelectualul critic tradiţional, s-ar putea să revină acasă. Am putea compara teama lor în faţa tradiţiei critice cu frica de monarhie a clasei politice.
De ce oare, în ochii “elitelor”, intelectualul critic tradiţional pare o figură nesuferită? Motivele ar fi multe, dar ne mărginim să enunţăm doar câteva.
În primul rând, intelectualul critic este o persoană autonomă care nu depinde de o reţea. Autoritatea sa nu derivă dintr-un statut instituţional sau mediatic, ci se bazează strict pe prestanţa ideilor profesate. Neinteresat să fie recunoscut, recompensat şi promovat de reţele, este greu de redus la tăcere. Şi mai greu de cooptat.
În al doilea rând, intelectualul critic nu face politică de partid sau culturală, doar “politica adevărului” (C. Wright Mills). Pentru intelectualul confortabil, să gândeşti mânat de adevăr, este un anacronism întrucât adevărul este o “construcţie” relativă care nu poate să se erijeze într-o autoritate.
Un al treilea aspect inacceptabil: intelectualul critic, nu numai că discută idei serioase în lumina adevărului, dar are şi ambiţia ca ideile sale să câştige publicul încă independent în gândire. La polul opus, “confortabilul” traduce în limbaj savant realităţile status-quo-ului. Se adresează unei mase docile şi conformiste: masteranzi formataţi de “studiile culturale”, carierişti universitari si din mass media, teologi ecumenişti, stângişti de bibliotecă, neoconservatori “în pat” cu transnaţionalele şi mafioţii locali, “iubitori de cultură” fără cultură, pensionari abonaţi pe vremuri la “România literară”, specialişti în management cultural, clienţii sucursalelor din străinătate a Institutului Cultural Român, etc.
Un alt aspect ce-i creează “elitei” un sentiment profund de “inconfort”: intelectualii critici sunt coerenţi cu ei înşişi. Leagă semnificatul de semnificant, gândirea de faptă. Este o practică străină “confortabililor” proteici care mizează pe coerenţa incoerenţei.
În jurul ideilor confortabile[2] şi confortului material se organizează întregul sistem de non/valori a “elitelor” româneşti. Ideile, grupate în tematici politic corecte, “se dezbat” la workshop-uri, în cadrul programelor de schimburi culturale, prin sălile de conferinţe ale fundaţiilor. Confortul este cel care le personalizează şi pune în circulaţie. Confortabile, ideile devin apetisante, au gust de cremşnit, cornuleţe sau euroi. A gândi pe cont propriu, pe banii tăi, pe timpul tău e un hobby. Iar dacă mai vrei să schimbi şi lumea e nebunie curată. Oare?
Filistinismul competenţei
Nu trece zi lăsată de la Dumnezeu în care aşa zisele elite româneşti să nu predice pe toate canalele mediatice “nevoia de competenţă”. De douăzeci de ani, discursul mafioto-securist îi spune cetăţeanului român “eşti un nimeni, nu faci bani!“ la care, cel elitist-managerial adaugă: “Eşti un nimeni, nu ai competenţe!”. Cele două discursuri se completează de minune la nivelul “pieţii unice” monopoliste.
Ideile, înainte de a intra în dialog, trec prin birourile diferiţilor sponsori. Sunt invitate în sala de conferinţe unde experţi în managementul cultural le explică în power point câteva principii ale economiei actuale: 1) Precum banii, ideile trebuie să circule, să nu aibă miros şi o origine clară. 2) Precum mărfurile, să posede valoare de schimb.
Cum circulaţia impune competenţa şi nu vice versa - sau marxist vorbind, valoarea de schimb primează în faşa celei de uz - ideea-marfă va înlătura de pe piaţă atât “neprofesionista” idee cinstită cât şi ideea “tare” dar fără ambalaj politic protector. În noua societate conexionistă, tezaurizarea ideilor este o etapă depăşită a istoriei. Acum se trăieşte pe credit. Mai ales în cultură. Cine posedă idei proprii devine suspect. Conceptele şi doctrinele se împrumută de la băncile de idei acreditate, de obicei Neocon Bank of America şi Banco della Sapienza Sinistra. Ideile împrumutate se investesc în mici biznisuri - un articolaş într-una din revistele “elitelor”, un interviu la Realitatea TV. Oricum, nu contează, e o simplă “dezbatere”.
“Purtătorii de mesaj” din România sunt supăraţi că publicul îndărătnic nu răspunde pavlovian la stimulii lor ideatici, nici nu se năpusteste să cumpere părerile oamenilor “validaţi într-un circuit internaţional”[3]. Le place să creadă că imobilismul consumatoriilor de cultură s-ar datora birocraţiei. Sau ignoranţei. Sau schimbării anotimpurilor. Atât de vârtos au interiorizat lumina suficienţei de sine încât nu realizează că piaţa liberă de idei - dacă o asemenea potemkiada ar exista cu adevărat - le-ar aduce pieirea.
De la “omul de cultură” la “intelectualul de elită”

În timpul comunismului, Cuvântul lui Dumnezeu fusese interzis în spaţiul public şi izgonit din sufletele oamenilor. Cum nevoia de Dumnezeu nu poate fi eradicată, ea a fost satisfăcută pidosnic printr-un ersatz religios. “Omul de cultură” l-a înlocuit pe preot şi duhovnic, ba chiar a pozat în martir.
Din coasta “omului de cultură”, “spiritualitatea românească” sub oblăduirea partidului a fabricat criticul literar. În absenţa filozofului şi preotului, criticul literar fusese investit cu o nemeritată autoritate, risipită în mare parte pentru satisfacerea unor nevoi personale şi orgolii mărunte. Remarcându-se prin cameleonism şi slugărnicie în relaţiile cu regimul, prin judecăţi de valoare după cum “vroiau muşchii lui”, criticul literar a fost, cu foarte puţine excepţii, pseudopersonalitatea prin excelenţă a culturii române sub comunism. În loc de o conştiinţă, un parazit umflat deopotrivă de puterea comunistă, adulaţiile servile ale scriitorilor şi fascinaţia exercitată asupra unui public cititor “captiv”, privat de Memorie şi accesul la informaţie.[4]
Criticul literar formatat de sensibilitatea comunistă a introdus în cultura română moda intelectualului dezîntrupat[5] animat de o aroganţă gnostică faţă de realitatea “vulgară”. Estetismul şi apologia “competenţei intelectuale”, cultivate din raţiuni politice,[6] i-au permis să eludeze responsabilitatea morală şi să-şi ascundă incapacitatea sa de a înfrunta adevărul în trupul realului însuşi.
După 1989, “oamenii de cultură” în loc să se căiască, au continuat să nărăvească sub o nouă formulă. Când, în jurul lor, au început să foiască Merţane şi BMW-uri încărcate cu analfabeţi iubitori de manele, “oamenii de cultură” au simţit cum le fuge pământul de sub picioare. Amantele i-au abandonat, portofelul li s-a golit, autoritatea lor pe plan social a tins spre cota zero. Ca să nu rămână de căruţă în noua societate, s-au reinventat. Au abandonat vechea denumire (“oameni de cultură”) şi s-au declarat “elite”. Astfel a apărut clubul “elitelor validate internaţional”, unde se aranjează tranzacţii cu idei-marfă importate prin reţeaua dealerilor de idei autorizate.
Istoria va consemna marea diviziune a muncii din epoca prelungitcomunistă. Mafia economică a monopolizat “economia de piaţă” iar cartelul cultural “piaţa ideilor”. Sub privirile paternalist-dojenitoare ale EUrabiei[7] cele două structuri monopoliste au construit “cealaltă Românie”: România globală a securiştilor miliardari, a culturii transformate în mahala mediatizată şi inginerie stângist internaţionalistă. “Cealaltă Românie” - tentaculară, burtoasă, nesimţită în prosperitatea ei parazită - stă alături de România reală, înghesuind-o, încercând s-o scoată afară din rostul ei milenar.
Auto-intitulatele “elite” româneşti suferă de autarhie mentală şi sentimentală. Nu “simt” România fiindcă n-au stat niciodată faţă în faţă cu Viaţa. Au perceput-o indirect, prin abstracţiuni exterioare în loc s-o perceapă concret din interiorul Bisericii vii. Iată de ce nu-şi înţeleg nici semenul şi nici neamul, şi tot mută discuţia pe terenul abstract al “omului” cu drepturile sale universale, “naţiunii”, “imperiului” şi alte construcţii asemănătoare.
Întrucât Dumnezeu creează prin Cuvânt, vorbele omeneşti au “greutate” şi “putere”. Dar ele nu pot fi separate de cel care vorbeşte aşa cum cuvintele lui Hristos nu pot fi separate de Persoana sa. “Cine spune” nu-l dezlipeşti de “ce spune”. Declaraţia de condamnare a comunismului în România îşi pierde credibilitatea din moment ce în spatele ei se află Vladimir Tismăneanu. Cine a scris cartea “Despre idei şi blocaje”? Horia-Roman Patapievici, persoana care sprijină circulaţia liberă de idei sau Horia-Roman Patapievici, directorul unor instituţii care blochează sau filtrează opiniile politic incorecte? “Cineva” viu sau “ceva” necrozant îl mărturiseşte pe distinsul nostru intelectual?
Depărtându-se de Dumnezeu, “elitele” rostesc un discurs lipsit de conţinut, greutate şi coerenţă. Un discurs autistic pentru uzul administratorilor de reţea, dumnezeii externi şi interni care dau “elitelor” calificative de bună purtare. În aceste condiţii, cum să mai creadă “masele iubitoare de cultură” cuvântul scris şi vorba-imagine? Când totul a devenit o “imensă acumulare de spectacole” (Debord)[8] şi “o uriaşă îngrămădire de mărfuri” (Marx), când tot ceea ce era trăit direct s-a depărtat într-o reprezentare vicleană, cum evităm soluţiile drăceşti: revoluţia şi apatia? Oricât am vrea să-l scoatem pe Marx din ecuaţie, el va reveni pe uşa din dos atâta timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu-l vom mai accepta Viu printre noi.
Acest Cuvânt l-au căutat tinerii când au luat cu asalt sala “Rapsodia” pentru a trăi spectacolele lui Dan Puric. În timp ce “figurile atinse de nimbul excelenţei” se plâng că vocea lor nu este ascultată în România, Dan Puric reuşeşte de unul singur să demareze o adevărată renaştere culturală. Cum de-a reuşit un actor acolo unde elitele au eşuat?
Actorul sau întoarcerea la viaţă
În existenţa cotidiană, sclavul fericit sălăşuieşte doar în confortul rutinei, în experienţa sa imediată care-i oferă certitudinea evidenţei. Rutina nu este o ancorare în real, ci un raport de adecvare dintre sclav şi imaginile plăcute în care îşi oglindeşte narcisist chipul. Gol pe dinăuntru, nu posedă o consistenţă proprie; “substanţa” sa derivă din imaginile-obiect care-l reprezintă. El însă nu are nici o putere asupra acestor imagini, fericirea sa depinde de instanţa care manipulează oglinda. Dacă spargi oglinda, sclavul fericit se prăbuşeşte ca o marionetă abandonată de păpuşar. Sau se eliberează din închisoarea certitudinilor mincinoase; revenit cu picioarele pe pământ, purcede la recuperarea sa pe un sol ontologic stabil.
Actorul distruge echilibrul facil al rutinei, destramă perspectivele călduţe şi autosatisfacţia. Pe scenă, situaţiile statice şi chipurile îngheţate ale “realităţii prin adaptare” sunt supuse unor perturbări creatoare. Actorul “deformează”, “dislocă”, “desincronizează” şi în final transfigurează imaginile-obiect care alcătuiesc înşelătorul univers cotidian. Jocul său eliberează energiile vitale pe care sclavii fericiţi, înconjuraţi de imagini-obiect, nu le mai simt (imaginile-obiect sunt necrozante şi energofage, absorb energia în loc s-o degaje). Pe scenă are loc o “întoarcere la viaţă” în sensul în care o sămânţă îngheţată învie. Scopul actorului nu este să elibereze energii haotice. Pe scenă, energeia se manifestă ca “putere” (vechiul ei sens aristotelic) în vreme ce sclavul fericit n-o cunoaşte decât sub forma risipitoare a activităţii frenetice şi a comportamentului violent.
Chiar dacă actorul rămâne nemişcat şi tăcut, simţi cum pulsează în el viaţa. Energiile sale vitale nu circulă însă printr-un corp fără organe, sunt încarnate, devin “putere” , prezenţă scenică.
În lumea sclavilor fericiţi, construită pe o “coloană absentă”, prezenţa este o ficţiune. Nu poţi fi “prezent” decât în şi printr-o “re-prezentare”. Eşti “cineva” (o prezenţă) când reprezinţi “ceva”. Un obiect printre obiecte. Actorul redă prezenţei demnitatea şi taina ei originară, transformând-o într-un eveniment.
Evenimentul nu este un happening spontan. Pe scenă, actorul nu discută idei, ci le dramatizează, încarnează gesturile sale. Ideile nu mai sunt ficţiuni sau reprezentări precum în gândirea postmodernă - ele sunt “evenimente” care “semnifică”, acţiuni îndreptate spre un anumit scop. Actorul nu se lasă sedus de anarhismul improvizaţiei, jocul său este bazat pe un “meşteşug”, face parte dintr-un sistem riguros articulat. Spontan, inconştient poate fi doar accidentul, energia explodată haotic. Evenimentul, ca joc al actorului, se desfăşoară precum o “dilatare” strunită. Înfruntă rezistenţele întâlnite în cale şi echilibrează mereu tensiuni contrare, pe un plan superior. Jocul actorului este atât denotativ cât şi conotativ, uneşte semnificatul cu semnificantul, conceptul (ideea) cu gestul, sufletul cu corpul. O uniune tensionată, nicidecum o fuziune.
La baza evenimentului scenic se află “meşteşugul”. Pe scenă, actorul, meşter dibaci, curăţă mişcările sale de amănunte superflue, le imprimă ritm şi stabilitate, ca într-un dans. Evenimentul ia naştere când artistul îl transportă pe spectator de la un plan la altul, de la o perspectivă nouă la o perspectivă total neaşteptată printr-o deplasare ritmică a centrului său de gravitate. Dansatorul se mişcă mereu, dar nu-şi pierde niciodată “stabilitatea”. Actorul nu fascinează spectatorul printr-o prezenţă spectrală, de idol, ci prin capacitatea sa de a elimina “naturaleţea” vieţii din habitatul postmodern. În locul rutinei şi a realităţii prin adaptare, actorul introduce ritmul viu, dansul, mişcarea îndreptată spre un “altceva”. Spectacolul ca eveniment nu este însă un carnaval revoluţionar, unde spectatorii şi actorii se amestecă “obscen” unul cu altul. Jocul actorului, prezenţa sa scenică urmăreşte atât manifestarea cât şi tăinuirea adevărurilor esenţiale (a se compara cu reality show-ul după care se dau în vânt sclavii fericiţi). În teatru, adevărul se trăieşte ca prezenţă totală. Trebuie să te lepezi însă de ochelarii de cal prin care vezi doar fragmentul şi neesenţialul.
Dan Puric a dinamitat convenţiile “societăţii spectacolului” prin dogmele teatrului veritabil. Doar un actor ar fi putut să înţeleagă că “viaţa societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se prezintă ca o imensă acumulare de spectacole”[9]. Nimeni altul n-ar fi înţeles mai bine primejdiile şi scopurile procesului de teatralizare a societăţii româneşti.
“În lumea realmente răsturnată, adevărul este un moment al falsului”.[10] Iată de ce Dan Puric purcede la repunerea lumii pe făgaşul ei originar. Obiectivul său imediat: să-i redea societăţii româneşti “organicitatea” ei originară. Nu este nici reacţionar, nici fundamentalist ortodox. În “Teatrul cruzimii”, Antonin Artaud reacţionează împotriva fosilizării teatrului, a transformării sale într-un mijloc de amuzament. Dan Puric reacţionează împotriva unui fenomen mult mai grav. Transformarea unei ţări întregi într-un circ roman, cu privilegiaţi la tribune şi fiare sălbatice devorând oameni cinstiţi în arenă.
Poate mai important este faptul că Dan Puric îşi obişnuieşte publicul cu un nou mod de percepere a realităţii. El nu discută idei confortabile, dramatizează idei colţuroase. Vorbele sale au greutatea şi coerenţa pe care gesturile actorului le au pe scenă. Vorbind în picioare, pe masă, în faţa unei săli pline de studenţi stabileşte un mod personal-evenimenţial de comunicare; ideile sunt percepute concomitent ca o putere fizică, literalmente reală, şi una spirituală.
Succesul de care se bucură spectacolele şi conferinţele lui Dan Puric indică un fenomen cu implicaţii sociale şi culturale profunde. Pentru prima dată de la căderea comunismului, observăm cristalizarea unei micări dezinhibate de contestare a status quo-ului din România (în special) şi a tehnoglobalismului (în general). Pentru prima dată este “spart” monopolul discursului intelectual pe care-l deţin în prezent “elitele” româneşti. Indiferent de culoarea politică adoptată la un moment dat, “elitele” postdecembriste sunt de sensibilitate stângistă pe linia “globalismului cu faţă umană” trasat de Andrei Saharov încă din 1968.[11] Rolul lor a fost şi rămâne să legitimeze în plan conceptual şi simbolic convergenţa dintre comunism şi capitalism într-un sistem mondial totalitar - totalitar în sensul că urmăreşte să “fondeze o sferă generală totală care să se constituie într-un nou absolut” (Apostolidès, sublinierea autorului).[12] Apartenenţa la “elită” a unui intelectual român nu este dictată de “competenţă” sau “moralitate”, ci de capacitatea sa de a interioriza gândirea unică, de a se adapta confortabil la modelele politic corecte ale momentului actual.
Deşi discursul intelectual al elitelor este falimentar, el nu a putut fi contestat până acum din lipsa unor puncte de vedere coerente situateîn exteriorul sistemului. Doar o privire “din afară” ar fi putut cristaliza o conştiinţă contestatară, lucidă şi dezinhibată. Până recent orice punct de vedere “politic incorect”, strecurat în mainstream-ul cultural căuta să conveargă într-un fel sau altul cu cel “elitist” (oficial). Puţinii criticii urmăreau “să joace în teren”, ceea ce le oferea “elitelor” un enorm avantaj; plasate pe post de arbitri şi defacilitator, administratori ai “dialogului, “elitele” puteau să dicteze oricând eliminarea unui jucător indisciplinat.[13] Rebelii erau reduşi la tăcere, nu atât prin cenzură, cât pe plan simbolic fiind plasaţi într-o poziţie de “încarnatori” ai negativităţii absolute. Etichetele “legionar”, “fundamentalist”, “ultranaţionalist”, “anti-occidental” sunt variantele carpato-dunărene ale “rasistului” sau “dead white man” prin care stânga occidentală îi rade pe oponenţii Vajnicii Lumi Noi.
Dan Puric a acţionat împotriva “sistemului ticăloşit” de pe poziţia unei duble exteriorităţi, cea a artistului şi a creştinului ortodox. Nu atât critica sistemului a strâns rândurile unei mişcări contestatare în jurul lui Dan Puric, cât promovarea unui model de socialitate personalist-evenimenţială. Oamenii au simţit că Dan Puric nu-i mai consideră nişte sclavi fericiţi, li se adresează în chip de persoane luptând să devină evenimente. Dintr-o lovitură, a căzut întregul edificiu elitist al intermedierilor abstracte.
*
Dumnezeu, creind lumea prin Cuvânt, pune la temelia tuturor vorbelor omeneşti relaţia. A scoate grai înseamnă a te afla într-o relaţie personală cu Dumnezeu şi cu semenii tăi. Cuvântul ca relaţie presupune apropierea de adevărul celuilalt prin dragoste ascetică. Te întrebi: cine este X? Să răspunzi la întrebare trebuie să-l cunoşti pe X în integritatea sa vie. Iubindu-l, reuşeşti să treci dincolo de carapacea proprietăţilor sale inesenţiale şi necrozante, de acel “ceva” care-i roade “cineva”-ul din el şi-i menţine fiinţa într-o permanentă stare de dezechilibru ontologic. Dar să-l cunosc pe X, nu-i suficientă doar dragostea mea. Faţă către faţă, îi adresez o chemare, îl îndemn să iasă din el pentru a mă cunoaşte în plinătatea mea existenţială. Îl invit să-mi descopere chipul de om decis şi integru. X este liber să vină la întâlnire sau să rămână în carapacea sa. Dacă răspunde chemării, amândoi vom reuşi să transformăm individualitatea noastră autarhică într-un eveniment existenţial. Nu mai există “eu” şi “tu” separaţi, ci eu, persoana-eveniment în unire fără contopire cu “tu”, persoana-eveniment din faţa mea. Nu formăm un spaţiu comun, o “casă europeeană” în care amândoi ne pierdem identitatea. Nu! Te-am primit în casa mea, pentru că, şi tu, m-ai primit în inima ta. Relaţia dintre noi nu este narcisistă, nu suntem unul oglinda celuilalt. Am creat un eveniment întrucât amândoi am răspuns la chemarea unui al Treilea: Duhul Sfânt. Rămân în casa mea, în ograda mea, în rostul meu dar, prin lucrarea Duhului Sfânt te simt cu mine, diferit dar alături de mine, la bine şi la greu. Singur, risc să-mi pierd centrul de greutate; trăind iubit şi iubitor reuşesc să-mi pun gospodăria în ordine, mă concentrez asupra ceea ce este cu adevărat esenţial. Prin lucrarea Duhului, rostul meu, proximitatea mea, odinioară agresată, jinduită, încălcată, se transfigurează, devine spaţiu evenimenţial, ţâşnire a vieţii în mijlocul morţii, a libertăţii în robie.
Într-o societate personalistă, Cuvântul se va adresa deopotrivă inimii, inteligenţei şi voinţei. Omul decis şi integru Îl va primi pe scena existenţei sale în spectacolul transfigurat al vieţii trăite sub har.
Este însă posibil ca relaţia personalist-evenimenţială, experimentată cu succes de Dan Puric pe scenă şi în săli de conferinţe, să fie extinsă în plan social? Ce şanse ar avea în ziua de astăzi o Românie personalist-conservatoare? Cum s-ar încadra ea în mişcarea generală a globalizării? Răspunsul îl vom da cât de curând.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Nouriel Roubini: Karl Marx a avut dreptate - capitalismul se autodistruge

autor: voicu adrian
Nouriel Roubini, economistul supranumit şi Dr. Doom pentru previziunile sale economice întunecate, consideră că situaţia în care se află economia mondială este confirmarea afirmaţiilor lui Karl Marx care considera că capitalismul se autodistruge. Într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal, economistul a subliniat paradoxurile cu care se confruntă capitalismul în această perioadă de criză.Astfel, companiile nu mai angajează pentru că are exces de producţie, iar cererea de pe piaţă este absentă. Cu toate acestea, dacă nu angajezi muncitori, nu există destule venituri, nu există destulă încredere a consumatorilor, nu există destul consum şi, prin urmare, nu există cerere pe piaţă."În ultimii trei ani această situaţie s-a înrăutăţit pentru că am avut de-a face cu o distribuţie a veniturilor de la muncă către capital, de la salarii către profituri", consideră economistul. Banii folosiţi în mod normal pentru gospodării, au ajuns acum să fie folosiţi pentru salvarea companiilor, aceasta ducând la o înrăutăţire a cererii."Karl Marx a avut dreptate: la un moment capitalismul se poate autodistruge. Nu poţi continua să muţi veniturile de la muncă la capital fără să nu ai parte de exces de capacitate şi de lipsă de cerere. Am crezut că pieţele funcţionează, dar nu funcţionează, iar aici intervine raţionalitatea individuală. Orice firmă vrea să supravieţuiasă şi să se dezvolte şi face asta prin reducerea costurilor muncii. Dar aceste costuri ale muncii se oglindesc în consum şi din acest motiv este un proces autodistructiv.Nu suntem încă acolo, la autodistrugerea capitalismului, dar avem prea multe datorii şi nu putem rezolva problema prin intermediul lichidităţii, este de părere Roubini. Dacă toată lumea economiseşte mai mult şi cheltuie mai puţin, atunci reintrăm în recesiune."Şi dacă nu reuşeşti să îţi revii, atunci este nevoie de o astfel de distrugere, pentru gospodării, pentru guverne, pentru instituţii financiare... Iar noi nu facem asta. Creăm gospodării zombi, bănci şi guverne zombi

vineri, 27 iulie 2012

pulsul in virtual: 28 iulie



Titus L.
Daca scapam de anarhie si razboi civil, aluziile lui Traian Basescu referitoare lacele 100 000 de paturi de spital in plus nu vor fi doar vorbe goale si alte masuri “de austeritate” vor veni in galop cu justificarea ca trebuie sa recuperam sincopa suspendarii. In fapt, se doreste impunerea cu forta a lui Traian Basescu din nou la Cotroceni pentru continuarea intr-o noua faza a experimentului Austeritatea initiat de Germania. Va spun toate acestea pentru ca trebuie sa fim tari si hotarati, altfel vom fi noi cei invinsi.Lupta aceasta la care participam este un fel de Waterloo, dupa ea nu mai exista decat invinsi si invingatori si nici o cale de repliere. Daca noi castigam, putem rasturna Europa. Prin acelasi efect de domino in care am fost ultimii in 1990, acum in 2012 putem fi primii. Delasarea si deznadejdea au fost pacatele poporului acesta de prea multe ori. Ne-am uitat cu admiratie la polonezii care nu s-au predat niciodata dar ne-am bucurat ca noi ne-am fofilat cumva prin istorie, aratand ca nu tinem la frati mai mult decat tine o soparla la coada ei. Sunt momente in care Dumnezeu ne da ocazia sa ne rascumparam pacatele, acesta este unul dintre ele.

Marian Bolovan
Terminati cu trecutul. Oamenii, oamenii care traim, trebuie sa avem demnitate! Si, avand o viatza normala, de abia atunci putem sa ne ocupam de VRAJITOARE!

agonia natiunii:
Iti este tot mai greu sa nu te revolti, atunci cand vezi cum se aplica intr-un mod atat de flagrant standardele duble. Media este atat de preocupata de uniformizare, dar mai ales de mentinerea unui tap ispasitor, pentru toate relele acestei planete, incat uneori iti vine sa urlii. De decenii intregi, europenii (si ma refer aici la albi, singurii europeni veritabili, precum si descendentii acestora de pe alte continente) sunt invinovatiti pentru toate relele, sunt aratati cu degetul si trebuie sa sufere abuzuri, fara a avea drept la replica.In cazul in care, Doamne fereste, vreunul dintre noi comenteaza, isi ridica privirea plecata, scoate vreun sunet, este demonizat, marginalizat, se incearca distrugerea carierei si nu de putine ori, chiar suprimarea lui fizica. In cazul in care albii sufera discriminari, sunt marginalizati sau chiar atacati, pentru simpla vina de a fi albi, presa tace.

ionescu marius
am cunoscut  un betiv notoriu care avea o vorba: ba, omul din betie se trezeste, dar prostul nu mai are din ce se trezi. ceea ce vreau sa spun este ca fiecare om are o calitate si ceva divin in el, trebuie numai sa si-o descopere sau sa-l ajutam sa faca asta.

Maria Cozma
Hai, sa fim seriosi macar acum la rascruce de vânturi si pârturi politice!

Marius-Adrian Porojnicu
Vrem un decont pentru sângele curs
Şi fără comunişti, că ne-a ajuns !
Să-i pedepsim, că-s vinovaţi de genocid:
De douazeci de ani încoace, ne ucid!

Gilbert Dragos Dumitru
Domnule Stelian Maria, aceasta pagina este dedicata omenilor care pot spune pe controlate ca nu au furat. Nimeni nu poate spune ca nu sunt bani cand clasa politica se scalda in averi pe care nu le poate justifica. Este o minciuna. Toate aceste averi sunt facute, culmea, de la stat, din impozite si imprumuturi. Uitati-va acum la intregrul tarii, pe strazi, la vile, la numarul de masini scumpe, afaceri, firma, constructii, zgarie nori ai corporatiilor etc. Nuuuuu, este minciuna ca tara nu are bani, ca tara e in criza. Este o manipulare adresata celor care nu isi pot permite nici masini, nici cumparari de firme, nici alte afaceri sau vile cu piscina, vacante in strainatate, conturi grase etc.

Bucur Mihai Cosmin
Daca tot suntem suparati pe ei, mergem, il dam jos acum pe basescu, iar la toamna îi ''executăm'' şi pe ceilalţi care sau tot rotit ca la roata ţiganului în jefuirea ţării noastre. Dacă nu votezi acuma, asta înseamnă că eşti deacord cu toate strâmbele şi minciunile lor.

Ioan Bozac
E aproape imposibil sa faci ceva impotriva securistilor, cita vreme nici macar un post de televiziune nu ai (ca sa nu mai vorbim de alte resurse). Mai presus de orice sta, insa, bicisnicia. (I-ati zis f. bine, dar la ce ajuta?)

Ioan Rosca
Uzurpatorii se tem de o revoltă, de o criză şi se pregătesc.  Observind starea rezistenţei naţionale organizate- ca şi inexitentă- nu ar avea motive.  E vorba de sumbrele perspective de revoltă populară, din cauza prăbuşirii economice şi furtunii sociale la orizont. Cît va mai fi ce fura şi împărţi între hoţii mari, dacă sclavii s-au dat şi ei la ciupit şi chiulit şi nu mai prea produc, că nici nu mai au nici cum, nici chef?  Paza buna trece primejdia rea. De aceea s-au apucat să urce o formaţie "antisistem" care să capteze fraierii şi dezguste pe cei puţin mai luminaţi, evitîndu-se ridicarea mişcărilor antisistem autentice. De aceea i-a fost repartizată lui Diaconescu goarna către revoltaţi, avîndu-se grijă ca în continuare, adevarata rezistenţă să nu aibă cum se răspîndi. Iată de ce cred că NOI AM FOST TINTA. Securicomuniştii sînt atît de motivaţi (faţă de bicisnicia noastră lamentabilă), încît iau măsuri pentru un război …pe care noi nici măcar nu-l putem concepe, dapăi să-l şi incepem. Va fi ca în 1990, cînd provocatorii ţipau mai tare ca noi: "Jos Comunismul!"

Referendum de Noiembrie



by Aurel Brumă

Să-ţi iei pruncul de-a călare pe grumaz, fericit că nihoteşte la lume, asta  o înţeleg şi mă bucură. Dar să te-ncalece ditai goblizanul, ăl de-l doare-n cot că îl şi plăteşti să te secătuiască, să te mintă, să scoată şi ultima speranţă din tine, aşa ceva nu se iartă. Mimetici, găunoşi, lăfăiţi într-o democraţie de bazar în care până şi respiraţia îţi este impozitată, politicienii de zeama ciorii vând de ani buni, bucată cu bucată, terenul şi subteranul ţării fluturând într-un mimetism de gaşcă însemnele globalizării, descoperind, din când în când, prin intermediul presei neapărat străine, ce şi cum şi cât se mai întâmplă prin propria lor ţară.
Într-o Românie spulberată de ticăloşia politică şi administrativă mai rău decât un război, cu o populaţie împuţinată prin sărăcire şi exod, casta politică – recuperatoare într-un alt registru, a foloaselor mahărilor comunişti din perioada de dinainte de 89, căpuşează mai abitir decât stăpânirile străine, câte şi cum au fost, populaţia care încă se încăpăţânează să supravieţuiască. Stipendiile de nababi, veniturile directoriale lunare ce depăşesc de 25-50 ori salariul mediu pe economie, tranzacţiile oneroase din care îşi trag şpaga corespunzătoare, toate astea şi multe altele mortifică şansele de restaurare a protecţiei sociale, de recompunere a unei industrii naţionale, fie aceasta doar mică sau mijlocie, că doar acestea mai sunt posibilele etaloane. Despre protecţia şi utilizarea chibzuită şi cu folos pentru naţiune a resurselor de care încă mai dispunem nu a existat un petec de strategie, cum nici pentru scoaterea agriculturii de sub mila celui de sus prin reconstrucţia sistemului naţional de irigaţii. Ce au administrat guvernele aste producătoare de pensionari politici multimilionari dacă în urma lor nu a rămas nimic, absolut nimic care să amintească de existenţa lor pe funcţii? Perceptori, zarafi ai bunurilor neaparţinătoare lor, falsificatori de adevăr, falsul fiind măsura existenţei lor profund imorale. Păi cum democraţia lui peşte de a ajuns ca o analfabetă să ia lunar 7000 de euro de la Parlamentul Europei (bani scoşi tot din buzunarele noastre) pentru a se fasoli de-aiurea în contacte existenţiale de Miţa Baston? Şi de unde până unde se sparg în călătorii, diurne şi cai verzi pe pereţi guvernamentalii, parlamentarii, politicienii de toată sămânţa iar madam nu ştiu cum, că-s mai multe, îşi etalează public gropiţele din obraji pe alte câteva zeci de mii de euro lunar ca crainică/redactor/acţionar alăturată necuvenit, în manualele curat alternative, marilor ctitori de ţară? Ciociolina pe rol de Ioana d΄Arc la Păstrămăteştii de Jos!! Haida, de!
Aberant, parcă împotriva tuturor manualelor de strategii politice, un Băsescu este ţintuit pe scaunul electric al referendumului în timp ce precedenţii, mai puţin vizibili ca vulgaritate şi gomoşenie, continuă să-şi ia procentele grase de foşti preşedinţi, un gest de recunoştinţă şleampătă, necuvenită. Ce au condus, cum au condus şi unde am ajuns alături de ei? Sub toţi ăştia, iarăşi regula de trei, ca şi cea a triadelor, România s-a înfeudat, a fost deposedată economic, s-a prăbuşit în analfabetismul spornic alimentat de un sistem de învăţământ corupt, de apariţia unei „elite” maneliste, de trucajele jocului putere/opoziţie, de o imundă imunizare a hoţiilor netrebnicilor care amuşină în toate structurile administrative. Întorşi cu spatele la propria lor istorie, la secolele de jertfă ale poporului pentru realizarea unităţii reale de teritoriu a limbii române, în bătaia de joc a populaţiei majoritare, aceşti neica nimeni, politicienii (în marea lor majoritate) sunt gata să accepte federalizarea ţării (deşi aceasta  încă se află în suferinţă teritorială) dintr-un jigodism profund al imoralităţii ca interes personal. Şi dincolo de orice acuză de naţionalism extrem, încă mă întreb, fiindcă nu înţeleg, cum de unei instituţii a Cuvântului, cum este Radiodifuziunea Română, i-a fost destinat ca director general un actor-interpret al dramaturgiei de limbă maghiară şi doar atât.
S-a ajuns la capătul experimentului arendaşilor politici, administrativi. Avem obligaţia, ca popor european, ca posesori de virtuţi şi valori, să asigurăm şansa reală a revenirii acasă a milioanelor de români refugiaţi în străinătate, concomitent cu restaurarea iubirii de patrie prin muncă, prin protecţie socială reală, printr-un audit profund a averii de care încă mai dispunem şi la care se cuvin adăugate valorile furate de unii sau de alţii! 

Fiți vigilenți, tovarăși !


autor: MIHAI IONESCU 
Partidul Comunist Român a generat acest principiu al revoluţiei clasei muncitoare, o revoluţie continuă. Ce spunea acest principiu. „Stimaţi tovarăşi, e adevărat că azi o ducem încă prost, pentru că alături de noi sunt duşmanii poporului. Până ce aceşti duşmani nu vor fi complet eliminaţi, noi nu o vom duce bine. Dar după ce îi înfrângem se va instaura cu adevărat pacea şi prosperitate pentru toţi oamenii patriei noastre.
Şi, uite aşa, s-a dat drumul la războiul intern împotriva tuturor indeziabililor regimului. Românul trebuia să rabde, că să-i fie bine, până când ultimele „năpârci ale vechiului regim” vor fi strivite de noul regim. Apoi, când s-a petrecut epurarea şi poporul tot nu a dus-o bine, a venit o altă minciună propagandistă. „Da, noi am devenit o ţară comunistă, dar uite că în lume există puteri imperialiste şi a apărut revoluţia planetară. Fiţi vigilenţi, tovarăşi, cu străinii. Până ce comunismul nu va acapara tot pământul, vom suferi datorită acestor conspiraţionişti, care din invidie atentează la siguranţa noastră...”
O utopie. Ideologii comunismului ştiau bine că niciodată nu va exista un comunism planetar, dar pentru omul de rând, lipsit de mijloace independente de informare şi comunicare, imaginile cu occidentul decadent (şomeri, periferii de metropole, războaie) motiva revoluţia comunistă planetară.
Azi, în România, trăim o situaţie ideologic similară. Personificarea lui Băsescu în afişele electorale a produs deja o intoxicare a omului de rând, Băsescu a devenit o năpârcă, un duşman al poporului, astfel încât revoluţia începe cu el. Deja se crede că luni, după referendum, dacă Băsescu va fi demis, leul va coborî, Oltchimul va funcţiona, ploile vor veni, recolta de va dubla, datoriile la asociaţii vor scădea, pensionarii vor avea bani suficienţi, copiii vor zburda, mieii vor da lână, verdele va fi mai verde, marea mai calmă, va apărea, se spune metaforic parcă, o bunăstare generală. Exact ca în anii 50, când li se spunea românilor că odată cu dispariţia partidelor istorice va fi bine, va fi frumos, va fi feeric.
Ce se va întâmpla dacă Băsescu va fi demis şi starea de euforie nu va apărea? Simplu, cei de USL vor folosi cu siguranţă o nouă marotă. Duşmanii poporului, pedeliştii care chiar dacă nu mai sunt la butoane au firmele lor, apropiaţii care sug sângele şi banii poporului. Va începe cu siguranţă la Antena3 o prigoană împotriva lui MRU, Macovei, Preda, cei care se fac vinovaţi de subminarea statului, a economiei naţionale. Poporul este stimulat să iasă la luptă mental şi ideologic împotriva acestor năpârci pedeliste. Şi lupta va continua.
Deja a început. DNA-ul, CCR-ul, ANI, CNSAS-ul sunt instrumente ale burgheziei pedeliste, acestea vor trebuie desfiinţate şi reînfiinţate. Aşa cum s-a întâmplat în anii 50 cu desfiinţarea instituţiilor antebelice şi formarea unora de partid.
Dar revoluţia va continua, până când statul va fi transformat cu totul într-un stat politic iar duşmanii poporului vor fi anihilaţi. Ce se va întâmpla însă dacă nu va apărea bunăstarea promisă, paradisul promis de USL pentru popor. Se va da vina pe străini? Sau poporul va ieşi din amorţeală... Câţi ani se vor pierde însă până atunci?
Aşadar, de duminică seara, România are două variante – reintră într-o normalitate europeană, sau începe infernalul ciclu al goanei după fantome și ne vom bucura de revoluţia USL care continuă, continuă, continuă...

pulsul in virtual: 27iulie


capitalismpepaine.wordpress.com:
Cel mai mare evazionist din România este chiar statul român si funcționarii lui. Nici o firma privata n-a îndrăznit sa fure vreodată, cat au furat angajații Ministerului de Finanțe. Iar firmele private nici nu fura de fapt, când fac evaziune: ca banii aia sunt banii lor, nu ai statului. Sunt munciți de ei, nu de stat!
In schimb, banii furați de mafioții din ANAF nu erau deloc ai lor. Erau bani de la buget, bani plătiți de firmele private. Ei nu munciseră nici o zi pentru banii aia.
Așa ca Statul nu are nici un drept sa ne ia taxe. Noi trebuie sa decidem daca plătim, cat plătim, si pe ce se duc banii de taxe. Doar cine produce banii unei tari, are dreptul sa hotărască cum sunt cheltuiți.Românii n-or sa scape niciodată in mod pașnic de mafia care-i mănâncă. Pur si simplu e imposibil, pentru ca mafia nu e doar infiltrata in instituțiile de stat: mafia este chiar Statul. Întregul sistem este mafiot si construit intenționat pentru furt. Încă din 1990, comuniștii au creat noul stat românesc, in așa fel încât sa poată rămâne la putere la infinit si sa fure la infinit – indiferent ce votează oamenii la alegeri.
Deci când vedeți un vameș, un inspector fiscal venit in control, sa știți ca e un bandit încă neprins. Un gunoi, care merita orice. Orice i-ați face, e o dovada de patriotism.
Pentru ca fiecare leu care ajunge in buzunarul Statului, e un leu dat dușmanilor României.

IOAN ROSCA:
Se petrece un proces de degradare in cascada, pe masura ce oamenii "se decurca". Acesta este fenomenul Pitesti generalizat. Eu mi-am gasit prietenii "integrati" cind m-am intors in Romania. Nici unul nu mai poate tipa de revolta decit cu jumatate de gura. Au cite un postulet, cite o invirteala.... De cite ori cutreier prin paduri aud drujbe, ciocanituri de topor, intilnesc carute si camioane si priviri piezise. E un jaf general, nestavilit, se ataca de pe la margine satelor limitrofe. Nu fura numai cei mari, ci si preafrumosul popor roman care rade padurea fara mila, la ceas de zi, la ceas de nopate, fiecare cum poate rupe, lua si cara.

Cristian Bereanda
A fost un an secetos, in regula (si au sa mai fie, sau cu inundatii etc.) dar Romania nu mai are rezerva nationala pentru astfel de situatii? Asa exista intr-un stat normal, tocmai sa nu existe criza alimentara, cresteri de preturi samd.

Tiberiu Kovacs
Sunt dezamagit ca Romania este in rindul tarilor africane din toate punctele de vedere. De multe ori imi pun problema daca merita ca in aceasta tara sa gindesti.

Constantin Sandu Milea
Mă tem că Piramida Puterilor se răstoarnă cu toate măruntaiele ei într-un august fierbinte la Bucureşti, urmat de un “Noiembrie - ultimul bal” ! Ceasul sfărşitului de istorie, a celei mai mari înşelătorii umane, va suna la Bucureşti. Timpul lucrează acum pentru noi, numai să ştim făuri adevărata istorie a românilor, la masa tratativelor şi a Înţelepţilor lumii. Căci adevărata istorie este ştiinţa faptelor care nu se repetă. Flacăra celei mai periculoase revoluţii care a existat vreodată pe pământ – revoluţia conştiinţei - se va aprinde la Bucuresti şi va cuprinde Europa şi lumea întreagă.

Maria Cozma
Atâta timp am pierdut si pierdem cu acesta clasa politica nula si înticalosita, si atâta energie si nervi striviti ne tulbura mintile cu toate perversiunile venite peste noi în ploi din aceleasi minti bolnave, încât îti vine sa bati din poarta-n poarta si din usa-n usa si sa strigi ultimul "racnet al Carpatilor" : "Vrem sa ne recuparam România, nu banditii vostri nenorociti!" . AICI E PROBLEMA si MAREA CRIZA a ROMANILOR! Aici este focarul agoniei vietii românilor!

Marin Bunget:
Nu mai au nici un drept, nici măcar să mai plângă,
Vină n-au, vina lor e lume nătângă,
Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme,
Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme.
Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută.
Pentru ei, umilinţa, e şi surdă şi mută.
În speranţă mai au doar bucata de pâine
Ce-o primesc când şi când, pentru ziua de mâine
Când din lacrima lor se ridică palate,
Nu mai ştiu că pe lume mai exista dreptate.
Demnitatea, şi ea, a rămas mai puţină.
Sunt acum condamnaţi, condamnaţi fără vină.

joi, 26 iulie 2012

pulsul in virtual: 26 iulie


26 IULIE:
Dumitru Zburlea
Suntem nevoiţi să căutăm o cale nouă. Un sistem bazat pe cunoaşterea efectivă în timp real a celui ce urmează a fi propus pentru guvernare. Iar mediul electronic este primul pas către acest sistem. După părerea mea, acest proces deja a început. Poate nu ne dăm noi seama încă, dar trăim din plin acest proces. Trebuie doar să deschidem ochii.

Ioan Rosca:
In Romania in care respir eu, sint mult mai putini cei care vor binele general. Unii tin cu profitorii, pentru ca sint legati de ei prin ghisefturi. Altii sint doar nemultumiti cu ce au prins din prada, nu vor nimic altceva decit sa o duca ei personal mai bine, si ar face absolut la fel ca actualii rapitori, daca ar prinde ocazia. Pentru ei, NOUA forta ar insemna doar o ocazie de aburcare la ciolan.
Nu stiu daca au ramas 10% cetateni interesati de un joc social sanatos. Poate dintre cei plecati, mai curind. Pornind de aici, cred ca problema trebuie abordata incremental (progresiv). Este iluzoriu a viza puterea in prima etapa. O spirala de crestere e nevoie de pus la punct si asta nu e usor de loc.

Tiberiu Kovacs
Prezentul spune ca 30 - 40% din populatie intelege ce se intimpla so doreste evolutia dar numai 5 - 10% ar dori sa se si implice. Evolutia s-a produs intotdeauna ori prin sacrificii umane ori prin viclenie in sensul ca s-a dat maselor piine si sare iar elita a procedat la schimbare. Poate sunt eu optimist dar mijloacele de implementare a unei conceptii antisistem trebuie gindita astfel incit sa fie pe intelesul tuturor si mai ales a nevoilor omului simplu dezinteresat sa gindeasca pentru ca este prea greu ori nu are timp.

Elena Gheorghescu
Pe cei din politie si jandarmerie, si chiar si pe cei din armata (care trebuie sa ne apere, asta-i treaba lor) nu-i inteleg atunci cand se manifesta ca o prelungire a pumnului politicienilor si vor sa ne astupe gura... Ei sunt tot romani, traiesc la fel ca noi toti, nu le e mai bine, nu le e mai rau... Legat de notiunea de popor cu care unii nu se "identifica" deloc: Uite ca Mexicanii se identifica in numar mare... Ce natie or fi astia, frate? ... La noi nu-i scoti din amorteala!

Florin Constantiniu
La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi.  Clasa politica  a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta.  Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara.  Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde!

Alexandrinna Aianis
Iesitul in strada nu rezolva problema Romaniei! Ce sa facem in strada? Sa strigam ca vrem democratie? Sa strigam la luna si la stele? Am vazut raspunsul lor la cererea multimii din strada:
Ei raspund sincer, trimitand jandarmi isi politia ca sa bata, sa aresteze, sa amendeze, sa-i fugareasca pe toti cei care incearca doar sa formuleze o cerinta. Cui sa ne adresam NOI cei din strada? Cine credem NOI ca este indreptatit sa ne asculte si sa ne dea democratia? Cei care ne fura si ne mint de 22 de ani? Lor le cerem noi democratia? Lor le merge bine! De ce ar vrea sa schimbe acest bine al lor? Ca sa iti mearga si tie bine? Cui ii pasa de tine, de NOI? Democratia va fi a poporului doar atunci cand poporul isi va conduce singur destinele. Cand poporul nu este unit, nu are putere si atunci democratia pentru popor devine dictatura.Am incredere in popor! Sper sa se trezeasca si nea Dorel din Vascautzii din deal, ca uniti sa incepem NOI sa devenim NOI si sa ramanem NOI! Asta este solutia!

ILUMINAREA ITI ADUCE TOT CEEA CE AI NEVOIE


autor: Gabriel Marin
"Iluminarea inseamna sa vezi dincolo de iluziile vietii si sa stii ce este cu adevarat realitatea. 
Atunci cand esti iluminat, ai tot ceea ce iti doresti. Asta, pentru ca stii adevarul despre tot ceea ce este si stii ce inseamna cu adevarat sa ai ceva.
Este o ironie a vietii ca oamenii care cauta bunurile materiale si doresc sa le aiba inainte de-a se gandi la iluminare nu obtin nici una, nici alta, iar aceia care ating mai intai iluminarea au si reusita materiala.
Cei lipsiti de dorinte isi realizeaza toate dorintele!
Sa fii lipsit de dorinta nu inseamna sa nu ai nicio dorinta, ci inseamna sa nu fii atasat de nici o dorinta. Atasamentul este cauza intregii suferinte. Suferinta este o ardere necontrolata a energiei emotionale. Cu cat suferi mai mult, cu atat mai multa suferinta atragi.
Eliberarea atasamentelor este modalitatea de-a pune capat tuturor suferintelor
Atunci cand sunteti atasati, va aflati intr-o stare de dorinta si de lipsa. Cand sunteti detasati, va aflati intr-o stare lipsita de dorinta. Iluminarea inseamna sa stiti motivul pentru care a fi detasati va ajuta sa va realizati dorintele.
Realitatea fizica este o iluzie creata de constienta pentru a se redescoperi pe sine. Este o iluzie faptul ca nu aveti deja ceea ce va doriti, pentru ca, in realitatea spirituala, aveti deja tot ceea ce va doriti. Realitatea fizica este un loc in care sa manifestati orice rezoneaza cu voi in realitatea voastra spirituala. Cand sunteti atasati, rezonati cu neadevarul spiritual ca nu aveti ceea ce va doriti.
Cand sunteti detasati, rezonati cu adevarul spiritual ca aveti deja tot ce va puteti dori. Va eliberati fiind detasati din punct de vedere emotional de alegerile voastre. Multi oameni nu reusesc sa obtina ceea ce isi doresc pentru nu isi permit sa fie liberi sa aiba obiectul dorintei lor.
Atunci cand va atasati de alegeri, va prindeti singuri in capcana. Va ganditi ca ar trebui sa functioneze intr-un anumit mod, in loc sa va permiteti sa porniti in alta directie. Detasarea de alegeri va da adevarata libertate de-a alege. Sunteti capabili sa alegeti din nou in orice moment si sunteti liberi sa faceti o alta alegere, daca asta doriti.
Detasarea de alegeri este secretul flexibilitatii
Succesul la bursa este al celor care tranzactioneaza intr-un mod iluminat. Masele sunt atasate emotional de alegeri si din aceasta cauza pierd bani atunci cand se agata de actiunile care cad, in loc sa le vanda. Nu reusesc sa le vanda nici atunci cand au ajuns la un nivel suficient de ridicat, pentru ca sunt atasati de ideea ca le vor vedea crescand pentru totdeauna.
Tranzactionerii de elita nu sunt atasati de alegeri, ci vand si cumpara liber, intr-un mod care le aduce mai multi bani in loc de pierderi. Sa fii liber de atasamente inseamna sa fii liber.
Sa aveti relatiile pe care vi le doriti vine tot din iluminare. Ceea ce o femeie doreste cu adevarat este un barbat iluminat. El este un om care isi intelege trairea adevarata ca spirit liber. Este liber sa se exprime in fata ei si este liber de orice mod in care ea l-ar putea afecta.
Sa fie detasat este o calitate atractiva care il face pe barbat sa fie de necontrolat de catre o femeie. Nefiind definit de factori externi, el devine sigur de sine. Este capabil sa iubeasca fara teama si fara atasamente. Iubirea iluminata inseamna sa iubesti asemeni unui zeu.
Cei care sunt iluminati obtin ceea ce isi doresc profitand de miscare si schimbari, fie ele pozitive, fie negative. Nu mai conteaza pentru ei daca actiunile sunt in crestere sau in scadere. Au strategii pentru a face bani in oricare dintre cele doua situatii. Nu mai conteaza pentru ei daca o anumita persoana ii place sau nu, daca partenerul lor este sau nu multumit de ei. Acesti oameni isi permit sa se bucure de intreaga fericire si de intreaga energie pozitiva pe care le traiesc, de oriunde si de la oricine ar veni, oricand.
Manifestarea iluminata a dorintelor voastre inseamna sa obtineti esenta a ceea ce va doriti fara sa fiti atasati de forma sau de calea pe care o obtineti. Aceia care sunt atasati de forma sau cale vor suferi din ce in ce mai mult si vor avea din ce in ce mai putina stima de sine. In acelasi timp, cei care nu sunt atasati vor putea sa se bucure de din ce in ce mai multe lucruri care le fac placere in viata si vor avea din ce in ce mai mult respect de sine.
Cei care au mai mult respect de sine sunt mai capabili sa aiba succes si relatiile pe care si le doresc in comparatie cu ceilalti.
Libertatea de atasamente este si motivul pentru care cei bogati devin si ma bogati, iar cei fericiti devin si mai fericiti, in timp ce saracii devin si mai saraci si cei nefericiti devin din ce in ce mai nefericiti. A avea vine din a fi. Cand sunteti detasati, rezonati cu a avea. Cand sunteti atasati, rezonati cu a nu avea.
Din acest motiv s-a spus dintotdeauna ca poti avea ceea ce iti doresti doar atunci cand nu iti mai doresti acel lucru. Nu inseamna sa nu ti-l doresti, ci sa nu te mai afli in starea de-a dori.
Tot ceea ce ne dorim este pace si binecuvantare. Credem ca, atunci cand vom avea toate bunurile pe care ni le dorim, vom avea pace si binecuvantare. Dar gandim asta pentru ca nu stim, de fapt, ce inseamna pacea si binecuvantarea. In realitate, pacea si binecuvantarea ne aduc orice altceva avem nevoie in viata.
Pacea reprezinta transcendenta totala. Binecuvantarea este o fericire fara cusur. Atunci cand transcedem toate iluziile lumii materiale ne aflam intr-o stare de pace in care putem manifesta tot ceea ce ne dorim. Atunci cand nu avem atasamente, avem o fericire pe care nu o putem pierde.
Iluminarea este cheia universala. Cei neiluminati pot intreba ce are de-a face iluminarea cu banii sau cu gasirea partenerului ideal. Raspunsul este ca are absolut totul de-a face. Atunci cand esti iluminat realizezi ca nu este vorba despre a avea un lucru sau altul, ci despre a sti ce este realitatea si cine esti tu cu adevarat. Apoi, din spatiul cunoasterii si al fiintei, sunteti liberi sa creati orice va doriti.
Sunteti liberi sa va jucati cu iluziile fara a fi prinsi in capcana lor, pentru ca, pana la urma, chiar asta este - un joc!"

miercuri, 25 iulie 2012

PULSUL IN VIRTUAL: 25 iulie



Bogdan Alin:
Dupa parerea mea azi am ajuns aici din pricina 'inteligentei' a prea multor persoane care au aspiratii de sefi, priviti pe grupurile fb, fiecare vrea sa fie lider, fiecare are o parere diferita, suntem numai "triburi" dezbinate de orgoli si conceptii idioate, desi tot sustin ca sunt antisistem, ca au acelasi tel. Trebuie sa iasa un lider in fata care sa-i uneasca pe toti cei ce se chinuie in viata asta mizera...

Teodor Baconschi:
Sa fie functionarea libera a Justitiei singura speranta? Da, pana la un punct. Dincolo de acel punct, avem fiecare datoria de a repune tara pe orbita UE si de a inventa un altfel de politica. Vom reusi sau vom esua?

Justinian Cioroianu:
In Romania alesii nostrii au vandut totul ca sa-si traga doar pentru ei si familiile lor si grupurile de interese averi colosale in timp ce POPORUL sufera de FOAME, la noi alesii au halit ca nesimtitii tot cascavalul si noi am ramas cu gaurile

Costin Movila:
Suntem prin urmare si noi datori sa dam sansa noii generatii ce se naste dupa noi sa se bucure de aceleasi privilegii (lucruri dealtfel normale) de care ne-am bucurat si noi. In alta ordine de idei sunt batranii datorita carora suntem noi unde suntem. Acesti oameni si-au jerfit propria viata cu fiecare dimineta in care s-au trezit sa plece la servici ca sa-si faca datoria fata de tara si fata de noi, ca noi sa avem un adapost, o masa indestulata unde sa putem manca si scoli bine dotate cu profesori care si-au facut datoria din plin ca noi sa putem fi oameni desavarsiti in aceasta viata. Intrebarea este, ce le dam noi inapoi, nisip in ochi!? Ce multumire au acesti oameni care dupa o viata de munca ar fi trebuit sa se bucure de batranete tihnita ci nu sa umble cu sacosa goala vorbind singuri pe strada.Un lucru este clar: TOTI SUNT NISTE SECATURI CARE AU DISTRUS FRUMOASA NOASTRA TARA!

Ioan Rosca:
Cel care vrea sa conduca puterea executiva a satului roman, fie si in forma republicii semiprezidentiale, trebuie sa fi DOVEDIT, prin ce a facut pana la momentul candidaturii, ca nu va aproba si nu va sustine, niciodata, contractarea unui imprumut de 20 miliarde de euro pentru a acoperi gaurile facute in visteria tarii de catre BNR si guvern, ca nu va promulga legi prin care poporul sau este deposedat de avutia nationala, de drepturilesi libertatile lui naturale. Si multe altele.Presedintele Romaniei trebuie sa STIE ce este bun si ce este rau pentru tara si poporul lui. La fel de important, cel care candideaza la presedintia Romaniai ar trebui sa aduca dovezi ca, in ultimii 23 de ani, eventual si de mai inainte, din care sa rezulte nu numai ca nu a PROFITAT, ca a LUPTAT, ca s-a opus politicilor prin care poporul roman a fost adus in actualul dezastru economic, social si moral.

Pompiliu COMŞA:
Ciocoii fură o dată la patru ani speranţele românilor. Nu ştiu dacă sunt securişti, antinaţionalişti, foşti combatanţi SS sau Gestapo, psihopaţi sau toate la un loc. Un lucru este cert: au legiferat cu toţii genocidul, temniţa în aer liber, moartea în mizeria indusă de lipsurile cotidiene şi asfixia prin minciună, tâlhărie şi furt la drumul mare.Jocurile sunt făcute. Patru ani de zile înghiţim din nou în sec şi înjurăm în barbă cu regretul că n-am putut refuza 50 de lei.Părem nişte ignoranţi care vindem pe nimic viitorul.Mă simt ca înainte de 21 decembrie ’89. Iar trebuie să lupt, poate să luptăm împreună, împotriva unei hidre cu mii de capate, îl tai de acolo, răsar două dincoace: stalinismul deghizat în Europa proBăsescu. Democraţia lumii vrea să ne impună un dictator cu forţa. Am mai spus că românii nu au reuşit să-şi construiască istoria decât împotrivindu-se Europei (unirea 1859, indepedenţa 1877, întregirea ţării 1918) au fost acte care nu au plăcut Europei, dar a trebuit să accepte pentru că românii au fost uniţi. Băsescu ne-a adus Europa ca pe o sperietoare peste noi. Ce facem? Deocamdată, suntem dezbinaţi. Mai dezbinaţi ca niciodată. Nu mai avem nici un gram de înţelegere faţă de valoarea naţională.Singura speranţă care a rămas, ca-n orice tiranie, este ’’puterea celor fără putere’’. E ca în 1990. Oamenii de bine pot coace din nou neomineriade, pentru ca parveniţii să-şi păstreze prada şi să scape de pedeapsa pentru distrugerea României, pe care, deocamdată, o împiedică rotativa fesenistă şi justiţia complice. Intelectualii au fost cumpăraţi să nu reuşească definirea unei mişcări de revoltă socială. Se face totul ca să nu se ridice în arena confruntărilor un mesaj capabil de a trezi victimele la rezistenţă. Nu ştiu încă dacă românii vor în fruntea lor pe unii care clamează doar daţi-vă deoparte să ne aşezăm noi. vreau o ţară în care să simţim că trăim, nu că suntem pedepsiţi şi chinuiţi.Purtăm în noi blestemul Meşterului Manole: trebuie să o luăm mereu de la capăt şi credem că lumea începe cu noi. Nu ştim pe ce lume ne aflăm. În lipsă de ocupaţie, poporul român urăşte. Asta ţine loc de băutură şi ierburi. Românii nu ştiu cine sunt, se plâng la alţii ca nişte copii bătuţi, care vin la părinţi să ceară răzbunare. Şi-au uitat demnitatea, au uitat de Dumnezeu, au uitat limba română (lovitura de stat cu arma majorităţii parlamentare e Caragiale pur!) şi mai ales au uitat că numai dincolo de ură viaţa omului poate să respire, să fie ceea ce ar trebui să fie: o bucurie.

marți, 24 iulie 2012

Stat social


autor:
 ioan peia


Ticăloşi nenorociţi!
Vă gîndiţi numai la viaţa voastră, la burta voastră, la fericirea voastră!
Pentru voi, restul celor neincluşi în cluburile voastre exclusiviste nu sunt decît nişte gîze care trebuie măturate de pe faţa pămîntului.

Au fost folosiţi, terfeliţi, batjocoriţi, trăind cu nimica toată, cît au fost în puteri, pînă li s-a scurs şi ultima fărîmă de energie din ei?
Ba, mai mult, au plătit în tot acest timp, pe lîngă atîtea altele, pentru a obţine dreptul de a-şi odihni, măcar la bătrîneţe, oasele bătucite de muncă?
No, ziceţi voi!
Au trăit destul, out!
Nu suntem stat social!

Au rămas fără slujbe, complet lipsiţi de posibilitatea de a-şi cîştiga existenţa, pentru că voi aţi făcut praf economia, tîrînd-o ca pe-un cal mort în mişculaţiile voastre mafiote?
Ba, mai mult, tăindu-le din amărîtele alea de ajutoare de şomaj – care sunt zvîrlite în scîrbă, prin ghişeele funcţionarilor – i-aţi aruncat în cea mai neagră disperare, în imposibilitatea de a le asigura copiilor o bucată de pîine.
Ei şi, ziceţi voi!
Nu facem pomeni, out!
Nu suntem stat social!

Unii dintre ei şi-au luat lumea-n cap, pe la baroşii şi merkălii voştri, să le culeagă căpşunile şi să le spele la cur pensionarii lor, repauzaţi întru aşteptarea sfîrşitului? Pensionari pe care ei îi respectă cum se cuvine, că-s ai lor, şi care, după ce s-au excursionat prin toată lumea – că au pensii suficient de consistente cît să înconjoare de en ori pămîntul – s-au strîns într-un fotoliu cu rotile.
Nu, nu e „scaunul electric” adus unui olog de către inteligenta lu tata. Aşa, - de frumuseţea gestului electoral, că a avut de la cine să-nveţe falsele compasiuni!

Şi cine să-i curăţească la zonele intime pe pesionarii lor? Românaşii noştri, aduşi în stare de dependenţă absolută de către manevrele financiare ale baroşilor, merkălilor, brendănburgilor şi altor burgi demiurgi!
Şi-au lăsat copiii pe la bunici, unchi şi mătuşe, în voia sorţii, pentru un pumn de parale aruncate în silă. Copii care se usucă de dorul părinţilor şi părinţi cărora li se rupe inima de copiii rămaşi departe...
Ba. Mai mult, să afle că cine ştie ce nenorociri s-au întîmplat cu ei, părăsiţi şi singuri, fără mamă, fără tată, adică orfani care s-au sfîrşit în singurătate şi lacrimi. Căci, din păcate, lacrimile dragostei de mamă şi de tată nu pot fi compensate cu bănuţii cîştigaţi în umilinţa supunerii.
Ce-aţi zis voi?
Ducă-se, out!
Nu suntem stat social!

Aţi numărat spitalele şi paturile, pe care nici duşmanilor să nu le doreşti a se caza, le-aţi numărat cu zel şi aţi găsit că-s multe, prea multe. Şi-s, deasemena, prea mulţi ăi care se-ntorc de la groapă. Ce-nseamnă asta? Cum vă mai faceţi planul la decese, la diminuarea naturală a ălora care-s în plus, căci nu mai au nicio utilitate? Doar cheltuială inutilă cu ei:
- cheltuială cu doctorii meniţi a-i vindeca de suferinţe. Pentru ce să-i mai plătiţi, în loc să mpuşcaţi doi iepuri dintr-un foc: nu mai cheltuim nici cu ei, nici nu vă mai risipiţi preţioasele şi adulmecatele fonduri cu bolnăvicioşii! Fonduri strînse tot de la ei, pentru clipele de nenorocire.
- medicamente compensate? Eteee, na! Nici compensate, nici ne. Să bea cucută!
Voi n-aveţi nevoie de sănătatea din România. Voi plecaţi în turism sanitar. Pe la viane şi parisuri!
Şi ce-aţi zis voi?
Ducă-se doftorii la rafinaţi, să-i îngrijească, moară ăştia necivilizaţi!
Cu cît mai repede, cu atît mai bine!
Ne vom îndeplini cincinalul la cadavre în juma de timp.
Nu suntem stat social!

Aţi redus, pînă la ridicol, ajutorul acordat mămicilor cu copii mititei.
Ce-aţi zis voi?
Să plodească-n altă parte!...
Şi-aşa suntem prea mulţi!
Aţi eliminat ajutoarele destinate celor ce au avut ghinionul unui handicap, lăsîndu-i fără însoţitori.
Ce-aţi zis voi?
Spartanii îi aruncau pe neputincioşi de pe stînci.
Să zică mersi că nu facem şi noi la fel!
Nu suntem stat social!

Aţi strîns, şi aţi strîns şi aţi strîns, cît a încăput în buzunarele voastre lungi şi largi, şi chiar ceva pe deasupra, trîntindu-vă viloaie de neam prost, unde v-a pohtit sufleţelul, aici şi aiurea, prin locaţii de lux, pe unde v-aţi petrecut concedii de lux, călărind maşini de lux.
Ba, mai mult, v-aţi trimis progeniturile la universităţi de lux, să fie învăţaţi, să ştie a domina „prostimea”, ca şi voi.
V-aţi pus la punct, în secret, o reţea super/eficientă de trepăduşi, de agenţi de influenţă, reţea care funcţionează sub aparenţe de corespondenţi de presă, ziarişti acoperiţi, mişculînd prin cine ştie ce asociaţii româno-americano-europeano-marţiene – că şi pe-acolo e posibil să fi ajuns! – de consuli şi ambasadori, de mîncători şi lătrători, de dracu mai ştie ce, toţi funcţionînd în regim de stare de necesitate!
Ce-aţi zis voi?
Numai aşa putem să le ţinem piciorul pe grumaz fraierilor.
Numai aşa îi dominăm.
Nu suntem stat social!
Suntem unul dictatorial.
Da’ mai cu ştaif, mai pe sub masă.


Acuş, ce să mai zicem?
Am mai auzit şi noi de la ăi bătrîni că oricîte proptele ai pune la o casă găurită de guzgani, ea tot se surpă pînă la urmă.
Ei, aşteptăm ca să se-mplinească vorba asta peste cîteva zile.
Cînd o să vă spunem şi noi:
„Nu suntem stat social!
Pentru voi!
Decît pe undeva, prin părţile mai zăbrelite ale ţării ăsteia.
Anume, pe unde vi se vor pune la dispoziţie, ca unor indivizi respectabili, toate condiţiile pentru a vă duce un trai liniştit.
Cu toate că nu suntem un stat social!

Adevăruri care dor


Autor: Paul NEGOIȚĂ

           Este din ce în ce mai greu de crezut că ceea ce se întâmplă cu soarta unui neam poate fi atât de trist. Pe zi ce trece ajungem o suburbie a Europei sau o anexă a Estului, un loc unde este greu să mai găseşti un echilibru instituţional, uman, relaţional. Nu mai există dezbatere, nu mai există dialog, iar bunul simţ moare pe zi ce trece. Tonalitatea aceasta este dată de o clasă politică din ce în ce mai depravată, mai coruptă, mai lipsită de educaţie. O clasă politică în care, nu de puţine ori, impostura şi brutalitatea au înlocuit meritocraţia şi, toate acestea, sub ropotul de aplauze mecanice al unor mercenari media, bieţi scrijelitori pe papirusul infamiei, aflaţi într-o eclipsă totală de conştiinţă.
            Neamul nostru a intrat în disoluţie constantă omorându-şi zilnic viitorul, afundându-se în sărăcie, în incultură politică şi imoralitate.  Românii se privesc din ce în ce mai greu în ochi. Multe valori pleacă, iar cei care rămân se închid din ce în ce mai mult în propriile preocupări ignorând un cotidian care supune societatea la ingurgitarea unei mizerii pe bani publici - căci ce alt prezent şi altă „devenire” are societatea actuală? Oare putem accepta pasivi sau putem privi cu aviditate perversă la scandalul permanent provocat de „persoane publice” - nefinisate comportamental, fără principii morale, propagandişti, oportunişti fără doctrină -, forme fără conţinut care poluează spaţiul transformând totul în maidan? Oare suntem creduli să mai luăm în serios „ostenitorii din presa liberă” fără conştiinţa responsabilităţii cuvântului scris, simple peneluri înmuiate de alţii în cerneluri de diferite culori, în funcţie de interesul de moment? Cât de degradat moral sau cât de hămesit poţi fi pentru a juca hora imposturii pe lângă blidul celor ce-ţi mai aruncă firimituri, transformându-te într-un simplu instrument mizerabil al minciunii şi al corupţiei? Oare ne simţim bine să ştim că asemenea oameni ne conduc sau ne „învaţă”? Oare, noi, românii astfel de modele ne dorim pentru copiii noştri? Oare tot aşa au fost şi înaintaşii noştri despre care vorbesc cu atât patos cărţile de istorie, iar supravieţuirea acestui neam a fost rodul unui miracol? Este oare democraţia şi libertatea un preţ prea mare pe care românii se zgârcesc să-l plătească sau nu şi-l permit? Este oare verticalitatea o poziţie care nu mai face parte din anatomia acestui neam?
            Oare… a devenit de neacceptat în mentalitatea unui „popor transformat în populaţie” să lupţi, să speri, să munceşti, să construieşti, să gândeşti, să nu accepţi minciuna?… Oare am devenit un neam prea obosit pentru a putea sta drept în faţa istoriei?
            Oricât ne-am ascunde, oricât ne-am dori să ne minţim în continuare, trebuie să recunoaştem că nu acestea sunt aşteptările noastre, nu acesta este drumul sănătos pe care trebuie să mergem! Letargia, toleranţa, „calmul” sau nepăsarea cu care privim cum sistemul nostru public, democraţia, banii noştri munciţi sunt acaparate de un cerc tot mai restrâns, tot mai corupt şi tot mai needucat, format din ştruţo-cămile economico-politico-infracţionale, aplaudate de stoluri flămânde pline de leneşi sau incompetenţi notorii, care nu au reuşit să facă nimic pentru societate, nu poate fi o atitudine demnă pentru un popor ce are o istorie şi râvneşte la un viitor.
            Suntem într-o mare criză morală, într-o criză etică şi de atitudine şi încă ne complacem acceptând o clasă politică incapabilă să mai fie un vehicul pentru interesele poporului, fiind doar o căpuşă avidă, care distruge viitorul şi speranţa celor care se încăpăţânează să creadă că suntem un popor doar rătăcit, însă nu definitiv pierdut. Nu e suficient să avem răbdare, ci trebuie să ne implicăm sancţionând ferm tarele unor politicieni sau „jurnalişti” care vor să îndobitocească acest neam pentru a-l putea conduce cu uşurinţă.

am citit: Scrieridotnet Wordpress



Atitudinea Statului Român faţă de Cetăţenii Ţării, nu e deloc diversă comparativ cu celelalte Juguri pe care le-a cunoscut Poporul Român în lungul istoriei lui nefericite. Atât în trecut, cât şi în prezent Birul la care a fost/este silit un popor, a fost/este Abuzul celor puternici faţă de cei mai slabi, faţă de cei ce nu au ştiut/nu ştiu să fie uniţi de maniera aptă să le dea mijloacele necesare spre a se apăra, mijloacele necesare spre a avea propriile interese - este, de fapt, strategia oricărei forţe ce subjugă, politica aceasta de a-i împinge pe cei mai slabi, la a nu avea condiţii altele decât cele generatoare de sărăcie, dezbinare. În spiritul strategiei date, Autoritatea Abuzivă Oarecare îşi asigură supremaţia, în general justificând-o cu false şi doctrinare motive puse pe post de "Bine" pe care, chipurile, Autoritatea Abuzivă Oarecare l-ar oferi în schimbul exercitării acestei autorităţi abuzive. În trecut, diversele Puteri ce au asuprit pe români, veneau cu filosofii de doi lei gen "plătiţi tributuri, pentru că noi vă garantăm şi vă asigurăm protecţie în cazul unui atac din partea altor forţe superioare vouă". O filosofie proastă, pentru că acea posibilă "altă forţă superioară", dacă ar fi fost să apară, mai puternică decât Autoritatea Abuzivă de la nivelul prezentului oarecare, această "altă forţă superioară", aşadar, în general n-a fi avut de luat, la urma urmei, mai mult decât au luat cei ce subjugau înainte. Tot tribut plăteau, românii - şi, de aici, se limpezeşte realitatea că pentru români puţin conta cine lua tributul. Fie că erau turcii, fie că erau ruşii sau mai ştiu eu cine, pentru români lucrurile nu se schimbau nici cu o virgulă.
Începând cu fosta monarhie, românii au fost forţaţi la a "plăti taxă de protecţie" Statului din Capitală. Care nu a oferit nimic în schimb, în afară de vorbe mari şi goale gen Unire a românilor, Patrie a românilor, Valori ale românilor - lucruri care nu au pus borş în strachina românului, dimpotrivă, noua Forţă Abuzivă şi-a bătut joc de români, de maniera că la 1907 românii au fost nevoiţi să se revolte, dar au fost călcaţi în picioare şi reduşi la tăcere. Iar când străinii au atacat, monarhia a pus coada între picioare, a dat înapoi. De maniera că actualei Republici Moldova i-a fost pur şi simplu întors spatele. 
Comunismul şi, astăzi, urmaşii lor, nu au adus nicio modificare în ceea ce priveşte Poporul Român. Aceleaşi vorbe mari şi goale, aceleaşi tributuri impuse, care, chipurile, sunt plăţi pentru serviciile pe care le garantează şi le asigură Statul din Capitală. Şi Statul din Capitală, iată, oferă Poporului Român o multitudine de clase parazitare ce nu au altă preocupare decât aceea de a inventa justificări prin care să fure Resursele şi Munca bietului român.
Românii au academie, au biserică de Stat ce trage imense fonduri din tributurile la care sunt forţaţi românii; românii au  o puzderie de alte structuri mafiote-religioase, care, într-un fel sau altul, tot pe munca românului stau; românii au adevărate oştiri de aşazişi intelectuali şi/sau oameni de cultură, de artă - învăţământ superior şi cercetare...; românii au zeci de mii de aşazişi politicieni, care, chipurile, ar administra ţara; românii au birocraţie cât frunză şi iarbă; românii au aşazise personalităţi şi vedete, că deja mi-e şi greaţă când aud că unul a câştigat nu ştiu ce premiu în virtutea faptului că a fugit mai tare decât ăilalţi concurenţi... Un singur lucru nu au avut şi nu au încă, românii: dreptul de a alege să aibă sau să nu aibă academie, biserică de porcăria oarecare, poetaşi şi gloate de specialişti, campioni la ţopăiala pe bârnă. 
Ba, de dragul lucrurilor enumerate mai sus, Statul din Capitală a silit Ţara spre a se îndatora, spre a se vinde. Iar eu mă întreb:
- Mai are importanţă cine şi de ce stoarce tribut de la Poporul Român? 
Şi dacă nu are importanţă cine şi de ce stoarce tribut de la Poporul Român, oare de ce stă Poporul Român sub jugurile mincinoaselor asigurări şi garanţii de servicii ale altora? Oare de ce nu-şi ia Poporul Român destinul în propriile mâini, pentru a fi stăpân pe Resursele şi Munca lui, şi a-şi asigura şi garanta el însuşi serviciile de care are nevoie?

luni, 23 iulie 2012

pulsul in virtual: 24iulie


Nelu Corodeanu
Cine mai crede ca se vor intampla lucruri mai bune pe viitor fara o noua revolutie, indiferent de carel va fi ea, si ca vor veni forte bine intentionate la putere, fara a se folosi forta poporului se inseala amarnic.

Constantin Sandu Milea
Da, stiu, oficialii, voi, politicienii si sociologii astia neodarwinisti, va simtiti bine, traiti bine, si poporul rabda de foame, suntem cea mai saraca tara din UE, Salarile extrem de mici, pensiile si mai mici, ajutoarele sociale ca si inexistente, preturile mai mari decât in orce alta tara occidentala, cu salariu-pensie ajuns de zece ori mai mare decât al bietului român. Si nu în ultimul rând lispa locurilor de munca pune si mai mult piata neagra pe român. In Romania dvs (in Ro), este o anomalie, numarul de pensionari este dublu cu cel al activilor pe piata muncii, o asa tara numai tâmpit sa fii sa ajungi a o conduce. Forta de munca se afla in afara tarii, au ramas batrâni si neputinciosi, mana cereasca ptr bolsevici - dusmanii Ro-, sa o tâlhareasca, distruga din temeli, ceea ce se si întâmpla. Iata deci ca problema Ro este una mult mai complexa si aproape imposibil de rezolvat (indiferent de cine vine la putere). Nivelul de trai scazut al românilor e singurul care-i mai misca pe români la protest si atunci când o fac, cel mai adesea sunt manipulati de diverse forte oculte. In plus, continuati genocidul cultural in aceasta tara verde, e plina cultura romana numai de mortaciuni si obscenitati, si le mai si promovati pe mapamond, sa vada lumea ce dementi si debil suntem.

Bogdan Alin
politicienii corupti ar trebui judecati pentru inalta tradare! Din cauza lor Romania de azi este dispretuita de intreaga lume si chiar de propriul popor... O tara precum Romania, cu resursele ei, trebuia sa fie o putere in lume! Din vina lor vedem tot mai multi batrani, copii cersind, atatia oameni fara locuri de munca, locuinte, hrana, medicamentie, in timp ce ei sunt putrezi de bogati. Acesti politicieni ar trebui judecati de oamenii suferinzi, muribunzi din cauza lipsei medicamentatiei. Iar intrebarile incriminatoare ar fi: cum traim noi si ce averi aveti voi? Daka tara e saraca, voi de ce sunteti bogati?

Bogdan Gabriel Popescu
aceia care stau ca strutii cu capul in nisip si inca mai continua sa spuna ca e bine in Romania TREBUIE SA FIE IDIOTI, PUPINCURISTI, SAU SA FII UNUL CARE AI AVUT SAU AI AVANTAJE DUPA LINSUL IN FUND A UNUI TALHAR DE POLITICIAN CARE NUMAI POLITICA NU FACE, CI DOAR FURA SI LEGI PT A LEGALIZA FURTUL PT EL SI NEAMURILE LUI!!! nu mai pot politicienii de poporul roman!!! Ma refer la talharii din toate partidele politice....care au furat tot ce era de furat, au dat legi dupa bunul plac si au distrus tot....LA PUSCARIE UNUL CATE UNUL, INCOLONATI IN SIR INDIAN.... SI DIN CAND IN CAND FIECARE ROMAN ADEVARAT SA SCOATA CATE UNUL DIN SIR SA IL SCHINGIUIASCA IN PIETE. trebuie schimbat sistemul in intregime........ca Romania sa mai aibe vreo sansa. Fata de tradatorii neamului si ucigasii de vise si sperante la o viata mai buna nu tre' sa avem mila. sa le fie rusine pt ca nu au stiut sa faca altceva decat sa fure......de aceea si am ajuns sa fim de rasul africanilor.

Marian Bolovan
 in Romania zilelor noastre (!) se moare de foame.In Romania ZILELOR NOASTRE te scuipa si te impusca un senator pe strada si trebuie, OBLIGATORIU, biblic, sa-i intorci si celalalt obraz! In Romania e MAFIE GENERALIZATA ! In Romania militienii sunt capi interlopi. In Romania zilelor noastre s-au evaporat FABRICI ! In Romania PROCURATURA E CRIMINALA:corrupta! In Romania, seful politiei Municipiului si cu seful Sectiei m-au amenintat ca ma bat, pe mine-care formulam o plangere!!!! In Romania judecatoare betiva...inamovibila....Cetateanul in Romania este calcat in picioare, la tot pasul, DE CATRE ORICE FUNCTIONAR DE STAT

ioan rosca
M-am saturat de superficialitate. Nu cu ea se va cistiga razboiul cu Sistemul.

Scrieridotnet Wordpress
Am dreptul să vorbesc în numele poporului pentru că lucrul pe care mi-l doresc, şi am dreptul natural să mi-l doresc, este acelaşi lucru cu Dreptul Natural al Poporului Român.
Eu gândesc o schimbare pornind de la lucrurile reale, verificabile, de care are România nevoie. România este obligată la a face un război pentru a pune puterea în mâna unor grupări care să înceapă alt război împotriva altor grupări, şi asta în numele unor persoane ca Grigore Caraza, Vatamaniuc, Niculai Popa, Gh. Jijie, Paraschiv, Viorel Rovenţu, Gh. Nechita, Nemeş, Chesaru, Iosif Costinaş, Paul Kedveş şi restul de alte mii de persoane ce au cunoscut teroarea comunistă, neocomunistă? Toţi acei oameni care au suferit sunt mânaţi de răzbunare? Dusul pe mai departe a urii şi-a dorinţei de răzbunare, conflictul între unii şi alţii, înseamnă divagarea României de la a merge pe calea de condus la o clarificare a Legilor în maniera de a avea o Justiţuie Dreaptă, Umană. Pentru că tocmai eronata înţelegere şi/sau încălcarea cu bună intenţie a acestor principii ale Legilor în general, au ca efecte chestiuni de genul: va veni rândul NOILOR CRIME DE UITAT. O Revoluţie Adevărată va avea Obiective Reformatoare, nu dorinţă a unei anume grupări de a lua Puterea. Acţiunea din partea Noii Legi ar trebui să fie doar aceea de a corija, de a face just punctul de vedere al Noii Justiţii.