marți, 17 iulie 2012

pulsul in virtual: 18 iulie


Aurelis Marcus:
zadarnic îmi îngădui trândavele victorii
nu am avut iubită nu mi-au rămas jurnale
eu ştiu doar despărţirea citită în istorii
şi-n foşnetul de vorbe din cărţi universale

Ion Maldarescu:
Dar ce-o fi aia democraţie? Cumva „libertatea" jafului parafat de lege şi intitulat „privatizare"? Parcă mai ieri prim-ministrul în pulovăr numea cu nonşalanţă industria ceauşistă „o grămadă de fier vechi". Industria, aşa cum era, devenise un concurent serios pentru generosul Occident, aşa că „s-au aruncat zarurile" şi s-a trecut „Rubiconul". Încurajaţi de veneticii, de alogenii din „puterea" românească, „investitorilor strategici" le-a venit instantaneu ideea de a cumpăra, pe rupte, la preţ de fier vechi şi de a revinde - cu profituri imense şi pe bucăţi - marfa cumpărată, la preţul pieţii, ca produs nou. Aşa s-a născut Jaful Oficial al României. Cine s-a ocupat de detalii? Răspunsul este simplu: Guvernul, Parlamentul, Preşedinţii (toţi trei), sub directele indicaţii preţioase, venite de la Înaltele Porţi ale timpului, protejaţi de legile modificate din mers spre paza şi folosul profitorilor.Ruptă în bucăţi, societatea românească a fost revendicată de găştile de profitori. Arginţii Iudei le-a ars palmele guvernanţilor, slujitori, nu ai poporului român, ci ai propriilor interese.Unii jurnalişti, interesaţi să se pună sub aripa vreunei grupări aflate la putere (sau în opoziţie, tot un drac e), au creat şi întreţin stările de confuzie atât de necesare haosului. Auto-intitulaţii „Boierii ai minţii", elitele cu sau fără papion, se dau şi ei în spectacol, plagiind pe rupte (este şi asta o modă), sau sfâşiindu-se între ei pentru „câţiva dolar în plus". „Societatea civilă" a devenit o fantomă fluturată de putere, peste tot unde se impune o „motivaţie de credibilitate". În fapt ea nici nu există. Sindicatele s-au auto-înmormântat împreună cu bunurile create din cotizaţiile „ceauşiste". Mârâitului minţilor bolnave, disperate să ia orice din trupul economic al ţării, cât se mai poate încă, se ia la întrecere cu lătrăturile nesăţiosului F.M.I. Peste tot şi peste toate tronează suverană Legea Fărădelegii. Da, suntem într-un război al tuturor împotriva tuturor, iar soluţia de ieşire din marasm se lasă intenţionat aşteptată


Constantin Ciobanu: 
Sistemul prin care parazitii se protejeaza poate fi doborit de un alt sistem organizat, nu trebuie decit sa-l ''montam''- piesele componente sint ''fabricate'', le adaptam.

Ileana Andersson:
Viata politica din Romania a ajuns sa fie monopolizata de partidele parlamentare pdl, usl, udmr care au acces nelimitat la mijloacele media. In schimb partide si miscari noi nu-si pot face auzite ofertele politice pentru ca nu au acces la mijloacele media. Din aceasta cauza, parlamentul Romaniei nu se poate reinnoi cu personalitati noi si nepatate iar Romania este silita sa zaca intr-o apa politica statuta si urat mirositoare. Este absolut necesar sa ajunteti sa promovati o lege prin care una din televiziuni sa fie alocata pentru vocea societatii civile, fara ONG-urile oficiale sustinute si finantate de Soros. Face book-ul nu poate ajunge la Romania de la sate si la o mare parte din pensionari deci la mai bine de jumatate din populatia tarii.

Stefan Ion:
Obstacolul principal care sta impotriva alierii, coagaularii a unei forte unice impotriva sistemului ticalosit, este factorul uman-educatia. Romanul, in general se gandeste ce are de castigat, direct- ca foloase imediate, din o asemenea actiune, nu exista notiunea de voluntariat... multi ma intreaba cat se da ca sa iasa in strada si sa protesteze..!!!!! nu au sperante, nu au viitor...comunismul a imbolnavit cu adevarat societatea...nu mai sunt valori...mass-media contribuie negativ la promovarea non-valorilor... situatia este complexa...trebuie o analiza profunda si gasit acel .."zvac" care sa initieze o reactie in lant... ceva asemanator din decembrie 1989. Milioane de persoane sunt in "faliment"... copiii, tinerii acestor familii disperate sunt afectati iremediabil, nu mai zambesc, a disparut acea stare euforica a adolescentei...Romania traieste o DRAMA..

Ioan Rosca:
Si eu cred ca A FI e net prioritar lui A AVEA si asta trebuie recunoscut printr-o politica solidarist existentialista. Ba chiar, spre deosebire de dv, nu cred ca oamenii au dreptul sa aiba Pamintul in proprietate, in dauna celorlalte vietuitoare, pe care le consuma, folosesc si stirpesc... ca sa se intinda ca o molima. Iar pentru existenta, toate fiintele lupta, inghitindu-se una pe alta, asociindu-se uneori, ciocnindu-se cu alte haite. Ramine sa-mi spuneti dv de ce a facut dumnezeu astfel lumea, daca e atit de framintat sa nu agreseze nimeni pe nimeni, sa traiasca toate fiintele intr-o mare de iubire.
De ce credeţi că acum ar fi cu adevărat un război, între două bande opuse pe viaţă şi pe moarte? Pentru că aşa vă propovăduiesc mercenarii mediatici? Pentru că aşa chibiţează "oamenii de bine"... care nu înţeleg nimic de 22 de ani? O fi şi competiţie pentru ciolane, dar nu pînă la punctul de a pune Sistemul în pericol, un risc pe care actorii farsei nu-l pot asuma- ca să nu se pomenească cercetaţi, despuiaţi de pradă, închişi. Atît de departe se merge cu adormirea vigilenţei publice, cu domesticirea telecetăţenilor, încît un număr jenant de voci exprimă nemulţumirea că există prea mult scandal între cele două galerii vopiste în culori schimbătoare, că această ceartă ne face de ruşine în Europa, compromite imaculata noastră justiţie şi minunata noastră legalitate, face rău beneficelor indicaţii şi împrumuturi din străinatate, strică producţia internă pentru că nu e linişte (consens) în ţară etc.Ia te uită ce ne deranjează pe noi: ideea că s-ar bate criminalii între ei, producăndu-şi eventual pierderi ! Cînd numai aşa ar putea cade cîte o napîrcă de pe spatele nostru, avînd în vedere că nu am reuşit să le opunem nici un fel de rezistenţă, de 22 de ani. Şi nici măcar să ridicăm un partid contra lor nu am fost în stare. De ce atunci se arată jupuiţii atît de ingrijoraţi ca şi-ar putea face jupuitorii bubiţe, daca nu se potolesc? De ce atîta milă, faţă de stăpînii ce nu dau socoteală niciodată? De unde vine frica sa nu li se întîmple ceva acestor infractori imuni la justiţie?  Unii se tem de tulburarea apelor, pentru că s-au compromis în tot felul de combinaţii, ca sa se descurce. Dar victimele pure, nu au cum dori să nu păţească ceva vinovaţii, decît dacă sînt teleghidaţi de cei care le-au furat şi minţile. Să rupem vraja.

Pena Nicolae:
PANA NU SE VA CREA UN ORGANISM DE CONTROL, INDEPENDENT DE APARATUL DE CONTROL AL STATULUI, CARE SA NU FIE PLATIT DE CATRE STAT, SA NU SE SUBORDONEZE STATULUI, IN CARE SA POATA INTRA ORICARE DINTRE DV. IN FUNCTIE DE PREGATIREA FIECARUIA SI CARE SA LUCREZE PE PRINCIPIUL COINTERESARII SI CONCURENTEI, IN ACEASTA TARA VA DOMNI PROSTIA, HOTIA, MINCIUNA, CORUPTIA SI VOIA BUNULUI PLAC .

Marcela Medar:
Daca accepti sa te tirasti ca un vierme, sa nu te plingi cind esti calcat in picioare!!!

Alexandru Vakulovski:
de ce de când a devenit prim-ministru, până săptămâna trecută, de la Consulatul României au dispărut, cică, blancurile pentru adeverinţe de naştere?

Constantin Condurache:
Trebuie sa intelegem, ca nu are cum sa se imbunatateasca nici prezentul si nici viitorul, daca mentinem abordari, care au esuat de nenumarate ori in trecut. Trebuie sa intelegem ca deschiderea granitelor tarilor noastre, deschiderea caminelor noastre, renuntarea la valorile, care au servit atat de bine, atata amar de vreme stramosilor nostri, nu are cum sa fie o solutie. Trebuie sa uitam de povestile de adormit copii, cu iubire universala, cu toate rasele traind in armonie, una langa alta. Trebuie sa uitam de falsa toleranta fata de toate perversiunile posibile, trebuie sa recitim poruncile care au reprezentat piatra de fundament a poporului nostru crestin. Moartea natiunilor nu are cum sa fie o solutie pentru viitor, ci este doar un miraj de false valori, menite sa ne ingenuncheze. Trebuie sa renuntam la consum, renuntand astfel si la jugul, pe care ni l-au pus bancherii in jurul gatului. Si, cel mai important, trebuie sa constientizam ca avem alternative. Nu exista doar stanga si dreapta, exista cea de-a treia pozitie. Curata, noua, singura alternativa impotriva comunismului si capitalismului!

revista Corso:
Oare a venit vremea pentru abolirea muncii? Din pântecele crizei tocmai se naște balaurul new-age al apocalipsei. Împrumuturile ne copleșesc, resursele sunt pe terminate și urmează o iarnă lungă, spun clarvăzătorii noii economii: urmează războaie, întoarcerea la sapă și haznale cu cocoșei care aduc câștiguri la nesfârșit, de nici nu-ți mai vine să-i cheltui. O parte dintre fundamente sunt adevărate. O bună parte dintre resurse sunt în realitate consumate degeaba, pentru lucruri de care este nevoie la alte lucruri de care este nevoie la alte lucruri de care chiar avem nevoie. Iar ăsta a fost un lanț scurt și cu final fericit. Se poate mult mai rău. Totuși – în timp ce lanțurile de producție s-au complicat – și productivitatea teoretică a crescut, până la niveluri pe care rar le luăm în calcul. Un singur om poate produce – într-o economie avansată – mâncarea necesară pentru alți 100 (sigur, dacă vrea e liber să dea cu sapa doar pentru el). Un altul poate produce toate celelalte bunuri fizice pe care le consumă zece. Practic, pentru toate aceste lucruri este nevoie de calcul economic și financiar. În jurul prețului, informația-care-le-spune-capitalurilor-ce-și-când-să-facă, o întreagă rețea economică se dezvoltă. Contabilitatea și băncile, birocrația și gulerele albe corporatiste, toate acestea au ajuns deja să cântărească cel mai mult în costuri. Iar când tortul se mai micșorează și nu mai e destul pentru toată lumea, evident încep propunerile: cine să fie aruncat peste bord? Bancherii? Acum! Avocații? Ieri! E reacția firească. E forța pieței care testează dacă nu cumva costurile unei categorii care – în sens foarte larg – depășește jumătate din costurile cu forța de muncă aduce sau nu o valoare adăugată mai mare decât costurile. În momentul când concluzia va fi clară, mulți vor deveni brusc inutili, așa cum aproape toate meseriile de pe lumea asta sunt sortite să devină. Însă cu costul – greu de imaginat – al dispariției prețului și al unității sale de măsură, banul. Fără un reper măsurabil de cerere, ofertă, cost și beneficiu, supraviețuitorii acestei apocalipse trebuie să-și împartă iar sarcinile: unul să muncească gratis, de plăcere, iar ceilalți nouă să stea. Ar fi visul ratat al comunismului, îndeplinit nu de socialism ci tocmai de capitalism. Poate criza de acum este un semn că e timpul. Rămâne un singur obstacol. Cine se oferă voluntar?
sursa:

agonia-natiunii.info:
Se intampla uneori ca o intrebare sa iti ramana intiparita in memorie. Revii obsesiv asupra ei, incercand sa gasesti acel raspuns, care pare sa iti scape de fiecare data printre degete. Una dintre aceste intrebari, care ma framanta, este, daca suntem capabili sa recunoastem dictatura inainte ca ea sa ne distruga pe noi? Sunt atatea documentare in care jurnalistii ii intrebau pe supravietuitorii germani ai celui de-al doilea razboi mondial, cum de nu si-au dat seama ca sunt intr-un sistem totalitar. Cum de nu au stiut de ce se intampla in tara? Priveam poze de la inceputul regimului stalinist, in care Stalin aparea inconjurat de tovarasi. Incet, incet, acestia erau indepartati din poze, decupati, de parca nici nu ar fi existat. Oare acei oameni, care traiau in acea perioada in Uniunea Sovietica erau inca de la inceput constienti de dictatura, sau si-au dat seama numai dupa ce au aparut lagarele? Sunt convins ca nu exista un raspuns clar si ferm in acest sens. Sunt argumente egale ca pertinenta, in favoarea ambelor variante. Sincer, nici nu ma ingrijoreaza atat de mult raspunsul la acele intrebari. Mult mai relevant mi se pare, daca suntem noi in stare sa recunoastem instaurarea unui regim totalitar, sau daca trebuie sa ne trezim mai intai in lagar.

GD Toma:
Ce folos aduc lumii, zecile, sutele de mii de aşazise teze de doctorat, şi/sau alte lucrări în baza cărora sunt date certificări ale unor specialisme de te doare capul? Formalismul acesta pus în locul a ceea ce ar fi de dorit, nu face decât să justifice pe unii care ţin neapărat să se pretindă mai cu moţ. Un simplu profesor de limbă română, de exemplu, chiar şi de şcoală elementară, crede cineva că este inferior unuia cu titulatură de doctor în litere? Variaţii de calitate pot fi, dar condiţionate de persoana ca atare, oricum, nu condiţionate de faptul că ăla cu titlu de doctor şi-a însuşit nu ştiu ce în plus de la şcoală. Hai să fim serioşi! Şcoala furnizează, într-adevăr, multă informaţie, cu atât mai multă, cu cât va fi vorba de nivele superioare. Dar asta mare lucru nu înseamnă, dintr-un motiv simplu: nimeni nu memorează acele informaţii. Sunt lucruri la care studentul este silit să le înveţe pe de rost, ca să le uite, apoi. Numai cei din domenii cu aplicabilitate concretă, îşi desăvârşesc cunoaşterea, practicându-le. Dincolo de acestea, titulaturile şi răstitulaturile nu sunt decât apă de ploaie. Un simplu avocat poate foarte bine să fie de o mie de ori mai de ispravă decât unul cu titulatură de doctor în Drept. Cum şi un simplu mecanic auto, poate fi de o mie de ori mai de ispravă decât un inginer mecanic. Vizavi de intelectualismul acesta pe care îl văd în prezent, părerea mea este că un muncitor necalificat are mai multe responsabilităţi, şi mai multe acţiuni utile societăţii, decât marţafoii ăştia care au avut suficienţi bani spre a pierde timpul cu frecventarea unei facultăţi, astfel să îngroaşe periculoasa plagă a clasei neonobililor. Sigur, trebuie că există şi oameni de mare valoare, la nivel de pleava parazitară şi infracţională a neonobililor. Şi, totuşi. Aceşti oameni sunt cu atât mai mult nişte nulităţi, devreme ce nu se pot uni pentru a se distinge în maniera de a crea un segment social separat de haita intelectualiştilor.

Este doar o iluzie faptul că în România ar exista o elită cultivată. Faptul că paraziţii ăştia au avut la un anume moment un contact cu diverse informaţii, indiferent că aceste informaţii au fost memorate sau uitate, nu sunt folositoare nimănui. Mai simplu spus:
- Ce mi se freacă mie de faptul că nişte inşi au sau n-au habar de Adam Smith (de exemplu)? Sunt lucruri pe care o persoană în exercitarea serviciului cutare, în măsura în care serviciul respectiv este util societăţii, este indespensabil a le stăpâni foarte bine. Nu teoretic, cât la modul practic. Un medic, de exemplu, un inginer, unde ar trebui precizat că este sau ar trebui să fie inginer nu acela care a avut suficienţi bani spre a cumpăra diploma de inginer, ci este sau ar trebui să fie inginer acela care posedă ingeniozitate nativă. Chestia asta cu mersul la facultatea de filosofie, ca, apoi, orice tălâmb să fie prezentat ca filosof, reprezintă o tară gravă şi periculoasă a societăţii de astăzi. Dacă e să ne uităm la momente ceva mai din urmă, ajungem să vedem că au existat tare din acestea de nivelul că "a fi persoană bine văzută în societate, persoană de familie bună, educată" presupunea să ştii să cânţi la pian, să dai semne că iubeşti opera, că ai citit pe nu mai ştiu care literat la modă etc. Ba, la un moment dat, aristrocratismul francez în special a ajuns într-un asemenea hal de divagare de la o normalitate cât de cât acceptabilă, că erau la modă... burţile false. Pur şi simplu ca să fii un bine văzut în societate, trebuia să ai burtă. Şi nişte întreprinzători cum lumea nu au dus niciodată lipsă de oportunism, au inventat şi-au început să comercializeze burţi false pe care "oamenii de bine" le cumpărau pentru a şi le pune pe sub haine. Crede cineva că este vreo diferenţă între uzanţele pe care le-am evocat şi moda aceasta a specialismelor din prezent? A fi medic, a fi arhitect, a fi inginer, profesor şi mai ştiu eu ce, dintotdeauna au fost aşa cum era firesc să fie: meserii. Pe care, cu unele variaţii, cel ce avea din naştere aptitudinile cerute, le învăţau, le deprindeau în mod practic, şi era de isparavă în branşa lui. Util societăţii. Fără să existe vreo cine ştie ce privilegiere a acestuia, dimpotrivă: societatea, cu sfera parazitară specifică fiecărei epoci, a dat cam mereu efecte de genul că un inginer, ca Leonardo da Vinci, nu însemna mare lucru. Că la mare cinste stătea superiorul aristocrat care-şi dovedea superioritatea prin faptul că ştia să execute acele dansuri de societate (de exemplu). Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Vechiul aristocratism a fost desfiinţat. Şi, în locul lui, s-au aburicat unele şi diverese meserii. Astfel că profesorul a încetat să mai fie un simplu profesor. Nu, acuma profesorul se pretinde bun la toate. Şi, de aceea, se pretinde mai important decât mecanicul auto, decât cel ce munceşte pământul, decât umilul lucrător de salubritate. Şi s-a întâmplat, apoi, că nu era suficientă ingineria, a intervenit, de fapt, o concurenţă, astfel că s-au scornit nivele superioare. Inginerul X, ca să fie mai cu moţ decât ingenerul Y, plăteşte nişte cursuri şi primeşte o diplomă de masterat, care, vezi Doamne, ar atesta faptul că inginerul X este mai inginer decât inginerul Y. Pe via acestui raţionament s-a ajuns la o prostie atât de irecuperabilă, că, de la meseria de inginer, iată, astăzi, în societate, există ingineri în comerţ, răsingineri în agricultură etc., etc. Sunt lucruri ce depind doar de persoane. Pe mine viaţa m-a făcut să întâlnesc oameni cu multe diplome, persoane vrednice de toată admiraţia. Dar şi oameni cu multe diplome ce dădeau în gropi de proşti ce erau. În egală măsură cum am întâlnit oameni fără diplome, şi, totuşi, foarte inteligenţi sau proşti. Am dedus din acestea că valorează destul de puţin şcoala pe care o are sau nu o are cineva. Vizavi de lucrurile ce sunt folositoare societăţii, şcoala, în mare parte, obligă pe studenţi la a lua contact cu informaţii, într-un mod greşit. Aceleaşi informaţii sunt, de fapt, de găsit în cartea oarecare. În timp ce, de exemplu, între a deveni medic, şi a deveni popă, lucrurile nu sunt cine ştie ce de diverse. Chestiune iarăşi problematică. Pentru că într-o societate bună, a deveni medic ar trebui să reprezinte un grad dificultuos, de aceea şi necesitând o mai multă grijă a societăţii faţă de şcoala care ar da medici, şi, normal, o mai mare grijă faţă de medici, faţă de medicii cu atât mai merituoşi. Pe când a deveni popă, de fapt, nu ţi-e necesar să ai vreo cine ştie ce specificitate, în afară de neruşinare. Societatea deci nici n-ar trebui să bage în seamă aşazisa şcoală care dă popi, şi pe popi - statutul popilor ar trebui să fie cel mult egal cu statutul pe care-l aveau pe vremuri aşazişii bişniţari (cu ţigări, cu gume de mestecat, ciubuce, mai târziu acţiuni şi cupoane etc.)
Ceea ce face un contabil, ar putea să o facă oricine, dacă ar urma un curs intensiv de, să zicem, şase luni. Mofturile acestea, ca facultatea de jurnalism sau academie de arte, nu fac decât să înlăture pe acei ce au talentul de a scrie, de a picta, de a cânta, dansa etc., fără neapărat să aibă absolvită academia amintită. Şi produc inflaţie, degradare a câmpurilor oarecare.Toate acestea şi încă puzderie sunt generatoare de paraziţi sociali şi inşi care n-au, de fapt, nimic special în cap. Dar această clasă parazitară a neonobililor produce discriminare socială, prin faptul că elimină pe acei care nu au diplome, de la posibilitatea de a ocupa funcţiile publice oarecare. Lucru rău, pentru că la ceea ce este public, toţi cetăţenii ar trebui să aibă acces, în mod nediscriminatoriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana