sâmbătă, 21 iulie 2012

...


De astazi mai mult o sa vad decat o sa spun, fiindca spusa, despicata-ntr-o mie de fire, pusa sub microscop si marit nucleul, pentru a i se intelege esenta, desparte oamenii, spusa arata nu frumosul din noi, ci burdihanul si mediul mizer al fiecaruia, oricat de frumoasa masca pe chip ea si-ar potrivi. Cuvantul uneste doar pentru o haita a deveni.
Pot spune ca am fost pana la capat, adica am calatorit prin sangele bolborosit de inima si trimis, firicel, pana-n cotlonul cel mai ascuns al imparatiei din creier, am scanat migalos totul si am arhivat lumea cu oamenii ei, pe idei si detalii, iar azi m-am intors, cu mainile goale, acasa. Omului nu-i pasa de om, doar de sine. Ar fi drept daca nu ne-ar pasa tuturor, dar e crunt ca exista infinite multimi -a sti cate sunt, iti trebuie o viata sa le poti numara!- carora, nici cat negru sub unghie, nu le pasa. "De ce? m-ati putea intreba. Ar trebui sa le pese si lor!"  Ii privesc cum sunt amagiti si tarati, precum cainii, cu zgarzi pentru periculosi, cum gaturi se incorseteaza si nu pot sa ii apar nici macar cu privirea.
As putea sa il iau pe unul de gat si sa-l zdruncin, as putea sa rastorn niste tarabe sau rafturi cu carti. Dar m-as arunca singur, ca prostul, dupa zabrele, sau as innebuni crezand ca-s pe cruce.
De astazi eu nu mai vorbesc, nici cuvinte n-o sa mai strig.
Doar o sa sufar ca vad uratul cum se produce in serie, ca scos dintr-o masina de fabricat biscuiti, de-a lungul si de-a latul si-naltul intregilor mele secunde, ore si ani.
Chiar acum niste semne divine primesc: in fata mea doua ganganii se incaleca pe un colt de hartie.
- Nu incalicarea e marele Adevar!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana