ce inseamna a fi om?

autor: G.D. Toma



... faptul că te umileşti pentru ca să rămâi deschis, astfel să rămâi om, n-ar trebui să existe, să fie o necesitate, dacă a fi deschis, dacă a fi om, s-ar fiinţa ca şi normalitate a oamenilor şi-a societăţilor în general. Realitatea, însă, ne arată că, de fapt, noi încă nici măcar nu am găsit un răspuns care să exprime adevărul, la întrebarea: 
- Ce înseamnă a fi om?
Sigur. Răspunsuri la întrebarea dată, sunt multe. Ba, chiar foarte multe. Prea multe. Şi, câtă sinceritate există în toate aceste răspunsuri?
Cred că în situaţia în care omenirea ar găsi o metodă prin care să rostească adevărul şi numai adevărul, am descoperi atunci cât de mici suntem. Cât de inutile şi dăunătoare sunt credinţele în superioritatea noastră. Vom descoperi atunci că toate idealurile istorice nu sunt decât prostie şi speranţe zădarnice. “Un neam trece, altul vine – pământul rămâne veşnic…”, spunea Ecleziastul. Iar eu mă-ntreb: 
- Au devenit oamenii de astăzi, mai elevaţi decât oamenii din timpul Ecleziastului? Nu cred. Tehnologia care ne înconjoară, şi diversele direcţii de manifestare umană relativ mult înaintate, sunt doar chestiuni trecătoare. Un semn de superioritate aparent. Este deajuns să apară revendicări până şi pentru lucruri mici, că oamenii se şi pornesc la război. Ş-atunci mă-ntreb: 
- De ce atâtea credinţe şi speranţe zădarnice? Oare n-ar trebui ca în locul tuturor idealurilor, omenirea să pună Legea aptă să facă pe om a nu mai avea motive să se ridice împotriva altui om? 
Dar cum poată fiinţa o Lege care să asigure liniştea societăţilor, şi pacea între popoare, când au fost şi sunt considerate ca Legi juste, posibilitatea oamenilor de a-i subjuga pe alţi oameni?
Spun unii că Omul este expresia vreunui zeu? Haideţi să luăm un om care a muncit întreaga viaţă, până la vărsta pensionării, într-o fabrică, şi-i vom calcula preţul, ajungând la suma rezultată din adunarea salariilor pe care le-a primit. Şi vom vedea că în multe cazuri preţul acesta este derizoriu. De aceea, mă-ntreb din nou: 
- Ce înseamnă a fi om?
Da. Este important să dăm măsură lucrurilor. Însă, întrebarea este: 
- Care sunt lucrurile importante cărora noi trebuie să le dăm valoare? 
Oare cât de mult ne întrebăm noi: 
- Dar lucrurile cărora noi le dăm valoare, nu sunt ele generatoare de suferinţă, altor oameni?
Societatea, prin complexitatea claselor sociale care obligă unele clase la a munci continuu, pentru nivelul înalt de trai al altor clase, impune practic jertfa aproape întregii vieţi a acelora ce muncesc, astfel că aceste clase dirijate a rămâne continuu dependente de o anume feudă, sunt în majoritatea timpului vieţii fiecărui individ, absente din cadrul familiei. Căci şase, de multe ori chiar şapte zile pe săptămână, a câte opt ore de muncă, plus ora de pauză = 9 ore, plus timpul alocat plecatului şi întorsului de la locul de muncă, plus cel puţin 8 ore în care un om ar trebui să doarmă – ce le mai rămâne acestor clase de oameni? Şi, nu suferă familiile de la nivelul claselor acestea, cauză a absenţei permanente pe care am evidenţiat-o? Apoi, ne mai întrebăm de ce Instituţia Familiei este în derizoriu! Vin mafiile religioase, şi suporterii lor să ne spună că imoralitatea societăţii este din cauze supranaturale. Şi vin ca să ne violenteze cu remedii fistichii de genul mersului la biserică… 
- Ce înseamnă a fi om? – iată, este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cât mai des.
Pe de altă parte, haideţi să luăm, de exemplu, un aşazis preot. Unul îmi vorbea odată în termeni de “activitate” (a ălora). Activitate? Anume, cu unele excepţii, cam două ore în fiecare duminică. Excepţiile ar fi vreo aşazisă sărbătoare, în care aşzisul preot mai “munceşte” de obicei cam tot câte două ore, sau cazurile când este chemat să-şi exercite excrocheria cu prilejul vreunei mormântări, a vreunui botez, cununie etc. Şi, totuşi, parazitul acesta primeşte leafă de la Stat, încasează bani de la populaţie… De aceea, eu mă întreb: 
- Care sunt lucrurile importante cărora noi trebuie să le dăm valoare?
Este foarte lesne a ne grăbi să dăm răspunsuri. Mai că este imposibil să ne conformăm noi acelui Om pe care l-ar defini răspunsurile noastre. Şi-atunci mă-ntreb: 
- Dacă noi dăm definiţii întotdeauna care ne exclud pe noi, nu reprezintă asta un semn de răutate plenară a noastră? Căci un om bun ar defini pe om referindu-se “şi” la sine însuşi. Caz în care ar recunoaşte dreptul fiecărui om de a avea atât obligaţii, cât şi responsabiităţi. Or, cum e posibil să existe oameni ce îşi îngroapă viaţa în muncă, în timp ce alţii au doar activităţi simbolice? 
Dar, oare, dacă aşazisul Patriarh al României, ar naufragia de unul singur pe o insulă pustie, oare nu s-ar îngriji personal de propria-i supravieţuire, de propria-i mizerie pe care o degajă? 
Şi, dacă în cazul în care parazitul acesta ar rămâne fără posibilităţile pe care i le oferă societatea (posibilităţi prin care alt om se scârbeşte în a înlătura murdăria omului parazit) caz în care, iată, logica ne arată că omul parazit va lăsa la o parte pretenţiile de buric al pământului, pentru ca să scurme în pământ, cu unghiile, până la sânge, şi-a duce la gură, cu lăcomie, rădăcina menită să-i ofere stropul de viaţă… Oh!, dacă toate acestea de până aici sunt dureros de adevărate, oare de ce permite societatea, Omul, să existe om cu pretenţii de buric al pământului?
Sunt acestea motive care mă fac să mă întreb mereu: 
- Ce înseamnă a fi om? Ce înseamnă “lucrurile importante”?... Pentru cine sunt lucrurile importante, lucrurile considerate, impuse ca fiind importante?
Cred că nu există specie de animal, la nivelul căreia, apartenenţi ai unei specii, să paraziteze alţi apartenenţi ai aceleiaşi specii. Numai la Om există trăsătura aceasta. Ş-atunci mă-ntreb: 
- Dincolo de marea sa capacitate de a face rău, care este lucrul apt să justifice aroganţa că Omul este superior unui vierme? Construcţiile oamenilor care asigură traiul luxuriant al unui segment de societate, ce au îngropat viaţa altui segment de societate?...