pulsul in virtual: 20 iulie

Dorel Pietrăreanu:
Sunt momente în viaţă în care, parcă suntem dominaţi şi chiar conduşi de prejudecăţi. Nici nu mai ştiu când şi unde mi-a încolţit o prejudecată, ori alta. Nu ştiu nici de ce, uneori, mi-am dat seama de unele prejudecăţi, iar alteori, nu. Cert este că acestea mă cam enervează, pentru că îmi influenţează cumva libertatea de gândire şi acţiune.
Faptul că mă simt bine într-un loc, nu depinde de ceva anume. Eu aleg această stare de bine, în mod independent. Faptul că biroul îmi place, sau nu, nu depinde de mobilier, sau de modul cum e aranjat, ci de cum vreau eu să-l văd. Cred că prejudecăţile ţin de autosugestia sau de puterea fiecăruia de a-şi „controla” mintea, de a-şi disimula un impuls, o idee, de a nu fi vulnerabil. Atâta timp cât tu crezi, într-o prejudecată sau alta, gradul de a nu ţi se întâmpla este mai mare, pentru că vei căuta să favorizezi condiţiile de a nu se produce.

Andrei Costoboc:
Un om aflat in interiorul sistemului care sta sa cada, nu poate in general sa inteleaga corect ceea ce se intampla in jurul lui. Ia spuneti, in 23 septembrie 1989 cum ati fi reactionat daca va spunea cineva ca in 3 luni Ceausescu e mort ? Ca vom scapa de lipsurile grave de hrana si energie. De cozi vesnice la mancare, de frig si intuneric in case zilnic. Ca in 10 ani televiziunea prin cablu cu zeci de programe si calculatoarele vor fi chestii banale. Ca se va inventa o jucarie numita telefon mobil care incape in buzunar si mai face pe GPS-ul, camera video si aparatul foto simultan. Ca internetul va revolutiona sistemul de comunicatii, de informare si economii intregi. Si noi vom putea pierde vremea pe blog discutand liber economie si facand filozofie...Cati din cei care traiau in epoca comunista stiau ce se intampla in vest ? Mai ales cei care erau bombardati zilnic cu manipulari, cu cincinale, cu realizarile partidului si cate si mai cate. Care nu iesisera din tara si nu aveau termen de comparatie decat in ideea "legendelor" si povestilor de la altii. Care visau la un sistem mai bun, dar nu si-l puteau imagina. Care voiau sa scape de Ceausescu, dar tremurau la gandul unei revolte si haosului cauzat de prabusirea comunismului
Multe persoane au inteles din optimismul meu ca daca pica sistemul actual azi, maine ne reformam si ne regularizam si totul e lapte si miere. N-am insistat niciodata ca revenirea se va desfasura brusc si fara unele sacrificii. Ca nici atunci n-a fost roz si bine instantaneu, ci a urmat o perioada de crestere treptata. Insa colapsul s-a desfasurat destul de rapid. Am incercat sa arat ca la fel ca atunci, impactul social va fi major si prabusirea se va intampla peste noapte. Si in ciuda faptului ca acum oamenii se tem de un nou colaps, unii il vad totusi ca un eveniment benefic. Cei care au inteles ca poate fi si mai bine de atat. Cei care doresc o lume mai buna si sunt aratati cu degetul drept visatori. Pentru ca "sistemul" de acum nu are cum sa pice, nu-i asa? Multi nici macar nu putem sa ne imaginam ca poate exista si altceva. Iar cei care vorbesc despre asta suna de multe ori utopic si neconvingator.

george bara:
 Românii trăiesc într-un fel de tărâm fantastic. Am văzut asta discutând cu tot felul de oameni, de toate vârstele şi toate categoriile. Nu contează nivelul intelectual sau poziţia socială. După revoluţie a fost foarte important să arătăm că putem avea propriile opinii sau convingeri, încât ne-am autocondiţionat să credem ce ne place, niciodată confruntaţi cu realitatea.

Vasile Mirauta:
Elitele produc mai curînd "revoluţii de catifea"; revoluţiile sîngeroase au nevoie de vehemenţa anonimă a mulţimii. Dar după o răsturnare de proporţii a vechilor instituţii, problema esenţială este cine preia frîiele, cine defineşte şi gestionează noutatea dintr-o dată posibilă.  Elitele adevărate nu sînt o minoritate auto-suficientă, un club solitar întruchipînd un superlativ abstract. Ele sînt expresia nevoii de elite a organismului social, proiecţia unui afect comunitar. Pentru a se constitui, elitele au, fireşte, nevoie de "calitate" umană, de înzestrări alese şi temeinic cultivate, dar şi de o investiţie de respect din partea celorlalţi, de "mandatul" încrederii colective. Elitele sînt corelativul unei comunităţi care are intuiţia performanţei de elită şi o admiră. "Aristocraţia" competenţei nu există, cu alte cuvinte, fără aristofilia corpului social.Obţinerea elitei conducătoare prin alegeri presupune competenţa politică a massei şi, mai mult decît atît, o anumită sensibilitate a massei faţă de virtuţile elitei.