luni, 9 decembrie 2013

venitul de supravietuitor

Text preluat de pe www.silviupricope.wordpress.com Cu vreo două săptămâni în urmă undeva pe Facebook s-a iscat o polemică ciudată, despre un subiect care – pornit inițial să înfiereze pornirile utopic socialiste ale unor europeni – a devenit prilej de discuții contradictorii, deloc pe placul celor care au inițiat respectiva știre. Un reputat jurnalist român a postat – în mod critic – pe wall-ul său un link către un articol din Adevărul. În acest articol, un alt jurnalist – care mănâncă și el o pâine elogiind ideologia oficială – face cu ouă și oțet o propunere care își croiește cu greu drum prin hățișul informațional controlat aproape total de ideologii de serviciu. Este vorba de o propunere privind asigurarea fiecărui cetățean a unui Venit Minim Garantat. Nu vă pot explica ce era la gura jurnalistului respectiv – ca de altfel și la cea a participanților la discuțiile create pe Facebook. Inițiatorii propunerii erau numiți comuniști, spălați pe creier, pomanagii, puturoși, lepre care își vând votul, puturoși care vor bani fără să muncească, și în câte și mai câte feluri. În articolul din Adevărul – creat în cel mai pur stil gazetăresc de tip Scânteia – deja se făceau în mod ironic calcule câți bani au de luat românii. Nici mai mult nici mai puțin. Gata… la plăcinte înainte! Să analizeze implicațiile unei asemenea propuneri, să cerceteze cum a apărut ea, care este filozofia din spatele unei asemenea propuneri șocante – pentru omul obișnuit cu discursul tern al unei ideologii oficiale care preamărește exact opusul – nici nu putea fi vorba. Este mult mai simplu să ”mulgi” senzaționalul din orice știre care iese din tipar, decât să analizezi cumva, chiar și la modul superficial. Jurnalistul nostru calcula deja câți bani avem de luat (evident în mod peiorativ, așa cum îi stă bine unuia ce mănâncă de pe urma cântatului în tonul oficial). Toate bune și frumoase. Era oricum ciudat că o asemenea știre își găsise locul în coloanele jurnalelor românești, chiar dacă criticată, neînțeleasă și manipulată pentru a obține efectul invers. După cum spuneam la început un alt jurnalist român postează pe Facebook un link către acest articol manipulatoriu, și un comentariu personal de genul: ”Ia priviți cum vor puturoșii ăștia să ne ia banii!”. Imediat – ca la o comandă invizibilă –treizeci de ”oameni de bine” vin cu comentarii, care mai de care mai acide, numind în fel și chip propunerea, inițiatorii și ”fanii” acesteia. Nu am ce face și bag și eu un comentariu în care atrag atenția că lucrurile s-ar putea să nu fie chiar așa cum le văd ei. Nici o luare de poziție. Oricum era imposibil în viziunea ”comentatorilor” să existe cineva care să ia apărarea unei asemenea ”aberații”, cum este Venitul Minim Garantat. Realizez acest lucru și încep să susțin cu subiect și predicat – pentru a nu mai exista nici un dubiu – că o asemenea inițiativă nu are nimic de-a face cu ceea ce cred ei. În câteva ore se dezlănțuie iadul pe Facebook. Comentariile mele la alte comentarii devin titluri generând alte și alte comment-uri, toate evident în același ton bășcălios-critic-injurios, tipic românului care ”știe el dom’ne –nu contează de unde, ce și cum – care este adevărul adevărat”. Românul acesta tipic nu are el treabă cu studiul, cu ascultatul opiniilor contrare propriilor convingeri, cu cititul, cu dezbaterile de idei și alte chestiuni din astea mult prea prețioase pentru șoriciul său. El știe una și bună… și cu aia defilează. A-i atrage atenția – poate corect, poate greșit… nu are importanță – că poate lucrurile nu stau chiar așa cum le vede el, echivalează cu a-ți da foc la valiză și a ți-l face dușman pe veci (”Cum adică?… Io… care de la patrușopt încoace… și dăi și luptă… Adică io să nu știu?!…”). În fine, nu vă mai plictisesc cu detalii de acest gen. Cert este că am rămas dator cu scrierea unui articol solicitat de foarte mulți… și cum nu-mi place să rămân dator, iată ce a ieșit. Trebuie să mai menţionez doar, că mi-a fost pur şi simplu imposibil să acopăr vastitatea subiectului într-un singur articol, de aceea ideea Venitului de Bază va fi prezentată sub forma unui mic serial de articole. Acesta este primul din ele. Venitul Minim Garantat – Preambul Înainte de discuta un asemenea subiect sensibil – nu atât prin natura sa, care este cât se poate de logică și de morală – ar trebui să înțelegem că el face parte din acele subiecte considerate tabu de ideologia dominantă a societății în care trăim. Absolut totul ne spune pe toate canalele de comunicație că adoptarea unei asemenea idei este nu numai imposibilă datorită dificultăților economice insurmontabile pe care le incumbă, ci și incorectă din punct de vedere moral. Vom vedea pe parcurs cât de corecte sunt aceste premise de la care pleacă raționamentele ideologilor de serviciu. Tot acest arsenal ideologic pornit împotriva acestei idei a condus la o situație cel puțin ciudată, niciodată luată în discuție în dezbaterile oficiale: tocmai cei care ar avea de profitat de pe urma acestui Venit Minim Garantat devin – datorită manipulării la care sunt supuși continuu – cei mai acerbi contestatari ai acestei idei. Absolut niciodată, cei care au de pierdut în mod direct de pe urma eventualei introduceri a acestui VMG – și anume oligarhia politico-economică – nu ies ei înșiși în arenă, pentru a combate această idee. La înaintare sunt introduse mereu doar ”cozile de topor”, ferm convinse că duc o luptă de combatere a unei idei nocive, pentru că altfel ar deveni evidentă contradicția între ceea ce sunt și ceea ce susțin sforarii societății contemporane și realitatea la care fac referire. Atunci când te combate un ”sărac” ca și tine, se vede mai greu această contradicție, dar asta nu înseamnă că ea nu există. Dar să vedem despre ce este vorba. Această idee a introducerii unui Venit Minim Garantat trebuie să fie percepută în primul rând drept ceea ce este: o idee. Nici mai bună, nici mai proastă, nici mai legitimă, și nici mai ilegitimă decât multe altele pe care le acceptăm fără o analiză atât de detaliată. Acceptarea ei – ca a a oricărei idei, de fapt – depinde de dovezile care se aduc în sprijinul ei. Vă întrebați probabil ce anume este o dovadă? Dovada absolută – care să convingă pe oricine – nu există. Există doar lucruri evidente, asupra cărora majoritatea indivizilor sunt de acord. Iar dovada poate fi definită ca un număr suficient de lucruri evidente care conving un observator că o anumită ipoteză particulară este adevărată. Această evidență care este foarte convingătoare pentru o anumită persoană, s-ar putea să nu fie suficientă pentru o alta. În acest caz, spunem că ipoteza este dovedită primei persoane, dar nu și celei de-a doua, care are nevoie de și mai multe lucruri evidente. Deci când vorbim despre dovedirea unei ipoteze, vorbim de fapt de mai multe lucruri mici evidente. Venitul Minim Garantat – scurt istoric Nu o să vă plictisesc foarte tare cu așa ceva, dar trebuie menționat faptul că această idee nu este născută ieri, și că ea nu a apărut de câteva zile din capul unor ”puturoși nenorociți care vor bani fără să muncească”. Asupra acesteia s-au oprit, printre mulți alții, nu mai puțin de 7 deținători ai premiului Nobel – unii din ei făcând chiar şi propuneri concrete de finanțare a acestui Venit de Bază – dar, dezbaterile asupra acestei idei sunt mult mai vechi decât au senzația cei „care știu ei totul, și nu au nevoie de nimic altceva”. Ca să nu mă întind foarte mult (am observat că e greu de citit pentru unii, un articol în care nu e vorba de sânii Biancăi Drăguşanu, de Cioabă, de Băsescu sau de Ponta), o să menționez doar pe scurt istoria acestei idei, invitându-vă să consultați și bibliografia de la sfârșitul articolului, pentru aprofundarea subiectului. Prima referire la ideea disocierii banilor (a venitului) de muncă apare menționată în Constituția Spartei (700 î.e.n. – 200 î.e.n.) unde se stipulează că minoritatea dominantă a spartanilor (cetățeni deplini) aveau privilegiul să primească cele necesare traiului „indiferent de orice performanță a muncii lor, indiferent de gradul lor de bogăție sau sărăcie. Toate celelalte straturi sociale, precum femeile şi sclavii nu aveau acest drept.” [1] În evul mediu, Thomas More (n. 7 februarie 1478, Londra – d. 6 iulie 1535, Londra), cunoscut şi sub numele de Thomas Morus, un avocat şi om de stat englez „a solicitat în 1516 ca toţi oamenii să aibă o bază de existență pentru a se evita atât infracțiunea de furt, cât şi consecința acestui fapt, pedeapsa cu moartea” [1]. Aceeași idee a fost atinsă mai târziu în treacăt şi de Francis Bacon (baron Baco von Verulam; lat.: Baconis de Verulamio) (22.01.1561 –09.04.1626) în New Atlantis (1614) sau de Tommaso Campanella (alias Giovanni Domenico) (05.09.1568 – 21.05.1639) în Civitas Solis (1623). În anul 1778, Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu) (18.01.1689 – 10.02.1755) este de părere că „Statul datorează tuturor cetățenilor săi, un venit sigur, hrană, îmbrăcăminte potrivită şi un stil de viață care să nu le afecteze sănătatea” [3]. În aceeași perioadă, unul din fondatorii spirituali ai Statelor Unite, Thomas Paine (1737-1809) scria că pământul în starea lui naturală, reprezintă o resursă care aparține umanității în ansamblu şi că „pe măsură ce acesta este cultivat (n.a. trecut în proprietatea cuiva), trebuie să considerăm că doar valoarea adusă de munca şi îmbunătățirea acestui pământ (nu pământul însuși trebuie considerat proprietate privată” [2]. De aceea, „proprietarii de pământ ar trebui să înființeze un fond, din care toate persoanele peste 21 de ani, indiferent dacă persoana este săracă sau bogată, vor putea să primească o sumă de bani, ca o compensație pentru faptul că nu mai pot dispune de o suprafață de teren arabil”[1]. Această propunere a fost la originea a ideii de dividende acordate cetățenilor susținută de Geolibertarianism. De asemenea, Thomas Spence a susținut o propunere similară cu excepția faptului că respectivul venit ar fi distribuit în mod egal în fiecare an, tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă. În exact aceeași notă, Charles Fourier (1772–1837) a propagat ideea unui venit de bază în anul 1836, în cartea sa „La fausse industrie”. Această idee de proprietate egală a tuturor oamenilor asupra valorii resurselor naturale justifică venitul de bază universal, Fourier exprimând acest lucru astfel: „încălcarea drepturilor fundamentale naturale ale fiecărei persoane la vânătoare, la pescuit, la culegerea fructelor și la pășunatul animalelor pe pășunile comune implică faptul că “civilizația” datorează subzistență pentru toată lumea la imposibilitatea oamenilor de a face față nevoilor lor de bază, sub forma unui hotel foarte ieftin si a trei mese modeste pe zi”. În 1848, juristul, scriitorul şi comerciantul belgian Joseph Charlier (1816–1896) susţinea cu toată tăria teza că „proprietățile statului aparțin tuturor cetățenilor, de aceea fiecare persoană trebuie să primească un venit de bază” [1]. El susținea că „astfel se va pune capăt dominației capitalului asupra muncii” [4]. Întrebat dacă nu cumva acest lucru va încuraja lipsa de acțiune a omului, el a răspuns că „datoria societății nu ajunge dincolo de asigurarea fiecăruia a unei părți echitabile din ceea ce natura pune la dispoziție, fără uzurparea drepturilor altcuiva. Tot ceea ce este mai sus de minim va trebui să fie câștigat” [4]. Asupra oportunității venitului de bază s-a exprimat magistral şi John Stuart Mill (): „Acest sistem nu are în vedere desființarea proprietății private, și nici chiar a moștenirii, dimpotrivă, se declară că ia în considerare, ca elemente în distribuția producției capitalul, precum și forța de muncă. [...] În cadrul distribuției, un anumit minim este prima dată alocat subzistenței fiecărui membru al comunității, indiferent dacă acesta poate sau nu munci. Restul producției este împărțită în anumite proporții, care urmează să fie stabilite în prealabil, între cele trei elemente Munca, Talentul şi Capitalul.” [5] Nu doresc să mai insist foarte mult – cu toate că am menționat doar câțiva dintre erudiții care s-au exprimat într-un fel sau altul în favoarea Venitului de Bază – dar trebuie să amintesc aici şi pe Walras, Popper-Lynkeus, Galbraith (economist), Lenk (filozof), Fromm (psiholog), Dahrendorf (sociolog), Einstein (laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1921), Russel (premiul nobel pentru literatură în 1950), Tinbergen (premiul Nobel pentru economie în 1969), Samuelson (premiul Nobel pentru economie în 1970), Hayek (premiul Nobel pentru economie în 1974), Friedman (premiul Nobel pentru economie în 1976), Meade (premiul Nobel pentru economie în 1977), Simon (premiul Nobel pentru economie în 1978) sau Tobin (premiul Nobel pentru economie în 1981). În zilele noastre, preocupările în vederea impunerii acestei idei sunt deosebit de active în special pe continentul european, chiar dacă pe meleagurile dâmbovițene nu s-a auzit de așa ceva – în special în birourile jurnaliștilor care se presupune că ar trebui să facă un pic de research înainte de a exprima o opinie asupra unui subiect necunoscut. Astfel în Danemarca anilor ’70, trei academicieni apărat propunerea UBI (Unconditional Basic Income) sub numele de “salariul cetățeanului“, într-un best-seller național ulterior tradus în limba engleză sub titlul Revolta din Centru (Niels I. Meyer, Kristen Helveg Petersen, Villy Sørensen, 1978). Deosebit de active au fost şi sunt iniţiativele pornite din Olanda şi Belgia. Prima voce marcantă a fost cea a lui J.P. Kuiper, un profesor de medicină socială la Universitatea Liberă din Amsterdam. Intrigat de faptul că mulți oameni se îmbolnăveau muncind prea mult, în timp ce alții se îmbolnăveau pentru că nu au putut găsi de lucru, el a recomandat decuplarea ocupării forței de muncă și a veniturilor ca un mod de contracarare a naturii dezumanizante a muncii plătite. El spunea că doar niște “venituri garantate” decente, ar permite oamenilor să se dezvolte independent și autonom (Kuiper, 1976). În 1977, micul Partid Radical (Politieke Radicalen Partij), provenit din partea stângă a partidului creștin-democrat olandez, a devenit primul partid politic european cu reprezentare parlamentară care a inclus în mod oficial un venit de bază (basisinkomen) în programul său electoral. Mișcarea a crescut destul de rapid, datorită implicării sectorului alimentar prin sindicatul Voedingsbond, o componentă principală a Confederației Sindicale FNV. Cu o proporție deosebit de ridicată a femeilor și a lucrătorilor cu fracțiune de normă în rândul membrilor săi, Voedingsbond a jucat un rol important în dezbaterea politică olandeză de-a lungul anilor 1980. A inițiat o serie de publicații și acțiuni care apără UBI, a militat pentru o reducere drastică a timpului de lucru și a găzduit Asociația olandeză UBI la sediul său. În 1985, discuția politică în Olanda a atins punct culminant atunci când Consiliul științific de prestigiu pentru Politica Guvernului a creat senzație publicând un raport în care se recomandă fără echivoc introducerea unui așa-numit “venit de bază parțial“. Acest venit de bază parțial este un veritabil UBI, dar la un nivel insuficient pentru a acoperi nevoile unei singure persoană și, prin urmare, nu este menit să înlocuiască sistemul existent al venitului minim condiționat. Același gen de mișcări au avut loc în același timp şi în Anglia, Germania şi Franţa. În 1984, un grup de academicieni și activiști s-au adunat în jurul lui Bill Jordan și Hermione Parker sub auspiciile Consiliului Național a organizațiilor de voluntari formând Grupul de Cercetare asupra Venitului de Bază (BIRG) – care avea să devină în 1998 Citizen’s Income Trust. Cu toate că s-a bucurat de o largă simpatie şi suportul multor personalități, această idee nu a reușit să treacă bariera mainstream-ului politic englez, decât în mod sporadic şi nesemnificativ. În Germania, Thomas Schmid, un eco-liberal din Berlin, a pornit discuția despre venitul de bază cu a sa lucrare Eliberarea de Munca Falsă (Schmid, ed. 1984). Mai multe volume colective provenind din mișcarea verde au urmărit și dezvoltat această primă inițiativă (Opielka & Vobruba 1986; Opielka & Ostner 1987). În același timp, Joachim Mitschke (1985), profesor de finanțe publice la Universitatea din Frankfurt, a început o lungă campanie în favoarea venitului cetățeanului (Bürgergeld), administrat sub forma unui impozit pe venit negativ. Cu toate acestea, căderea zidului Berlinului (1989) și reunificarea Germaniei (octombrie 1990) a oprit această discuție publică incipientă timp de mai mulți ani, în ciuda sprijinului unor academicieni de renume, cum ar fi Claus Offe (1992, 1996) – un apropiat al verzilor – și într-o mai mică măsură, Fritz Scharpf (1993), apropiat al social-democraților. Abia prin 2005, la mulți ani după unificare, ideea a fost mai mult sau mai puțin digerată, generând iarăși o dezbatere națională bogată pe această temă. În mod surprinzător, ideea a prins mult mai greu în Franţa. Influentul sociolog și filozof de stânga André Gorz (1923-2007) a apărat inițial un venit de-a lungul vieții de bază cuplat cu un serviciu social universal de 20.000 de ore (Gorz 1985). Cu toate acestea, temerea privind o viață socială colonizată în întregime de munca remunerată l-au condus mai târziu spre apărarea unui venit de bază necondiționat [6]. După cum se observă, această noțiune de Venit de Bază nu provine – după cum mulți ar fi fost tentați să creadă înainte de citirea acestui modest şi incomplet (Mea culpa!) articol – din mintea unor sărăntoci şi puturoși cărora le e lene să muncească, ci este un subiect aprofundat de mulți gânditori şi oameni de știință de-a lungul a multe secole, constituind preocuparea filozofică a multor cetățeni europeni şi nu numai, a unor forțe politice europene, a multor instituții şi asociații. Faptul că o asemenea idee nu este discutată la noi, nu este vina cetățeanului român de rând îndoctrinat de ideologia oficială, ci în primul rând a celor care ar trebui să efectueze o minimă cercetare în domeniu pentru a o prezenta mai apoi pe înțelesul publicului larg. Mă refer aici, la jurnaliști şi formatorii de opinie, care ar face bine să mai pună şi ei mâna pe o carte, pe un studiu, pe ceva şi să mai scoată capul din lăturile vărsate de televiziunile românești. Am încercat prin acest articol să ridic un pic vălul ciudățeniei şi extravaganței care acoperă acest subiect. De aceea, înainte de a ridiculiza acest subiect, cel mai bine ar fi să faceți cunoștință cu el, iar acest lucru îl puteți face cel mai bine citind prima carte menționată la bibliografie (momentan SINGURA lucrare de acest gen în limba română despre acest subiect), precum şi această serie de articole lămuritoare pe care sper să am timpul şi dispoziția să le scriu.

joi, 5 decembrie 2013

raport de presa (25 oct-3 dec. 2013)

ROMANIA
 *31 aug, ziua limbii romane. *71,21% din apelurile la 112 sunt false. *accidente auto: 1013: 2000 morti si 9000 raniti. *Auras Tereaca: in Romania sunt oameni catre traiesc sub cerul liber!!! *Dan R: in tara asta nu se-ntampla nimic bun. *Doru Gheorghiade. avem un simulacru, o tentativa de democratie *George Friedman: nici NATO nici UE nu vor avea grija de Romania, trebuie sa aiba grija de ea singura. Timpul trece pentru Europa, iar problemele in loc sa se rezolve, se vor acutiza, mai ales in ce priveste somajul. Problema este ca s-au creat anumite sperante, mai ales pentru clasa de mijloc, iar acest lucru a disparut. Specialistii serviciilor sexrete spun ca mai eficient de distrus o tara este faptul de a-i infiltra guvernul cu zeci de neispraviti sau nespecialisti – vor lua deciziile cele mai aberante automanipulansu-se prin prostie. *Horatiu Malaiele: trecut de cacat am avut, prezent de cacat avem, bine ca n-avem nici un viitor. *Jean-Marie Le Pen: acest pamant este prea frumos si prea bogat ca sa-l pastrati fara lupta. Vi-l vor lua. *loc. Corabia are industria zero. Agricultura este singura sansa sa se puna economic pe picioare. *loc. Alba iulia ofera internet gratuit in autobuze. *loc. Brasovul are impozit pe case cu 20% mai putin daca beneficiarii reabiliteaza termic locuintele in 7 ani *loc. Cluj: s-a creat sange artificial provenit din melci marini. *loc. Craiova, centura de sud a lasat un stalp in mijlocul soselei. * Craiova: manifestari pt stadionul ion oblemenco. Lia Vasilescu huiduita, i s-a strigat: iesi afara / javra ordinara. * Primaria ii prigoneste pe comerciantii ambulanti. *loc. Izvoarele, satul groazei. *loc. Tg Mures: primaria vrea taxa pe inmormantare. *Premierul chinez: Romania va fi Tigrul Europei. *Romania are 13 zile legale libere. *Romania are 206 obiective miniere inchise. *Romania are 6-7 fabrici de zahar. *Romania are ultimul loc ca nivel de trai in UE *Romania are, potrivit ultimului raport al Bancii Mondiale, una din cele mai mari poveri fiscale din UE. * *Romania pare vazuta cu alti ochi dupa evenimentul vizitei premierului chinez. * *România va avea anaf ca-n tarile civilizate – inspectorul fiscal va anunta vizita la contribuabil cu 15 zile inainte. *Romania, al 7-lea stat ca marime in ue. *Romania, comparata cu zimbawe *Romania, locul 1 la schimbarea cetateniei e tara cu cele mai multe arme din UE. * *Romania, locul 11 in lume la productia de vin. *Romani, locul 12 la absorbirea fondurilor UE. *România, prima tara din Europa care are pregatita infrastructura pentru eCall, prin serviciul de telecomunicatii speciale. Prin acest sistem pot fi transmise automat catre 112 informatii legate de localizarea masinii implicate intr-un accident rutier, tipul autovehicolului, directia de mers sau nr. de pasageri. T *Romania, tara cu cel mai fertil pamant din Europa. *Romania, tara cu cele mai rezistente bacterii din lume. *Romanii cheltuie anual 40 mil E pe haine si pantofi. *Romanii economisesc 40E/ luna. *Statistici: peste 50% dintre romani tind sa nu aiba incredere in justitie. *voce: investitii megalomanice care au costat vieti omenesti si foarte multi bani, care n-au avut nici un rost: termocentrala pe sisturi de la Crivina, de langa Anina, „Cocseria Noua” de pe valea Ţerovei, de la Reşiţa, care a ars gazul de pomana timp de zeci de ani, fara sa produca un gram de cocs; Patinoarul din Parcul Tricolorului nu a functionat niciodata ca suprafata de „gheata” sintetica nu aluneca; Centrele de Informare turistica (menite sa stea la dispozitia turistilor, sa le indice trasee, locurile de cazare, frumusetile naturale), ridicate prin toate comunele tarii din bani europeni ( in caras severin sunt 70) si nu functioneaza niciunul, cand eficiente sunt indicatoarele turistice si internetul; Catedrala Mantuirii Neamului, o constructie uriasa din bani publici, ca si cum mantuirea este o aspiratie spirituala colectiva si nu individuala - ea nu serveste vieti, ci vietii de apoi; Casa Poporului numita acum Palatul Parlamentului este o cladire uriasa care consuma enorm pentru utilitati si intretinere, este cea mai intinsa ca suprafata, cea mai grea si cea mai scumpa cladire din lume. *voce: poporul roman isi duce viata pe caietul de datorii. In Romania, am ajuns ca un caine sa aiba posibilitati mai mari decat noi. * *voce: România descopera ca este privata de resursele de care ar avea nevoie sa depaseasca stagnarea critica in care se gaseste. Investitiile occidentale, care au reprezentat un orizont de speranta, nu au venit si ne dam seama ca nu vor veni. Romania se vadeste incapabila si sa absoarba fondurile pe care UE le pune la dispozitie, suntem neputinciosi in fata unor evenimente ori tendinte care apar peste noapte si se extind fara ca cetatenii sa aiba un cuvant de spus; ONG-uri din afara Romaniei par sa aiba influenta asupra legiuitorilor SOLUTII: *In loc de eternul strigat de ajutor catre divinate sa devenim fiecare dintre noi, morali. *voce: Credite cu 3%! Sa zicem ca dintr-o suta de mii de tineri, 1000 sunt betivi, nenorociti, dar 95.000 fac treaba buna, s-ar realiza. PUTEREA: *GUVERNUL creste acciza la benzina cu 6,8%, respectiv 7 eurocenti; interzice comercintilor sa ofere gratuit potentialilor clienti tutun si alcool; accizele la carburanti cresc cu 20%; achizitia unui apartament va avea taxa 5,5%; bugetul tarii in 2014 este de 230 mld lei.; cine iese din sistemul bugetar nu va mai fi inlocuit; salariul minim va creste la 900 lei; singurii care primesc bani in plus din buget sunt medicii si farmacistii rezidenti si profesorii debutanti ( +10%) si numai daca au cel mult 2000 lei salariul brut; accize marite cu 50% la metalele nobile; primarii sunt a treia exceptie de la ordonanta care ingheata salariile in 2014.* Guvernul sare in ajutorul chinezilor, vrea sa micsoreze garantia de 10.000 e pentru obtinerea vizei de sedere. Se estimeaza ca vor veni in Romania, in urmatorii 5 ani, 100.000 chinezi. * Puterea aloca din nou 4,5 mil E primariilor.* GUVERNUL transfera 3,5 mil lei primariilor, cheltuieli pt sezonul rece. * L. Dagnea: primariile nu au bani suficienti pentru iarna. * in administratia locala exista niste incompatibilitati majore. * Ponta: indemnizatiile in AGA si CA vor fi limitate. * Ponta: sub haina insolventei se ascunde evaziunea. * Seful CNADNR: in Romania deszapezirea costa de 5 ori mai mult decat in Finlanda, ca-n tarile nordice zapada si gheata nu sunt indepartate integral.* Sova promite taxa pe autostrada: 3 E/100 km.* ajutoarele de minimis nu se mai acorda dupa principiul: primul venit, primul servit *guvernul ar putea taxa zaharul ca tigarile. * guvernul gandeste o pensionare anticipata fara penalizare *guvernul va creste toate pensiile cu 3,76% *guvernul vrea ca tva-ul sa nu mai circule numerar de la unul la altul. *guvernul vrea raportul salarii 1 la 15. *PRESEDINTIA: Basescu despre Ponta si Crin: amandoi sunt ca doi bebelusi in ce priveste intelegerea functionarii unii stat democratic. * Basescu retrimite la Parlament ordonanta prin care salariile in companiile de stat pot creste si de 25 ori. * Basescu: „summitul de la Vilnius, un esec” ( eu: pentru ca doar R. Moldova a semnat acordul de asociere si liber schimb cu UE, nu si Ucraina. Aceasta asteapta conditii mai bune de asociere. Putin a speriat Ucraina ca va pierde fiindca piata Rusiei va fi inundata cu marfuri netaxate vamal.) * Basescu: PSD vrea sa pun la Cotroceni o maimuta. * Basescu cere guvernului sa renunte la majorarea accizelor la benzina: nu ai dreptul sa pui biruri pentru populatie ca sa-i fie bine partidului. Scumpirea la benzina de 7 eurocenti, plus tva fac 8,68.*** Codrin Stefanescu: „acciza nu acopera un deficit”, dar un preopinent il contrazice: „ba da, fiindca banii colectati intra in sacul comun si de acolo...” ** Liviu Voinea zice ca marirea cu 5 eurocenti a benzinei nu este pentru autostrazi, ci o teama de deflatie.* Basescu: autoritatile locale au bani UE - punand taxe, guvernul pune bir pe populatie!* Basescu: Ponta, om cu deficit consistent de educatie.* Basescu spunea in 2004: cauza saraciei in Romania este coruptia.* Basescu vrea ca guvernul sa renegocieze masurile convenite cu FMI. A fost o negociere de proasta calitate. Cetatenii vor pierde mai mult decat vor castiga.* Basescu: descentralizarea, o prostie majora si o emblema a neputintei actualului guvern. *PC, Daniel Constantin: avem discutii din ce in ce mai putine cu PNL. * Nicoleta Tudor (PC Bz) este poreclita „Manipulanta”. 15 membri si-au dat demisia din cauza ei. * PC. viseaza sa ia la europarlamentare 9%. Anghel Cristiana: Parlamentul are un regulament facut acum 100 de ani de Pazvante Chioru si nu stiu cum l-a facut. * PC: Cristian Piedone denunta protocolul USL si formeaza o noua majoritate- consilierii liberali nu au aprobat proiectele ori s-au abtinut de la vot. *PNL: Crin: descentralizam tot ce se poate descentraliza. * liberalii au initiativa cu imobilele lasate in paragina sa fie preluate de autoritatile locale.* Antonescu: Ponta a fost oportunist, ca fotbalistii in careu.* Chitoiu: romanul cu salariul mediu va plati in mod indirect mai mult pentru functionarea statului* Chitoiu: T. Basescu m-a avertizat sa nu-l schimb din functie pe Radu Ghetea, pres. CEC.* Crin l-a dat afara pe Sorin Rosca Stanescu dupa ce Basescu a dezvaluit public ca a folosit acte false in niste acuzatii.* Crin: Basescu e animator de mici grupuri politice.* Tariceanu: Antonescu este destul de absent in guvernare si-n PNL. * George Scutaru se opune infiintarii Comisiei de ancheta „Calarasi”, care ancheteaza modul cum fiica presedintelui a cumparat pamant cu 1 mil E.* pnl, antonescu: avem o tara debila. * crin huiduit pe aeroportul avram iancu din cluj. crin: sa nu dramatizam, oamenii n-au aruncat cu bombe. * Renate Weber: nu vi se pare ca toata structura care traieste bine mersi prin afaceri cu statul sunt copiiii esaloanelor 2 si 3 ale lui ceausescu? * daca guvernul mareste cota unica, PNL va iesi de la guvernare. *PSD: Daciana Sarbu spera in scaderea TVA la produsele bio.* Liviu Voinea: pentru 30% din bugetari salariile ingheata, cresc doar salariile mici; reducerea CAS cu 5% nu a fost inclusa in bugetul 2014.* Ponta: de la anul, Basescu s-ar putea sa fie vreun inculpat.* Ponta: Romania nu poate fi El Dorado pentru toata lumea.* Ponta: taxele in Romania sunt mai mici decat in SUA. * Sova: am introdus criterii pentru contractele de deszapezire - nu a mai venit nimeni la licitatii!* Stam bine in sondaje pentru ca nu avem adversari. * Teodorovici: dosarele de licitatii au pus conditii foarte dure, apoi, in ajunul licitatiei, acestea s-au eliminat abuziv.* Geoana promovat „inalt reprezentant al guvernului”. Crin Antonescu se opune numirii. * Geoana: colectarea taxelor este dezastruoasa. Acest lucru se intampla din cauza efului finatelor. Apoi rectifica: nu Chitoiu este responsabil de decolectarea defectuoasa a taxelor, ci seful ANAF. * Liviu Dragnea: nu sunt de acord sa punem impozit si pe credinta, adica sa se impoziteze activitatile bisericii sau sa se elimine scutirile fiscale de care aceasta faciliteaza.. Biserica este o institutie reper unde cauti un sprijin moral sau cel putin o liniste. * Mirel Palada, pe facebook: „presedintele s-a matrafoxat. E beat nu numai de putere; alcoolul dicteaza.” Apoi si-a cerut scuze.. * Zgonea: trebuie sa dam impresia ca suntem o tara stabila. * V. Ponta nu mai coabiteaza cu Basescu pentru atitudinea de carciuma a acestuia. „Primul om al tarii nu poti sa te exprimi ca la carciuma! * A. Nastase: V. Ponta este impins spre prezidentiale de catre partidul sau. * Valeriu Zgonea, „maistrul de la chefere”, la Buzau, se teme ca-i va veni sfarsitul, nu se teme de soarta poporului: „Romanii trebuie sa iasa la vot in numar mare la alegerile europarlamentare din 2014 pentru a a contracara un curent ce sta sa se nasca, xenofob si rasist, dublat de nationalism extremist iesit din comun. Pericolul este ca partidele astea noi sa se uneasca si sa capete forta in parlamentul european!” * Dragnea: s-a umflat foarte mult aparatul administrativ.* Corlatean face inca o gafa: santaj la canada. *gafa Ponta: brancovenii au murit in... inchisoare! *Ponta „analizeaza” introducerea unei noi accize pe benzina. fenechiu: e vorba de 10 eurocenti/l pt a construi 4000 km de autostrada. * Ponta acuza ccr ca sprijina evazionistii fiindca a respins legea insolventei. * Ponta: daca ANAF tot nu functioneaza, luam masuri. * Titus Corlatean: in UK exista o elita a celor formati in scolile romanesti. * Miron Mitrea retrimis in judecata pentru coruptie. OPOZITIA: *PDL: Buda: Ponta da dovada de ipocrizie crasa, vorbeste de binele romanilor cand creste preturile. * Cezar Preda: nici un parlamentar usl n-a facut amendamente la buget pentru podul Vadu-Pasii, doar eu. * Cezar Preda: V. Ponta, urmasul lui Ceausescu, isi doreste o Romanie comunista.* Cezar Preda acuza guvernul ca musamalizeaza cu UDMR si va federaliza Romania. * Macovei: opriti descentralizarea propusa la inculpatul Dragnea. Udrea: Dragnea afacut o judetenizare. * Udrea: Ponta conduce un guvern de pusti * Blaga: PNL, partid de dreapta doar in visele lui Crin. PNL e un alt PSD.* Cezar Preda: prin descentralizare vor creste bugetarii iar cetatenii vor da mai multi bani sa-i plateasca. * Gh Falca doreste unificarea dreptei pana la europarlamentare, dar Predoiu odata cu sustinerea presedintelui. * voce: Predoiu e vazut ca un iepure comod pentru Antonescu.*** Blaga este un comunist iar asta e marea pierdere a PDL-ului.* Udrea: „Ponta e un golan politic“ ** Stolojan: guvernul invoca in mod las acordul cu FMI ca fiind forta care introduce noi taxe si impozite. *PMP propune un Pact pentru Transilvania si Banat. * Lazaroiu: porin descentralizare ne intoarcem in evul mediu.* Cristian Diaconescu spune ca nu sunt indeplinite criteriile politice pentru ca Romania sa intre in Schengen. * Cristian Preda: basist fiind, spun si eu: adio pdl!” *PNTcd, Diana Tusa a intrat in PNTcd, e vicepresedinte. *PPDD, Mircea Costache: cand platesti taxe pe scaun, pe...!, nu-i usor sa tii oameni si sa le dai salarii! * * Costache: de ce e mai rentabil sa cumperi flori si copaci ornamentali in loc sa le produci? puteau fi folositi la munca oamenii care primesc ajutoare sociale. cineva crede ca la serele primariei se va construi un mall.* Costache: nu sunt convins ca de black Friday marfurile au fost mai ieftine. * Costache: bugetul s-a construit pe colectare 37%, dar Voinea a spus ca s-a colectat 25%. Tara asta este a lui Vraiste Voda imparat. Cei mai mari dusmani sunt conducatorii tradatori de tara! * Daniel Fenechiu, ppdd: n-am descentralizat dupa un principiu.* daniel fenechiu: adevarul nu este nici la Basescu, nici la Ponta, se va evidentia in buzunarele noastre.* Mircea Costache: sa punem steagul sa falfaie de ziua Romaniei pe blocurile de nefamilisti lasate in paragina, ca si acelea sunt Romania. Ba chiar alea sunt! * M. Costache: Europa, pentru unii, este... interlopa!*** Cj are pe ordinea de zi numai jigodisme. Autoritatile au dimineata ochii rosii, ca toata noaptea numara banii. Nu stiu ce sa mai scorneasca pentru a drena banii publici in buzunarele proprii. * Constantin Popa, luat la baza de presa ca s-a exprimat pe facebook prezentandu-si cainele cu greseli de exprimare: ”ma chiama Toto” - Constantin Popa vrea va pietarii care vand pe langa zid lapte si oua sa aiba casa de marcat si plata sa se faca doar cu cardul. *PRM: Anca Petrescu, arhitecta parlamamentului, a murit * Gheorghe Funar: guvernantii au jucat rolul popandailor politici. * Vadim ramane, dupa decizia primei instante, presedintele PRM. * Funar: doar noi si coreenii mai traiesc in 2 tari. * Buga: iubirea poporului roman pentru politicieni trece repede, trece prin stomac. Buga: mi-e teama ca ponta sacrifica interesele poporului roman de dragul unei cariere politice internationale. *UDMR: lui Tokes Laszlo i s-a retras distinctia, ca a facut declaratii defaimatoare la adresa Romaniei; maghiarii din sua au protestat; UDMR l-a scos de pe lista de la europarlamentare din mai, anul viitor. * Frunda: eficienta descentralizarii in 2-3 ani.* secuii spun ca nu le-a mai ramas timp sa astepte cu cutitul nationalismului roman la gat. Ei vor sa obtina cu forta autonomia teritoriala. PARLAMENTUL: *Propunere legislativa ca Imnul National sa fie intonat in scoli. *Legea castrarii pedofililor depusa in Parlament. *Cam dep. si-a alocat 235 mil E din buget pe 2014, iar Senatul 100,8 E. *Parlamentul nu a adoptat „falimentul personal”. *Senatorii au respins „instituirea zilei primarului”. *Comisia RM cere desecretizarea licentei de exploatare. Proiectul Rosia Montana respins de comisia parl. - trebuie data lege care sa descrie cadrul general al exploatarilor resurselor naturale ale Romaniei si o redeventa marita. *Cei 586 de deputati si senatori au 2.256 angajati. *Deputatii vor ca telefoanele lor sa fie secrete. *Parlamentarilor nu le ajunge un zbor/saptamana cu avionul, vor 2! SOCIETATEA CIVILA: *Andreea Pora: ticalosia si prostia sunt uneori gemene. *Bogdan Chirieac: scoala la ce foloseste, va-ntreb si io, asa...? azi, in Romania, sa ai 7 clase facute pe bune, nu e putin! *Bolcas: impozitele suplimentare nu sunt pentru romani, ci pentru FMI, pentru a crea o marja de stabilitate. *Cristian Teodorescu: legile pe la noi sunt facute sa-i ajute pe ticalosi si sa-i incurce pe cei cinstiti. *Dan Berindei: suntem o tara care si-a taiat padurile si n-are hartie. suntem atat de multi neiubitori de tara incat e o intrebare pentru viitorul tarii. *Izvoranu: cum face FMI cu guvernul, trebuie sa faca guvernul cu autoritatea locala. Asteptam de la acest guvern sa inteleaga puterea dialogului social real, dar dialogul se poarta intre niste unii care pretind ca reprezinta pe cineva anume. *M. D. Popescu: avem dreptul de-a saraci de la o zi la alta, de a constata ca suntem furati pe toate caile, de a ne lauda ca avem cele mai mari biruri si cele mai mici salarii. *Mihai Iovanel: stanga calareste capitalismul. *Monica Tatoiu: cat de prost trebuie sa fii sa ceri inca o stampila de la un consultant fiscal la depunerea bilantului? Rolul organului fiscal ar fi sa ajute, nu sa dea la cap! *Oana Pelea: sa nu-ti fie frica de moarte, trebuie ca tot ce faci sa fie dumnezeit.* Orgoliul trebuie sa fie din ce in ce mai mic.* In ultimele 3 zile de viata, tata a zis: cum am putut sa traiesc fara sa cred in Dumnezeu? * sa nu uiti niciodata ca viata este pe zile. eugenia voda intervine: noi zicem mereu „maine”... Oana pelea raspunde: maine nu vine niciodata! * Sensul vietii este sa ajungi acolo, cand te desparti de viata, sa-ti spui: a fost frumos! * La judecata de apoi o sa vin tot eu sa ma judec: de ce n-ai facut aia? * Cand ti se ia totul, ajungi sa te bucuri ca esti viu. * Nu poti sa convingi pe nimeni din lumea asta de ceva, lupta este cu tine. * Nimeni nu te asteapta nicaieri. * replica ce mi-a placut: trebuie sa traiesti foarte devotat ca altfel n-ai nici un haz. *Un ong se opune exportului de vaci in China *Vizita premierul chinei este simbolul pe care noi l-am respins. Prezenta acestuia in Parlament este o rusine pentru poporul roman.”* *voce: ani de zile USL a spus ca romanii au o problema, iar acum cica sa stam linistiti ca nu e nici o problema in Romania! *voce: autoritatile de la Bucuresti vad greu de coama Casei Poporului. *voce: Basescu este ca si comunismul: un ideal aplicat prost. *voce: Crin, un descreierat care ca scoate tara din UE. *voce: cum printr-o simpla impartire geografica a unei tari economia se revigoreaza brusc? vechii baroni de partid si de stat vor o halca si mai mare din trupul tarii, cu nici un gand de eficienta decat personala. in nici un caz nationala. *voce: curentul electric propriu zis costa 30,1 %, restul sunt 10 componente. *voce: daca politicienii ar munci un an fara salariu, politica ar ajunge un maidan pustiu. *voce: de ce sa plateasca CAS cineva care inchiriaza o camera, cand, poate, a platit ca salariat? *voce: dividendele sunt a doua impozitare. *voce: Dragnea isi rasplateste slujbasii marind primarilor leafa - la anul sunt alegeri si, mai ales la tara, primarul face... legea! *voce: impozit pe parazitism! *voce: in dec 2012 guv ponta a semnat 5 acorduri pentru exploatarea gazelor de sist: Tulea, Curtici, Tria, Paulis, Buzias. Cand USL scotea la Barlad lumea in strada tocmai impotriva gazelor de sist! *voce: in USL, stanga se ocupa de ce ar trebui sa faca dreapta si invers. *voce: Mihail Neamtu pedaleaza pe idei conservatoare cam retrograde si in disonanta totala cu drumul modern european. *voce: potrivit legilor in vigoare, oricine poate fi acuzat de coruptie de DNA pornind de la discutii telefonice pe care toti le consideram nevinovate sau gesturi facute de-a lungul timpului. Oricine are un serviciu este un functionar, nu functionar public, fiindca presteaza servicii unui privat. *voce: Romania are nevoie de niste plecati. *voce: sa se plafoneze sistemul de datorii. *voce: toti politicienii s-au dovedit ciumafaie care si-au raspandit semintele otravitoare. De la acestia sau de la progeniturile lor asteptam sa rasara vreun tatuc si mai ales pentru folosul cui? MASS MEDIA: *Alcibiade: Blaga si Falca, nici daca li s-ar da aripi, nu ar putea zbura! *B1 tv: guvernul in 2 ore a discutat 2000 amendamente. Cum au avut timp? *Bogdan Chirieac: daca Ponta fructifica vizita premierului chinez, am scapat de criza. *Bogdan Ficeac: bugetul se construieste sa facem ceva, iar noi... nu stim! *Capital.ro: descentralizarea nu va reduce costurile, se descentralizeaza numai decizia, costurile se vor pastra inca 5 ani. De la bugetul se stat pleaca pe urmatorii 5 ani 364.635 mil lei pentru cheltuieli de personal. pPonta a mintit ca se reduc cheltuielile cu 10%! *Dan Raspopa: avem taxe tembeloidice economice. *Ev z: cea mai mare teapa este data de bancile din Romania. *Gandeste org.: Turcia nu-si negociaza interesul national, pe cand Romania doar executa. *James Surowiecki: cele mai bune decizii sunt produsul dezacordului si competiei nu al consensului si compromisului. in cazul grupurilor mari exista neajunsul gestionarii procesului de adoptare a unei hotarari. In cazul USL n-ar fi motive de optimism avand in vedere aparenta impartire pe sfere de influenta a deciziei politice si *Miruna Munteanu: avem un mare grad de ipocrizie. daca toti care au semnat protestul contra inchiderii tvr cultural se si uitau la televizor, postul nu se inchidea. *Moise Guran: bancile ar trebui sa gaseasca micul producator serios care n-a ramas dator niciodata si sa-l crediteze pentru a relansa economia, nu sa dea credite pentru consum.*** Cred ca avem o problema cu statistica oficiala si... se iau masuri dupa ea! *Robert Turcescu: asa e guvernul asta: foaie verde de dudau o s-o ducem si mai bine! *voce: credibilitatea presei a scazut dramatic. Pe timpul lui ceausescu, in ultimele luni, acea presa exagera laudativ totul si lumea nu mai credea nimic; si s-a vazut ce-a iesit. Organele de presa platite bine fac propaganda electorala. Si atunci unde este democratia, cand cei ce se autodenumesc „cainii democratiei” sunt niste lupi condusi de niste elefanti, iar asa zisele institutii democratice jefuiesc tara (ei spun ca democratia costa, dar saracia e pe gratis?) *voce: demisia este un cuvant necunoscut politicianului roman. *Zf: consiliul investitorilor straini contesta noile taxe. * romanii, printre cei mai indatorati europeni * Romania se afla in cercul vicios al salariilor mici. MONARHIA: *Albiciade: 3.000 de oameni s-au înghesuit să-l vadă pe rege de ziua lui. Probabil că ăştia sînt toţi monarhiştii din ţară. O zăludă, pe nume Ileana Moldovan, a cotcodăcit: „De 10 ani vin aici de fiecare dată cînd am ocazia pentru a(-l) felicita pe singurul om care poate salva ţara: regele Mihai!“. Cum o poate salva ăsta, la 92 de ani, cînd el nu-şi poate salva propriile pîrţuri? O va salva aşa cum a salvat-o la 23 august 1944, predînd-o în mîinile ruşilor? În primul rînd, Mihai de Hohenzollern n-are nici un strop de sînge românesc. În al doilea rînd, el a trădat ţara şi a jefuit-o atunci, ca şi acum. *Regele Mihai, de ziua lui, nu a dat mana cu Ponta. In 2011 n-a dat mana nici cu Iliescu. STATUL: *voce: cel care plateste invatamantul, sanatatea, apararea, ordinea a ajuns falit. samsarii politici, baroni, grofi, moguli l-au vrut limitat, subtiat, caci era obstacol in calea imbogatirii lor si l-au cam terminat. Acum il desfac pe feude. *voce: statul nu poate cere o taxa, daca nu ofera ceva la schimb. *Andrei Gheorghe: statul este compus din drogati care se imbiba cu propria importanta si se complac de la o zi la alta in delirul pe care-l ofera puterea. SANATATEA: *1.500 romani mor anual din cauza alcoolului. un roman consuma 13,3 l /an (alte surse indica 15,3 l!), fata de media europeana 11,5 l/an. alcoolicii pot fi depistati inca din copilarie. *Ziarul Adevarul: era antibioticelor a luat sfarsit - suntem dezarmati in fata infectiilor cu bacterii *Algocalmin, cel mai vandut produs din farmacii. *Bacteria helicobacter pilori produce ulcerul. *Cercetătorii de la Universitatea Harvard (Boston) au ajuns la o concluzie interesantă: cafeaua reduce riscul de sinucidere. În schimb, dacă bei prea multă, creşte riscul de ucidere, adică devii nervos cu nervii şi-ţi vine să-i iei la omor pe toţi. *Dan Raspopa: bolnavii de la spitalul judetean se simt „foarte bine” vazand pe geam magazinele cu sicrie ale magazinelor deschise exact peste drum! *Diaconu: simptomele oricarei suferinte, daca nu dispar dupa 30 de zile, necesita medic *Durerile corpului sunt provocate de acumulari de aciditate in tesut. * memoria e primul lucru care dispare *Izvoranu: cand sanatatea avea 1 mld lei erau niste salarii si functiona sistemul cum functiona. Acum are 7 si conditiile sunt mai proaste. Unde se duc banii? *Manusile au fost licitate cu 0,2 lei intr-un spital, iar la altul, acelasi producator, cu… 3 lei! *Medicii de familie vor trata mai multe afectiuni *Nicolaescu a demis 3 directori de spitale ca au inregistrat neplati restante mai mari de 3 luni. * Nicolaescu a promis o esalonare cu termene de crestere salariala. * Nicolaescu: "Spaga, in genere asa, nu poate fi eradicata de maine ca vrem noi sa o eradicam. Ea trebuie sa faca parte dintr-un program amplu si complex, adica crestere asalarizarii medicilor si asistentilor, care trebuie sa fie un lucru corect. Dar daca ati face tarife, uitati, in spitalele private au salarii echivalente... Dumneavoastra vreti sa rezolvam astazi ce nu se rezolva de 70 de ani in Romania. Iertati-ma, va rog, eu nu sunt utopic". *Produsele eco contin pesticide peste limita admisa. Sfat: sa lasam 15 secunde produsele in apa rece. *Sanatatea va primi 8 mld lei din buget. Este curios fiindca ea colecteaza cred mai mult, vreo 10-12! (sa socotim: numai 4 mil. angajati cu salariul mediu de 1.500 lei net) care dau 14% inseamna 6 mld lei/luna x 14% x 12 luni = 72 mld x14% =10 mld lei /an. Plus cei care platesc din mana, plus pensiile mari...? De verificat daca cele 8 mld sunt din sacul comun, separat de ce strange Casa de Sanatate)* Sanatatea a primit 731 mil lei nu 8 mld? *Stresul ne costa peste 20 de milioane E anual. *Studiu stiintific: produsele bio nu au nimic benefic in plus fata de produsele conventionale. *Suntem singura specie de pe pamant care, dupa ce a mancat, trebuie sa ia medicamente pentru a misca mancarea prin tubul digestiv. Mancarea care sta in stomac se altereaza, iar substantele nutritive se pierd. Si totul cu o enorma cheltuiala de energie. Daca mancam diverse alimente incompatibile, corpul nostru nu este capabil sa ofere atentie fiecarui tip de aliment si, astfel, digerarea fiecaruia in parte este scurtata *V. Ponta: tot fondul meu de rezerva s-a dus la sanatate si ma bucur. *voce: inainte, sanatatea era mai prost organizata si nu avea resursele de azi, dar avea o dogma: „sanatatea” este in slujba cetateanului si nu un bun discretionar. PENSIONARII: *Majorarea pensiilor pentru gradul I, amanata. *Pensiile se vor mari cu 3,76% FEMEILE: *8 din 10 fete isi pierd virginitatea inainte de 18 ani. *25 nov, ziua internationala de eliminare a violentei impotriva femeilor. Ziua stabilita de onu in 1999. Ziua aceasta comemoreaza moartea celor 3 surori Mirabal pentru opunereaa regimului dictatorial al lui Rafael Trujillo, pres. R. Dominicane. Acum sunt cazuri de tinere de liceu care au fost sechestrate si obligate sa se prostitueze. FINANTELE: *33% din buget sunt asigurarile de sanatate –pensiile. *34,562 mld e, rezervele valutare ale r. *49,3 mil e/zi pierde statul din cauza evaziunii. *870 mil. E are compania de drumuri din taxa pe rovigneta. *Min de finante a imprumutat de pe pietele financiare de la inceputul anului 13 mld e. * Chitoiu; evaziunea in panificatie s-a redus. *In primele 10 luni 2013 bugetul consolidat 166,7 mld. lei (26,7%) din PIB. Cheltuieli: 174,3 mld lei ( 27,8%), deficit 7,56 mld lei (1,21%) *Incasarile tva sunt doar 49% pana in oct 2013. *Pana-n 2000 toata lumea avea salariul minim pe economie, restul in plic. *PIB-ul e marit cu 3% fata de 2012. *Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, din venitul de 897 de lei, în medie, pentru fiecare român, statul ia înapoi 89% din caştiguri, sub formă de impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe şi servicii. *Rata inflatiei anuala: 1,88% *Se platesc 39 taxe si acestea mananca 43% din profit *Timbrul de mediu a incasat peste 600 mil lei. *Un cetatean refuza sa plateasca impozitele din cauza birocratiei cerand, la randul lui, statului niste acte: copia dupa buletinul de identitate al primului ministru si… „este posibil sa mai trebuiasca apoi inca ceva!” *voce: daca bugetul nu este predictibil, este greu de colectat. *voce: e corect sa se impoziteze tot ce se poate. SRI: *1,1 mld lei in 2014 din buget. SIE: *Bugetul 195,66 mil lei; salariile ajung pentru 11 luni. ECONOMIA: *„Revolutia Albastra” este revolutia folosirii apei. Si avem multa apa nefolosita incat este pacat sa nu crestem intensiv pesti in captivitate. 1 kg furaj granulat (faina de peste) = 1 kg carne. La Timisoara e un centru de cercetare. Primul factor este temperatura optima ca metabolismul sa fie intens = 23-24 grade. Apoi oxigenul dizolvat din apa, monitorizare continua, la 5 minute, = 4 mg/ l apa. In final circuitul apei care sa asigure evacuarea dejectiilor si a furajului neconsumat, plus ca se imbunastateste apa cu oxigen. In 4 luni salaul ajunge la 13 cm, apoi in 13-14 luni ajunge la 800g-1 kg si peste alte 10 luni face peste 2 kg si e bun pentru a se face file. Culoarea verde a bazinului nu-i streseaza si vor manca mai bine. *1 din 4 angajati lucreaza la negru. se vorbeste tot mai des despre economia gri *31% din factura energiei electrice este costul real, restul sunt taxe. Statul impune tva la taxele puse de el. *Afaceristii chinezi in Romania nu au case de marcat. Statul nu primeste TVA si impozite de la ei. Chinezii, oriunde in lume, fac concurenta neloiala. *Andrei Gerea: „promovarea zonei libere giurgiu”. dar nu stie care sunt avantajele zonei libere. * Andrei Gerea: este obligatoriu sa exploatam gazele de sist. *Chitoiu: forma actuala a legii insolventei duce la concurenta neloiala. *Consiliul investitorilor cere revenirea TVA la 19%. *Cosea: modelele economice in lume incep sa evolueze altfel decat la noi si FMI *Din 4.400 produse traditionale vom avea doar 1000, cel mult 2000; si acelea doar care se framanta manual, fara indulcitori si E-uri. *Firmele cer o reforma in colectarea de informatii. *Firmele fantoma sunt o rana mare pt intreaga economie. *IMM-urilor, statul le acorda garantii pentru capital de lucru de 50 mil.lei. *Inovatie termica novatoare din lana de oaie, aparuta din cauza nemultumirilor fata de preturile mici ale lanii. *Investitorii americani critica dur impozitele lui Ponta: „noile masuri fiscale vor avea efecte negative semnificative.” Ei propun metode de executare silita, scutire impozit in primul an, reducerea impozitului la 50% in al doilea an *Liviu Voinea: România are 1.200.000 angajati cu salariul minim. *Ministerul dezvoltarii are, cica, 3 mld lei investitii necheltuite! Puterea este uimita: de unde stiti? *Omenirea produce 170.000 t matase naturala/an *Pentru ca nu exista specialisti pentru fiecare unitate economica in Romania exista riscul ca acestea sa poata fi controlate de specialistii existenti. *Ponta: memorandumurile si acordurile de investitii semnate cu China, peste 5 mld E. *Profitul Romgaz a scazut la jumatate in 9 luni. *Rosia Montana are 360 ha, cam 50 km.p. Prin exploatare vor disparea 4 munti. Moise Guran: „Ce, vinde castraveti RMCG de-si face publicitate?” RM are 3000 locuitori. Exploatarea ar afecta 20% din localitate. Statul poate plati catre RM doar daca-i retrage abuziv licenta sau, tot abuziv, nu acorda acordul de mediu. Moise Guran: „Dar are licenta de 14 ani, nu-i ajunge?” Romania are actionariat la RM 19,68% *S-a semnat la Bucuresti contractul de finantare pentru gazoductul Iasi-Ungheni. *SIF-urile vor putea primi unda verde sa se cumpere intre ele. *voce: noi nu facem afaceri, ci negustorie ca-n vremea fanariotilor. *voce: zeci de miliarde cheltuite in locuri de munca, dar n-avem locuri de munca, cum nici autostrada. STIINTA: *Cercetatoarea aurora simionescu: o mica parte din fierul sangelui uman este venit dintr-o alta galaxie. EDUCATIA: *41% dintre romani au dificultati de citire. Suntem pe locul 1 in Europa, alaturi de Bulgaria. *1 din 6 adolescenti prefera sa nu fie vazut cu o carte in mana, pentru a nu fi considerat „tocilar”. *56 de clase de elevi eminenti in 2014. Clasele de elita in scoli sunt discriminare sau progres? *Referendum pentru inghetarea anului scolar incepand cu 9 dec 2013, daca nu se vor mari cu 50% salariile debutantilor, educatia nu va primi 6% din PIB si nu va aparea „statutul cadrelor didactice”. *Profesorii care ii jignesc pe elevi, ii dau afara de la ora sau ii pun la colt risca amenzi intre 1000-2500 lei *voce: mai bine imi las copilul sa vada un film violent decat chestii din lumea reala! *Pricopie: foarte multe probleme amanate de-a lungul timpului. *Bz: pentru 400 prescolari si 800 elevi exista, potrivit legii, cabinet psihopedagogic. *Ministerul a platit 20,7 mil lei pentru un soft care depisteaza plagiatul. *30 ong ameninta ca dau in judecata men pt manifestarile organizate de halloween in scoli. *Capacitatea de concentrare se educa. *Lectii civice de legislatie in scoli de la procurori si judecatori - cursuri neobligatorii. *Parlamentarii usl vor sa scurteze vacanta de vara a elevilor. BISERICA: *O biserica cere „taxa pe sfant” *Biserica romano-catolica a avut: inchizitia, care a dat mortii oameni nevinovati; Papa Borgia vare a savarsit adevarate orgii; conchistadorii care au trecut prin foc si sabie localnicii din continentul american in numele credintei crestine; biserica catolica a condamnat la inchisori grele savanti ai lumii si ardere pe rug. Imensele catedrale au devenit muzee de arta, dar ca locasuri de cult sunt goale. Clerul romano catolic este victima a trei patimi: marirea, aroganta si lacomia pentru averile materiale. *De Sf Andrei au sarbatorit peste 700.000 romani. *Manastirea Ratesti , Buzau, va fi consolidata cu bani UE. *Tg Jiu, profesor de religie, arestat pentru camatarie. *Cumparata cu 100.000 E, limuzina arhiepiscopiei Buzaului a fost vandurta cu 35000 E unui apropiat al bisericii. AGRICULTURA: * Perez, intr-un discurs: „Fiii lui Israel au cumparat Romania.” *In Patagonia s-a vandut pamantul, cu multi ani in urma; azi localnicii il revendica pe motiv ca a fost vandut pe nimica. *Ion Coja: daca acceptam vanzarea de pamant strainilor inseamna ca acceptam sa disparem din istorie. Emil Constantinescu este pradatorul de tara, debilul care a permis, primul, sa se cumpere pamantul. Mai jigodie decat toti golanii de pe snena politica. Israelul nu vinde pamantul, dar au cumparat de-al nostru. *Agricultura are 5,08 mld lei buget 2014. *Daniel Constantin: CE n-a fost de acord cu reducerea la 100 ha si nici 5 ani vechime sa cumpere strainii pamant, ca se facea concurenta neloiala *Inalti functionari din ministerul agriculturii au cerut spaga pentru a dirija fondurile UE. *Vopsirea cu ierburi nu decoloreaza textilele la soare, nu ies la spalat. rostopasca (galben), arin (negru) aschii de prun (rosu caramiziu), frunze de nuc (maro), coada calului (verde). Se pune sare in fiertura, cu cat sunt mai multe plante, culoarea iese mai intensa; culoarea se fixeaza cu zeama de varza. *Pepenii nu se pun de 2 ori in acelasi loc, ca nu se fac. Dabulenii au vandut cu 0,2 lei/kg. *Romanii nu cresc curcani de carne ca nu au informatii si nu stiu sa-i creasca. A-i lasa la iarba nu inseamna a-i creste. Trebuie sroturi de floare si soia, hraniti dupa carte, sa devina rentabili, peste 22 kg. Puiu Coman din Sebes - Arad creste curcani. *O familie de stupi ofera 10-30 kg miere (30 kg - stuparitul pastoral) *Cu cat muncesc mai multi oameni in agricultura, cu atat tara este mai saraca. *In 1989 statul avea 1.500.000 ha teren agricol. au ramas 200.000-400.000 ha. ROMII: *voce: nu am stire sa existe o semintie care sa imbine in textura sa launtrica trasaturi atat de contradictorii: forta barosului si gingasia viorii; patima dragostei si cruzimea razbunarii; imensele bogatii detinute de cativa dintre ei si saracia lucie a celor multi; indisciplina sociala datorata dorului atavic de hoinareala si stricta disciplina tribala. *voce: tiganii tin cu tot dinadinsul sa-si spuna romi, ceea ce, in urechea strainului, suna a roman in editie prescurtata; ei aduc un incomensurabil prejudiciu Romaniei si tuturor locuitorilor onesti ai acestei tari. permitandu-le tiganilor sa-si spuna romi, cu acte in regula, autoritatile romane incostiente au pus in mainile strailor o foarte eficace arma de injosire a neamului si a tot ce este romanesc. prin nedemna apropiere a celor doi termeni, care, lesne, urca pana la deplina identitate dintre rom si roman. *Neagu Djuvara in “o scurta istorie a romanilor”: in ultimii ani ai veacului al XIV-lea, nemaiputand suporta asuprirea la care erau supusi de catre castele superioare, un trib intreg de tigani a fugit in nordul Indiei. Dupa toate probabilitatile, faceau parte din casta paria, de ai caror membri cei din castele superioare nu aveau voie sa se atinga. Sa fie o simpla coincidenta ca numele tiganilor, scris “atigani”, este probabil derivat din verbul grecesc “athinganein”, “a nu atinge”? Urmeaza exodul tiganilor razboindu-se cu persanii si turcii: strabat orientul mijlociu pana ce, intr-un tarziu, ajung in Imperiul Bizantin, care se marginea cu Grecia, sudul Bulgariei si o fasie de pamant ce corespunde Turciei europene de azi. Acestei regiuni i se zicea Romania. Bizantinii, perpetuand pretentia ca reprezentau imperiul roman, isi ziceau “romei”. Din sederea lor bizant si-au tras tiganii si numele de romi. Trecand Dunarea in grupuri tiganii au patruns si in Principatele romanesti, unde era nevoie de brate de munca. Asa au ajuns tiganii robi ai domniei, ai boierilor si ai manastirilor, adica muncitori lipsiti de orice drepturi. Eliberarea robilor este decretata de guvernul pasoptist din care faceau parte I.H. Radulescu, N. Balcescu, gen. Magheru, Christian Teel, fratii Golescu. Eliberarea totala s-a facut mai tarziu, in 1856, cu 7 ani inainte ca SUA sa-i dezrobeasca pe negri. *Caroline Bannock: romanilor le este frica de faptul ca britanicii ii confunda cu romii, iar asta duce la rasism. da, romii sunt discriminati, dar, din cauza acestei confuzii, unii romani au atitudini gresite cu romii la ei acasa.” *Nick Clegg, vicepremier UK: romii trebuie sa ne respecte stilul de viata. JUSTITIA: *ANI ii cauta lui Vadim conturile din strainatate. El striga: degeaba cautati ca... n-am! *Aparare: constructia scutului antiracheta de la Deveselu are 175 ha. *Ministrul Justitiei, Cazanciuc: e nevoie si de incredere in justitie. *Cazuri: Ioana Basescu a cumparat peste 200 ha in Dana, Calarasi imprumutandu-se 1.000.000 lei ilegal de la CEC *CCR accepta legea referendumului ca fiind constitutionala prezenta la vot cu validitate 30%, daca 25% au aceeasi parere, dupa ce, acum un an si ceva, a zis ca trebuie... 50% +1! * legea sistemului unitar de pensii este neconstitutionala. * codul insolventei declarat neconstitutional * memorandumul Rompetrol neconstitutional. * senatul trebuie sa aplice decizia inaltei curti si sa-l demita pe parlamentarul incompatibil Daniel Axos Mora. *CEDO atrage atentia Romaniei asupra procedurilor juridice care dureaza prea mult timp.. *Curtea de Conturi: la 100 lei publici cheltuiti se fura 40. *Detinutii politici: mircea vulcanescu: nu ne razbunati, dar sa nu ne uitati. *Droguri, dr haus: in general narcomanii sunt idioti. *MAI amendat pentru discriminare la admitere ca a cerut inaltime minima si a alocat mai multe locuri pentru baieti. *Politia a amendat 5000 soferi intr-o singura zi * Politia a confiscat 2.800 arme de foc in 2013. * Dan Rasopa: politistii au ramas militieni. * Gh. Nichita din Iasi: de cand avem politie locala infractionalitatea a scazut cu 43% * rudele politistilor raniti in misiune pot fi angajati in MAI. * 60 statii de supraveghere in Romania a rovignetelor. *Procuratura: Eugen Nicolicea: procurorii nu sunt independenti, ei sunt controlati de seful ierarhic si sunt si sub controul ministrului de justitie. *voce: vedem hotul cum fura de pe camp, il vede si politia, dar... nu are voie sa-i intre in curte, trebuie sa merga la procuratura sa ia act de perchezitie! Cand vine cu el, totul in curte este curat ca lacrima. Asa-i la noi! * voce: cum sa fim noi, politistii, respectati cand ne dam jos la fata locului dintr-o masina care, daca trantesti usa, pica tabla de pe ea? * voce: de ce nu primim despagubiri cand intarzie trenul? MEDIUL: *Soarele isi inverseaza polaritatea. *In 1989 Romania era impadurita 40 % ; azi este 20%. UE cere 33% *In loc sa fie descoperite taierile ilegale, sunt acoperite cu acte. *Jaful padurilor din Romania se vede si din satelit. *Romsilva vinde 51.799 brazi de craciun. *Romsilva a condamnat 870 persoane pentru jaful din paduri. SARACIA: *76ooo oameni au murit in Romania de inanitie, boala si frig. CULTURA: *Un actor de film: scenele proaste sunt cand actorii se dezlantuie si nu-ti arata nimic sau mimeaza ca fac dragoste. trebuie ori sa sugerezi ori sa arati. *„Cultura” va primi 545 mil. lei din buget in 2014. *Directoarea ICR Viena nu vorbeste germana. *In presa sunt trei s: sex, sport, senzational. in presa nu mai sunt bani pentru anchete de luni de zile care s-ar putea sa nu fie o stire breaking news. fenomenul negativ derizoriu prezentat de presa ne concentreaza pe stiri superficiale. pe tiparirea pe plumb o pagina de ziar avea 30.000 semne, azi avem 5000 si substanta aproape zero. axiologic, realitatea e saraca. *Min barbu - un autentic bolsevic. *Ministerul culturii lucreaza la codul patrimoniului. *Nea Nicu Feraru, de la „prea negru pentru televizor”, pe vremea lui ceausescu, la premiul pentru excelenta in muzica in america. *S-a spus: „cultura este un hobby pt cei de stanga” *Un sculptor care i-a facut bustul lui gh zamfir, dupa ce acesta l-a inselat promitandu-i ceva, dupa ce i-a donat 500 mp teren sa-si construiasca o tabara de muzica, i-a aruncat bustul in tomberonul de gunoi. *Westernurile sunt acceptate de privitori ca pe fapte si personaje reale pentru ca s-au intamplat. TURISMUL: *1,35 mil turisti in Romaniar in 2013. Ei ne aduc aminte ca avem o tara frumoasa. CAINII: *Bucuresti, sect 2: 360 de caini adoptati de la distanta intr-o luna. *Proiect: cainii cu stapan trebuie microcipati pana la 01. 03. 2014. *Eutanasiind cainii sanatosi, doctorii isi incalca juramantul. DROGURILE: *Consumul de droguri s-a triplat in Romania in ultimii ani. TINERETUL: *Mihail Sora: eu si tu presupune o diferenta si o armonie de a comunica. Tineretul are sansa de a se implini, daca-si cultiva vocatiile personale. Nu se poate omogeniza cei cu capacitate de initiativa (sunt 10%) cu cei cu capacitate reproductiva. *Maria Montessori: copiii sunt tot ce are umanitatea mai bun. copilul este esenta naturii umane, de la el trebuie sa invatam. copiii sunt ai celor ce-i iubesc, nu ai celor care le dau numele. ADMINISTRATIA: *La 1 apr 2014 trebuie introdusa noua carte de identitate, care are 3 variante. Are microcip, amprente (atentie, se pot fura amprentele!), card de sanatate. Vor costa 150 lei sau 30 lei, cel de sanatate. In Romania se preschimba anual 2,3 mil carti de identitate. Actul de id nu este obligatoriu sa-l porti asupra ta. SPORTUL: * "Mitica de la liga", "Corleone" sau "Oracolul de la Balcesti" a fost inlocuit cu Gino Iorgulescu, „alt smecheras” (Dan Raspopa). Gino Iorgulescu a vandut in 2002 nu stiu ce de la sport, a adus paguba 3 mil euro. Atunci era si Ponta membru pe-acolo. Mircea Costache: atentie la caracatita Gino Iorgulescu – pe unde trece miroase a marlanie. *Gino Iorgulescu audiat la DIICOT pt evaziune fiscala. EXTERNE: *Arabia Saudita, buget militar 57 mld. usd/an *Argentina: Cristina Kirchner revine la conducerea tarii dupa 6 saptamani de covalescenta, dupa extirparea unui hematom cerebral. *Basarabia: ext: R. Moldova si Georgia au semnat la Vilnius acordul de asociere cu UE. * Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, a botezat nepoata presedintelui Basescu (fiind al treilea nas). * Ponta: i-am fost alaturi lui Leanca la gazoductul promis de 9 ani si nefacut.** Iurie Leanca: R. Moldova nu e pregatita sa se uneasca cu Romania. * Ministrul roman al energiei: Romania nu va putea face nimic daca Rusia sisteaza livrarile de gaz natural catre R. Moldova.* Basarabia are 4 mil locuitori, dintre care 1,5 mil rusi *Belgia: senatul discuta eutanasierea copiilor bolnavi in stadiu terminal si daca o cer parintii. Eutanasierea adultilor este legala de 10 ani. *Bulgaria va extinde centrala nucleara de la Koslodui* ANAF-ul din Bulgaria a colectat 80% din PIB.*.* 1 mil. bulgari primesc pensii din alte tari.* Bulgaria ,exploatarea gazelor de sist este interzisa *Brazilia, buget militar 33 mld usd/an **Bulgaria: nationalistii bulgari au denuntat tratatul de pace de la Neuilly sur Seine, semnat la sfarsitul primului razboi mondial in Franta, care a stabilit ca Dobrogea e Romania. *Cehia: cehii pot calatori fara viza in Canada *China a cumpărat 5% din Ucraina. Oriunde poate in lume, China cumpara terenuri agricole. China este banuita ca vrea sa cumpere alimente din UE prin Romania. Romania asteapta 400 posibili investitori chinezi. Gurile rele spun ca este posibil ca din cauza Chinei, care a demarat cu ani in urma discutii cu Romania, sa nu fi fost acceptata Romania in Schengen. * China, buget militar 166 mld usd/an.* A. Nastase scrie pe blog: proiecte cu China: dezvoltarea in Romania a unui parc industrial si tehnologic, construirea unei fabrici de medicamente, deschiderea unei sucursale a bancii Chinei, participarea constructorilor chinezi la reailizarea centurii Bucurestiului, a autostrazii nord-sud, a canalului Siret-Dunare, a Podului de la Braila. apoi implicarea firmelor romanesti in proiecte hidroelectrice in China, fiind incheiate contracte importante de catre Eximbank, Institutul de Metale Neferoase Rare, Pharmaser, Kwerner, Antibiotice Iasi si multe altele. Din pacate, acele proiecte lasate la cheie in 2004 nu au fost continuate de echipele lui Traian Basescu. * Vizita premierului Li Keqiang la Bucuresti a creat ingrijorare la Bruxelles, fiind vazuta ca o strategie “divide si cucereste” pentru a pune presiune pe UE in disputele cu Beijingul (liderii UE si ai Chinei vor sa creasca schimburile comerciale de la 580 mld. usd/an la 1000 pana-n 2020. * China va relaxa politica unicului copil.* „Pericolul galben” este dat de economia globalizata, de noul imperialism chinez care si-a dezvaluit in Africa chipul mai putin luminos.In Zambia, 2006, ambasadorul a amenintat ca vor fi suspendate investitiile in minele de cupru daca va castiga alegerile liderul opozitiei Michael Sato. CE a solicitat tarilor membre sa ramana unite in negocierile de orice fel cu China. In Romania s-au manifestat scrupule fata de imperativul loialitatii occidentale. Diplomatia romaneasca nu a abandonat niciodata linia de prudenta prevenitoare in relatiile cu China. Premierul Boc a ezitat sa trimita un reprezentant la decernarea premiului Nobel unui dizident chinez aflat in dizgratia guvernului de la Beijing. * Zilnic, China exporta 1 mld e in UE.* China are redeventa 4% * *Coreea de sud, buget militar 32 mld usd/an *Croatii vor interzice casatoria intre persoane de acelasi sex. *Danemarca are proprietati cu 200-600 ha *Egiptul l-a expulzat pe ambasadorul turc in urma unor declaratii ale premierului. Turcia raspunde declarand „persona non grata” ambasadorul Egiptului. *Elvetia (voce): in Elvetia cuvantul „competitie” s-a transformat in „colaborare”.* fiecare cetatean are arma si nu se comit omoruri in masa. *Finlanda: prima tara care da internet gratuit tuturor locuitorilor. * Finlanda are redeventa 1% * fiecare cetatean are arma si nu se comit omoruri in masa. *Filipine: bilantul taifunului 5200 morti. * *FMI (voce): FMI este o institutie de ocupatie financiara tinuta in viata de tarile bananiere si de cele ale caror conducatori le-au vandut suveranitatea pe comisioane grele. FMI ar fi trebuit dizolvat inca din 1971, dupa Prabusirea sistemului de la Bretton Woodes. * FMI a sugerat sa scumpim gazele interne pana la nivelul celor internationale.* FMI spune ca Romania are taxe prea mici. Crin: FMI este un fel de dictator. *Franta sprijina intrarea Romaniei in Schengen in 2 etape. * buget militar 57 mld usd/an. * Mars cu mii de oameni pentru o revolutie fiscala. * Le Pen condamnat 2 luni cu suspendare pentru declarati rasiste despre romi * Marine Le Pen si Geert Wilders, lider extrema dreapta Olanda, alianta istorica contra UE: „UE - stat nazist”. Ei vor sa elibereze tarile de UE, vor independenta monetara si bugetara. * Franta, exploatarea gazelor de sist este interzisa * Franta, exploatarea gazelor de sist este interzisa* Franta are redeventa 2% * fenomenul de presa serioasa este foarte subventionat. *un procuror din loc. La Motte a intrat in greva foamei ca i-a fost repartizat un medic roman. *Germania, buget militar 47 mld usd/an. * Germania deschide calea spre dubla cetatenie. *Germania si Franta se alatura demersurilor de limitare a imigratiei. guvernul francez a cerut inasprirea controalelor pentru lucratorii temporari veniti din alte tari. * Germania, Franta, UK, Austria, Olanda au propus ca imigrantii sa nu poata beneficia de asistenta sociala daca se stabilesc acolo. V. Reding cere lui Cameron: „libera circulatie nu se negociaza.” * o instanta a decis catoti romanii au dreptul la indemnizatii sociale de sprijin, fara discriminare. * nemtii nu vor mai permite strainilor accesul gratuit pe strazi. * Germania are ideea interzicerii prostitutiei. * Germania reduce subventiile pentru energia regenerabila* Germania refuza sa accepte arme chimice pe teritoriul sau.* Germania va avea salariu minim national. * *India, buget militar 47 mld usd/an *Islanda va anula din datoriile familiilor. *Italia, buget militar 34 mld usd/an *Mali are stare de necesitate declansata de conflictul dintre armata si nu stiu cine. De urmarit ce e acolo.* *Maroc: tineri aflati la varsta adolescentei arestati pentru ca s-au sarutat in fata scolii. In semn de protest zeci de marocani s-au sarutat pe strada. *ONU: expertii anunta intr-un raport ca ne vom confrunta cu foamete, boli si saracie. *Polonia: Chevrom a intentat proces civil protestatarilor din Polonia. *Rusia, buget militar 91 mld usd/an * Putin interzice contrazicerea in public a deciziilor sale* exploatarea gazelor de sist este interzisa.* Rusia face joc tot mai dur cu UE. Europa trebuie sa regandeasca relatiile cu Rusia. Se anunta aceasta. Rusia raspunde ca mutarea apartine Europei * Rusia are redeventa 6% * Rusia vrea suprimarea vizelor pt turistii rusi in UE.* oponentii lui Putin, eliminati din manualele de istorie *Scotia (5,3 mil locuitori) vrea sa devina independenta, dupa 306 ani. Primul ministru Alex Salmond, liderul Partidului National Scotian, considera ca independenta ar aduce tarii crestere economica si ar reduce inegalitatile. Sondaje: 38% pentru iesirea din Regatul Unit, 15% indecisi. Referendumul va fi pe 18 sept 2014 iar independenta ar intra in vigoare pe 24 martie 2016. Independenta Scotiei ridica semne de intrebare privind viitorul bazelor militare instalate acolo, proprietatea rezervelor petroliere din Marea Nordului, apartenenta la UE si NATO. *Slovenia in 1997 a fost atacata de ONU ca doar 30% dintre copii erau inscrisi la gradinita *Spania: Valencia si-a inchis telviziunea si radioul din cauza datoriilor. Spaniolii se gandesc sa interzica folosirea animalelor in spectacole. Catalonia a interzis luptele cu tauri.* pianista data in judecata pentru poluare fonica. *SUA a transformat terminalele de import gaze in terminale de export gaze lichefiate. * buget militar 682 mld usd/an * „Obamacare” este „legea sanatatii”, care cere ca angajatorii de o anumita marime sa ofere asigurarea medicala care sa acopere servicii de contraceptie si alte servicii privind sanatatea reproductiva, fara coplata din partea asiguratilor. Amenzile pentru companiile care nu respecta noua lege este de 1,3 mil usd/zi.* SUA salveaza Ucraina: holdingul Frankling Templeton a cumparat 20% din datoria guvernului de la Kiev. * SUA, New York: tinerii sub 21 de ani nu vor mai putea cumpara tigari. * SUA: o lege americana spunea ca numai cine are pamant are voie sa voteze.* SUEDIA are redeventa 0 % * SUA are redeventa 5%. * California: un pin, cel mai batran organism viu* New York ridica varsta legala pt cumpararea tigarilor si tutunului.* In 12 state din sua exploatarea gazelor de sist este interzisa prin lege. *Tunisia are retrogradat retingul de tara. * *Turcia a inaugurat „Marmaray”, primul tunel intre Asia si Europa pe sub Bosfor, la 50 m sub apa. Tunelul Marmaray are 14 km, dintre care 1,5 subacvtici. * marmaray= cale ferata.* Turcia si Japonia: acord pt o centrala nucleara. eu: curios cu japonezii, ei le-au inchis pe-ale lor, de la Fukusima, au zis ca centralele nucleare sunt un pericol pentru planeta incat si Germania a renuntat atunci la asemenea investii si a trecut in forta la energia verde. Acum... iat-o partener pe un stat strain! *U.K: restrictiile pentru muncitorii romani si bulgari vor fi eliminate din ian 2014* in uk statul subventioneaza presa serioasa.* imigrantii ocupa 1 di 5 slujbe calificate. *s-a gasit carne de cal intr-o conserva din r si nu era mentionata pe eticheta. min agriculturii dezminte, cica ”nu s-a gasit carne de cal, ci urme de adn de cabaline”. Deci n-a fost cal? *Ucraina cere 20 mld dolari pt eliberarea Iuliei Timosenko. Ucraina: Iulia Timosenko reprezinta biletul Ucrainei catre Europa. Pres Ucrainei ar elibera-o pe Iulia pe 14,7 mld. E. * Opozitia s-a unit si vrea sa-l demita pe Ianukovici ca nu a semnat acordul de aderare la UE. Ianukovici a spus ca “usile UE raman deschise la Kiev, Ucraina va semna intr-un viitor apropiat.” * Ucraina da vina pe FMI pentru refuzul de a semna acordurile cu ue. Kiev: mii de cetateni manifesta pentru semnarea aderarii la UE. Iulia Timosenko intra in greva foamei ca protest pentru refuzul semnarii aderarii la UE. Ucraina ar pierde 15 mil E prin masuri neprotectiniste. Ucraina va primi 20 mld usd de la Rusia pentru refuzul de a semna aderararea la UE. *UE impune taxe 42% Chinei pentru panourile solare exportate in UE.* C.E. impune despagubiri de 190.000 E de la compania feroviara in caz de accidente feroviare. sa poti transporta bicicleta cu trenul. sa fie anuntate din timp modificarile orare, intarzierile ori anularile. * din 2014 e nevoie de tancuri de 1000 l/ comuna pentru racirea laptelui * in 2 ani televiziunile vor trece la digital.* Barroso: CE propune ridicarea vizelor pt R. Moldova din 2015.* CE a respins initiativa udmr care viza protectia minoritatilor. * CE va evalua masurile Londrei contra romanilor. * CE mustreaza Romania ca exagereaza cu controalele sarii de la Ucraina la vama si nu este deschisa jocurilor de noroc de pe internet , ci cere deschiderea unor firme romanesti. * P.E. acorda tarilor membre inca 1 an pentru cheltuirea fondurilor europene. * CE cere reducerea folosirii pungilor din plastic. vivine reding, vicepresedinte ce: romania, una dintre tarile in care statul de drept este in pericol sau de-a dreptul incalcat * liber la turism in UE. Romanii, prea saraci sa se trateze in strainatate, Ungaria, cea mai tentanta varianta. *Ungaria a incheiat definitiv acordul cu FMI, au incheiat in august imprumutul luat in 2008.* Ungaria introduce arestul preventiv pe perioada nelimitata. in cazul persoanelor care risca inchisoarea mai mare de 15 ani. Belarus e singurul stat care are asa ceva. Belarus este descris ca „ultima dictatura europeana”. *Venezuela: Preşedintele Nicolas Maduro a înfiinţat “Ministerul Fericirii Supreme“; FILOZOFII CIRCULATE IN MEDIA: *Atatia oameni se simt pregatiti sa iubeasca intreaga omenire, dar le este peste puteri sa uite niste biete afronturi. * Adevarul divin este cuprins in cuvintele „iubesc, deci exist!”. Cat s-ar simplifica aceasta lume daca oamenii ar urma calea aratata de reciproca adevarului de mai sus: „exist, deci iubesc!” *Cand o planta este bolnava pe jumatate, trebuie taiata. *Ce de lucruri pentru ingrijirea trupului! Si cand te gandesti ca sufletului i seda atat de putina atentie, cu toate ca numai el poate sa-l faca pe om cu adevarat fericit. *Daca n–ai cuvant, nu valorezi nimic. *Dumitru Dragomir: un rahat e increderea. *Mai bine sa ai un lucru si sa-l pierzi, decat sa nu-l fi avut deloc. *Nu esti niciodata fericit traind viata altuia. *Probabililitatea ca cineva sa minta este de 90% daca nu se uita in ochii tai atunci cand iti vorbeste. *Saracia duce la josnicie. *Tutea: democratia este un fel de lapte batut al comunismului. *Un conservator nu trebuie sa intretina iluzii false. *Viitorul nu ne va fi distrus de cei care fac rau, ci de cei care privesc fara sa intervina. *Cioran: “După mine, românii trebuie să facă numai un lucru, fiecare să devină ceea ce trebuie să devină, fiecare trebuie să se considere ca o lume, fiecare trebuie să urmeze calea lui, fiecare să se realizeze el însuși. Anii cei mai interesanți pe care i-am petrecut au fost anii în care am fost ignorat. Eu nu m-am lăsat impresionat și mi-am urmat calea mea. Nu regret că am scris fiindcă asta m-a eliberat. Eu dacă nu scriam mă sinucideam precis. Prin urmare, este important să scrii. Adică să te salvezi. Dar te salvezi tu personal și indirect pe ceilalți. Dacă se poate. Dar fiecare are destinul lui. Restul este secundar.” *Adrian Paunescu: sa nu regreti nimic din ce faci bine, chiar si pentru oamenii rai. *Sensul vietii e ca viata n-are nici un sens. *Lucrurile bune se intampla celor care stiu sa astepte. *Bruce Lee: omul, fiinta vie, individul creator, este intotdeauna mai important decat orice stil sau sistem. *Cand te nasti, suporti mizerii; cand inaintezi in viata, suporti mizerii; cand urci pe scara sociala, suporti mai putine mizerii; cand ajungi foarte sus, in aerul rarefiat, uiti toate mizeriile. *Ceea ce vor oamenii este ca eroul lor sa dea gres, apoi il vor uita, indiferent de ce a facut pentru ei. * *Tutea: nu e bine sa fii plin de tine, ca nu mai incape Dumnezeu; *Alejandro Jodorowski: pasarile care se nasc in cusca au impresia ca a zbura este o boala. *Am invatat sa zburam ca pasarile, sa inotam ca pestii, dar am uitat sa traim ca fratii. *Caii nu se joaca cu gainile. *Daca esti mai puternic ai si responsabilitati mai mari. *Daca te bati, trebuie sa invingi, dar scopul este sa invingi fara sa te bati. *Noua fantezie a bogatilor este sa para foarte saraci. *Octavian Paler: Romania este patria mea, restul sunt doar tari. *Pastrarea identitatii etnice nu inseamna izolare, ci comunicare *Guvernarea globala: tot mai multi cetateni sunt preocupati de subminarea influentei nationale, erodarea statului de drept si a democratiei, de diminuarea influentei individului in societate in folosul grupurilor suprastatale. Acest fenomen se numeste guvernarea globala si afecteaza valorile, le modifica contrar vointei cetatenilor lumii si le impinge intr-o directie radical opusa. Guvernarea globala dateaza de la finele razboiului rece, de acum mai bine de 25 de ani. Este un sistem/regim politic nou format din elita lumii occidentale care porneste nu de la retete nationale, ci globale. Astfel, spun criticii, se uzurpa autoritatea parlamentelor nationale alese si nimeni nu mai da socoteala nimanui. Mai mult: autoritatea politica decurge de sus in jos si nu I te mai poti opune, ingradeste libertatea de exprimare. *Bautura aduce alinare ca un prieten *Cand ai de-a face cu cel mai mare dusman, echipa incepe sa se destrame. *Cand iti place ce faci nu simti eforturile deosebite. *Cand nu stii sa profiti de intrarea in lumea libera, lumea libera te omoara. *Cioran: prostia este suferinta nedureroasa a inteligentei. *Daca mandria ar disparea, n-ar ramane decat binele. *Fara ducerea la cap a amenintarilor, alti oameni vor lua ce-ti apartine si vor trai in locul tau viata ce ti se cuvenea (din filmul„Comoara din insula”) *Lumea functioneaza cel mai bine cand exista un plan. *Nu visele ne guverneaza viata, ci stelele. sunt acolo intotdeauna cand ai nevoie. *O femeie are nevoie de un barbat care stie sa o asculte, s-o tina de mana, care sa nu se mai sature de ea. *Refuzi trecutul, risti sa n-ai viitor. *Sa nu-ti cladesti permanenta pe lucruri nebinecuvantate. * Cand devii Budha, ai datoria sa ajuti oamenii sa-si invinga spaimele. *Cand esti bogat, esti ocupat. *Cine a indurat multe se elibereaza prin furie. *Cu cat te gandesti mai mult la coincidente, cu atat vor aparea in fata ta. *Daca gradul de impozitare are valenta confiscatorie, moralitatea evaziunii se legitimeaza. *Daca te pui cu taurul, te ia in coarne. *Dragostea priveste prin inima, nu prin ochi. *Exista ceva mai important decat banii: pamantul. *Furia este faza a doua a suferintei. *Gloria insoteste virtutea, asemeni unei umbre. *In lumea asta nu exista intamplare. *Mai rau decat sa minti e sa sustii o minciuna toata viata. *Niciodata extremismele nu fac bine. exceptionalismul nu face bine, ca noi suntem cei mai buni sau cei mai prosti. prea ne autodetestam. eu: masurile politice trebuie luate proportional cu fenomenul social infractional. omul poate sta, merge sau alerga. atunci cand arde langa tine, alergi, nu stai la taclale! *Nimic nu-i rau sa satisfacem ultima dorinta a unui om. *Nobletea nu e capatata din crestere, e data de ceea ce faci. *Nu credeti ca femeilor le place mai mult drama? *Oamenii fac prostii cand se simt singuri. *Subordonatii lenevesc toata ziua, daca nu stai cu ochii pe ei. *Timpul trece, apoi e prea tarziu *Uneori, ura trebuie sa ia sfarsit. *Unii spun ca dragostea e suficienta, dar nu e sigur. BUZAU: *Bazinul Olimpic s-a inchis - cauza ar fi ca nu s-au mai primit bani de la cj. *Bosodeala: daca un subaltern de-al meu mi-ar spune ca ce fac eu nu e bine, ar pleca din institutie. Costache: „mare democrat - cum zice el, asa ramane!” *Buzaul a avut 670 publicatii de-a lungul timpului. *Buzaul are nevoie de inca 50 medici de familie, pe langa cei 207 actuali. *Calin Ghetu: ce frumos ar fi fost ca V. Ponta sa nu fi plecat din tribuna de la beciul Romania -Grecia, sa vada meciul acasa, ci sa coboare pe teren si sa fi imbratisat forbalistii! *Cartierul „Orizont” a fost initial prezentat cartier pentru tineri si s-a transformat intrunul de fite. Primaria a cheltuit 48 mld. lei vechi pentru sistematizare si 9 mld pentru reteaua de iluminat *Casa de sanatate cica Buzaul are 123.000 locuitori in municipiu, primaria 117. 000 cu drept de vot, dar, dupa statistici, 115.000 sunt cu totul! *Ciprian Ene, pres. org municipale PDL a demisionat si s-a inscris in Partidul Miscarea Populara. Ene Ciprian a zis ca sefii politici au nevoie doar de sali pline care sa le asculte discursurile *D. Dobrica renunta la mandatul de consilier. *D. R.: autoritatile se irita cand le spui ca suntem in evul mediu in toate domeniile! Cj alearga dupa fasolea aia mare, care fierbe usor, pentru ziua nationala, cica nu vrea sa dea cetateanu... aere! *Drumul de pe podul Maracineni nu s-a deschis cand au promis drumarii. *Falca si Predoiu si-au prezentat motiunile pedelistilor buzoieni la Cinema Dacia, 300 persoane. *Florinel Micheten, seful jandarmilor Bz, a cules prunele din curtea institutiei si a vandut tuica in Maracineni. A fost anchetat pentru ca a folosit autobuzul institutiei de a adus niste elevi la Politie. A fost pus sa plateasca benzina si nu mai are voie sa candideze la vreo alta functie *Ionica Tarau crede ca surdomutii sut minoritati, ca au nevoie de translator. * Posta Calnau: cineva produce brichete de paie pentru centrale pe combustibil. *Marius Anastasiu si-a dat demisia de la spitalul judetean. *Prefectul Balta si-a dat demisia. In locul lui este sustinut Romeo Lungu, dir DJST., dar Primarul nu i-a aprobat-o. *Primaria a avut 25.600 mp sere pe str Pinului, cart Mihai Viteazu, si au ajuns ruine. *Stefan Iovan: Romania a pierdut valorile. Descentralizarea este un fel de jumatate de masura - eu o vad ca pe o forma superioara de a bara birocratia. *Barbu (PDL): sa ne spuna Boscodeala daca-n cartierele orasului in ultimii 18 ani s-au facut investitii de 20% din cat a investit in „orizont”? *Bagiu: la inceputul 2014 va functiona Maternitatea cea noua. *Boscodeala este nemultumit de samsarii de masini ca lasa masinile fara numere pe trotuare si-i injura pe politisti la telefonul afisat, dar nu este de acord sa se ridice masinile prin infiintarea unei firme care le ridica. *Cristian Nicu e coordonator PMP bz, fost secretar pdl. Cica: nici eu, nici dl Nedelcu n-am taiat pensii si salarii! Pe noi ne intereseaza ca cetateanul sa aibe ce manca in fiecare zi! *Dan Raspopa: nu stiu cand Cezar Preda o sa se dea si pe domnia sa afara. Cat de curand, nu mai e mult! *Prefectul Gabriel Balta s-a certat cu subprefectul Vasile Alecu. Se pare ca politica pe care a incercat sa o impuna fata de subordonati a deranjat - regulile de ordine interioara, respectarea unui ordin de circulatia legala a documentelor in institutii. *voce: „Dac-ar trai Carolica, ar rade de noi: „Tot asfaltu-ala pe care l-am pus eu il aveti, mai?” *Dan R: autoritatile vor da cele 15.000 ha restante, si pe care nu la are, pe... luna. sau pe soare. dar pe soare e bine, ca nu mai platiti caldura! *Dan R: buzaul este in urma cu 200 de ani fata de calte zone, care si ele sunt in urma cu 200 de ani. in concluzie: buzaul e-n urma cu 400 de ani! *Pe str. „Cuza Voda” este lucrare UEe, dar se cer bani de la localnici pentru apa, gaze, canalizare. *Cart „Orizont” da 20% impozit pe cladiri la impozitul local.

joi, 21 noiembrie 2013

Panorama literară și neliterară actuală


Panorama literară și neliterară  actuală

 

Înainte de 1989  a fost ce a fost. Nu voi reveni, s-a scris cu tonele și degeaba. Stalinismul, ca și  alte forme de împilare morală nu vor muri. Dintr-un șef nătâng cum era Ceașcă s-au născut mii de Cești cu pretenții de  dictatori mai mititei. Banul a luat locul dominației partidului unic și a dogmatismului primitiv, dar nivelul de cultură nu a crescut sau a evoluat pe direcții  ciudate. În literatura tipărită, cărți, reviste s-au instaurat  câțiva  potentați. Biata Uniune a Scriitorilor,  pe care eu o iubesc pentru tradiția pe care o mai păstrează, devine o cenușăreasă. Membrii ei sunt adesea batjocoriți. Măruntul ajutor la pensie este privit cu ochi răi de cei care nu îl au, nefiind membri, ca și de unii guvernanți cu creier mai mititel, gen Boc, bine că a plecat. Desigur nu toți membrii USR sunt genii sau poate nici nu mai scriu de mult timp. La fel de adevărat este că oameni care ar merita să fie membri sunt purtați prin diverse instanțe precum personajul lui Kafka. Nu trec de Lege, nu pot intra în Castel.  Acesta este unul din motivele apariției site-urilor literare.  Din păcate, puțini fondatori de site literar au ceva de adus în literatură și în cultură, în genere. Îi știu, îi stimez. Dar au apărut tot felul de anonimi cu drept de veto, cu drept de a suspenda, de a elimina, de a batjocori  autori cu mult peste valoarea lor. Aceștia sunt micii staliniști. Lor mă adresez eu – ocupați-vă fraților, surorilor de altceva, de jocuri, de glume, de reclame, aveți destule domenii, culoare libere, lăsați oamenii cu har, că România nu duce lipsă de talente, să se simtă  acasă, liberi să creeze. Cineva mi-a sugerat că unele servicii controlează și site-urile. Nu prea cred, doar dacă este vorba de extremism, terorism. Desigur mai sunt destui nostalgici  ai dictaturilor roșii, verzi, brune, oamenii fără personalitate au nevoie de tătuci, de șefi care să le orânduiască viața. Aceasta se simte și în viața literară. Apar și diversiunile – vrem Basarabia( Cine nu o vrea? Cine poate să o ia? Cine are nevoie de un plus de milioane de rusofoni?) , deși  unii strigători nici nu mai cunosc limba română, vrem Monarhie ( Mi-ar place și mie, dar cine o va instaura? Nici Anglia măcar, nici SUA, nici Rusia, nici grupulețele de monarhiști  de pe la noi) , se propun diverse forme de strategie economică, socială, cine își bate capul cu ele, când FMI este atotputernic? După atâtea furtișaguri, cine mai acordă șanse inițiativelor din interior? Vom continua. Numai bine, să trăiți cum puteți.

BORIS MARIAN

vineri, 4 octombrie 2013

stramba alcatuire


NICOLAE TUDOR: Strâmbă alcătuire
                            Motto: “Succesul unei mişcări populare nu stă în capacitatea maselor de               
                            a  ucide, ci în dorinţa lor de a muri pentru un ideal” (Leon Trotsky)

Când zice la televizor "Ţara euro-săracă din sud", noi suntem - Ţara lui Andrei, cea atât de lovită încât nici nu ştie ce a lovit-o. Are un potop de lacrimi la ferestre, gemete şi jale, oameni îngenuncheaţi şi aruncători în gol, fiindcă nişte rău intentionaţi o conduc, hoţii fură şi instituţiile ţin de şase.                                                                           
                                                                                                     ***
După unii, România este o ţară în care jumătate dintre locuitori n-au acces la apă curentă şi canalizare, jumătate din drumuri sunt încă de pământ iar cele ce-au rămas şi-au terminat durata de viaţă; jumătate dintre liceeni nu iau bacalaureatul; mai mult de jumătate dintre oamenii din această ţară nu votează, orice-ar fi, pentru că nu mai cred demult în cei care cer votul; jumătate din cei care au o părere politică urăsc cealaltă jumătate cu opinie politică, iar cei care conduc recoltează ura unei jumătăţi şi indiferenţa celeilalte jumătăţi şi o speculează în interes propriu şi spre propriul profit. Jumătate din oameni cred că puterea exemplului nu funcţionează, că somnul este atotputernic, că nu mai recunoaştem nici eul, fiindcă, în "Grădina Maicii Domnului", minciuna, mita şi corupţia sunt la ele acasă, e vremea imbecililor şi naivilor, iar nişte nevinovaţi aşteaptă zilnic să fie răniţi. Profesorii şi-au pierdut integritatea, nu respectăm simplele reguli de circulaţie, nu ştim să vorbim respectuos cu cineva, ba chiar avem "români” care-şi dau aere de “civilizaţi” şi se fac de râs imediat cum deschid gura. Această jumătate mai crede că, dacă Eminescu ar trăi astăzi impudica aceasta de viaţă, ar lua-o razna şi mai rău. Jumătatea aceasta de români este convinsă că nu avem bănci, ci cămătari, că avem gâlceavă românească şi o clasă politică jefuitoare şi manipulatoare (deformatori de opinie – latratores, oameni care ţin discursuri care ocupă timpul), că “serviciile” îşi bagă coada sau strecoară râca, întrucât suntem nişte neputinicioşi cu gură mare şi nu există teamă de pedeapsă, că, în orice instituţie publică, de la portar la director, vezi cu ochii cum toţi sunt o apă şi-un pământ. Că nu poţi fi mândru cu gropi în asfalt şi oameni care fură sau trăiesc din gunoaie, şi nici de bogaţii ţării de care nu se îndoieşte nimeni că s-au îmbogăţit prin înşelăciune. Toţi sunt convinşi că, dacă am sta şi-n cap 100 de ani, n-o să-i ajungem pe nemţi din urmă. Oamenii nu mai au prieteni, ci amici. Tinerii nu mai trăiesc poveşti de dragoste, ci „relaţii“. Nu mai jucăm table cu vecinii, ci îi spionăm să vedem cine intră şi cine iese din casa lor. Când vedem pe stradă o veche cunoştinţă, o evităm, gândindu-ne că ne-ar putea plictisi cu evocarea amintirilor comune. Familia e mulţumită când un membru al familiei are un salariu. Trăim în cea mai nesigură zonă a Europei. Avem cei mai mulţi mincinoşi şi hoţi cu ştaif pe metru pătrat, mâncăm cele mai periculoase alimente din UE, bem cea mai poluată apă, avem cei mai bolnavi oameni, cel mai scump şi cel mai corupt sistem medical din Europa, de a ajuns la modă lista de aşteptare la cancer! Se fură peste tot, începând de la politicieni (furturi cu trenul) şi terminând cu oricare cetăţean al patriei (furturi cu buzunarul, pentru găini). În alte timpuri, nu mai departe decât în urmă cu vreo sută de ani, genialul Constantin Brâncuşi spunea: "V-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti". România este frumoasă, păcat că este locuită. Mihaela Rădulescu a refuzat România alegând "o lume de valori şi cu respect pentru cei din jur".
                                                                                                     ***
Cealaltă jumătate crede că românii au valoarea aurului cenuşiu, creierul - statistic, reprezintă a doua suta parte din populaţia globului, însă, în materie de genialitate, reprezintă a şaizecea parte, dar am fi mult mai valoroşi dacă nu s-ar întelege că nu e bine să citeşti prea mult fiindcă viaţa trece un-doi. România îl are pe Costel, care uimeşte planeta interpretând „uvertura destinului”. Şi mai are mulţi alţi oameni care te primesc în casă şi taie găina numai să te facă să te simţi bine atunci când le treci pragul casei. Că avem o cultură populară deosebit de bogată şi lucruri făcute de mână, avem ciocolata „rom”, apa minerală „Borsec”, eugenia, cătina, telemeaua de Sibiu, cârnaţii de Pleşcoi, babicul de Buzău, gemul de prune de Topoloveni, mierea cea mai dulce din lume, plachia de crap de Dunăre, horinca de Maramureş, vinul de Murfatlar, pepenii de Dăbuleni, sarmalele, tochitura, Mioriţa, bazmele cu Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos, naiul lui Zamfir şi cobza lui Tudor Gheorghe; piteştenii au, fiecare, câte o lalea; avem aerul curat, în Romania te poţi chiar îndrăgosti de o fată (România are procentul cel mai mare de femei frumoase), iar proştii noştri sunt mai deştepţi decât proştii altor neamuri. Mulţi cred că avem un început de normalitate, că poţi să fii om în România şi fără să minţi, că, noi toţi, ar trebui să ne considerăm valori, ba chiar avem oameni de o valoare inestimabilă pentru care poţi băga mâna-n foc, dar care s-au exclus social retrăgându-se în carapacea lor; cel mai sigur e că noi avem o lucrare divină de supravieţuire într-un mediu extrem de ostil. Dar, în aceste condiţii, spiritul şi inteligenţa românilor cresc exponenţial cu greutăţile, constrângerile, trădările; avem o capacitate de rezistenţă şi de renaştere phoenixiană. „E timpul să facem, scria cineva pe internet, de bună voie, conştienţi, cu toţii, fără sacrificii impuse cuiva. Resursele nu lipsesc, România este o bijuterie turistică ascunsă. Nu va veni nimeni să ne facă viaţa plăcută, să ne cureţe apele, câmpurile, să ne vindece rănile, să ne aducă liniştea. Suntem datori să purtăm de grijă locurilor în care ne-am născut. Aici sunt rădăcinile noastre, aceasta este moştenirea pe care e timpul să o restaurăm.
***
În timp ce unii şi alţii spun una sau alta, oficial ne este bine, dar, în realitate, ne este foame, fiindcă prosperitatea nu răsfaţă poporul roman. „Urcăm din ce în ce mai greu, fără nicio poezie şi cu nasturi din ce în ce mai puţini la manta, cu bocancii găuriţi şi buzunarele grele de pietre.” (Dana Banu). Într-o ţară în care un singur om poate produce mâncarea necesară pentru alți 100, numai că birocrația și gulerele albe au ajuns să cântărească atât de mult în costuri încât oamenii care muncesc cu braţele se sinucid din cauza sărăciei (în ţara vecină, Bulgaria, 5 oameni s-au autoincendiat din acelaşi motiv), sau negăsind un mod prin care să simţi că trăieşti; fiind atât de scârbiţi, nici nu lasă măcar un bilet. Românii sunt o naţie de supravieţuitori, nu-şi pot planifica decât azi-ul, mulţumiţi dacă ajung întregi până la dimineaţa zilei următoare. “Ne naştem goi şi flămânzi, apoi lucrurile se înrăutăţesc”, crede Doru Gheorghiade, iar Hanibal Dumitraşcu afirmă că „în România e şovinism îndreptat împotriva săracilor, un amestec bizar de iz medieval şi fascism. Oamenii nu se întrajutorează”. Aşadar supravieţuim în agonie strecurându-ne unii pe lângă alţii, nu foarte diferit de animale, care cum putem, mânaţi nemilos de instinctul de supravieţuire, sub presiunea necesităţii, trăind şi atât, iar asta înseamnă, în plan existenţial, cel mult semi-viaţă. Adică să trăieşti ceva lipsit de sens şi nu fiindcă nu-ţi poţi face un plan personal. Dar ajungi repede să ai foarte puţine aşteptări, nu-ţi mai găseşti motivaţia, sunt multe, prea multe care te determină să renunţi, şi-ţi pierzi speranţa într-un viitor mai bun sau că lucrurile se vor schimba; ajungi să nu mai ai simţuri, idei, imaginaţie chiar. România a devenit ţara în care nu mai merită să gândeşti, din cauza nervilor şi energiilor strivite; idealurile şi visurile se sting unul câte unul şi atunci îţi închizi experienţa de viaţă! Un poet, drag mie, pentru a se salva, scrie că „îşi imaginează că trăieşte”! (Teodor Dume). Iar un altul întreabă: «Ce folos să exişti, să disloci un volum într-un spaţiu, dar să nu poţi să intervii cu nimic la schimbările care au loc în jurul tău? Ce folos că există legi ale fizicii, dacă pentru tine nu au nicio importanţă? Ce folos că, pentru o clipă, speri să poţi degaja un volum de aer egal cu volumul trupului tău, dacă, imediat ce tragi aer în piept, volumul degajat devine zero, ca şi cum te-ai umple cu aer din cap până-n picioare, ca şi cum tu şi trupul tău nu sunteţi decât un balon dintr-o piele fină, aproape fără dimensiuni, o peliculă atât de bine camuflată în atmosferă încât nu exişti pentru nimeni? » (Leonard Ancuţa). România a ajuns, după o revoluţie, „etalon de sărăcie în Europa” (şi de tăcere, aş îndrăzni să adaug, fiindcă sărăcia reduce la tăcere), foamea ameninţă să distrugă fibra esenţială a poporului. Vom cultiva, probabil, foarte curând, legume pe spaţiile verzi şi pe blocuri, cum au făcut cubanezii, să supravieţuim. În România, care „e atât de bogată, după cum spunea un prim-ministru, încât poţi să furi la nesfârşit şi tot bogată râmane”! Foamea a devenit povestea sfâşietoare a românilor care trăiesc din nimic. Mihai Gâdea se plângea, chiar, într-o seară, că "austeritatea ne strânge de unde ne doare cel mai tare"; iar Dinu C. Giurescu atenţiona: "cu cât un om este mai sărac, cu atât devine mai violent!" Asta înseamnă arătarea cu degetul spre aproapele care are o maşină, o casă arătoasă, servitori. Deocamdată românii plâng de mila bogaţilor, dar vor măcar să n-arate ce fac cu banii, pe care-i bănuiesc bani furaţi! Poporul român şi-a adăugat proverbelor din gândirea populară 5 cuvinte: „e mai rău ca înainte”, proverbe care, toate, sunt împotriva bogaţilor. Florin Călinescu striga într-o zi să se adune toate partidele şi să zică: "Hai, mă, să facem un program şi să ieşim din foame!" În timp ce marii actori au ajuns să poarte la ceremonii fesuri de maimuţoi pe cap (vezi Mircea Albulescu) şi să plângă: "După 20 de ani de Teatru Naţional nu putem avea grijă de noi, mâncăm pâine cu muştar!" (Rodica Popescu Bitănescu). Pe pancarte, când se face câte un miting de protest, citim litere de-o şchioapă: ”am sărăcit bine”!  Faimosul Huntington anunţă că ”omenirea se împarte în societăţi făcute pentru muncă şi dezvoltare şi societăţi care, prin spiritul lor mioritic local, nu au fost şi nu vor fi niciodată apte de hărnicie productivă. Acestea din urmă trebuie lăsate în plata Domnului pentru că nu-şi schimbă mentalitatea congenitală de sărac.” El mai zice că „sistemul social sau cel economic funcționează pe același tipar ca și organismul uman, ca și sistemul nervos central, ca și sistemul solar, prin transmiterea informației în rețea sau fractală pe orizontală și pe verticală. Funcționalitatea este dată de conexiunile dintre celule, care sunt simple. El funcționează, însă, la unison, unul cu celălalt. La fel cum funcțiile unui organism nu pot fi decalate, nu pot fi redundante sau bolnave, tot astfel sistemul economic trebuie să meargă corelat cu cel tehnologic, social sau politic.” În România, sistemul redistributiv a sporit sărăcia verticală, adică a redistribuit sărăcia şi foamea de mâine spre cei mai săraci şi bogăţia de mâine spre cei şi mai bogaţi având lăcomia inconștientă a unei tagme care ar fi putut crea șansa de a repune pe picioare economia, dar nu şi-a urmărit decât obţinerea veniturilor proprii, pe căi pseudo-legale sau mafiote. Ba chiar a găsit de cuviinţă că e necesar să distrugă oportunităţi şi a nu le lăsa la îndemâna omului simplu pentru că, astfel, oamenii bogaţi ar pierde statutul de stăpâni; Statul a făcut din sărăcie, minciună şi criză stări naturale, inexorabile, încât orice încercare de a ieşi din ele devine ameninţătoare şi nefirească; a dus şi duce un război ocult pentru existenţă, prin care omul sărac să nu scape de sărăcie. Zilnic mor 100.000 de oameni de foame în lume (sau din cauza ei), când agricultura lumii poate hrăni 12 miliarde de suflete. Dacă un popor moare de foame înseamnă că n-ai putut să-l hrănești sau n-ai vrut! În ciuda frigului, buzoienii săraci s-au aruncat după pește în nămolul unei bălți secate din parcul Marghiloman; de sărbători se donează sânge pentru a avea mâncare pe masă; a devenit un fenomen social ca, vara, să nu se mai ajungă la ştranduri - motivul: "e prea mare foamea!” În Brazilia, mamele pun pietre în oală și spun copiilor care cer mâncare: "așteptați să se facă", sperând să adoarmă. Supravieţuirea a ajuns chiar un orizont de fală, dacă o ţărăncuţă a ajuns să-l exprime prin cântec: "Io sînt fată de la ţară/ Nu mă culc cu burta goală!" La sute de ani distanţă când un Henric, ţinând cu cei mulţi, a decretat: "Fiecare familie trebuie să aibă în fiecare duminică o găină-n oală". Mahatma Gandhi a înţeles cel mai bine cum stau lucrurile: „există oameni atât de săraci, încât Dumnezeu nu le poate apărea decât în formă de pâine”. Un poet a surprins, păunescian, vaietul sărăciei:Nu mai au nici un drept, nici măcar să mai plângă,/ Vină n-au, vina lor e lumea nătângă,/ Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme,/ Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme./ Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută./ Pentru ei, umilinţa, e şi surdă şi mută./ În speranţă mai au doar bucata de pâine/ Ce-o primesc când şi când, pentru ziua de mâine/ Când din lacrima lor se ridică palate,/ Nu mai ştiu că pe lume mai există dreptate./ Demnitatea, şi ea, a rămas mai puţină./ Sunt acum condamnaţi, condamnaţi fără vină.” (Marin Bunget). Iar un altul pune degetul pe rană: ”Sunt un sărac în ţara mea bogată / În care nu-s stăpân pe-un petic de pământ,/ În care munca mea a fost furată,/ În care tot mai greu poţi cumpăra mormânt.” (Marian Malciu). Da, un om sărac nu are viaţă uşoară, că viaţa uşoară nu e pentru toţi. Numai că, atunci când flămânzeşti un popor, acesta devine nebun! Ministrul cu responsabilitatea grijii faţă de om (Mariana Câmpeanu), după un sfert de secol de guvernare a sărăciei crunte, nu vrea să ştie că bogatul din ţara săracă este vinovat de sărăcia ei. Nici nu a identificat categoria persoanelor sărace! (De altfel, ’’Statul nu are măcar un inventar al tuturor bunurilor deţinute!’’ Răzvan Orăşeanu.), Dar ministra îşi face cruce: "Ferească Dumnezeu de revolta desculţilor!" Ţinuţii în sărăcie lucie s-au învăţat cu puţin şi privesc doar spre Dumnezeu aşteptând salvarea, conştienţi, sau nu! că aşteptările zadarnice dăunează grav sănătăţii. Un imn îi îndeamnă zadarnic să se trezească, nu îi trezește nici foamea, nici setea, în timp ce România se învârte într-un cerc vicios în jurul ţărilor evoluate ale lumii - având proiecte megalomanice, în timp ce unii români nu ştiu ce înseamnă canalizarea -, cu speranţa să le ajungă din urmă. Dar este descreierată, dacă nu vede că a sleit poporul de foame şi boală şi vrea doar satisfacerea orgoliului de a sta pe poziţii de egalitate sau neîngenunchiere la masă cu puternicii lumii, sau este cinică, dacă, în discurs, spune că ”săracii deranjează”! Omul sărac, ca om, nu trebuie să fie inferior omului bogat. Într-o ţară normală, sărăcia ar trebui să fie o stare/perioadă/ fel de a trăi nedefinitiv; adică poți, pe parcursul vieții, să devii sărac, dar poți și să ieşi din starea de sărăcie, dacă efortul politic al societății este îndreptat spre reducerea probabilității ca o persoană să ajungă în sărăcie, nicidecum să trăiască permanent în sărăcie. Cu bună ştiinţă, dar din motive ce se subînţeleg, se ignoră realitatea pe care o vedem cu toţii. Axiomatic, ajungem să vedem că există necesităţi ale condiţiei umane care au căpătat abuziv întâietate, când realitatea arată, nealternativ, că „nu poate să existe preocupări ale spiritului, atâta vreme cât fizicul suferă de foame - capriciile sunt necesităţi adăugate, care au strânsă legătură cu starea de bine a fizicului, niciodată invers” (G.D.Toma). "Când ţi-e foame, puţin îţi pasă de miracolul care este viaţa, îţi vine să înjuri, să scuipi şi să te spânzuri.» (Cella Serghi). Sărăcia a ajuns să fie o stare naturală, inexorabilă, orice încercare de a ieşi din această stare devine ameninţătoare şi nefirească. Ives Navarre crede că fiecare om are ceva de spus în plus, unic, iar, în lipsa acestei implicări individuale constructive, sărăcia planetară face ca întreaga planetă să devină direct proporţional şi săracă spiritual. La Timişoara s-a protestat pentru incertitudinea zilei de mâine. Când se scoate petrol de 4 mld. E din pământul românesc, iar românii nu au nici un profit. În Bucureşti, ca o ironie a soartei, a început campania pentru săraci “sendvişul de la miezul nopţii”. Deci şi când vrem sau putem să facem un bine, nu suntem în stare.
***
Este doar o înţelepciune sau fiinţa umană chiar are dreptul la supravieţuire? “Echilibrul/ Ne pune în balanţă fiinţa./ Fiecărui om bogat/ Îi este ataşat un cerşetor,/ Existenţa lor depinde de un bănuţ./ În haosul în care nimic nu e întâmplător / Se vor întâlni pe drum/ Iar, de nu se vor dărui unul altuia,/ Amândoi se vor pierde/ Printr-o scindare/ Redusă la absurd.” (Carmen Zaniciuc). Raportorul special al Naţiunilor Unite, într-un 17 oct. recent, a condamnat, printre altele, „regulile şi practicile care restrâng excesiv permisiunea desfăşurării în spaţii publice a unor comportamente ce ţin de nevoile de supravieţuire”. După ce săracii au fost criticaţi că „pur şi simplu deranjează, distrug estetica pieţelor şi parcurilor urbane, agasează solicitând ajutor, tacit sau vociferat, pun în pericol sănătatea prin bolile lor, acumulează lacom prestaţii plătite din impozite, ocupă abuziv locuinţele părăsite sau îşi ridică cocioabe de scânduri şi carton la periferii.” Soluţia fiind ca săracii, înainte de toate, „să fie disciplinaţi, asistaţi în completarea subiectivării fragmentare, înregistraţi ca forţă de muncă şi reciclaţi prin programe de consiliere/ formare profesională”. Motivele oficiale pentru care există oameni ce trăiesc în sărăcie, parte inevitabilă a progresului social, par a fi “lenea, lipsa de voinţă şi capabilitatea de a alege”. În realitate există o nedreptate în societate care oferă o şansă abstractă de a avea acces la a-ţi valoriza viaţa, iar asta face ca lipsiţii de şansa egalităţii pragmatice să devină săracii pe vecie. Creştinismul situează românul de partea morală a trăirii, dar sărăcia îndelungată, fără sprijin măcar bisericesc, l-a împins să-i dispară ruşinea şi să-şi însuşească ce nu-i aparţine, ori să întindă mâna, ca o profesie. O revenire pe baricadele iniţiale ar necesita mult timp. Dumnezeu a făcut pământul şi l-a dăruit omului. Cel care doarme pe cartoane sau în scorburile din gunoaiele aruncate la periferia localităţilor, cei care stau cu chirie înghesuiţi unii peste alţii sau cerşesc, oare ce şanse egale au? Săracului i s-a furat pământul pe care Dumnezeu i l-a lăsat sau a fost momit să-l vândă pe nimica, i s-au îngrădit fructele, peştii şi păsările care aparţin naturii. Iar cei care le au cu japca în stăpânire nici nu conştientizează măcar că nu au drept total asupra lor, ci consideră că, potrivit libertăţii, nu au nicio responsabilitate faţă de locurile şi oamenii unde trăiesc. Dacă ieşirea din biblioteci nu a avut efect îmbogăţirea legii nescrise că avem obligaţia să facem mai mult dacă putem mai mult, şi să dăruim ca un drept nescris, oricui nu are temporar posibilitatea de a supravieţui un blid, zilnic, cu mâncare, atunci fie cărţile nu învaţă nimic, fie nu ne-am îmblânzit deloc instinctul animalic şi arătăm întâmplător a fiinţe înzestrate cu raţiune. Animalele ţipă când le este foame, o spune Adrian Păunescu într-un cântec, le-am auzit în aerul mare de atâtea ori, chiar mi-au plâns la poartă şi mi-au intrat cu forţa în curte şi le-am dat. Dar omul nu ţipă. Dacă nu întinde mâna pentru a primi bănuţul după care nu te apleci când îţi scapă din mână, îţi dă în cap. Pentru ca fiecare om bun de muncă să facă ceva trebuie integrat în comunitate, adus în jurul focului tribal, unde trăgeau toţi fum din aceeaşi ţigară (ah, ce vremuri!), trebuie să i se acorde rangul de om, iar munca să fie ceva care nu forţează sau umileşte, ci produce bucurie. Munca grea să fie aceea la care singur se înhamă, şi numai pentru că îşi recunoaşte limitele. Dar ajunşii au prejudecata că dacă s-au chinuit ei, sau înaintaşii lor, care le-au lăsat moştenire condiţii de existenţă, ori au absolvit scoli sau au avut noroc să se realizeze într-o profesie, aceştia cred că supravieţuirea este o competiţie, cum un spectacol încărcat cu frumuseţi declanşatoare de aplauze furtunoase, că viaţa însăşi este o luptă şi, ca-n orice luptă, este firesc să fie şi învişi. Adică morţi. Pentru a înţelege dacă greşim, să ne închipuim de ce ar fi lumea construită greşit dacă fiecare om ar avea pământul lui care să-i asigure mijloacele de existenţă? Supravieţuirea ar mai fi o luptă? Să privim biserica şi aflăm învăţătura ei de căpătâi că nu trebuie să ducem grija zilei de mâine şi să ne lăsăm în voia Domnului, fiindcă Dumnezeu munceşte pentru om înmulţind peştii, iepurii, raţele, făcând că sămânţa să aibă rod. Astfel, pământul fiecăruia poate să-i asigure supravieţuirea fără ca omul să fie nevoit să se lupte cu semenii. Chiar poate fi fericit stând pur şi simplu, dacă visează această cea mai înaltă formă de fericire; ceea ce şi fac îmbogăţiţii lumii, cu diferenţa că ei, în acelaşi timp, au totul. Aşadar omul simplu are dreptul la fericirea de a sta având doar natura înconjurătoare care îi asigură supravieţuirea. Vorbim deseori despre obligaţia de a munci, dar nu spunem nimic despre dreptul şi fericirea de a sta. (’’Am şi eu momente în care aş vrea să fiu altfel, să fiu o găină, ca toţi oamenii din jurul meu. Să cumpăr pământ, aspiraţiile mele lumeşti să nu meargă mai departe de satisfacţia pe care ţi-o dă un preţ bun obţinut la vânzarea recoltei. Ce bine-ar fi! Un petic de pământ împrejmuit cu un gard de stuf, o adevărată lume, mâncare la nas şi să petrec ore în şir stând aşa nemişcată pe pământ, pe câteva fire de stuf!» - Blasco Ibanez). Sărăcia a devenit generalizată când am renunţat la timpul cosmic în favoarea timpului bolnav, istoric, declanşat de industrializare, când a timpul ciclic s-a redus la câteva secunde oferite de meşterirea unui bun de consum aflat pe o bandă transportoare, care oferea imediat recompensa pe care ne-am grăbit s-o cheltuim în aglomeraţia urbană plină cu lumini, mirosuri şi sunete ademenitoare. Au urmat înlocuirea omului cu maşina în favoarea îmbogăţirii câtorva (1%!), apoi abandonarea sa rapidă, culminand cu desproprietărirea, încât omul care aşteaptă de la societate oferirea unui loc de muncă a devenit foarte repede sărac şi chiriaş pe pământul său. Omul căruia-i este foame şi frig are dreptul să ia şi să stea acolo unde găseşte ce are nevoie, chiar dacă este proprietatea altcuiva, a spus-o cu secole în urmă sf. Vasile cel Mare. Asta înseamnă că, acela care are, trebuie să se gândească permanent şi la cel care n-are şi să procedeze benevol la întemeierea unui echilibru, să ştie că are dreptul la mai mult doar după ce acela care-i munceşte şi locuieste cu el în aceeaşi comunitate trăieşte decent. Minimul necesar înseamnă supravieţuirea. Soluţiile pentru o lume normală nu pot fi decât reîmpărţirea pământului la numărul de vieţi omeneşti şi acesta să nu mai poată fi înstrăinat vreodată, ori Statul, ca formă supremă de organizare, să redistribuie prioritar, ca scop fundamental al său, venitul de supravieţuitor fiecărui membru al comunităţii, din tot ce se adună ca bogăţie în sacul comun. Sau să se facă o înţelegere între toţi agenţii economici să se angajeze cel puţin un membru din fiecare familie, iar căştigul minim să poată hrăni cel puţin 4 guri. Horthy a dat un exemplu în ce priveşte salarizarea şi a extirpat corupţia din administraţie. Criteriile de departajare a salariilor erau următoarele (la aceeaşi clasă de pregătire): numărul membrilor familiei, localitatea de domiciliu, salariile erau astfel calculate încât familia să trăiască decent. Fiecare funcţionar public semna un înscris prin care îşi exprima acordul de a-şi pierde toate drepturile cetăţeneşti - până la a 3-a generaţie-, dacă era dovedit corupt sau mituit! Legea evreiască spunea, pe timpul lui Iisus, că, dacă ai un câmp şi-l culegi, trebuie să laşi colţul neatins, pentru a-l culege săracii. În străinătate, între vecini, există, se pare, conturi speciale pentru bătrânii defavorizaţi, care includ gratuit masă, îmbrăcăminte, cazare şi salariu minim – “să aibă şi ei ceva”. Li se dă o dată pe lună. Dar clasa conducătoare a ales să aibă ea grijă de comunitate, dar nu printr-o regulă pe care s-o ştie tot poporul, ci printr-o interpretare personală (de aceea este şi profund vinovată!). Astfel, ea decide câţi bugetari are şi câte ministere (avem 28 ministere la 18 mil. locuitori şi 1200 bugetari (1 a 15!) Celui mai bine plătit i-a făcut leafă cât 1500 de salarii minime şi nici măcar nu ştia de el, a aflat printr-un control guvernamental! Faţă de America, ţară cu 300 mil. locuitori, 10 ministere şi 1 bugetar la 100 locuitori. Ea decide cine este sărac, dar nu are nici o evidenţă, statul care conduce oamenii ne ne cunoaşte măcar! Acordă câte unuia ajutor, dar nu fiindcă ar avea dreptul la el, ci îi face favorul acesta; de multe ori se face apel la donaţii publice. Puţinii care primesc o masă la cantina săracilor au dat spagă autorităţilor să le accepte dosarul. Dacă ţi-e foame, nu te primeşte acolo, dacă îndrăzneşti să ceri, statul găseşte motive să nu îţi dea, că ai un frigider, covor sau 2 găinuşe prin curte. Când bugetul ţării a crescut cu 30 % (de la 100 mld. E  la 130 mld E în 2012), guvernanţii se plâng că nu le ajung banii, dar alocă bisericii de 30 de ori mai mulţi bani decât acum câţiva ani şi se aprovizionează cu maşini străine şi bunuri de lux. Comunismul a centralizat pământul şi aşa de bine a organizat munca încât  poporul a ajuns să iasă în stradă de foame - ţara pâinii dădea pâinea pe cartelă, când pământul poate hrăni 12 mld. de suflete. A înconjurat oraşele cu fabrici şi poporul suferea de frig, iar cuptoarele industriei lăsau să se piardă în atmosferă căldura, în loc să încălzească apa sau s-o transforme în curent electric. Nu a adus nici măcar apa râurilor la capul grădinilor, a lăsat-o să se scurgă, nefolosită, în mare. Albii piscicole măcar să le fi făcut! Numai incompetenţi a avut România în fruntea ei. Şi are!
***
De ce nu iubim egalitatea? Principiul egalității este un concept cu valoare de principiu director şi constituie nucleul gândirii de stânga, în timp ce dreapta divide pentru a stăpâni mai ieftin şi nu consideră dezirabilă mai multă uniformitate. “Echitate”, „egalitate” au ajuns astăzi înjurături. „Cei care nu acceptă egalitatea ca valoare fundamentală o fac pentru că disprețuiesc democrația – scrie Lucian T. Butaru. Oamenii se nasc liberi și egali. Egalitatea nu este un atribut, o însușire sau  ideologie a sclavilor sau a celor slabi, plini de resentimente, și nu are nicio legătură cu o presupusă identitate sau uniformitate, eventual fiind în opoziție cu meritocrația. Egalitatea nu se opune diversității; dimpotrivă, este condiția manifestării acesteia. Egalitatea se opune discriminării ideii de superioritate/ inferioritate a ființei umane. Egalitatea nu se opune libertății, este condiția manifestării omului ca ființă liberă.”  E de înțeles că nimeni nu e perfect, dar clasa dominatoare s-a autointitulat „clasa întregilor la minte” sau „boierii minţii” şi au împins experienţa trăirii frumoase a vieţii în zona superficială a acumulărilor materiale, zonă aproape niciodată suprapusă, doar atinsă accidental şi tangenţial cu adevăratul sens al trăirii - evoluţia spirituală- excluzând posibilitatea că ar exista şi altfel de „întregi la minte" care-şi acceptă sărăcia mulţumindu-se cu puţin, dar trăind cu sacralitate. Iată un model îndoielnic, pe care poetul l-a şi amendat metaforic: "cu vorbe proaste faci doar copii săraci". Anistoica, pe internet, pune o întrebare: «Dacă tot se spune despre om că este forma superioară de inteligenţă de pe acest pământ, de ce ne comportăm adesea ca şi cum nu am fi? » iar Șișu Doria concluzionează: „Trebuie să învățăm să stăm în dreptul oamenilor și acesta e curajul de a rămâne rațional și simplu. Bucuria sufletului răspunde pentru ceea ce este omul în interiorul lui, pentru că sufletul nu se ridică niciodată deasupra altui suflet ca să arate că este geniu.” Inegalitatea aduce beneficii dacă stă fiecare în banca lui. Relația slab-egalitar este o iluzie creată de slăbiciunea celor puternici, care au uitat de unde au venit, sau ce i-a adus acolo. Într-o lume cu inegalități sociale, egalitatea nu functionează nici măcar în teorie! Mecanismul orb şi automat care angajează dinamica egalității-inegalității sociale scindează intern egalitatea şi generează şi adânceşte inegalitatea. O egalitate absolută înseamnă o societate fără clase sociale. Să fim egali în toate, însemna că nu putem fi egali în vreo privință până nu suntem egali în toate celelalte. Într-o ţară normală nu poţi să fii bogat iar toţi ceilalţi saraci. O mamă este atât de fericită cât este de fericit cel mai trist copil al ei.
Biserica greseste fundamental de două ori. Intâi pentru că spune oamenilor că Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare cel mai mult, iar asta ne împinge, la rândul nostru, ca părinţi, să şoptim copiilor la ureche, fiecăruia în parte, că pe el îl iubim cel mai mult. A iubi pe unul cel mai mult înseamnă a recunoaşte că pe altul îl iubim mai puţin, iar cel care va simţi mai puţina iubire se va simţi nedreptăţit şi va adânci, prin copierea modelului, diferenţa dintre bine şi rău, iubire /neiubire. Apoi, biserica nu primeşte în răndurile sale oameni care nu sunt credincioşi. Iţi dă şansa făcând de trei ori strigare să fii ca ea, apoi te azvârle din grup şi îndeamnă oamenii să fie indiferenţi faţă de tine pentru că eşti cel rău. Astfel, trecând pe lângă o bodegă, am văzut credincioşii întorcându-se de la biserică şi trecând grăbiţi pe partea opusă şi neprivind măcar într-acolo, pentru că acolo era cel rău, iar viaţa grupului credincioşilor curgea înspre salvarea grupului. În extremis, ideea de salvare înseamnă să mori tu şi să trăiesc eu, să ajung eu în rai şi nu tu. Iar asta face ca oamenii să să împartă arbitrar şi superficial în buni şi răi, dupa nişte idei şi să nu mai fie egali. Când, acelaşi om care astăzi este în bodegă şi bea un pahar cu vin (ceea ce şi lui Dumnezeu îi place!) este într-un grup, iar mâine, când simte să intre în biserică să se roage, este în tabăra cealaltă. Chiar dacă nu eşti egal cu o persoană, faci un rău omenirii arătându-ţi diferenţa, fiindcă provoci la lupta dintre egal-inegal, care ajuge să scoată din om, la suprafaţă, odată cu dumnezeiescul, şi ura. Pe când, atunci când vii ca egal printre oameni având doar un sentiment interior al distanţei (ceea ce poate provoca fericirea absolută!), oamenii simt că nu le eşti egal şi te vor înalţa prin respect, încredere, admiraţie. Astfel, ura va rămâne un zăcământ inactiv ascuns în subteranul corpului şi lumea va deveni mai echilibrată. Buddha a avut înţelepciunea să precizeze că nimic nu este stabil şi veşnic în univers şi fiecare trebuie să observe şi să contemple tot ce este în jurul lui! Astfel, punând curiozitatea, observaţia şi meditaţia înaintea unei dogme, Buddha a eliberat omul, gândirea şi acţiunile sale, conturând în învăţături că toţi suntem egali între noi şi trebuie să trăim în înţelegere şi armonie, în cordialitate prin înţelepciune şi morală. Armonia fiind sublimul convieţuirii umane. Egalitatea este un drept. Fără egalitate nu există libertate. Pentru a exista ca popor trebuie să avem valori comune sufleteşti.
***

Când balanţa egalităţii este pusă în pericol, datoria păzitorilor de sens, a intelectualilor, este să intervină, cu atât mai mult dacă semenii mor de foame. Rolul intelectualităţii este de a ţine sub observaţie viaţa cetăţii şi de a o critica. Elita cea făcătoare de opinie trebuie să născocească modalităţi de a contracara răul instalat în ţară încurajând îndoiala poporului nicidecum să devină ignorantă, cu atât mai mult să se polarizeze susţinând microbist ceea ce nu este de susţinut, cu scuza „n-am chef să fiu şi proletar şi telectual pe stomagu gol şi stresat că din muncă cinstită nu am bani de mâncare pentru o lună.” În "Procesul de la Nuremberg" judecatorii acuzaţi s-au scuzat că au acceptat să fie cu răul (cu Hitler) ca o tranziţie, până îşi revenea ţara, dar s-au trezit că răul a devenit un mod de viaţă. Titu Maiorescu observa, cu mult înainte, că „avem instituţii fără fond, avem abisul care ne desparte de popor”. Adevăratele valori ale gândirii reprezintă osatura morală pe care trebuie să se sprijine organismul unei națiuni. Numai că realitatea arată un fenomen de separare şi sfâşiere: elitele, cu sau fără papion, și-au abandonat vocația trecând în penumbra nocivului anonimat, sau se rup definitiv de seminţie şi se grupează în caste, inventează limbaj, ţinute şi merticuri greu de mimat de cei neştiutori, încât cei mulţi au ajuns abandonaţi şi încurajaţi cu cinism să se dezvolte în matricea animalică. Pe internet se strigă: "elita e coruptă şi va fi coruptă mereu!" Fiindcă ea, azi, critică fără dinţi dinozaurii momentului, latră fără muşcătură, dar se sfâşie între ei pentru câţiva dolari în plus. Creierele au refuzat să-şi îndeplinească menirea de adevăraţi iluminatori ai beznei în care România a fost aruncată, oricât de putină lumină ar fi fost, şi au preferat tăcerea raţiunii şi oportunismul care nu riscă, nu transpiră şi nu stropeşte pe nimeni. Elita - calitatea aceea umană compusă din înzestrări alese, temeinic cultivate în numele emancipării rasei umane şi care are intuiţia performanţei aducătoare de bunăstare-, n-a înţeles că ea este „expresia nevoii de elite a organismului social, proiectia unui afect comunitar” (Vasile Mirăuţă). Ea pare să aibă iluzia unui creştinism al elitelor, se vrea introvertită într-o “biserică interioară”, astfel, intelectualul să fie singur cu Dumnezeu, când trebuia să genereze maselor o anumită sensibilitate faţă de virtuţile sale devenind permanent garantul competenţei. În fapt, lăsându-se cumpărată, actul intelectual s-a dovedit complicele unui act de manipulare total lipsit de valenţele conştiinţei, prin care se face totul să compromită sau să nu se ridice în arena confruntărilor vreun mesaj capabil de a trezi victimele la rezistenţă. Aceasta a dus la instalarea neîncrederii şi lehamitei generalizate. Elita se face vinovată de decăderea socială a fiinţei umane şi de blocarea evoluţiei acesteia de la stadiul om-animal la om-raţional. Şi aşa va fi mereu dacă, acela care este înzestrat cu gândire multă nu realizează că trebuie să subordoneze liderul şi să devină factorul decizional. Va gândi degeaba. Un lider este un om cu trăsături specifice de influenţă a maselor, definitorii fiind şarmul sau forţa capabilă să obţină un câştig imediat, dar structura sa esenţiala este caracterizată de superficialitate, întrucât dumnezeirea nu se poate dezvolta într-un corp conectat la bogăţie, relaţii, interese de grup (o îmţelepciune învaţă „să fii comun, dacă vrei să discuţi cu toată lumea”.) Intelectualul autentic slujeşte principiul, armonia, echilibrul, are în grijă tot omul şi nu doar potenţaţii zilei sau extincţia sa; el este incapabil de a produce suferinţă fiinţelor vii, cu atât mai mult nu le mănâncă. Este dovedit însă că inteligenţa sa, cu cât este mai stufoasă, cu atât nu-l ajută să ajungă înţeles de urechea nației. Nu de puţine ori omul inteligent este dat la o parte (liderul se fereşte de genii, se face frate cu ele doar să-l treacă o punte) sau este adus la scârba de a renunţa singur la poziţia de influentor al deciziei (vezi Andrei Pleşu). Florin Otrocol, un intelectual de marcă, urăşte „astă viaţă, pentru simplu motiv că este un compromis; câtă mediocritate în toate!” Scriitorul Alexandru Petria mărturisea recent, ca pe un eroism: „Personal, am încercat să fiu echilibrat, să nu înghit nici o manipulare. Ăsta-i rostul unui intelectual normal, să afirme doar ce crede.” Da, este nevoie ca intelectualul rasat să se elibereze refuzând a mai fi claunul/ sluga/ supusul/ consilierul liderului. Stă în puterea lui să creeze o structură în care liderul îi devine subordonat. Mircea Vintilescu, liderul unei societăţi civile, recunoaşte că „multor intelectuali cu bun simţ le este realmente jenă să se transforme în exponenţii colectivităţilor în care trăiesc”. Analiştii se rezumă la a privi îngroziţi preţurile şi să spună: "N-au cum să mai crească, fiindcă piaţa-i îngheţată de criză”. Sindicalistul Vasile Marica recunoaşte: "Tata mă ceartă că m-a dat la şcoală degeaba, că nu fac nimica pentru el!" Iar guvernanţii au devenit toţi nişte „păcălici”, deoarece declară că fac totul, dar “totul” înseamnă aproape nimica. Jena adusă în discuţie este departe de a fi reală, obsesia propriei importanţe a dus la o aroganță deplină, exact opusul chemării, indusă şi accentuată sau preluată prin mimetism admirativ, pare singura formă de adresare pentru presupușii intelectuali, masteranzii care nu ştiu să scrie corect româneşte. Dacă ai de spus ceva de interes general, nu degaja prin toți porii, un dispreț imens pentru „prostime”! Pretenția că muncesc cu mintea - “Mircea, fă-te că lucrezi”-, concepând strategii pe care doar trebuie să le culeagă politicienii, pentru a ne merge tuturor mai bine, e mai periculoasă decât ghidajul extern. “Impostura (sau pe aproape, uneori e doar superficialitate imposibil de depășit pentru că sunt prea ocupați cu… socializarea), lipsa de asumare a răspunderii pentru un model greșit, după ce efectele s-au simțit cu vârf și îndesat, nu sunt doar momentele unei nefericite conjuncturi, ci patul germinativ pentru gogurădulescizare continuă. Elitele, dintotdeauna, s-au priceput de minune să se reprezinte pe ele însele, pretinzând că lucrează pentru popor și... le merge bine!” (conu mişu). Actuala elită economică şi politică, necredibilizată prin filtre, e compusă din banalişti intelectoni -“un fel de cameleoni care îşi schimbă opiniile după cum bate banul ori interesul” (Emanuel Cristescu) -, trage mâţa de coadă şi nu dă socoteală nimănui. “Mujicii analfabeţi” (gloata) sunt scufundaţi intenţionat în ignoranţă, cât mai mult posibil, când  menirea e să faci ca cel care vine după tine să ajungă mai departe ca tine”(Mircea Albulescu)! Haina Statului are responsabilitatea să determine oamenii să evolueze atât printr-o prezenţă umană exemplară, cât să speculeze instinctul acestora de autodepăsire încât omul  cu care vine în contact să devină mai bun decât este în realitate, dae ea se face vinovată numai şi prin faptul că este neutră, cu atât mai mult când împinge cetăţeanul, nedreptăţindu-l, să-şi scoată la suprafaţă animalicia. Nichita Stănescu respira observând antologic: «a te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii.» Numai că Supraomul a găsit mijlocul de trăi facil şi a devenit, astfel, o fiară care a construit cuşti non-umanitate. Iar fiarele nu au patrie! Se tot laudă rolul intelectualului în comunitate, că el modelează caractere. Dar are şi criterii de performanţă? Fănuş Neagu, în «scaunul singurătăţii » îndeamnă « să nu faci niciodată totul, ci numai atât cât se poate, şi anume, ceea ce se cuvine neapărat făcut din câte se pot face». Când intelectualii au fost cumpăraţi să nu se reuşească definirea unei mişcări de revoltă socială, aceştia fac totul să nu se ridice în arena confruntărilor un mesaj capabil de a trezi victimele la rezistenţă. Sau bagă capul în nisip punându-şi-l la adăpost, în loc să facă ceva măreţ cu el. Astfel contribuie cu bună ştiinţă sau din neglijenţă intelectuală la involuţie planetară, prin refuzul de a folosi deplin darul de la Dumnezeu şi de a înnoi permanent şi efervescent firea omenească. După care se plâng că prezentul nu are complexitate sau că-i o provocare prea mică! Promovează o cultură plină cu sclifoseli, mortăciuni şi obscenităţi, să rămânem în memoria umanităţii ca superficiali şi debili. Egoismul elitist, laşitatea individualistă şi frica pierderii privilegiilor, şi automulţumirea, în care se complace ipocrit, l-au oprit să facă sacrificiile necesare obţinerii unei biete normalităţi în cetate. Scriitorul Lucian Bureriu îi scuză: „intelectualii și-au abandonat vocația, trecând în tăcerea simbolică, secretoare de nociv anonimat, din cauza absenței cooptării lor în angrenajul vieții națiunii. Adevăraţii oameni de cultură (cei bine informaţi, educaţi, gânditorii liberi) au fost marginalizaţi de zgomotul beizadelelor ademenite de bani, care şi-au umflat reciproc respectul la diferite giubuşlucuri culturale.” Mircea Costache îl confirmă: În România, cei care sunt buni, sunt trimişi acasă!” Dar revoluţionarul Ioan Roşca îi acuză: „aţi tolerat formele fără fond care acoperă murdăria generală, pseudo-democraţia şi pseudo-justiţia, alegerea perpetuă a răului mai mic, consensul social convenabil paraziţilor, compromisul constructiv care compromite conştiinţele!” Dacă nu intelectualii sunt vinovaţi, ca (i)responsabili ai comunităţii, ei, care au învăţat carte multă şi ştiau ce trebuie făcut pentru ca tot omul să trăiască normal, atunci cine? „Chiar nu vedeţi cum, cu sprijinul ori tăcerea voastră, se încearcă şi aproape se reuşeşte distrugerea unui popor?” (Ion Corbu). Lumea s-a construit strâmb şi trebuie măcar să vedem şi să acceptam eşecul. Ne-am bazat întotdeauna pe conştiinţa de sine, dar conştiinţa nu putea veni şi lucra decât prin oamenii superiori ai naţiei. Orice situaţie creată, dacă nemulţumeşte un om, un grup de oameni sau categorie socială are întotdeauna soluţia limită a întoarcerii la punctul de pornire iniţial. Soluţia nu poate rezulta decât dintr-un dialog şi se concretizează într-o nouă regulă acceptată unanim de popor. Numai că statul demult nu mai consultă poporul fiindcă ştie că acesta nu va fi de acord cu el, a inventat democratia prin reprezentanţi care solicită votul fără să spună ce vor face concret, apoi, ajunşi la putere, pun impozite, împrumută ţara de capul lor şi fură banii din sacul comun. Când inteligentul nu-şi va mai folosi harul să-şi hrănească vanitatea, ci se va jerfti acceptând să-şi facă singur casă şi să aibă singur grijă de via lui, se va face un pas pe scara evoluţiei, spre acolo unde nu contează nivelul intelectual sau poziţia socială. Nu va mai adânci prăpastia care separă elitele de mase, fiinţa umană va redeveni creaţia dintâi, omul, unul singur, nu ca acum exploatatorul viclean şi cel exploatat. Cugetarea populară ţâşneşte mai filozofic decât toţi filozofii renumiţi şi atinge culmea universală a normalităţii: „Şi cel deştept tot ca un prost moare. Credea că e singurul care a realizat că vremea este efemeră, că nu putem alege când să trăim sau când să murim?” Omul cel simplu ştie că pierde întotdeauna, dar se consolează amar că-n cosciug nu ia nimic cu el, aşa că-şi trăieşte clipele, de azi până mâine, şi nu-şi bate capul să pună deoparte pentru nişte zile negre, când toate zilele îi sunt egal de negre. O întreagă cultură populară îl învaţă că e bine aşa: „Cu ce m-am ales în viaţă? Cu ce-am băut, cu ce-am mâncat/ Şi cu ce am strâns în braţă...” Totuşi... evoluează, fiindcă orice familie săracă, la sfârşitul drumului, este mai puţin săracă decât era la început, măcar că omul moare cu avuţia îmbrăcăminţii de pe el, după ce s-a născut gol, sau unul dintre copii îi ajunge un pic mai bine. Omul sărac nu ştie, nu este încurajat să-şi bată capul să ştie, este făcut prost tot timpul şi este îndemnat să asculte şi să se supună, ca executant/ vită de povară, celui care ştie. Dacă cel sărac ar avea o viaţă în care „a şti” este o normalitate, 18% din visurile sale, care, statistic, sunt realizabile, ar conduce la explozia unei noi frumuseţi a lumii încât am păşi, efectiv, într-un mediu înconjurător înnobilat cu artă, populat de o fire omenească înnoită permanent. Intelectualul preferă să scormonească mai mult în cenuşa timpului şi lasă vraişte prezentul, ori nu se implică şi tace consolându-se aberant că, astfel, trăieşte mândria libertăţii. (“Ţi-am spus din prima că tăcerea poate fi şi mândria libertăţii de a face exact ce-mi face bine şi până la capătul acestui drum am să târăsc după mine atmosfera asta intimă, tipic umană, ca o sete pe care doar nevoia ţi-o dă» - Ion Laurenţiu. ) Da, oricât de rea ar fi lumea şi cu oricâte obstacole, dacă închizi ochii poţi să treci peste tot. Se pare că «oamenii se ascund fără voie în vise, gânduri ori idei », o spune şi Hamat Petru Sebastian, numai că, mai presus de grija firească pentru sine, nu este suficient să nu faci rău. Când răul se întâmplă sub ochii tai, deci ai cunoştinţă de el, prin neimplicare, îi devii complice.
***

Din păcate, liniştea minţii a lăsat cale liberă negurii morale fiindcă «omul contemporan are multe cunoştinţe, dar e lipsit de conştiinţă, îi lipseşte educaţia spiritualităţii omeneşti» (Vasil Popov). Poate fiindcă ştie că va sfârşi în extreme, acolo unde culminează planul realizabil al gândirii când se ocupă de om, adică de ce este onorabil în cel înzestrat cu pasiunea pentru fiinţe. Şi nu vrea, şi preferă să renunţe la lucruri şi fiinţe sau să fie împotriva lor, neştiind că şi lucrurile şi fiinţele renunţă la om, că esenţa filozofiei vieţii îşi aprinde făclia de la flacăra acestora. Şi atunci începem să nu mai fim noi, şi de atunci începem să fugim chiar şi de propriile amintiri. Astfel, omenia a devenit atât de rară încât, şi dacă o întâlnim, nu o mai recunoaştem. Iuliu Zsejki spune: „în ultimii 50 de ani, de când trăiesc, observ o degradare continuă a societăţii româneşti şi a oamenilor care o compun.. Totul este legat de bani, putere, mizerie umană. Nu mai există moralitate, toţi au un simulacru de conştiinţă şi au devenit un simulacru de om.” Şi asta fiindcă am lăsat să introducă busuiocul în căldăruşe nu cei mai curaţi dintre noi, ci o întreagă constelaţie de ticăloşi, care au făcut ca şmecheria şi nesimţirea să devină parte din cultura unui întreg popor. Niciodată n-a fost altfel România. Suntem o naţiune săracă în valori morale, sloganul „să trăim bine” este doar pentru cei care-l lansează, iar în politică, paradoxal! există şi a doua şansă pentru cel care încalcă regulile, când, între oameni, nici n-ar trebui să existe regili! Imoralismul a creat genii ale răului, care fac răul pentru ca acesta îi hrăneşte. Platon spunea: „Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viaţa politică este aceea că vei ajunge să fii condus de inferiorii tăi.” Bogdan Chirieac observa că “poporul n-are tresărire morală să rupă lanţul”, dar o are proaspătul papă Francisc, când „denunţă fetişismul banilor, că etica şi solidaritatea sunt concepte care deranjează.” România are degeaba biserica din lemn, de la Săpânţa, cea mai înaltă construcţie de lemn din lume! Ai noştri guvernanţi nu sunt proşti, ci extrem de rău in­ten­ţio­naţi, încât pot fi acuzaţi penal de lipsă de iubire. Probabil simt că nu au pentru cine să lupte sau îşi închipuie că sunt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire! Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrângă să iubească, aşa cum se constrânge să muncească, însă, de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu” (G.D. Toma). Ironic, relaţiile dintre ei se bazează pe legea lui O(h)m! Dan puric a spus-o răspicat: ”ăştia (politicienii n.a.) nu iubesc poporul român, altfel nu i-ar face rău!” Puterea a fost preluată de profesioniştii în arta hoţiei, care au driblat legislaţia făcând ca toate să nu mai poată fi controlate. “Ceasul de aur al naţiunii a ajuns să atârne, astfel, în buzunarul lor, iar întâmplările şi lucrurile să se prăbuşească în gaura neagră a memoriei comunitare” (Lucian Mănăilescu). Nici un partid nu are o doctrină articulată, singurele idei au fost: de unde să luăm şpagă şi dacă mai e ceva de ciordit. Justiţia îi apără (cică: România- nu are corupţi, ci... corupători!), Radu Popa exclamă uimit la televizor: “Europa se uită la România ca la o insulă a ciudaţilor! Politicienii sunt lipsiţi de morală întrucât nu au gestul demisiei! Nu sunt oameni de cuvânt, ce se discută se încalcă a doua zi”, iar Dan Răspopa observă pamfletar: Măi, în ţara asta, nici hoţii nu mai sînt cinstiţi!”
Românii întâi fac un lucru şi pe urmă gândesc că n-a fost bun. Au condus ţara prin televizor, instituţiile s-au pus în mişcare haotic, la semnalele din mass media, rezolvarea problemelor (doar a celor care ard) făcându-se din gură (un om demis astă iarnă este şi acum în funcţie), cu jumătăţi de măsură (doar pentru a arăta ca s-a întâmplat ceva) şi pompieristic, ţara ducându-se, astfel, de râpă nefiind condusă profesionist, adică neavând un pupitru permanent sub lupă, de la naştere sau intrarea în ţară, până la epuizare sau moarte, cu întregile problematici până la nesemnificativele detalii. De exemplu, una dintre înzăpezirile recente a dus la blocaje alarmante fiindcă nu am avut utilaje corespunzătoare şi, după ce zăpada s-a topit, am aflat că aveam utilaje noi, de ultimă generaţie, care zăceau nefolosite de ani şi ani uitate într-un depozit oarecare! Astfel, România a căpătat o stare de dizolvare sinistră fiindcă „se sileşte singură să zacă într-o apă politică stătută şi urât mirositoare” (Ileana Andersson). Într-un film, o gravidă a refuzat lumea strâmb alcătuită: "Nu vreau să nasc în civilizaţie, unde există rău!" O mamă care nu-şi mai permite să crească al treilea prunc, îşi omoară cu seninătate nou-născutul. Judecata a făcut-o, la televizor, nu justiţia plătită cu bani grei să asigure normalitatea, ci un bolnav de cancer: “Statul român, prin reprezentanţii lui, merită condamnat la moarte!” Marile spirite simt că “trăiesc într-o Românie confiscată şi au obosit cerând România înapoi - “ţara în care este haiducie pe dos: se ia de la săraci şi se dă la bogaţi” (Andrei Pleşu). Iar cine simte că poate să facă ceva, renunţă, fiindcă “în România nu poţi să faci politică, dacă nu eşti nesimţit” (Cristian Ţânţăreanu). Petre Ţuţea vedea în ţăran esenţa pură a românismului. Oare de ce? Poate prin faptul că, la sat, oamenii se cunosc toţi între ei şi se controlează moral unul pe celălalt. Instinctul te împinge să zburzi în libertatea absolută şi să-ţi manifeşti puterea (fizică sau intelectuală). Aducerea ţăranilor la oraş, de către comunişti, prin industrializare, a însemnat ieşirea din chinga moralităţii, iar non-orăşenii (proletarii) au devenit repede ceea ce erau în esenţă: nişte brute, care, astăzi, făcând afacerile ţării, nu au nicidecum bunul simţ să le facă cinstit şi pun ţara în situaţia prezisă de Marx: "să ne ferească Dumnezeu” (de ei, de proletarii ajunşi boieri). Dacă analizăm acest fenomen am putea afirma că drumul conştiinţei frânează înaintarea omului în timp, îl trage la origini - nu întâmplător modelele de conştiinţă umană sunt identificate în străvechime. Mădălin Voicu spune despre ţigani că aceştia „ascultă de cuvânt (au morală) din frică sau din respect”. Un primar comunist mărturisea cândva, într-un interviu, că "mama succesului este controlul". Oamenii veritabili de cultură fac eforturi să întreţină vie ideea de conştiinţă. Dacă este adevărat, putem gândi că numai făcând reguli putem ţine în frâu conştiinţa, urmând ca, aceia care cred organic în ea, să şi-o cultive, iar ceilalţi s-o practice de frică, de frica legii. Doar dacă i se va oferi recunoaştere şi eventual recompensă, conştiinţa va fi practicată ca un eroism. Numai că alţi oameni de cultură fug de absolut, se simt neputincioşi în faţa perfecţiunii sau au spaima ruşinii că devin învinşi şi-şi pierd şi privilegiile. Aceştia se grăbesc să afirme răspicat că progresul lumii n-are legătură cu moralitatea (Monica Tatoiu dă exemplul lui J.J. Rousseau, iar preoţii îndeamnă să facem ce zic ei şi nu ce fac), că pământenii s-au dezvoltat prin forţă încălcând întotdeauna legile, deci oamenii trebuie luaţi aşa cum sunt. În "Dincolo de bine şi de Rău" (trad. Francisc Grünberg), se vorbeşte de trei perioade ale moralităţii în istoria omenirii. După imoralistul Nietzsche, există o perioadă preistorică a umanităţii, în care valoarea sau non-valoarea unei acţiuni se deducea din consecinţele sale. Apoi s-a atribuit valoarea intenţiei acţiunii, făcandu-se primul pas spre cunoaşterea de sine, pentru a culmina cu extramoralitatea, în care valoarea acţiunii este dată de reîntoarcerea spre sine a individului pentru o nouă aprofundare şi autodepăşire a moralei, valoarea constând în „travaliul îndelungat şi tainic hărăzit celor mai rafinate, celor mai cinstite şi totodată, celor mai răutăcioase conştiinţe.” Deci nu contează răul făcut pentru ca omul este animal şi–l comite chiar instinctiv. Atunci de ce frica de o dictatură a moralităţii? Reguli am avut tot timpul, Parlamentul le scoate ca pe cârnaţii din tulumbă! Lipseşte punerea legilor în practică. Iar când nu se pun în practică (şi vedem cu toţii că nu), înseamnă că nu avem reguli şi criterii de performanţă pentru cei plătiţi să le pună în practică! Un neamţ ne-a caracterizat bine: “Capul pare limpede în România, dar mai jos este constipat totul!“ Aşa că avem nevoie urgentă de o reînnoire morală pentru a restaura societatea. „Libertarianismul, atât la stânga cât şi la dreapta, a produs o economie în care fiecare a considerat că poate să calce pe cadavrul aproapelui său pentru a se îmbogăţi. Trecerea de la colectivismul extrem la individualismul extrem a lasat în urmă indivizi izolaţi şi familii destrămate care depind de ajutorul statului” (Bond). Pentru că ne dorim linişte, am făcut rabat de la valorile spiritului care are cea mai înaltă formă de înălţare - firul incandescent al moralităţii. Lumea omului rational, în relaţiile cu semenii, a dezvoltat un rău infinit mai mare, comparativ cu lumea animală: omul puternic nu-l mănâncă pe omul slab, dar mai bine-l mânca şi se echilibra lumea pe făgaşul supravieţuirii prin forţă, dar omul rău îl pune pe omul bun în lanţ şi-l obligă să muncească toată viaţa pentru el. În zadar strigăm că moralitatea nu are nuanţe de gri şi „cine nu este capabil să îşi câştige existenţa în mod cinstit, nu este decât o mizerie de om”! (Ioan Drimuş), Bakunin spune că „omul a avut nevoie de Dumnezeu ca să-l creeze, dar, a ramâne în mrejele lui, în continuare, ar însemna o plafonare pentru om, o complacere înceată şi sigură într-un statut de sclav. Omul trebuie să-i mulţumească satanei, care l-a tentat să muşte din pomul cunoaşterii şi să se trezească la realitate.” Astfel, am ajuns, iată, prin uşa bibliotecii, într-o iminentă ceaţă filozofică şi nu ştiu precis dacă luminişul vreunei realităţi mai este folositor vieţii. Avea dreptate aspirantul la gloria locală, Marin Ifrim: ”În toate cărţile citite, unele geniale, ca o dovadă a efemerităţii mele, nu am găsit nimic care să-mi ofere „un drum”, o direcţie estetică şi morală”. “Drumul”, dacă este să-l creionăm, nu este o săgeată, ca-n cazul propulsiei geniilor spre singurătate, ci o curbă, fiindcă nevoia de supravieţuire a evoluatului îl face să caute şi să interacţioneze cu cel inferior lui, pentru a comite greşeala şi a învaţa din ea. Drumul este unul care închide până la urmă cercul, fiindcă neacceptarea sclaviei faţă de Dumnezeu îi împinge pe imoralişti la trăirea fără reguli, ceea ce presupune a omorî pe la spate şi a face sclav un om mai sărăcuţ la minte (fără să-l fi creat tu, din nimic), sau care nu crede că e sclavul lui Dumnezeu, ci prietenul şi admiratorul acestuia. Se închide cercul şi urmează suprapunerea imaginii drumului celui evoluat, aflat în mişcare, ca la maraton pe stadion, prin ajungerea din urmă a drumului celui involuat. Şi apare, astfel, paradoxul alăturării raţiunii imorale (care nu vrea reguli) de omul aflat cel mai aproape de animal, care are reguli (zmeii  provoacă la “luptă dreaptă”!) şi îşi dă valoare vieţii proprii prin frumuseţea trăirii aflată în lupta morală a forţelor fizice. Iar asta face ridicolă pretenţia limitatului raţional de a nu fi sclav în faţa Creatorului nelimitat.
***

Politica a ajuns mijlocul cel mai sigur de îmbogăţire, dar, în căpisteria ţării, neghina a acoperit grâul cel curat şi bun şi aluatul naţional nu mai dospeşte. „Politicienii sunt un amalgam de cetăţeni care bântuie pe la televiziuni şi sunt luaţi din când în când la bani mărunţi de organele statului, nu pentru că aşa ar fi normal, ci, probabil, pentru că au omis să mai vireze “cotizaţia” către partid. Aceşti “politicieni” sunt vârfurile de lance ale degradării României” (Doru Gheorghiade). Toată clasa politică, separată fiind de cea intelectuală, este cu muşchiul ideologic atrofiat, slujitoare nu a poporului român, ci a propriilor interese, inutilă dar avidă de căpătuială, chiar dacă arginţii Iudei i-a cam ars palmele. “Traseism, cumetrie şi afacere cu Statul e coloana vertebrală a politicianului român” (Silviu Mănăstire). Politicienii ar trebui să fie mândri să primească doar respectul oamenilor, dar... demult nu mai contează ce li se întâmplă comunităţii, clasa politică formează o lume în veşnică dispută pentru putere, lume în care, odată intrat, devine imposibil să nu te murdăreşti. Sufletele minunate din afara acestei lumi sunt reduse la neputinţă şi tăcere. Frumoşii nebunatici, poeţii, „intră în câte-o poezie şi nu mai ies de acolo până a doua zi la amiază” (D.B.)! “Suntem pe mana unor nebuni” decretează Adrian Păunescu, „am aprins prea multe chibrituri/ în van la marginea lumii” îşi varsă of-ul şi Dana Banu; este posibil să aibă dreptate călugărul când fuge de lume, că "nu mai este nici un bun care să vrea binele omenirii"! Justiţia a declarat, prin ministrul său, că, dacă-ar fi să se aresteze toţi infractorii, n-ar mai avea cine să... aresteze! Şi toate astea pentru că nişte lifte cu chip de oameni au acaparat statul, l-au luat prizonier, se rotesc instinctual numai după putere şi pradă crezând că totul li se cuvine şi nu contează pe cine deranjează în jurul lor; vor să fure cât mai mult din bugetul poporului, pe care-l consideră „o turmă de creaturi inferioare şi nesătule, pe care, oricât de mult ai încerca, nu vei reuşi niciodată să o mulţumeşti, aşa că nici n-are rost să mai încerci” (Constantin Raclău). Dar poporul român nu e prost, este doar prost îmbrăcat. DanielleS a radiografiat exact situaţia: "Dă-i prostului puterea şi te vei convinge ce zace în el. Dacă mai aveai dubii, acum ele vor fi risipite. Şi nu este un simplu prost, are inteligenţă cât cuprinde, însă toată e cantonată în aria corticală răspunzătoare cu şmecheria şi tendinţa de a prosti pe ceilalţi, de a-i face să-i pară inferiori. Totul se rezumă la el la cum să te fofilezi în faţa răspunderilor şi cum să pasezi treaba altora. Deşteptul ăsta abia aşteaptă să calci cu stângul, că şi sare pe tine ca un şacal să-ţi facă publică greşeala, să te exploateze şi să iasă el în faţă. A stat el mult şi bine în spate, dar acum... s-a întors roata: a apucat bine cu dinţii prilejul de a te face una cu pământul, pe tine şi pe cei aşijderea cu tine. Dacă are poziţia necesară, de ce să nu te ajute ninţel să te scufunzi, de ce să nu se caţere pe cadavrul tău încă viu, ca să se ridice mai sus? Ce e aia mândrie? De ce ai avea-o? Stai ninţel că ţi-o terfeleşte el bine, e specialitatea lui. Cum ne-am procopsit cu el nu ştiu... Probabil are mirosul dezvoltat şi îi dibuie pe cei ca noi. Ştie prea bine să transforme jena noastră de a-i spune de la obraz că este un gunoi şi îşi zice că aici e de el, a dat peste nişte fraieri pe care să-i *facă*. Bunul simţ e confundat cu prostia, în jungla asta de societate în care ne ducem traiul, iar el e lighioana perfect adaptată să se remarce ca lider prost şi leneş, nepriceput şi lăudăros." Politicienii au distrus ţara din temelii, au jefuit bunurile realizate în decenii de suferință şi speranţe zadarnice „vânzandu-le pe bani de tigari” (Lavinia Şandru) şi au rămas netraşi la răspundere şi nepedepsiţi! Ba chiar au redus România la tăcere pentru a-şi asigura liniştea în anii ce vin. Atâta amar de putere, bani şi influenţă cât au câştigat, sunt protejate cu tupeu printr-o formă de organizare politică dezvoltată pe principii masonice. Cum coca-cola a creat un alt mastodont, cu care să concureze în piaţă şi să distrugă toţi competitorii, tot aşa s-a procedat şi în politic. Dar roata vieţii se întoarce, va veni vremea socotelilor, pentru că totul se plăteşte în această viaţă, „vor răspunde mai devreme sau mai târziu pentru banii publici avuţi în gestiune”(Liliana Mincă). Totul se poate schimba într-o clipă, iar dacă nu plăteşte azi hidra cu mii de capete, vor plăti copiii, nepoţii şi rudele lor! Dacă nu respecţi nimic, nu poţi primi înapoi respect. Aceşti politicieni ar trebui judecaţi de oamenii suferinzi. Iar întrebările incriminatoare ar fi: „Cum de am ajuns noi să rezistăm prezentului? Ce ţi-a lipsit, mă, să pui lucrurile la punct? Dacă ţara este săracă, tu de ce eşti bogat? O singură răsteală aşteptam de la tine, un simplu, clar şi tunător "AJUNGE!” Dacă ai văzut că nu eşti în stare să conduci ţara, de ce nu te-ai dus dracului?” Edmund Burke îndeamnă să nu se mai aştepte la nimic bun – “profilul oamenilor politici este aproape de cel al infractorului, se încurajează drumul infracţionalităţii-, nu avem anticorpi: societate civilă nu-i, biserică nu-i! În întregul ei, clasa politică actuală poartă responsabilitatea regresului democratic catastrofal, degenerat până la agresiune şi primitivism.” Clasa politică fură, o dată la patru ani, şi speranţele românilor. Nu ştim dacă sunt securişti, antinaţionalişti, foşti combatanţi SS sau Gestapo, psihopaţi sau toate la un loc. Un lucru este cert: au legiferat cu toţii genocidul, temniţa în aer liber, moartea în mizeria indusă de lipsurile cotidiene şi asfixia prin minciună, tâlhărie şi furt la drumul mare. România a devenit, astfel, o nonţară fiindcă nimic din ce-am visat nu s-a împlinit. Radu Morar crede că "până nu vom zâmbi din nou, România va rămâne departe!" Tot mai mulţi spun că „România este pur şi simplu dispărută, am fost un popor.” Dar nu este aşa, sau este ceva mult mai profund şi parşiv: lupta politică, în lume, nu se duce să se facă o lumină definitivă în jurul nostru, ci să avem doar o... speranţă! Noi, mulţii, să stăm într-un întuneric, la propriu şi la figurat, iar puţinii, ăia 1%, să poată şmecheri şi lăfăi în voie la adăpost. Totul este o amăgire. Şi n-ar fi nimic, dacă nu s-ar cere taxe! Poetul care a scris „poeme fără ţară”, Nicolae Sirius, crede că mergem „înainte, spre Dumnezeu, fiindcă altundeva n-avem unde”. Doar prin ajungerea undeva viaţa noastră capătă sens, unde totul este perfect şi pentru totdeauna. Deţin o fotografie care înfăţişează un peisaj sterp cu nişte urme abia perceptibile îndreptate înspre înainte. Dacă aş fi acolo şi nu aş şti încotro este înaintele, m-aş lua după semne fiindcă mulţi trăim fericiţi cu ce ne dă Dumnezeu. Gândurile şi tot ce ni se întâmplă le atribuim voii Sale. Cu siguranţă aş alege urmele acelea, aş alege acel înainte, fiindcă semnele divine sunt sigurele de care am învăţat să m-agăţ când în disperare sunt, în neştiinţă, indiferenţă, fără putere. Aleg să merg după semne şi sper ca, la capăt, cineva mă aşteaptă bucuros că om sunt, adică un semen aflat în acelaşi timp şi-n acelaşi univers. Acolo aş putea să o iau de la capăt, începutul întotdeauna înseamnă o  nouă şansă de a izbândi după ce ai eşuat în celelalte încercari. Poate unii au nevoie de mine acum acolo, aş putea să-i învăţ ceva ce doar eu am văzut, am simţit sau gândit. Aşa că mărşăluiesc înainte neavând încotro altundeva sperând chiar că, înainte, Dumnezeu aş putea deveni. Numai că, privind mai atent urmele, se poate observa că ele nu sunt naturale şi atunci, brusc, totul se schimbă. Înseamnă că înainte este sigur un om sau urmele au fost lăsate intenţionat ca eu de ele să mă agăţ. Această urâtă ipoteză posibilă, doar o minte diabolică ar fi putut-o concepe, ca eu, nevăzut, să fiu sunt împins prin speranţă înspre undeva sau ceva. Iar minte diabolică are sigur politicul. Şi dacă nimic n-am să îi dau, ce interes ar putea el avea? Să-i bătătoresc calea? Să-i cumpăr apa când îmi va fi sigur sete? Astfel se tulbură până şi sensul care are la capăt, undeva, un Dumnezeu. Oamenii culţi au observat două absenţe: cea a unui „teren cu reguli precise, cu eleganţă şi principialitate, cu transparenţă şi aristocraţie, cu discuţie şi societate civilă, care a condus la o instabilitate de popor migrator înăuntrul propriilor valori, şi absenţa politicianului nepoftitor de arginţi, cult, reflexiv, critic, capabil să ia măsuri chiar împotriva sa, când binele public diferă de al clanului din care face parte.” (Alexander Baumgarter). Poeţii, care trec lumea înconjurătoare prin sita inimii, au înţeles din prima clipă că politicienii sunt „Cretini! Nişte javre, parşivi şi lachei,/ Care-ar vrea să trăim cu o sută de lei!” (Florian Abel), şi au devenit amarnic întrebători: “Cât poţi să mai suporţi amarnica durere/ Când ei îţi iau şi carnea, îţi lasă numai piele?/ Cum poţi să mai spui da, cum poţi să mai spui "poate"/ Când ei, şi numai ei, îşi fac singuri dreptate?/ Cum poţi să mai stai drept, când ei te-ngenunchează/ Şi când te mint în faţă că binele-ţi vegheaza?” (Costinel Petrache). Se aude şi un răcnet al Carpaţilor: „Politicul ne înrobeşte şi ne sufocă pe zi ce trece tot mai mult. Deţinând prin interpuşii colegi de oligarhie toate canalele mass-media de proiectare a informaţiei, promovează un intens proces de îndobitocire şi vegetativizare, cu scopul secret unic de a crea o masă diformă, alogică, influenţabilă, şantajabilă din noi, masele, acreditând ideea că totul se învârte numai în jurul sau cu acceptul său. Dar ei, fără noi, nu au cum să existe. Să ne reîntoarcem la munca câmpului, la creşterea animalelor - îndeletniciri care au asigurat hrana sănătoasă a numeroase generaţii! Să nu tolerăm infractorii, să nu socializăm cu ei; să nu alegem calea uşoară de a face bani!” (Pappa Anton). Răscrucea la care am ajuns în 1989 nu a fost de vânturi, ci de pârţuri politice - o combinaţie de prostie, lăcomie, nesimţire şi egoism feroce, care a menţinut o stare eternă de greaţă şi dezgust. Este adevărat, însă, că mereu vor exista persoane cu suficientă putere (libertate totală) care vor determina dependenţa celorlalţi de ei. Bakunin observa că, „din nefericire, poporul este încă foarte nepriceput şi ţinut în nepricepere de ştiinţele necurmate ale tuturor guvernelor care privesc nepriceperea poporului pe ca una dintre cele mai de căpetenie condiţii ale propriei lor puteri.” S-a strigat despre puşcăriabili: “Dacă ăştia intră-n Parlament, suntem o ţară de dobitoci!” Şi au intrat! Această clasă politică ar trebui să dispară şi să lase locul alteia, cu oameni, convingeri şi atitudini noi, oameni care nu mint şi nu râvnesc la bunul altuia. Actualele partide politice nu reprezintă pe nimeni, pentru că nu au fost create să ne reprezinte pe noi, ci pe ei; ele sunt doar de-a stânga şi de-a dreapta bugetului de stat, pentru că din el se hrănesc şi pentru că au aceiaşi părinţi: foştii activişti şi pasivitatea românului. Sila noastră de politică este singura lor şansă, de aceea ne-o cultivă continuu; indivizi politruci vorbesc în numele românilor, dar nu fac nimic bun pentru aceştia, le macină viaţa când decid şi fac numai ce-i taie capul şi mai ales ce-i avantajează. Formaţiunile politice reprezintă, fiecare în parte, câte un sâmbure dictatorial; s-au înghesuit toate la centrul politic şi combină nefericit social-democraţia cu neoliberalismul, se contrazic negând oameni, fiindcă în spatele lor nu stau idei. Parc-au fost botezate în sataniţă, dacă s-au legat ombilical cu mediul interlop şi stau cu corupţia la aceeaşi masă! Centrul politic a devenit o înghesuială care adăposteşte fuga de extreme, iar asta a dus la abandonarea oricărui steag. Este doar încercarea de a fi pe plac tuturor prin oferirea de soluţii născute din necesităţile momentului sau colectate/ furate exprimările oricui s-a trezit vorbind în piaţa publică, nicidecum consecinţele ideologiei la care ai aderat sau pe care ai construit-o. Când este de ajuns dezamăgirea produsă de o nuanţă de interpretare a unei idei/atitudini pentru a te despărţi definitiv de cel cu care ai avut iluzia că te potriveşti! Centrul politic românesc înseamnă: sunt de acord cu orice, numai să nu facem excese şi să ne prefacem "cu faţă umană", "echilibraţi" şi să împăcăm pe toată lumea. Ceea ce este impostură întrucât între straturile sociale nu poate fi împăcare atâta timp cât nu dispare cauza conflictelor şi omenirea se va conduce după interese. Păcăliţii sunt întotdeauna cei mulţi, exploataţii. Politica românească se înfăţişeaza o creaţie mai curând dadaistă, ceva fără noimă, în care se disting doar acordurile sistematice cu FMI. Ceva în care actorii politici îşi dau mâna care mai de care pe scena parlamentară şi-n afara ei, creând o ţesătura paianjenistică datorită traseurilor transformate în cărări de la un partid la celălalt. Iar poporul deja s-a prins că de fapt este o conspiraţie jegoasă, fiindcă la televizor se scuipă şi-n culise se pupă. Oamenii au aflat că politicienii sunt încumetriţi bine - consilierul opoziţiei este şi consilierul puterii (vezi la Sorin Oprescu), naşul conduce un partid şi finul pe celălalt, iar când se confruntă “nu discută soluţii, ci discută discuţii” (Dan Răspopa), injectează ura în societate şi prosteşte în faţă poporul român. „Un lucru este cert: au legiferat cu toţii genocidul, temniţa în aer liber, moartea în mizeria indusă de lipsurile cotidiene şi asfixia prin minciună, tâlhărie şi furt la drumul mare”( Pompiliu Comşea). Se spune că hoţii au nevoie de trei lucruri ca să poată fura: un portofel plin, beznă şi neatenţia păgubaşului. Faptul că noi am pus peste jumătate din veniturile noastre, prin impozite pe salarii, profit şi dividende, CAS, TVA, taxe de drum, accize la benzină sau impozite pe casă şi maşină, în marele coş al statului, adică al nimănui, am furnizat portofelul plin. Lipsa de transparenţă a tuturor tranzacţiilor statului a asigurat bezna. Iar îndepărtarea românilor normali la cap de politică a făcut restul. „Ce viaţă este asta? - întreabă Alexandrinna Aianis -, ne uităm la ei cum ne dau ţeapă după ţeapă, ne alungă şi ne omoară şi, ca ei să facă toate astea, noi îi plătim? Nu politicienii sunt hoţi, ci poporul român a involuat! Va merge mita cu uleiul, zahărul şi făina, date în pungă, atâta timp cât cetăţeanul nu-l sictireşte pe politician”. „Guvernanţii fac ce fac cu poporul român pentru că au cu cine!” răspunde Mircea Costache: “De 20 de ani se aşteaptă o creştere de calitate în clasa politică şi asta nu se întâmplă!” (Nae Caramfil). “Dacă nu vor fi taxaţi, în special de tineretul care vine din urmă, în România nu se va schimba mare lucru.” spune Doru Gheorghiade, Mitică Dragomir crede că “nu scăpăm până nu scăpăm de oamenii care au venit cu răutatea dinainte de 1989”, iar Dan Puric spune că "Binele există, dar nu ştim să-l vedem, să-l arătăm - omul se vindecă prin încurajare. Salvarea vine din munca noastră, dar şi din replica pe care o dăm!"
***
Ţara lui Andrei, ţara în care contează omul şi nu ideile/faptele lui, a ajuns de râsul lumii, este poreclită Ţara lui Foaie-Verde, un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime şi degradare în cascadă, în care domină banul şi minciuna, de la călugăr şi până la parlamentar. Şi asta pentru că am avut neşansa să fim educaţi de un sistem educaţional îndoielnic care ne-a stricat pe toţi. Numai aici este posibil ca un partid să preia puterea, apoi să cadă, apoi să revină, iar să cadă şi apoi să revină. Uneori suntem Absurdistan! Europa se uită la noi ca la o insulă a ciudaţilor. Poate nici nu suntem capabili să înţelegem şi râdem când cineva caută un loc în care roua să cadă pe alb, nu pe praf, şi oameni cărora să le împărtăşească visuri, gânduri, tristeţi, prostii. De la Einstein încoace, totu-i prea... relativ. Trebuie să ne întrebăm: cu ce ne diferenţiem de omul primitiv, comparativ cu celelalte fiinţe vii şi colectivităţile lor? care e diferenţa dintre un om, posesor de act de identitate şi un câine cu tăbliţă la gât? Omul este, indubitabil, mult deasupra celorlalte fiinţe ale planetei, dar are dreptul să-şi susţină superioritatea când are un simulacru de conştiinţă şi desconsideră omul? ”Ceva a devenit mai rar și mai anormal decât toate anomaliile la un loc: conștiința valorii, a bunului și necesarului spiritual, sau idealul urmărit o viață întreagă, cu asiduitate nebună, cu riscul de a nu fi crezut de nimeni sau crezut de toți excentric și nesănătos. Grija de a-ți fi crescut vederile interioare cu o maternitate care să întreacă în iubire toate mamele” (sinaxar).  La început am fost aleşii lui Dumnezeu, doar ne-a instalat în cea mai bună dintre lumile posibile, ne-a pus la dispoziţie de toate în tărâmul fantastic al unei ţări sfinte, a doua după Ierusalim (Petru cel sfânt a coborât la Maglavid). Ne-a oferit modelul unui comportament sacral, pe care poporul de jos îl copiază - este iubitor de sfinţi, nu este radical, nu se revoltă, zice ”hai să mai stăm, să mai vedem...”  După Cristina Ţopescu suntem, însă, “un popor nebinecuvântat, că nu avem conducători oneşti şi luminaţi!”. După alţi oameni de seamă „suntem un popor idiot, până la proba contrarie” ori „purtăm în noi blestemul Meşterului Manole: trebuie să o luăm mereu şi mereu de la capăt, pentru că nu încercăm să construim cu o ofertă mai bună decât adversarul politic, ci atacăm, ca-n război, până îl scoatem din luptă.” Daniel Uncu scria undeva:m-am săturat de proşti, de ticăloşi, de şpăgari, de puturoşi, de prost-crescuţi, de incompetenţi! M-am săturat inclusiv de mine pentru că îi tolerez!” Iar un internetist: „70% dintre români abia dacă au coborât din copaci, lor le trebuie să fie conduşi de oameni ce le promit zilnic lapte şi miere. Afară de asta tocăniţarul român e o specie de homo sapiens puturozius, un mutant gen "muieţi îs posmagii?" sau un pomanagiu balcanic: „Dă-mi, da’ să nu coste nimic!” Monica Tatoiu observa de curând cât suntem de involuaţi: „suntem un popor care am votat un om aflat în puşcărie, am votat oameni care au fost în puşcărie şi pe alţii care au dosare pe rol, care s-ar putea solda, foarte probabil, cu condamnări la puşcărie!” Probabil Gheorghe Dinică avea dreptate că suntem puţini oameni în România, că „suntem o populaţie” cu priviri piezişe care interacţionează vag, epidermic, cu întreruperi ale circuitului vital, încât nu reacţionează chimic, comunică fără să-şi împărtăşească ceva, fără să intre în comuniune. Mircea Badea observă, pe drept, că "specia umană este avariată rău la mansardă" iar Iulian Stoica: „Ajung pe culmile disperării mai ceva ca Cioran când văd câtă prostie musteşte în România contemporană. Tot felul de fraze fără conţinut, repetate până la exasperare!” Bălăceanu Stolnici, Palerul zilelor noastre, se revoltă la 82 de ani observând indignat „categoria proştilor cum urcă spre decizie”. Actorul Eugen Cristea exclamă: "Este o demenţă şi o schizofrenie generală. Tâmpenia este ridicată la grad de lege în Romania!” Din păcate, trăim şi nişte vremuri în care românii au ajuns să nu mai ştie cine sunt, se plâng la alţii ca nişte copii bătuţi şi cer răzbunare uitând că numai dincolo de ură şi invidie viaţa omului poate să respire şi să fie ceea ce ar trebui să fie: o bucurie. Mulţi se lasă mulşi, ca o vacă blândă, şi de stăpân, şi de hoţul satului, şi de oricine are tupeul să-i pună mâna pe ţâţe. Dacă putem face cuiva un rău, am ajuns să i-l facem din toată inima! Aşadar, România se sălbăticeşte, e pusă pe butuci din cauza complicităţilor economice şi de putere, e ţara în care o mâna spală pe alta. Medicii se bat între ei, se aruncă din maşini copiii mici, profesorii conving elevele să se prostitueze, strada este pierdută fiindcă forţoşii ies cu sabia şi dau în cei slabi şi iau femeile cu japca, îmbătrâniţii-şi nefericesc consoartele lăsându-le nevorbite, unii trăiesc doar cu mălai şi apă, politicienii-s preocupaţi de pătrăţici mult prea mici, sau „iau măsuri procriză în loc de anticriză” (Ion IIiescu), în timp ce prea mulţi au renunţat la preludii şi la sărbătoarea bunului gust; cimitirul a devenit casă primitoare şi pentru cei vii, alungaţi, a căror viaţă nu mai are un rost - ziua întind mâna printre morminte, noaptea adorm pe lespezile reci. O femeie a născut în cimitir. Singură! Normalitatea continuă să fie o geometrie variabilă, când trebuia să fie ceva simplu de tot, după cum o înfăţişa Mircea Eliade:să cobori din tramvai prin scara din faţă, să nu scuipi pe stradă, să nu primeşti bacşiş, să nu te vinzi partidelor, să nu-ţi treci copii prin şcoală prin proptele, să aduci cinstea întâi în familia ta şi apoi la tribuna politică, să-ţi faci o cultură solidă ca să nu ne-o ia înainte bulgarii şi australienii, să nu mai spui „las-o încurcată” de câte ori e vorba de un act în care ţi se cere muncă şi perseverenţă, şi alte lucruri mici de felul acesta. Fără îndoială că nu cu asemenea lucruri mici se clădeşte o ţară şi o cultură bărbătească. E nevoie, pentru aceasta, de mesianism, de nebunie, de muncă ucigătoare – ca să nu mai spunem că e nevoie de geniu şi de sfinţenie. Dar nu oricărui cetăţean i se pot cere asemenea eforturi. În schimb, se cere mai puţin lichelism, mai puţin jemenfischism, mai multă cinste, mai mult nerv. Dacă toţi oamenii ar fi dispuşi să realizeze în viaţa lor de fiecare zi aceste „lucruri mici”- se vor găsi destui oameni mari care să creeze şi să organizeze România pe care o merită urmaşii noştri." Omul de afaceri Ion Ţiriac pune un diagnostisc profesionist: "Pe voi cineva trebuie să vă organizeze!" Din păcate, românul nu se implică nici măcar participând la şedintele asociaţiei de locatari, însă înjură administratorul de bloc că fura şi i se sparg ţevi. Românul judecă simplist, în sloganuri, haotic şi emoţional, nu discerne între speculaţie şi adevărul dovedit. De fapt nici nu-l interesează diferenţa fiindcă totul se joacă fie pe cartea de alb-negru, fie pe cea de nihilism (toţi sunt corupţi); trece prea repede de la optimism iraţional la dezamăgire şi mania persecuţiei. „Românul s-a învăţat să fie parazit”, o spune Dorel Vişan, iar Lucian Boia crede că schimbarea ţării se va face în funcţie de cum românii se raportează la lege. Şi se raportează prost, dacă primul ministru Victor Ponta simte că "Romania iese încet-încet din Europa", după ce ne-am străduit să fim ’’codoasa Europei şi ne străduim să râmanem pe ultimul loc, pentru că de acolo nu ne poate detrona nimeni’’ (Buga Sfinteş). Mulţi cred că suntem o naţie de supravieţuitori care se adaptează încontinuu (adaptarea totală o avem în ADN!), fără să aibă opinii sau idealuri, nu luptăm ca finlandezii sau polonezii, fugim în păduri, ne rugăm să treacă urgia şi apoi venim înapoi. Probabil ne-am pierdut cu mult timp înainte toate iluziile şi am intrat într-o acreală care ne ucide înainte de a germina bobul oricărei  experienţe de viaţă. Probabil fiindcă poporul român trăieşte mai mult emoţional, decât cerebral. Una din explicaţii ar fi că am fost întodeauna trădaţi şi de aceea nu mai avem încredere în nimeni. Că e adevărat, o spune Cosmin Guşă: „România e pusă pe butuci din cauza complicităţilor economice şi de putere”, iar România trăieşte, astfel, o dramă. Milioane de persoane au ajuns în "faliment", copiii acestor familii disperate sunt afectaţi iremediabil, nu zâmbesc, le-a dispărut starea euforică a adolescenţei, în timp ce corupţia este plimbată ca o minge de la putere la opoziţie. Ion Iliescu acuză primul: "Marii corupţi au apărut în CDR! - 5 partide cu 5 clientele politice!!" Poliţia are legea-n mână, dar n-are curajul să scrie/facă, întrucât o mână spală pe alta, iar cine-şi face treaba este aruncat din sistem/ exclus/ cercetat. Strada strigă, anemic, să se renunţe la cumpărarea de conştiinţe, cei care se pricep rostesc că sunt soluţii, dar... cine să audă? Rezultatul? Nu ştim nici să intrăm în iarnă, nici să ieşim din ea. Astfel, România devine o ţară de poveste, Ţara lui ‘’vom face’’ şi ‘’vom drege’’ - Ţara vorbelor goale!
Dar, oare, ce constituie denul, autenticul omenesc din om?! „Raţiunea, voinţa şi inima sunt esenţa absolută a omului ca OM şi scopul existenţei sale. Puterea gândirii este lumea cunoaşterii, puterea voinţei - energia caracterului iar puterea inimii - iubirea” (Minerva Grama). Se pare că majoritatea oamenilor şi-au pierdut capacitatea de a gândi singuri, încât nu pun nimic la îndoială şi acceptă totul aşa cum le este spus de persoane cu autoritate, apoi îi urmează. Au permis să li se implanteze virusul minţii, care îndeamnă să te perfecţionezi înainte de a fi apt pentru fericire şi succes. „Atunci când cădeţi pradă gândului că este ceva în neregulă cu voi şi că trebuie să vă reparaţi, viaţa voastră se îndreaptă într-o direcţie greşită - avertizează cunoscătorii. Când veţi trăi dinăuntru spre afară, veţi şti totul, pentru că sunteţi conectaţi la adevărata sursă a înţelepciunii. Dacă vă trăiţi viaţa din afară spre înăuntru, veţi fi controlaţi de minte. Nu atragem ceea ce vrem, ci atragem lucrurile asupra cărora ne concentrăm. Ceea ce puteţi crea, sau nu, va fi determinat de punctul vostru de vedere limitat privind imposibilitatea. Gânduri care subliniază lipsa, limitarea, nevrednicia, teama, îndoiala sau grija stabilesc o energie contrară, un câmp nepermisiv. Dacă vă creaţi viaţa în mod incoştient (fără să fiţi prezenţi), vă veţi petrece tot restul vieţii încercând să vă perfecţionaţi." 
***
Deocamdată românii au frunţile aşa de încruntate încât scriitorii încondeiază România ca fiind Ţara frunţilor încruntate. Andrei Pleşu a ajuns să bombăne toata ziua, şi-„a pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii.” Românii au fost aduşi în stadiul de-a nu se mai suporta singuri, s-au urâţit, după ce s-au înstrăinat până şi în familie renunţând să înfiereze realitatea şi ajungând să o accepte aşa cum este (aceasta fiind şi cea mai mare înţelepciune a lumii, de altfel). Unii cred că realitatea este frumoasă pe dinafară şi mizerabilă pe dinăuntru, dar frumosul şi fericirea sunt valori cu atât mai uşor de definit cu cât eşti mai nepregătit, neruşinat sau inconştient să le accepţi, înţelegi şi să le primeşti. Bunăoară, fericirea, pentru prea mulţi români, este un surogat numit mâncare, băutură şi îmbrăţisări sub cearşaf. România e ţara în care toleranţa e înţeleasă ca superioritate, în care dialogul nu există, legea s-a pus la spate şi se face un asediu împotriva telecetăţenilor prin desconsiderare şi educare la o realitate fabricată. Sigur, suntem vinovaţi cu toţii de ceea ce se petrece, dar sfânta realitate e că ne este lehamite sau egal de ce se mai întâmplă cu noi şi alimentăm - pasiv sau activ - vrajba, neînţelegerea, critica negativă. A apărut, astfel, pericolul de a deveni străini de năzuinţele noastre, de noi înşine, de povestea noastră, străini de Hristos. Cine ne va ajuta? Nimeni. Pentru că noi nu ne-am ajutat singuri când era timpul. O poetă revenită în ţară după ani şi ani mărturiseşte: “şi-mi dau seama că nimic nu s-a schimbat/ lupta cu mucegaiul e aceeaşi/ lupta împotriva oamenilor de rând/ la fel/ şi totuşi ceva este adevărat/ în ţara frunţilor încruntate” (Anca Anghel Novac).
***

România e ţara-n care e bine să ai bani, că nu te-ntreabă nimeni de unde-i ai! Dreptatea a prins rădăcini la masa celui cu bani devenind rapid ţara sub pixul lu’„dom’ şef”; nu mai există Cezari la care să te duci; ai dreptate după câţi bani în buzunar ai sau mori cu dreptatea-n braţe; „autoritatea este vicleană şi şmecheră, a luat banii! este profund vinovată şi trebuie trasă la răspundere”! îndeamnă Dan puric. Da, instituţiile nu respectă cetăţeanul, trebuie să demonstrezi procurorilor că eşti nevinovat, nu să-ţi demonstreze ei vina, ori ţi-o găseşte prin presiunea ilegală a interogatoriilor. Se afirmă deseori că în România este mai uşor să scoţi din puşcărie decât să bagi! Paradoxal, românii au inexplicabilă toleranţă la coruptie, nu sancţionează deloc minciuna, urăsc doar când nu li se mai dă leafa sau li se taie din ea. România a ajuns o cloacă în care nu mai contează argumentele şi dovezile, „un stat de circ şi nu de drept” (George Copos)!, cu o Justiție aberantă ce dă decizii ilogice, când nu are vicii de procedură. Ne reformăm sinistru şi de-a-ndoaselea, schimbările nu se fac cu idei, ci doar după tragedii şi catastrofe. În zadar câţiva reclamă nereguli de tot felul, noul sistem, îmbrăţişat cu entuziasm după 1989, nu se deranjează şi nimeni nu păţeşte nimic, demisia se dă de plăcere şi nu din constrângere, calitatea se face ca o ambiţie personală a cuiva şi nu ca o normalitate. România a ajuns un conglomerat uman nefuncţional, în care individul nu poate să existe şi să se manifeste ca valoare decât dacă este acceptat de o castă ocultă monopolistă, depersonalizată şi profitoare, care-l va impune cu forţa doar dacă “valoarea” sa este corelată cu valoarea castei. Iar asta conduce la prefigurarea unui prezent permanent ambiguu şi catastrofal, din punct de vedere moral. Casta se bucură de o libertate totală, fără opresiunea legii, iar cei din afara ei sunt sclavii psihici şi fizici ai acesteia, îngrădiţi de convenţionalisme fără conţinut despre cultură şi civilizaţie care diluează grav esenţa omului. Actorul Florin Zamfirescu este de părere că „ne-am tâmpit cu toţii, nu mai avem onoarea cuvântului dat”, şi visează la dictatura punctualităţii. Neagu Djuvara crede că „nu ne putem îndrepta decât printr-o lungă educare”. Binele o duce rău în România, dacă este nesupus sau incomod, acesta obţine imediat interdicţie şi control! Pentru succes nu se mai munceşte, ci se trişează calculat. Teama oamenilor a ajuns că se va fura până şi clopotul de la biserică. Oamenii din popor au blocat decăderea umană cu un gest disperat: „Până aici! Pe aici nu se trece!” cerând ultimativ ca aleşii să fie puşi „să jure, la investire, că nu vor fura clopotul de la biserică!” Degeaba doi poliţişti s-au legat de picioare cu lanţul şi au băut apă cu lingura din lemn protestând: "Suntem prizonierii incompetenţei!".  din biserici se fură frecvent crucile, din spitale se fură toţi banii celor aflaţi în reanimare! Am ajuns o ţară de treacă-meargă, în care toată lumea luptă cu corupţia şi cel mai tare luptă înşişi corupţii! “Când e vorba de sume mari, în România nu mai contează nimic”! (Emil Moise), ’’fiecare face ce vrea, fiindcă este lăsat să facă ce vrea!’’ (Dan Răspopa). Succesul îl avem sporadic şi întâmplător, suntem puternici doar când la pupitru se află un bun comandat sau prin nereuşita unei acţiuni cad capete. Se poate înţelege aceasta când evadează cineva şi-n maxim trei zile este întotdeauna prins, iar infractorii daţi în urmărire generală, nu-s prinşi decât întâmplător, prin razii de rutină, percheziţii sau denunţuri. Din 10 soluţii posibile, o alegem întotdeauna pe cea mai comodă, care-i şi cea mai proastă. Toată lumea recunoşte că României nu i-a ajuns cuţitul la os, dar nimeni nu ştie cine a băgat cuţitul. Fiind incapabilă să facă legi bune şi să ţină pasul cu civilizatia, România trăieşte o dramă: în timp ce omul puterii îşi trage partea cea grasă din sacul comun vânzând unui spital, din magazinul propriu, fotolii de 27 de ori mai scumpe, o femeie din localitatea ieşeană Ţigănaşi este amendată pentru tulburarea liniştii publice, că a ţipat de durere în timp ce soţul o bătea cu furca! Am ajuns ţara în care aplicarea legii nu ţine cont de spiritul legii sau prescrie faptele. În acest timp când, în politică, nu există concepte de stânga sau de dreapta, ci doar cumetrii, care oferă accesul privilegiat le resurse şi confidenţialitate (a spus-o Toni Greblă: "trebuie să ai un prieten din zona puterii, o relaţie să poţi accesa informaţii ori să ajungi la masa unde se dezbat ofertele economice"), ci suflete coruptibile, care acceptă regulile aşa cum sunt, chiar neinteresaţi fiind dacă execută ordine împotriva fiinţei umane, ori acţiuni care ne ucid viitorul. Omul cu bătături în palme, acela care nu cuvântă, nu înţelege că respectul regulilor îl constrânge dar îl şi apără de abuzuri, i se pare legitim să furi, dacă te fură Statul. O dihanie nevăzută a năpustit peste oameni încât acestora a ajuns să le fie frică nu atât de legi, cât de cei care fac „legea”. Oana Stancu observă că „n-avem instituţii să ne apere de abuzurile puterii”, în timp ce poporului îi este frică, iar aceasta alimentează liniştea politicienilor, care îşi văd de treabă “construind” pentru folosul propriu. "Frica de a nu pierde locul de muncă sau de a nu găsi unul. Frica de a nu putea plăti facturile sau datoriile. Frica de a nu avea bani pentru medicamente sau pentru „şpagă” la doctor. Frica de a merge pe stradă şi de a fi nevoit să te aperi singur. Frica de a nu fi ascultat la telefon.” (Adrian Năstase). Frica de a nu găsi o grădiniţă pentru copii. Oamenii votează chiar de frica de a nu fi hărţuiţi de instituţiile statului. Bogdan Chirieac constata, sec, că "alegătorii din România nu mai sunt din nici un popor". În România, democraţia a ajuns un ideal - să ai o opinie diferită e o favoare pe care ţi-o face cineva. «Vorbim – scrie poetul Sorin Lucaci - în timp ce viaţa te închide într-un cerc/ din care ar fi indicat să nu evadezi, îmi spunea tata». Elena-Cristina Scutaru crede că „ne este lehamite, egal de ce se mai întamplă, pentru că oricum este o mizerie ceea ce se întâmplă la noi în ţară, în politica românească. Nu mai găsim motivaţia! Sunt multe, prea multe care te determină să renunţi, să-ţi pierzi speranţa într-un viitor mai bun sau că lucrurile se vor schimba!” iar Andrei Pleşu simte că trăieşte într-o Românie confiscată.
***
Democraţia este in lanţuri întrucât se ignoră cu desăvârşire cetăţeanul, se face de ruşine însuşi conceptul şi valorile fundamentale ce se presupune că se află la baza sa. ”O ce lume, adâncă lume,/ Care totuşi mai speră/ Să fie toate mai bune/ În viaţa asta de seră.” (Mihail Rujoiu). Da, viaţa este o închisoare, Alfred de Vigny adaugă: ”E adevărat că nu ştii de ce eşti prizonier şi pentru ce eşti pedepsit, dar ştii că nu trebuie să te îndoieşti în privinţa pedepsei tale: suferinta în închisoare, urmată de moarte». La ştirile lumii apare tot mai des cuvântul "sclav": Dutsche Welle: „România rămâne principala sursă de sclavie în traficul de fiinţe umane”, la Buhuşi primarul este acuzat de sclavie, în timp ce tot mai mulţi se simt nici prizonieri nici liberi. Pe plantaţii lucrătorii sunt lăsaţi să doarmă pe câmp, fără apă şi mâncare. Ieri, o angajată a fost obligată de patron să dea roată sediului instituţiei de 250 de ori. Adrian Sava mărturiseşte: “sunt poate unul din mulţii visători care au sperat în mai bine, dar, la noi, niciodată nu va fi. Suntem o societate bolnavă, care nicodată nu a cunoscut libertatea şi nu o va cunoaşte”, iar Maria Cozma întreabă: “ştie UE cât a fost de jefuită România de către clasa politică şi că românii sunt pur şi simplu sclavii ei?” iar Petru Borodi o confirmă: „Pe neamul românesc îl consider singurul suveran, dar sunt plătitor al unor dregători ce nu-l merită fiindcă se cred pe sine a fi suverani şi mulţimea, sărmana, o nesocotesc şi o consideră sclava lor”. E limpede că „oameni cu feţe de ceară ne-au închis ca să ne înveţe răbdarea” (Dana Banu) şi să aducă astfel jignire noţiunii de om înzestrat cu raţiune. Nu este înţelepciune aceasta, că omul trebuie să fie sărac pentru a evolua învăţând umilinţa. Omul poate învăţa suferinţa şi prin raţiune, adică vizualizând realitatea şi înţelegând prin conexiuni mentale, nu neapărat trăind-o, ceea ce echivalează  cu a corecta un om nu explicându-i frumos, ci bătându-l. Trăirea profundă a vieţii în postura umilinţei este necesară individului, dacă aceasta îl propulsează pe o orbită superioară a evoluţiei, îl trece în altă stare de înţelegere a abstractului, cu atitudinea aferantă, după experienţa acumulată. In practică, însă, oamenii se nasc umili, de zici că sunt umili genetic, şi toată viaţa vegetează statici în umilinţă, ei nefiind în trecere pentru că sunt ţinuţi intenţionat închişi pentru a fi exploataţi ca vite de povară. Şi asta nu e bine, domnilor intelectuali!Am ajuns o adunătură de sclavi, strigă Eugen Pan, de oameni fără ţară, fără demnitate şi fără reacţie în faţa atacurilor cozilor de topor mizerabile din mass-media întreţinute de politicieni. Am fost un popor", iar un internetist, Canis, isi cere drepturile: “e cel puţin ciudat să fii captiv în cochilia asta... Să fii om. Materie. Îţi sunt limitate atâte lucruri... Adevărul, înţelegerea, călătoria iniţiată de un simplu gând, zborul printre aştri, perpetua proximitate a Creatorului... E foarte straniu, vă spun. Şi vreau să revin la starea anterioară »
 România se află de zeci de ani sub domnia mafiei politice și a slugilor lor! Ne aflăm într-o stare de război nedeclarat, un război pornit împotriva omului decent, de rând, ce trebuie învins și distrus până la extincție. E dureros să realizezi, despăienjenindu-ţi ochii de iluzii, că binele nu e majoritar, că omul de rînd, educat de profitori ca să nu se emancipeze, nu e foarte diferit de un animal, foarte perspicace, dar mînat nemilos... tot de instinctul de supravieţuire. Decăderea umană din România surpă miturile despre nobleţe şi dezumflă aspiraţiile spre ea. Soluţia de ieşire din marasm se lasă intenţionat aşteptată. Partea cu saracii şi exploatarea e veriga slabă a oricărui sistem de conducere a lumii. Banca Naţională cere să muncim mai mult şi să primim mai puţin. Nicolas Sarkozy tună mai rău ca un nebun: "Să muncim mai mult!" Traian Băsescu întreabă „unde-s banii din privatizările României?”, iar Zoe Petre, aflată pe o nouă lungime de undă politică, răspunde acestei problematici: “Chiar şi cei ajunşi la guvernare recunosc că nu reuşesc să afle unde s-au ascuns banii ţării”! Ca ultimă salvare a corăbiei, Comandantul se agaţă disperat de soluţia guvernului european: adică nişte ordine venite mai de sus ar putea să ne pună la punct. E bine, totuşi, că nu ne-nmulţim prea mult, altfel ar trebui să se pună de-un război! Se întâmplă aceste ciudăţenii într-o ţară care se vrea democratică, după ce s-a angajat, prin Constituţie, să asigure populaţiei un trai decent! Numai că, sub umbrela Statului, s-au creat toate condiţiile încât eşti nevoit să furi pentru a putea supravieţui. Statul fură primul, iar ceilalţi cu ştiinţa şi acordul său, încât tot mai mulţi exclamă în faţa grozăviilor zilnice: "Aşa ceva n-am mai văzut, n-am mai auzit!" Intr-o seară, Ilie Năstase întreba revoltat: "Cine nu ne lasă să avem şi noi o ţara aşezată?" Şi tot el răspundea: "Ei, doar ei, cei care conduc! Să plece! Să plece!! Să plece din ţară cei răi, nu cei buni!". Victor Socaciu îndeamnă şi el, ciupindu-şi chitara: "Hai, hai, căraţi-vă, de pe-această scară respectabilă!" Cum a apărut exploatarea omului de către om, altcumva decât prin cinismul şi agresiunea subtilă a inteligentului care a propus, ca o normalitate, întrecerea între oameni (firească până la un punct), dar care se bazează în final (după cortină/la masa decizională) pe inginerii aducătoare de foloase necuvenite? Inteligenţii lumii au adus excepţia la rang de normalitate, prin care cetăţenii au ajuns sa se întreacă permanent, încât supravieţuirea însăşi a devenit înfrângere din naştere, dacă nu te înhami cu forţă la ceea ce, generic şi sfidător, numim "muncă". Pe mulţi munca i-a şi înnebunit, nu pun în gură o bucaţică de carne, cică n-ar merita-o dacă n-au muncit în ziua respectivă sau nu au muncit cât trebuia. Am auzit cum cel care muncea cel mai mult se răstea unui bătrân al propriei familii: n-ai făcut nimica azi, diseară mănânci? El a primit secretul bunăstării de la un străbunic: „ai numai dacă munceşti şi când ceilalţi stau”! Oamenii care muncesc cu ziua sunt de mici sfătuiţi de mama lor, din teama să nu se rupă ceva în ei, de zdruncinături: „să nu ai orgolii, cu lacrimile pe obraji, să mănânci!” Cine este, aşadar, vinovat de dispariţia limitei demnităţii omeneşti încât semenii au ajuns să cerşească? Nora Iuga este citată frecvent pentru ce a scris undeva: nu mă judecaţi, că nu aţi văzut şi simţit ce am văzut şi am simţit eu, nu aveţi amintirile mele!” Oamenii mai puţin inteligenţi îşi riscă acumulările jucând la caritas, bingo sau loto, nu de puţine ori îşi planifică viaţa trăind, ca drogaţii, în irealitatea că au câştigat şi ei, că le-a venit rândul, că i-au ajuns pe ceilalţi din urmă. Firmele mari, anumiţi sportivi, actori, oameni de televiziune nu încetează să ofere exemple de vis că cine este capabil poate să câştige regeşte, dar mii şi milioane, după ce primesc doar cât să fie vite bune de jug pentru profitul şefilor, se întorc triste şi neputincioase la casele lor scrâşnind din dinţi, ştiind că marile averi nu puteau fi obţinute nicicum prin muncă cinstită şi asistând la neputinţa chioarei sistemului juridic. Au apărut mesaje care susţin că nu contează prin ce mijloace acumulezi, că omul trăieşte o experienţă pe pământ şi există un plan divin care nu trebuie deranjat. Aşa că nu putem decât să asistam la un haos divin în care mulţi au interese personale şi câţiva se sacrifică pentru un bine universal,conştienţi că, în România, nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Descreierarea domină ţinutul românesc şi-l împinge încet şi sigur, spre un sfârşit apocaliptic‚’’drumul ăsta duce la dezastru, la catastrofă!’’ (Corneliu Vadim Tudor). România derapează spre infern (Ioan Roşca).
***
Statul, creat pentru a sluji omul, a abdicat de la scop şi a devenit o prezenţă frauduloasă; întreaga noastră condiţie s-a golit de conţinut şi am devenit obiecte de consum în ghearele unui sistem creat tot de noi, care, însă, acum ne devorează fără milă. Astfel, acesta şi-a mărit cu nemiluita numărul de funcţionari (un ministru a dezvăluit că aparatul bugetar ministerial cuprinde “compartimente care se ocupă de aceleaşi probleme”!) şi, pentru a-i salariza, a pus biruri tot mai mari, în timp ce liderii politici au pus mâna pe resursele naţionale ale ţării şi buzunăresc bugetul comun. Inventând Statul, în fond un sac totdeauna gol, am făcut de lucru prin birouri, în loc să punem cu toţii mâna pe cazmale şi să desfundam, ciclic, pământul, pentru a pune seminţe în cuiburi. Ce grija ai, Statule, pentru popor când îi vinzi atât de scump apa cu care poate uda o plantă să-i faca un rod, încât orice sărac se lipseşte? Ni se oferă tot timpul inventate justificări prin care ni se fură munca pentru a întreţine privilegiile de tagmă ale unei clase sociale privilegiate care, chipurile, ar administra ţara. Statul, ca organizare, este o  tumoră autoimună, dacă doar oferă gestiunea unor lupi pentru a îngriji şi apăra comunitatetea, iar ei pradă sacul comun, când, în caz de pericol, ne strigăm şi ne apărăm. Dar Statul nu guvernează, ci stăpâneşte, o spune şi cel mai bogat român, Ion Niculaie: “Avem un stat abuziv, care agreseaza cetateanul”. El, în esenţă, nu este decât o maşină de condus masele de sus, uită că e angajatul mulţimii, uită că nu are dreptul să-şi mărească singur, de capul lui, salariul, adică impozitele cetăţenilor, fără măcar să ofere posibilitatea acestora de a le plăti. De fapt n-are nici măcar dreptul să ceară taxe. Noi, fiecare în parte, trebuie să decidem dacă plătim, cât plătim şi pe ce se cheltuiesc banii! Statul comite abuzul, specific celor autoritari faţă de cei mai slabi, prin împingerea mulţimii spre nevoire generatoare de sărăcie şi dezbinare şi îşi asigură supremaţia suprimând orice mijloc prin care aceasta s-ar putea cumva apăra. Bakunin spune că Statul este puterea şi, înainte de orice drept, are puterea. Rolul Statului în omenire este pur şi simplu subjugarea popoarelor, cu totul în opoziţie cu întemeierea celei mai mari libertăţi pentru toţi.” Statul este uzurpat de cei care profită; acoperiţi de aparenţa legitimităţii, cei strecurati în centrul societăţii folosesc puterea instituţiilor ajungând la performanţe de spoliere net superioare. Faptul că un stat functionează corect sau este uzurpat de un organism parazit care fagocitează societatea nu este tratabil prin prisma "stânga/ dreapta", orice sens s-ar da acestor noţiuni tocite, ci pe verticala sus-jos (cei ce profită de uzurparea statului şi cei ce sunt exploataţi). Mircea Şerban crede că „statul este deja o formă depăşită de convieţuire - explozia demografica îl va distruge iremediabi, iar oamenii vor trăi în armonie în grupări sociale mici”. Statul reprezintă azi privilegiul unei minorităţi privilegiate, fondat pe sclavia celorlalţi, încât cetăţeanul are numai obligaţii. În trecut plăteam biruri, ca la mafioţi, pentru a ni se asigura protecţie, dar, în 1907, când am fost nevoiţi să ne revoltăm, am fost reduşi la tăcere. Pseudo-statul lucrează împotriva comunităţii arogându-şi dreptul că ştie ce-i trebuie şi ce vrea mai bine poporul însuşi – „invenţie a şcolii liberalismului burghez, care acorda Statului dreptul fiindcă este voinţa tuturor oamenilor, ceea ce a dus la limitarea drepturilor fiecăruia până la zero.” (Bakunin). Se poate înţelege uşor aceasta prin „certitudinea solidaritaţii publice împotriva statului” (Claudiu Crăciun) la referendum: orice nouă taxa pe care ar propune-o, poporul ar respinge-o. Statul nu garantează nimic, ba încalcă Constituţia care-l obligă să asigure populaţiei un trai decent. Măcar să creeze condiţiile încat să nu mai fie nevoie să furi pentru a supravieţui! El garantează doar «o libertate de gândire sub condiţia ca această libertate să se manifeste la nivel individual şi... între limite!» (Daniel Octavian); iar aceasta face „legitimă lupta împotriva sclaviei libertăţii democratice” (George Popescu), iar „reorganizările vor veni (sau nu) după libertate” (Ioan Roşca).  Se spune că nu este important ce poate face statul pentru tine, important este ce poate face individul/ cetăţeanul pentru stat. Această formă de relaţie este nu numai greşită şi denaturativă a individualităţii, dar denotă ideea că statul doreşte indivizi care să dea, să facă ori să nu facă ceva anume, iar colectivitatea să rămână stăpânul absolut, care nu dă şi nu face nimic în schimb.” (Tiberiu Kovacs). Întreabă Radu Banciu: „Da’ statul ce face, mă? O felicitare nu mi-a trimis, măcar! Dacă nu plătesc, mă bagă la puşcărie!” iar Dan Puric îndeamnă: „Chemaţi statul şi trageţi-l la răspundere!” Dar cu statul nu te joci, chiar dacă este clar vinovat. O spune Moise Guran: “Sistemul împinge bugetarii spre corupţie.” „Conservatorul roşu“ susţine că atât capitalismul cât şi statul au scăpat de sub control: „Ceea ce creăm în societatea noastră este un nou model de sclavie. Retorica pieţelor libere nu a produs pieţe libere, ambele „ortodoxii“, stângiste şi conservatoare, au avut acelaşi deznodământ: distrugerea societăţii.” Ion Iliescu este de părere că „nu există alternativă la statul redistributiv, dacă vrem să combatem cu adevărat sărăcia. Polarizarea scandaloasă a veniturilor, justificată de unii prin faptul că bogaţii creează locuri de muncă, nu poate fi suportată. Oamenii nu au nevoie de caritate, ci de solidaritate. Iar statul este locul în care se organizează şi funcţionează solidaritatea”. În timp ce statul minimalist este susţinut cu disperare de tot ce se revendică dreaptă politică: „Statul asistenţial trebuie să dispară şi să fie înlocuit cu unul care să permită competiţia. Tot ce este de stat se împotmoleşte în cele din urmă” (Aurelian Pavelescu).  Monica Tatoiu apără munca profitabilă în dauna traiului minimalist: “A-i pune pe cei bogaţi împotriva celor săraci, se face un deserviciu comunităţii, este un pericol!” „Statul trebuie să asiste persoanele pentru a ieşi din starea de nevoie şi nu doar să cheltuie sau să monitorizeze strict cum se cheltuiesc banii.” (Adrian Nastase), să facă legi universale, care să nu privilegieze gusturile unora în detrimentul altora sau să contravină drepturilor omului; drepturile să fie naturale şi nu aparente sau îngăduite. Emil Moise, apărând drepturile copilului, a acuzat o instituţie (şi prin ea instituţiile) că nu face monitorizarea corectă: „sunt comozi, nu-i interesează de copii, cazurile grave nici nu le primeşte”! A vota, în România, a ajuns să însemne a alege răul cel mai mic având speranţa că, în timp ce toţi fură, hoţii vor avea milă şi vor face şi ceva pentru oameni. Când, în lume, există popoare care, nu numai că nu muncesc, ci primesc o rentă lunară. Comunitatea din Volos face schimb de bunuri prin troc şi nu prin monedă financiară. Statul român nu face nici un sacrificiu, doar poporul. De-a lungul timpului înţelepţii au găsit soluţii să uşureze munca fizică inventând neobositoare maşini şi roboţi, dar comunităţile n-au avut nimic de câştigat. Oamenii nu au muncit mai puţin cu echivalentul preluarii muncii de către maşini, au muncit şi muncesc ziua întreagă pentru mai puţini bani, când, firesc era, să stea acasă şi să primească o rentă viageră. Statul a devenit un organism independent financiar care s-a angrenat într-o întrecere absurdă cu alte state şi luptă în zadar şi ridicol să țină pasul cu ele. În loc să-şi asume ce este şi să vieţuiască prin taxe indirecte (amezi, chirii, taxe vamale, redevenţe sau donaţii din partea oamenilor de bine). Statul român a ajuns chiar să susţină în şcoli, pe cheltuiala sa, formarea unor specialişti şi să-i piardă pe cei mai buni, apoi, în favoarea străinilor cu bani! Statul ar trebui să dispară sau să redevină ceea ce, în spirit, trebuia să fie. Dacă-i luăm pe politicieni din jurul sacului cu bani sau facem saănu mai existe generatorul răului - sacul cu bani-, aceştia vor uita că sunt animale prădătoare şi vor deveni, treptat, fiinţe superioare. Preotul de la mănăstirea Stavropolis are soluţia convieţuirii armonioase între prădătorii ce suntem şi a progresului: “dacă devii preocupat să faci binele, nu-ţi mai rămâne timp să faci raul!” Deci, dacă oricine şi-ar propune să facă un bine înainte de a trece la pradă, adică îşi scoate din cap, un timp, ideea de a vâna, binele îl va capta şi se va trezi că nu mai are timp pentru rău, plus că se va ataşa de frumuseţea binelui şi nu-i va părea rău ca n-a mai apucat să întreprindă răul. Prioritatea statului nu poate fi alta decât au strigat săracii care au îndurat bastoane în cap până au înroşit cu sângele lor caldarâmul Wall Street, şi anume garantarea venitului de supravietuitor prin redistribuirea banilor care se strâng în sacul comun tuturor făpturilor umane vii care compun comunitatea, în limita necesară hrănirii. Dispariţia statului actual se mai poate înfăptui împroprietărind cu pământ toţi membri cetăţii astfel încât fiecare să vieţuiască după puterea, voinţa şi ştiinta proprie, în pătrăţica sa, fără nici o obligaţie şi nemaimuncind unul altuia, ca o normalitate, cum scrie în Biblie. Dalai Lama oferă înţelegerea ideală a lumii când afirmă că “omul nu a fost proiectat să muncească!”, deci are dreptul să stea, fără să-i fie ameninţată în vreun fel existenţa, şi să se bucure de libertatea trăirii frumuseţilor lumii înconjurătoare explorate prin cunoaştere, dăruire şi creaţie. Prea mulţi au obosit de când sunt optimişti tot așteptând să se intre în normalitate. Alegerea lumii perfecte este, însă, tare greu de înfăptuit, atâta timp cât cei-buni-de-gură înţeleg să aibă avere fără prea multă aplecăciune şi sudoare, ci exploatându-i, cu inteligenţa, pe cei săraci, potrivit dreptului de a te descurca în realitatea fiecărei zile. Responsabil de sărăcia planetară nu poate fi decât cel care şi-a asumat rolul de gestionar al destinelor şi avuţiei comunităţii. Dar, Statul, fie este asevit puterilor financare ale lumii (forţe mai mult sau mai puţin oculte), fie a devenit un loc din care ajunşii pot lua tot ce au nevoie încât nu numai că scapi de sărăcie câteva generaţii, însă devii un instrument de producere continuă a banului, prin dezvoltarea unor afaceri proprii şi sigure - ocupând locurile cu vad -, folosind rezervele ţării, eludând şi exploatând netingherit oamenii, deţinând monopolul ş.a.m.d. Ajungând legiuitori, îmbogăţiţii statului au promovat politici generale, aparent bine intenţionate, prin care nu numai că sunt excluşi săracii, dar se vrea ca ei să existe pentru a fi exploataţi şi a le impune biruri. O politică normală la cap înseamnă o politică pentru dreptate socială, radicală cumva, dar care să nu conducă la tensiuni între oameni, fiindcă nu trebuie nimeni exclus din societate. Trebuie întocmite reguli pentru Stat, fiindcă el a devenit un organism viu, structurat pe inteligenţii comunităţii lasaţi liberi să-şi manifeste apucaturile animalice. Apelul la conştiinţă este un fâs, doar regulile şi aplicarea lor pot conduce la un stat echilibrat care să ofere tuturor condiţii demne de viaţă. Într-o ţară perfectă statul nu numai că nu cere nimic cetăţeanului, ci îi dă. Astăzi este erijat în partener de afaceri şi, dacă te descurci, zice “Dă-mi!”, dacă nu, “Dă-mi”! Nostradamus prezice o zi în care popoarele se vor revolta şi vor refuza, apoi, pentru totdeauna, să mai plătească impozite Statului. Dacă politicienii contemporani ştiu asta şi nu fac nimic, înseamnă că fac o politică împotriva poporului şi devin vinovaţi pentru sângele care se va vărsa într-o zi. Dacă nu ştiu, este timpul să afle şi să se responsabilizeze.
***

Este lumea strâmb alcătuită? Lucrul cel mai grav este că nu se vorbeşte despre aceasta! Poetul îndrăzneşte să spună ceva-ceva: „cred că toate sunt cu susul în jos în lumea asta/ cred că vreun jesus christ de neon sau de ce-o fi, el poate salva lumea” (Alina Manole); „pe foi goale merg desculţă/ mă lepăd de cerneală şi plec după pâine/ în cer vreau să ajung înaintea Tatei/ înaintea Lui/ şi a Facerii Lumii” (Maricica Frumosu); „mi-e silă de viaţa de apoi cum mi-e silă de cea de dinainte/ în care viermuim ca nişte păduchi pe un cap tot mai pleşuv/ se fură pădurile ca-n codru dom'le şi culmea mai mereu/ legal Dumnezeu nu face nimic” (Petrea Ştefan). Robert- Marius Dincă crede că: „ori lumea a luat-o razna, ori lumea a luat-o razna!” , iar Dorel Vişan intra in profunzime: “Lumea e falsă că omul a decăzut. Are o zăpăceală, o zădărnicie şi resemnare, un fel de saturaţie de viaţă, trăieşte în nesimţire şi în lipsă de omenie. Sensibilitatea atât de mult i s-a degradat încât omul nu mai poate fi stimulat decât de senzaţii violente”. Judecata mea de om simplu îmi spune că nu e drept ce se-ntâmplă cu mine şi cu extraordinar de mulţi oameni, prea „sălbatic şi viu ne e rostul” (Dana Banu). Nu este drept să munceşti, ca boul, o viaţă întreagă şi să dai din sudoarea ta unora (multora!) care stau degeaba. Nu e drept ca legea să nu ţină cont şi de tine, cel fără putere. Daniel Octavian este lucid şi consideră că avem «o societate cretină şi satisfăcută de propria imbecilizare, pe care o deranjează când refuzi să devii ca ea, o societate fărp oameni», iar MarinaȚvetaeva este categorică: "Refuz să mai exist/ în lumea fără oameni ", lume in care “oamenii se iau după oameni, nu după idei” (Vasile Dâncu). “În acest moment România seamănă cu un tip care se automutilează voluntar. Asta în condiţiile în care are oricum sute de probleme mai grave. Mai rău e că mi se pare că a şi început să-i placă! (Costi Rogozanu). România pune borduri de ciment şi le exportă pe cele de piatră; ’’indiferent cine vine la putere, calcă totul în picioare. Pe autorităţi le doare undeva de cetăţean!’’ (Dan Răspopa), degeaba aşteptăm neghina să se facă grâu, ca n-au trecut prin fenomenul de catarsis. Romania este între lege şi tocmeală, în ea se desfăşoară un proces de degradare în cascadă, pe măsură ce oamenii "se decurcă”, « seara dăm drumu la televizor şi punem prezervativele să facă dragoste” (Adelina Georgeta Dozescu).
România are două realităţi: cea a mulţimii sărace şi a celor care vor să o schimbe. Numai că ne reformăm sinistru şi de-a-ndoaselea. Oamenii-s captivi în politică, în literatură şi-n libertate. Ni se trage, probabil, de la amiba ce se hrăneşte cu creierul uman sau de la cea care se găseşte în indiferenţă şi alimentează agresivitatea. Căci dacă era adevărat că toţi oamenii sunt de esenţă bună, atunci lumea noastră nu ar fi arătat aşa cum este ea acum.  După ce Ion Iliescu a decis să-l omoare pe Ceauşescu, să cheme minerii, să gonească regele. Iliescu a decis că Obama e prostănac, Geoană e prostănac şi trebuie înlocuit, după ce Brucan decisese că el era deştept iar noi mulţi şi proşti. Constantinescu, după ce a decis să-l facă ok pe Iliescu întrebându-l de Dumnezeu, a decis, ridicol, să-i ia mâna lui Bill Clinton şi să i-o ridice în sus ca pe o victorie personală, apoi să-l aresteze pe Miron Cozma. Băsescu încă decide şi decide şi decide să acosteze cu ţara, nescufundat, după bătălii zdravene cu poporul român. Că a fost bine sau rău nici nu mai contează, aşa e viaţa! Conteaza doar că noi, românii, divizaţi până la unul, ne permitem a trăim într-o mizerie morală de nedescris iar cum avem o ocazie, decidem să lovim cu picioarele în cei slabi: câinii, ţiganii, cerşetorii... Doar câţiva fac excepţie şi merg să facă o bucurie mică unui copil care va muri până deseară. Românul a devenit preocupat, într-o luptă care pe care, să ajungă recunoscut pentru ceva. Nu conteaza dacă faima este cumpărată sau este doar un ambalaj cu fundă obţinut prin linguşeală sau schimburi de amabilităţi. Ce e de facut? Incotro? “Inainte. Urmăm teleghidaţi cărările bătătorite de cei dinaintea noastră şi ne e aproape imposibil să aruncăm o ocheadă în jungla de pe margini. Obligatoriu înainte. Oprirea interzisă. Nici o manevră nu ne este permisă, nimic sălbatic, autentic, viu. Viaţa asta ne-a încătuşat şi târâim umili lanţurile grele ale unei democraţii dezarmante. Ne este greu pentru că timpul ne trece, iar idealurile, visele noastre se sting rând pe rând, unul câte unul. Ne irită pentru că nu ne-am împlinit propriile aşteptări iar ceva din interiorul nostru urlă că suntem laşi, slabi, mincinoşi. Frustraţi – n-au decât să ne numească astfel… Asta şi suntem, de vreme ce suntem lipsiţi de putere asupra frâielor propriei noastre vieţi, ghidata mişeleste de banii pe care îi poftim la nesfârşit şi fără de care n-am putea supravieţui.” (Claudia Nichiţelea). Dorel Vişan este categoric: „civilizaţia pe care am făcut-o în ultimele două decenii este o civilizaţie falsă. Ea nu e făcută de români, e făcută de străini şi de se­mistrăini, care au falsificat şi drept, şi viaţă pu­blică, şi datini”.  Dacă am avea normalitate (’’dar ce e normal în spaţiul României bezmetice?’’ - Corneliu Vadim Tudor), imediat cum apare în sistem o defectiune, ar trebui să nu mai fie posibil repetarea ei. Dar avem probleme grave pe toate palierele de decizie. Sistemul este greşit şi pentru că are implantaţi, la vârful lui, oameni nepotriviţi care, fiecare în parte, reprezintă o problemă, care, chiar dacă nu o vedem, nu explodează să o vedem, este o bubă plină cu puroi. Vasile Marica vede că românii dau din umeri şi zic: "Da' noi ce să facem, suntem mici, faceţi voi... acolo?" Dacă vreunul se revoltă, demnitarii îl liniştesc cinic: "Liniştiţi-vă, că vi se urcă... tensiunea"!

***
De ce este totul greşit?
Alegerea este esenţa vieţii omului; toată viaţa nu facem decât să alegem. Să alegem binele. Iar astăzi, după ani şi ani de la revoluţie, mulţi oameni răspundem, în cor, sau câte unul (la sondaje), că ne îndreptam într-o direcţie greşită. Ce se întâmplă? San Tommaso d’Aquino credea, cu sute de ani în urmă, că „imperfecțiunea lumii se datorează limitării creaturii și distanței acesteia față de Dumnezeu, astfel încât răul nu este nimic altceva decât depărtare”. Nimeni nu mai vrea să simtă micşorarea lumii şi să trăiască viaţa-neviaţă, dar asta întâlnim în fiecare clipă şi trăim cu spaimă. „Începând din prima zi de viaţă suntem impregnaţi de credinţele, valoriile, principiile familiei, şcolii, cercului social şi al societaţii în care traim. Toţi oamenii, toate cărţile citite, toate emisiunile pe care le urmărim, totul îşi pune amprenta asupra noastră, este înregistrat în inconştientul nostru şi ne dictează viaţa. Ne oprim vreodată să ne întrebam: de fapt, cine suntem noi? Cum am vrea să traim şi ce ne face cu adevărat fericiţi? Nu, nu mai avem timp, pentru că vârtejul social ne absoarbe toată energia, suntem foarte ocupaţi şi înregimentaţi în vieţile noastre. Toti cei cu care vorbesc aleg meseriile în funcţie de părerile celor din jur, se căsătoresc repede şi fac copii pentru că societatea te vrea la casa ta (să se simtă în siguranţă), merg în concedii în locuri exotice să impresioneze şi trăiesc cu credinţa că ei decid şi fac totul în acord cu liberul lor arbitru. Nimic mai fals, din păcate” (Ursula Sandner).Mă trezesc adesea în toiul nopţii - scrie si GD Toma în jurnalul său - şi rămân ore în şir pierdut cu ochii rătăciţi prin bezna bunsfetnicătoare. Oare unde a greşit, unde greşeşte Omul? mă întreb. Ce lucru rău este ascuns în noi, în adâncul fiinţei noastre, care ne face să alegem fuga de adevăr şi ne împinge iremediabil către făţărnicia faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi? De ce nu oferim noi lucrurile pe care le aşteptăm de la alţii? Sunt realităţi de la care noi nu plecăm, în gândirea şi scopurile pe care ni le propunem. Speranţele noastre ni le clădim pe nisipurile mişcătoare ale convingerii că noi merităm mai mult decât alţii, că noi suntem mai importanţi decât cerşetorul de la marginea drumului. Şi ne lăsăm viaţa suptă de forţa invidiilor, a duşmăniilor şi-a uneltirilor contra acelora ce ne apar ca obstacole în calea foamei noastre de a fi ceea ce nu suntem. Ne reducem mintea, şi vrerea, şi sensul propriei noastre libertăţi, la a cerşi de la noi înşine, de la alţii, justificări acţiunilor noastre, devenind dependenţi de scuturile minciunii, ale trădării, ale satisfacţiilor cu false mulţumiri. Oare când vom şti că adevărata viaţă este viaţa pe care o avem în intimitatea noastră?”  Iar Boris Marian, un luptător care a creat „Partidul Dreptăţii”, simte nevoia irezistibilă să zboare şi să nu mai revină la etajul 7/10, unde locuieşte, etaj care „ar trebui desfiinţat”, metaforă ce sugerează falsitatea întregii noastre lumi. „În societatea primitivă, sălbatică, omul trăia pe cont propriu şi lua de-a gata resursele oferite de natură. Aşadar, odată născută, orice persoană umană are dreptul divin la viaţă liberă şi fără constrângeri” (R.R.). Puterii i-au lipsit dintotdeauna regulile interioare care s-o oblige să fie corectă. O purtătoare de cuvânt a dreptei romaneşti, Sandra Pralong, spunea la moartea Margaretei Thatcher că “Pumnul de fier” “nu a reuşit fiindcă a retras statul de la controale şi nu a îngrădit scăpările, inerente capitalismului, care vin din lăcomie şi dorinţa de a câştiga.” Deci şi capitalismul are nevoie de un organ represiv care să oblige la corectitudine, conştiinta nefiind de ajuns, şi nici justiţia, ca putere independentă în stat. Fenomenul de separare în straturi sociale a făcut ca la baza comunităţii să avem, marcant, cerşetori şi infractori care trăiesc organic condiţia umilitoare şi nu ca pe un accident vindecabil, este posibil să se fi produs, prin adaptare, o modificare a structurii  lor genetice. Soluţia globală pentru normalizare presupune o amestecare a aluatului uman pentru a se curăţi de cele rele şi de a “reîmprospăta sămânţa”, cum spune ţăranul. Omul cu gândire şi simţire curată, esența secolului XXI, a ajuns să fie scârbit că nu este cooptat în angrenajul vieţii naţiunii pentru a produce o modificare în bine. Lumea în care trăim mai este strâmb alcătuită şi fiindcă se munceşte anormal (săracii sunt exploataţi iar rudele îmbogăţiţilor stau degeaba sau câştigă-ntr-o zi cât să mănânce într-un an) şi se recompensează anormal. O ţară are nivel de trai ridicat când se pot cumpăra mai multe pâini cu banii minimi obtinuţi după 8 ore de muncă. Mediile oculte şi de afaceri ale lumii au ajuns la concluzia, după ce şi-au dat seama că se prăbuşeşte capitalismul, că salariul minim trebuie să fie 60% din salariul mediu. Dar întreprinzătorii nu vor decât s-o ducă ei bine, prin orice metodă şi, cel mai la îndemână, le-a fost să pornească exploatarea celui care a ales să le ofere braţele sau mintea. Munca fizică este din ce în ce înlocuită de maşini iar creierul uman de computere. „Într-o lume axată pe concurenţă şi profit, în care doar roboţii vor munci, vor avea cu ce trăi doar proprietarii de roboţi - avertizează Remus Constantin Raclău -, minţi bolnave prognozează drept soluţii scăderea drastică a populaţiei prin provocarea de războaie genocidice: infestarea populaţiei cu molime exterminatoare provocate de viruşi fabricaţi în laboratoarele stăpânilor de roboţi, împuţinarea rasei umane prin otrăvirea cu ”E”-uri în “pâinea noastră cea de toate zilele”, în apă şi în aer, prin poluare, prin scăderea natalităţii datorate homosexualităţii şi sterilizarea radioactivă a populaţiei; şi câte-şi-mai-câte! Totul până la un prag de control, dincolo de care vor rămâne puţini, cei înrobiţi şi... robotizaţi!”  Din păcate, cei aleşi să facă ce trebuie pentru oameni sunt depăşiţi. „Guvernul - observa Nils Schnecker - este un cărăbuş dat pe spate, dă din picioare, dar nu se poate întoarce"! Şi asta fiindcă singura soluţie promovată de sistemele care s-au ocupat de organizarea lumii au impus munca la baza societăţii şi nu fiinţa şi dreptul ei la viaţă. Politica înseamnă punerea în practică a unei înţelepciuni: cum este mai bine să se întâmple cu oamenii, cu lucrurile, cu banii… Oricine poateă aşa este mai bine”. Şi ne exercităm forţa aceasta întâi cu noi înşine, apoi conducând familia, când educăm copiii sau ne desăvârşim în profesie. “Dar eu nu le pot şti pe toate!” vor găsi unii scuza să se retragă decent într-o pătrăţică proprie, acolo unde i-a împins sistemul, să-i controleze. Însă… cine le ştie? Nici Dumnezeu, spun preoţii, nu le ştie pe toate. Oamenii care au făcut din meseria lor o pasiune înseamnă că ei ştiu, fiecare în domeniul său, ce este greşit şi cum este mai bine să se întâmple. Adunaţi mai mulţi la un loc, se oferă şansa ca propunerea de “mai bine” să fie atât de bună încât să nu fie nevoie să se umble curând la ea pentru a o adapta. Politica presupune să ne corectăm permanent direcţia, dar şi să ne întoarcem până la locul de unde am cârmit-o greşit. Scopul omenirii a devenit, nu ştiu de ce, să avem o economie cât mai puternică. Fără economie, oare, nu se putea? Papa Francisc denunţa de curând ”dictatura unei economii fără scop uman”, că ”omul este redus doar la una din necesităţile sale, consumul, şi este considerat el însuşi un bun de consum care poate fi folosit şi apoi aruncat”. Dorel Vişan a denunţat în repetate rânduri felul nostru greşit de trai: “Lumea e falsă că omul a decăzut. Are o zăpăceală, o zădărnicie şi resemnare, un fel de saturaţie de viaţă, trăieşte în nesimţire şi în lipsă de omenie. Sensibilitatea atât de mult i s-a degradat încât omul nu mai poate fi stimulat decat de senzaţii violente. Cele 5 relaţii fundamentale dintre oameni nu funcţionează. Nu avem comportament de om, ci unul subuman. Când un om merge la Las Vegas şi cheltuie 100.000 E într-o seară şi un copil moare că n-are 3000 pentru o operaţie, nu e ţară normală!” România nu are un scop, nu are nici hartă (“De atîta glorie cîtă e pe capul nostru ne-am zăpăcit de tot, am ajuns să nu mai ştim încotro e nordul.  Ne urcăm pe socluri şi ne declamăm genialitatea milenară, dar ne chiorăie maţele şi ni s-a căscat un gol în minte cît universul” - Ioan Peia), nici ţintă, stabileşte greşit priorităţile, încât viaţa omului simplu nu se ameliorează, ci "creşte" exponenţial în jos! “Am reuşit într-o perioadă cu apocalipsa economică la uşă, cu o Europă speriată de viitorul financiar, să discutăm isteric cu totul alte probleme. Iar sistemul nostru nu mai produce anticorpi, produce doar rahaturi tabloide. Sau produce amînări şi delegări de decizie.” (Costi Rogozanu).Ne-am înstrăinat cu totul. O parte de vină o are și Televizorul și Computerul. Dar nu înțeleg cine-i interesat să distrugă Omul din noi? Și mă prind la gândul că ”ne-adunăm grămăjoară ca într-o icoană”, vorba lui Vieru, numai în momente de grea cumpănă, pe la înmormântări și atunci, în loc de cuvinte tânguioase, avem capăt de vorbă pentru zile și săptămâni. Vorbe aruncate în vânt, pentru că și înmormântările au devenit un prilej de spectacol. Am ajuns de unde am pornit. La peșteră. Și-i întortocheată. Iar capătul nu i se mai vede (Ion Proca). Societatea este astăzi aluatul celor mai proaste soluţii luate în toate timpurile, soluţii care au avut la bază lenea, indiferenţa, suficienţa şi incompetenţa. « Singura luptă demnă de a mai fi purtată este să nu-ţi pierzi minţile... să ajungi întreg până la dimineaţa zilei următoare » (Adrian Creţu), fiindcă "Trăim într-o stare de asediu continuu,/ Prietenii au în buzunare pistoale,/ Unul te scuipă, altul te taie".  Cauza proastei funcţionări a societăţii româneşti nu este lipsa resurselor, a condiţiilor, ci lipsa unei relaţii sănătoase între oameni, între oameni şi natură. Trăim egoist, alimentăm - pasiv sau activ- vrajba, neînţelegerea, critica negativă” (Constantino). Tiberiu Kovacs despică firul în patru: ’’întotdeauna majoritatea membrilor unei colectivităţi acceptă pur si simplu realitatea aşa cum este, frumoasă pe dinafară şi mizerabilă pe dinăuntru. După un timp, însă, colectivitatea umană tâmpă, cu nesimţire şi neruşinare inconştientă, acceptă şi preia adevărul indubitabil negat anterior şi procedează la asimilarea noului ca fiind propriu. Niciodată colectivitatea umană nu determină evoluţia societăţii, întotdeauna condamnă şi ucide pe cel ce doreşte noul şi binele tuturor. Calitatea colectivităţii umane determină calitatea omului în individualitatea sa şi niciodată invers, spre ruşinea speciei umane.’’ Tudor Barbu are o singură explicaţie: ”nu suntem un popor, ci o adunătură”. Altfel cum am explica preţul apei din Valea Jiului, apă care vine de-acoalea, din munţi, şi costă 7 lei mc, iar primarul din Peştera, de la sute de km distanţă de izvor, o vinde localnicilor cu 1 leu şi are căştig 20%? Totuşi scriitorii, ca o regină a stupului, scot perrmanent idealişti din biblioteci, pentru o lume perfectă, în care binele învinge întotdeauna răul.
***

Sistemele politice: Politica nu este o afacere strict personală, ea implică o lume întreagă, peturbă legături, stabileşte altele. Mereu vor exista două tendinţe sociale opuse: tendinţa raţionalistă (mai apropiată de idealism, dacă satisface nevoile spiritului, care pune accentul pe o abordare contemplativă şi principială a adevărului) şi tendinţa materialistă (mai apropiată de necesităţile trăirii prin satisfacerea nevoilor/ intereselor corpului, necesităţi care pun preţ pe realizarea prin orice mijloace a adevărului) - adevărul fiind un corespondent al unei realităţi a cărei raţiune abilitează oamenii să se descurce, individual, cu rezultatele ştiinţelor de tot felul. Astfel societatea devine măcinată de conflicte şi se află într-o perpetuă transformare şi mişcare, iar consensul nu este stabil. Toate sistemele sociale funcţionale au luat naştere în timp îndelungat, prin sedimentarea unor filosofii sociale şi economice, dar s-au auto-pervertit (deşi păreau, teoretic, ideale), datorită naturii umane care are, încă are! un interes personal şi abia, apoi, de grup. „Caracterul societăţii, spunea Karl Marx, este determinat de modul în care fiinţa umană răspunde la nevoile materiale. Conflictele dintre oameni au pornit de la interesele manifestate în diviziunea muncii şi existenţa proprietăţii private, iar asta a dus la împărţirea societăţii în clase sociale şi la lupta de clasă. Societatea îşi poate păstra integritatea şi funcţionalitatea doar dacă toate contradicţiile sunt învelite într-un summum de idei care încearcă să portretizeze societatea în manieră pozitivă şi nu conflictuală”. Iar aceasta o face clasa conducătoare, care camuflează relaţiile de producţie şi contradicţiile sociale, iar ideile, care constituie reprezentări distorsionate ale unui lucru real, tocmai fiindcă realitatea este distorsionată (Engels a crezut că ideologia este “falsă conştiinţă”), au ajuns să fie acceptate în real doar când acestea servesc intereselor, nicidecum principiilor, şi acelea declarative. Conceptele de “stânga” şi „dreapta” sunt născute dintr-o decizie majoră a Adunării Constituante a Franţei, în anul 1789, menită să simplifice măsurarea voturilor. Astfel, cei care doreau conservarea puterii regale şi a prerogativelor regale s-au aşezat în dreapta Preşedintelui Adunării, iar doritorii de reforme s-au aşezat în stânga. Stânga a fost, astfel, asociată cu ideea de transformare a societăţii prin modernizare şi progres. Ea reprezenta contestarea instituţiilor existente şi transformarea societăţii astfel încât instituţiile să reflecte noile schimbări şi evoluţii. Principala teză era că omul este o fiinţă perfectibilă. În timp, stânga politică a fost ocupată de familia largă socialistă devenind sinonimă cu reforma, dreptatea socială, egalitatea, libertatea. Ce s-a întâmplat între timp de avem astăzi o înversare? Dreapta zice ca ea are drept scop libertatea totală a individului, că, doar îmbogăţindu-se un om, săracul va trăi mai bine pe lângă acesta, şi acuză stânga că urmăreşte dependenţa lui totală! Octavian Racu afirmă că avem o falsă construcţie, „atât comunismul (de fapt, economia planificată), cât şi capitalismul reprezintă modele ale economiei industriale, stânga şi dreapta au pus botul la elemente esențiale ale ideologiei conservatoare, din care s-au alimentat în paralel și liberalii și fasciștii. ” Şi în comunism, şi în capitalism există acelaşi dezinteres pentru om, dar un mare interes pentru îmbogăţirea unui număr restrâns de indivizi. Ambele sisteme au raţionamentul perves că nu are absolut nici o vină în comunitatea din care fac parte. Atâta timp cât respectul pentru aproapele nu stă la baza relaţiilor sociale, nici un sistem politic nu va fi diferit de ce cunoaştem până acum. Partidele româneşti actuale nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Nu reprezintă, de fapt, pe nimeni, sunt expirate, pentru că nu au fost create să ne reprezinte pe noi, ci pe ei. Ele sunt doar de-a stânga şi de-a dreapta bugetului de stat, pentru că din el se hrănesc şi pentru că au aceiaşi părinţi. „Actualmente, cu greu mai poţi deosebi un partid politic de altul; înşişi oamenii politici nu-şi pot recunoaşte partidul care li se potriveşte. Măcar de s-ar concura pentru a deveni mai bune. Dimpotrivă, produc dovezi că se concurează în ticăloşie şi nu pot fi recuperate întru morală întrucât rădăcinile lor sunt profund afundate în ceea ce este mai rău în societate.” (Marian Tudorel Lazar). Oamenii au avut şi vor avea întotdeauna interese mai presus de principii. Din acest motiv democraţia este foarte slabă, chiar a eşuat fiindcă nu a format cetăţeni, ci supuşi şi clienţi. Simţul civic a amorţit cu totul. Ideologiile partidelor sunt aceleaşi: votaţi-ne pe noi, că noi suntem cei cinstiţi, cei mai capabili, îl avem pe domnul cutare care a studiat nu ştiu unde… “Noi am pierdut de două ori - strigă generaţia de sacrificiu -,  şi–n comunism, şi-n capitalism. Suntem la fel de săraci, dar am devenit liberi! Ce putem face astăzi cu libertatea?” Totuşi nu putem da vina la nesfârşit pe politicieni, ei sunt doar oglinda noastră pervertită. Se spune că natura umană este lacomă şi agresivă şi nu i se potriveşte un sistem comunist pentru că este generatoare de conflicte. Ea va dori să aibă ce are celălalt, chiar dacă nu merită acel lucru şi nici nu-i foloseşte, îl va jindui până ura îi va înroşi ochii şi atunci va găsi sau va inventa un motiv să prăduiască. Acela care are este întotdeauna bănuit că a obţinut necinstit ce are, chiar dacă este posibil şi cinstit să se aibă. Americanii nu sunt întrebaţi cum au făcut primul  milion de dolari fiindcă aproape e lege că s-a procurat ilegal. Românii, însă, justifică cu acte multele milioane obţinute şi cu mâna pe biblie jură că au muncit, că au muncit cinstit, şi-au tocit coatele prin biblioteci, părinţii lor şi mătuşa Tamara nu au mâncat tot şi au strâns cureaua ca ei să aibă!  Se presupune că omul care are este supraom fiindcă foloseşte la maxim puterea creierului; şi te poţi convinge că este deasupra poporului privindu-l cum se îmbracă, după cum se exprimă, cum ştie câte-s în luna şi-n stele, cum frumosul cu care se înconjoară devine sinonim cu valoarea. Omului superior i se potriveşte sistemul capitalist fiindcă felul său de a fi, individualismul extrem, este un model de normalitate. Da, dar numai dacă ar trăi singur şi orice ar avea este creat de mânuţele sale! Dar, lipsindu-i conştiinţa, ca oricui, de altfel, nu are legimitate de supraom şi nu poate fi tocmai el, individualistul extrem, garantul unei lumi în care să convieţuim împreună, decât în măsura în care el convinge prin vorbe să alegem modelul său de viaţă, care are la bază libertatea absolută şi întocmeşte mediul în care se poate îndeplini dorinţa „a avea”. Libertatea înseamnă nu doar alegerea unei pasiuni, ci şi mijloacele de a o îndeplini. Iar asta înseamnă libertatea de a folosi puterea. Cel care are doar putere fizică nu poate obţine adevărul, care are în structură detalii specifice raţiunii, ci va fi limitat în obţinerea lui. Marile adevăruri le pot realiza doar cei înzestraţi intelectual de a le concepe, dobândi şi utiliza. Forţa minţii, aflată în permanent conflict cu forţa fizică, a observat că ar putea obţine adevărul mai repede şi mai uşor dacă ar solicita parteneriatul forţelor fizice, numai că, acestea din urmă, neînţelegând practic ce li se cerea să facă, a acceptat ca omul superior să devină coordonator pentru garantarea reuşitei, iar omul limitat la forţa fizică a observat că e mai uşor pentru el să execute strict anumite munci, decât să poarte povara răspunderii proiectului, încât, treptat, şi-a abandonat destinul voiei supraomului. Dar nivelul său de viaţă, cu timpul, a rămas tot mai în urmă, azi are libertate de alegere, dar nu-i foloseşte la nimic, realizează că a fost păcălit, dar dacă se apucă temeinic să înveţe, este prea târziu, copiii săi nu sunt primiţi în, de acum, tagma oamenilor superiori. Aceştia au întins la vedere o lume atractivă în care poţi cumpăra tot ce vezi sau visezi, o lume construită, aparent democratic, prin acorduri de voinţă între oameni lacomi şi agresivi, dar care au condamnat, iată, omul simplu, şmechereşte, la suferinţă. Anumite voci susţin ca încleştarea continuă dintre stânga şi dreapta duce la prăbuşirea lumii. Iar eu nu doresc aceasta nici unui vieţuitor al acestui pământ. Dar mă întreb dacă fiinţa umană chiar este caracterizată de lăcomie şi agresivitate? Ieri, o organizaţie internaţională de binefacere şi-a exprimat nedumerirea întrucât, atenţie! „românii nu primesc ajutorul nici atunci când au mare nevoie de el!” În timp ce Anglia vrea să însemne românii, să se ştie feri de ei, fiindca cer fără să aibă nevoie! Un copil selectat pentru un rol într-un film românesc a fost adus cândva la televizor şi rugat să repete ce zisese regizorului. Cuvintele au fost: „Vreau ca Dumnezeu să fie mândru când mă vede!” În timp ce Papa Ioan Paul al II-lea, în ultimele clipe ale vieţii rostea „Sunt fericit! Sunt fericit!”, Mircea Eliade, un mare român, întrebat pe patul de moarte dacă există Dumnezeu, el, care a scris toată viaţa despre Dumnezeu, a răspuns „sper”, iar alt mare român, Emil Cioran, a murit convins că România nu se va îndrepta vreodată. „Omenimea”, cum ar zice Eminescu, are şi caractere, adică oameni cu conştiinţă, care trăiesc oarecumva în afara lumii - dacă, a nu fi lacom şi agresiv, acolo te situează. Cel care crede în Dumnezeu şi moare fericit înseamnă că nu-i este ruşine în faţa Perfecţiunii cu ce a făcut cât timp a trăit. Iar când un om pleacă din lumea celor vii cu convingerea că semenii săi de sânge nu se vor îndrepta vreodată, avem în faţă drama unui cercetător cu lupa speriat nu că n-ar exista o soluţie, ci  speriat că oamenii nu o vor îmbrăţişa, fiindcă fie este prea grea, fie o refuză instinctual întrucât aceasta produce suferinţă. Conştiinţa să producă, oare, suferinţă? Ea oferă fericiri dumnezeieşti când îţi oferă un ritm de trăire şi o armonie cosmică prin care poţi savura tot ce te înconjoară - de altfel, bucurii unice pierdute definitiv de cei aflaţi în marea grabă de a nu fi! Este greşit conceptul lui Marx că nu există altă cale în afara celor ale comunismului şi capitalismului! Dacă exista un singur om pur care, ajuns la nevoie, refuză orice ajutor străin, apare obligaţia nescrisă a oricui gândeşte maibinele omenirii să creeze un sistem pe care asemenea fiinţe dumnezeiesti să-l poată accesa, pur şi simplu, fără să se lupte cu cineva. Acesta este un adevăr, iar Adevărul nu contează câţi adepţi are. Dacă animalul-om are conştiinţă, înseamnă că învoluţia socială este rezultatul intenţionat al unor pseudo-conştiinţe, care au jucat rolul de blană de oaie ce-a ascuns animalul prădător care reuşeşte atât în comunism, cât şi în capitalism. O „a treia cale” presupune ştergerea trecutului şi instituirea unor legi drastic-democratice, în numele rangului de singură specie vie înzestrată cu raţiune, apoi urmărirea aplicării acestora ca scop primordial, încât cel care decade în animal să fie exclus sau să se conformeze de frică. O dictatură a legii nu se poate obţine decât printr-o justiţie independentă financiar. Este suficient să privim biserica ortodoxă care are independenţă la numirea stătătorilor, dar nu ţine cu săracii nedreptăţiţi – nu acuză clasa conducătoare că nu face ce trebuie pentru ei -, fiindcă este dependentă de sprijinul financiar al statului.
***
Am avut  experienţa comunismului
şi l-am lăsat, sângeros, în urmă, însă umbra lui ne însoţeşte, de parcă ne-am fi despărţit ieri. Despre el se vorbeşte cu patimă şi contradictoriu. Unii spun că „omul nou” pe care-l propovăduia ca soluţie într-o societate „defectă” pentru una „perfectă”, nu a apărut - “regimul comunist n-a dezvoltat conştiinţe de clasă, în afară de grupul de sus al partidului, al securităţii, al armatei, al direcţiei economice” (Gabriela Savitsky) -, dar un cetăţean s-a arătat (la tv) îngrijorat de viitorul copiilor săi pentru că „apucase să le dea o educaţie cu respect pentru muncă şi corectitudine”. Ceea ce înseamnă că lungul timp trăit sub ideile comuniste a atins profund fibra poporului şi a modelat-o. După ultimul sondaj, românii regretă sau consideră comunismul ca pe un lucru bun (61%). Maria Cozma afirmă că „ne-am îndepărtat de comunism prin prudenţă, sub atracţia consumerismului, dar comunismul nu este un experiment eşuat, va atrage masele pentru a le repune în mişcare atunci când se va ajunge la inegalităţi neruşinate”. Din prudenţă, stânga politică s-a şi înghesuit spre centrul politic, iar soluţiile promovate sunt de conjunctură, se poartă cu mănuşi, să nu supere pe careva, dar nu are miezul filozofal prin care să ţină cu cei mulţi ori să stingă conflictele care mocnesc în societate. Am vrut să înţeleg doctrina comunistă, ca entitate aflată printre celelalte oferte politice ale momentului, şi am senzaţia (în lipsa unor informaţii de specialitate) că au făcut comunism nişte oameni care n-au ştiut să se organizeze, pentru că nu numai că n-au avut decât nişte lozinci, dar n-au fost măcar consecvenţi. Este suficient să facem graficul atitudinii stângii faţă de muncă. În timp ce Tamas susţinea că “distrugerea muncii este un obiectiv al comunismului”, ulterior, munca a fost susţinută de literatura comunistă „ca o necesitate” şi a fost valorificată ca fiind nu numai fundamentul, ci destinul şi devenirea omului, pentru a culmina cu preluarea principiului legionar, după reciclarea fasciștilor: „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, în contradicţie flagrantă cu visul de aur: „fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”! Situaţie ridiculizată cu cinism de către noii capitalişti, cum că idealul ar fi însemnat ca „unul să muncească gratis, de plecere, iar alţi nouă să stea”! Stânga nu pare zguduită de observaţia lui Florin Iaru: "Nu dreptul la muncă ar trebui să anime eforturile stângii, ci eliberarea de muncă. O eliberare de muncă şi de condiţia salarială"! Se spune că stânga politică îşi va ucide proletariatul, că-i va deveni imposibil să-i rezolve problemele sociale. Oamenii sunt daţi afară din marile fabrici şi sunt goniţi şi de pe pământurile lor. Îmbogăţiţii înţeleg că au dreptul să ia tot şi nici o responsabilitate pentru învinşii comunităţii. Mărinimia şi-o arată ridicând câte o biserică, dar oamenii trebuie să mănânce de trei ori pe zi. Zonele industriale aveau zeci de mii de muncitori, acum încap toţi în trei autobuze. Dacă li se ia şi tot pământul, încotro ne îndreptăm? Mulţi zic că rusii ne-au băgat comunismul pe gât, dar centralizarea oricărei activităţi, ştiinţific, este calea reuşitei! În plus, astfel, există şansa de a aduce în manifestare conştiinţa. Monica Tatoiu taie, profesoral, în carne vie: “comunismul este o societate închisă, adevărul este deţinut de lider şi cetăţeanul îl urmează”. În lumea animalelor, haita îl urmează pe lider pentru că el este cel care vânează pentru ea, el aleargă şi tot el moare când obţine o rană minoră. Adevărul deţinut de lider este o problemă de fond nu doar a comunismului, toate forţele politice actuale se bazează pe liderul-schip, cu atât mai mult cu cât partidele sunt comando-uri pregătite să gestioneze pentru a se căpătui, şi nu sunt  ideologii care antrenează masele pentru a aduce la nivelul deciziei cele mai bune soluţii. Liderul-om nu vânează, ci domneşte în capul mesei cu bucate alese. Poporul român este îngăduitor, zice “să ia şi el - cât poate să mănânce?-, dar să facă ceva şi pentru noi!” Stânga românească este înlemnită în sintagma economiei sociale de piaţă - un cuvânt după care te poţi ascunde când nu vrei, nu ai curaj sau nu poţi să faci un bine radical pentru poporul tău. În loc să facă istorie, stânga este spectatoare la istorie sau mimează că ţine cu săracii, altfel ar fi făcut ceva pentru ei, dar nu vrea să supere gulerele albe pe care le înmulteşte din rândurile sale.
Mulţi alţii au adus râuri de critici: „Comunismul a mizat întotdeauna pe orbire etica; atu-ul său a fost, în plan psihologic, disponibilitatea umană pentru auto-sugestie. Emascularea fibrei morale din individ, nimicirea a ceea ce poetul polonez Aleksander Wat numea omul interior, devotamentul pentru o idee presupus măreaţă, au fost substratul pervers al iluziei comuniste”; „intelectualii stângii s-au angajat într-un profund efort cultural de decredibilizare a tuturor forţelor care sprijineau vechea lume. Unii au atacat religia şi moravurile, alţii naţiunea şi toate formele istorice de comunitate. O parte a elitei a sfârşit prin a dezeifica falsa biologie a rasismului, în timp ce o alta şi-a îndreptat privirile spre sociologia îndoielnică a luptei de clasă căutând să modifice istoria şi realitatea spre a se potrivi cât mai bine lentilei ideologice”; ’’Comuniştii căutau cojile de ouă până şi în gunoiul de Paşte, care era sărbătorit pe ascuns’’; „în comunism am devenit nişte viermi sociali” (Gheorghe Zamfir); “trăiam cu toţii în imaginaţia unui nebun, şi ăla era Ceauşescu” (Mihail Neamţu); ”am urât comunismul fiindcă a distrus fibra morală a unui întreg popor”; ’’comunismul a făcut oamenii mai leneşi’’; ”românii au făcut revoluţie fiindcă au vrut să scape de lipsurile grave: cozile veşnice la mâncare (cozi la care n-au fost văzuţi activiştii de partid, ei primeau acasă produsele, la preţuri mai mici cu 30-40%!), de frig şi întuneric în case, dar tremurau la gândul unei revolte şi haosului cauzat de prăbuşirea comunismului”; “comuniştii induceau frica prin zvonuri, credeam că sunt cu microfoanele peste tot, în casele noastre, obiectele creau frica, securitatea ştia tot, trebuia atenţie la ce bancuri spuneam”; “în anii ’80 stăteam cu groază - mărturiseşte Bogdan Ficeag-, dar, dacă făceai o greşeală, nu erai terminat, ci marginalizat. Ceauşescu n-a vrut să înţeleagă lumea-n care trăieşte, n-a vrut să facă nici un fel de reformă (doar i s-a spus! I s-a spus şi să renunţe), dar, asa cum era înainte de 1989, eram o ţară”.Aveam teama cum să te îmbraci, multe colege au dispărut de pe ecranul tv şi, dacă dispăreai, nu mai existai. Lectura era cel mai bun drog pentru mulţi (Stela Enache). “Comunismul era triumful cantităţii asupra calităţii”; “eroi erau cei care munceau cel mai mult cu braţele, omul nou trăgea ca un bou şi tăcea ca un peşte”; “comunismul a îmbolnăvit cu adevărat societatea, nu mai avem valori, „duşmanii poporului” au fost hăituţi, închişi şi ucişi!”; „cea mai mare crimă a regimului a fost condamnarea avortului în 1966”; „caracteristicile universale ale stângii sunt violenţa (în limbaj și/sau comportament), deformarea realității pentru a corespunde cu ideologia partidului, dezinformarea, limbajul insinuant, minciuna, ca regulă de conduită, și instigarea la violență sau crimă. Tot atâtea forme de comportament și gândire feudale vopsite în culorile progresului și solidarității. Stânga nu este altceva decât o religie primitivă care justifică impostura și crima. De mâna stângii au murit sute de milioane de oameni și, ori de câte ori a fost încercat, comunismul a dus la munți de cadavre și gropi comune” (Costin Andrieş); ’’comunismul a fost un „omor destul de grav” care s-a prescris!’’ (Dan Puric); ’’a distrus sute de mii de destine individuale pentru a salva o cifră: datoria publică’’ (Claudiu Crăciun);
Cei care apără comunismul afirmă căun regim „prost” a reuşit să aducă România fără datorii în 1990, iar jdemii de „deştepti”, într-un regim “foarte bun”, ne-au adus la 100 miliarde de euro datorii!” (Dezideriu Dudaş). "Aveam 3 din 5: hrană, îmbrăcăminte şi adăpost; nu aveam dreptul de a mă asocia şi de a circula”; „ehe...! ce turism aveam pe vremea Prea-împuşcatului!”; „În socialism românul învăţa carte gratuit, primea o repartizare în producţie şi era încadrat după pregătire, fără şpagă şi relaţii. Primea salariul de două ori pe lună, primea apartament gratuit şi putea înjgheba o familie; Ce mai vrei? Ăştia nu mi-au dat nimic. Azi se stă în casele făcute de Ceauşescu” (Marian Bolovan); „nu erau corecte toate, dar nu se compara cu ce e acuma; pe timpul comunismului orice om avea unde să se plângă”; “ne lua de pe străzi şi ne băga la servici; localitatile erau înconjurate cu întreprinderi care dădeau tuturor de muncă”; “era o mai mare siguranţă, nivel de trai mai ridicat”. “Atunci nu trebuia să mergi la doctor cu o geantă de bani. N-o duceam bine, dar o duceam normal, până la pensie’’ (Gabi Luncă). Se poate spune că se oferea omului o siguranţă a normalităţii, de la terminarea şcolii până la pensie. În capitalism sunt angajaţi tinerii foarte deştepţi sau forţoşi şi femeile frumoase. Se aruncă afară oamenii la 40 de ani şi aceştia nu se mai pot angaja. Atunci era o grijă faţă de om, acesta era preluat când era bun de muncă şi era scos la pensie, să se odihnească, atunci când nu mai putea munci. Era o mândrie să ai toată viaţa acelaşi loc de muncă. Nu se periclita existenţa pe parcurs, iar asta se poate numi, frumos sau nu, “normalitate”.
Emil Moise defineşte esenţa comunismului astfel: ’’stânga politică trebuie să facă diferenţa dintre bogaţi şi săraci să fie cât mai mică, fără să omoare pe cineva. Şi faci asta începând cu tine.’’
                                                                                                           ***
Capitalismul este o soluţie de organizare a cetăţii, alături de sclavism (când în comunitate apar câţiva puternici şi-i obligă pe ceilalţi să le muncească), idealism (când fiecare om primeşte o rentă viageră, ca-n cazul ţărilor arabe care exportă petrolul şi-o ofera locuitorilor; în China există un sat în care toţi localnicii au acţiuni la industria dezvoltată în sat şi au câte 10.000 E la bănci, fiecare, iar cel mai bogat nu are mai mult de 400.000 E.) şi forma actuală de organizare a lumii, banditismul cu ideologie consumistă (toți pentru niciunul și niciunul pentru toți), în care lideri „capabili” şi „cinstiţi” jură la investire că fac tot ce pot şi ce trebuie pentru ţară (nu a fost închis niciunul pentru sperjur!), iar statul promovat de aceştia îţi ia tot şi nu dă înapoi decât praf în ochi. Politicienii de după 1989 strâng de la populaţie peste 100 de dări, însă banii nu ajung niciodată, după ce se trage linie sub cheltuielile proiectate; ei promit că au grijă de popor, dar oamenii se sinucid de foame şi disperare (cu puţin timp în urmă cineva s-a aruncat de la balconul Parlamentului, iar adineaori un brăilean s-a aruncat, tot de sărăcie, sub roţile trenului); politicienii promit că apără de infractori şi nu apără; că vindecă de boli şi nu se moare de bătrâneţe în România, ci de inimă şi cancer; că educă şi populaţia devine tot mai rudimentar instruită. În realitate ’’şobolanii s-au strecurat la caşcaval şi nu-i mai dau drumul’’ (Mircea Dogaru)! Capitalismul e preacurvie. Cel mai fertil teren în exprimarea nimicniciei umane de tipul Tănase Scatiu este cel politic, unde parveniţii au dat năvală la ciolane, cu încălţările murdare făcîndu-şi de lucru în structurile de stat pe principiul „Pentru buzunar, tot înainte!“, apoi declamă, cu inconştienţă, în dorinţa de a convinge cetăţenii, acuze către cei de dinaintea lor, vinovaţi că au minţit şi furat, că au făcut sau n-au făcut nu ştiu ce. Acuza cea mai mare este adusă lui Adrian Năstase, prim-ministrul unei guvernări, că a vândut „Petrom”-ul pe nimic şi de acolo ni se trag toate relele fiindcă ni s-a luat bogăţia pământului şi nu primim o cotă rezonabilă, plus că s-a mărit preţul pentru profituri uriaşe pe spinarea noastră. El s-a apărat spunând că a păstrat rolul de decizie al statului prin „acţiunea de aur”, numai că statul, condus de reprezentanţii comunităţii, nu a folosit-o niciodată! România a lăsat în urmă un sistem care centraliza totul, dar nu a fost în stare să aibă grijă de toată suflarea pe care o păstorea, când centralizarea (ca formă a dictaturii) are cele mai mari şanse să facă echilibre. Eşecul comunismului, ca eşecul oricărui sistem politic (despre succes nu poate fi vorba) a fost şi este determinat de calitatea îndoielnică a omului pus să-l slujească. Imediat cum ajunge puterea în mâna unui slujbaş al sistemului, acesta o va aplica discreţionar. Şi împotmolirea va fi cu atât mai repede produsă cu cât întâiul stătător nu este un Cezar cu sufletul lui Iisus. Adică să aibă lacrimă pentru suferinţă şi bici pentru răufăcători. Când acesta trece cu vederea prima minusculă neregulă, fiindcă nu ştie s-o vadă, nu poate s-o gestioneze deoarece nu are destulă autoritate şi instrumente de lucru, sau nu vrea, neregula respectivă devine un rău care creşte exponenţial spre baza societăţii şi au de suferit oameni nevinovaţi. Capitalismul românesc este o paiaţă fiindcă pe dinăuntru este lipsit de substanţă. A crescut şmecheri care vor numai să primească şi să nu dea nimic. Vor să aibă dreptul la iniţiativă şi să câştige oricât, dar fac concurenţă neloială, folosesc muncă la negru şi înşeală Statul. Vor să fie şcoliţi de stat şi să plece în alte ţări, pe bani mai mulţi, nu se simt legaţi cu nimic de pământul unde Dumnezeu i-a trimis să facă o lucrare. În loc ca ei, capitaliştii, cei care au reuşit în viaţă datorită rigorii şi artei de a obtine performanţa, să devină superiorii ţării şi să preia atribuţiile statului impotent făcând un stat paralel şi la concurenţă, încât localităţile, rând pe rând să ajungă împânzite cu şcoli, spitale şi centre de apărare susţinute de privaţi şi oferite gratuit comunităţii. De ce, când poporul le-a acordat încrederea guvernarii, n-au distrus statul birocratic? Să-i fi spus: “N-ai nevoie de atâtea secretare, ai calculator! N-ai nevoie de atâţi gestionari, ai comunicare rapidă, televiziune, radio, conferinţă video! N-ai nevoie de atâţia oameni, şoferi şi maşini să monitorizezi în paralel, securitatea monitorizează totul! De acum faci educaţie prin televizor! Japonia are 1 bugetar la 300 locuitori, America 1 la 100, tu de ce ţii 1 la 15? Bâşt afară cu bugetarii! Capitaliştii să fi făcut gestul de a convinge poporul că existenţa statului, ca formă de protecţie a celor mulţi şi săraci, este inutil, întrucât comuniştii vor doar să se îmbogăţească fără muncă; să-i acuze cu argumente că redistribuirea este un drum înfundat fiindcă economia capitalistă producătoare de bunuri produce infinit mai mult decât se poate cumpăra, în timp ce oamenii se înmulţesc de zor, iar stânga îşi va ucide aderenţii în masă, că nu le va putea rezolva problemele. Capitaliştii să doneze sacului comun mai mult decât cere şi obţine statul cu o armată de gestionari şi controlori, să spună că fiinţa umană are cuvânt şi nu trebuie controlată, iar armata birocratică să fie pusă la o muncă productivă. Dar ce fac oamenii autentici de dreapta? Nu numai că ameninţă cu plecarea din ţară, dar chiar pleacă în ţări bucuroase să primească maipuţinul lor impozit sau deschid conturi şi firme offshores în paradisuri fiscale, atunci când ţara trece prin crize provocate tot de ei, dacă e să cercetăm în adâncuri. Devin criminali fiindcă nu mai folosesc maşina care înlocuia omul, o încuie cu lacăte şi pune omul, ajuns la limita supravieţuirii, fiindcă a devenit mai ieftin de plătit decât fierul care necesită specialişti de manipulare, consumuri şi întreţinere. În loc să devină credibili şi să-şi ofere presei, cu transparenţă, porţile deschise către spaţiul de producţie, astfel încât ţara întreagă să se convingă că ei au o grijă dumnezeiască de om, să-l vedem cu munceşte cântând, că nu este exploatat în capitalism, că nimeni nu este plătit sub nivelul decent de trăire. Dar ei doar strigă turbaţi de furie şi ură că fac afaceri şi reprezintă capitalismul autentic, că doar libera iniţiativă este soluţia pentru omenire şi,-n consecinţă, sunt cei mai potriviţi să aibă ţara în grijă. Că vor crea locuri de muncă. Când a facut din poporul român 10 mil. de şomeri, să îi dăm unuia şansa să ne ofere 1 loc de muncă, iar 9.999.999 să bată buzele şi să n-aibă ce mânca! Ce lume, ah, ce minunată lume e capitalismul! A produs deja o stângă burgheză şi centre de putere care nu mai lasă spaţiu pentru valori etice. Nu mai avem un punct de echilibru să putem distinge, avem doar acuza că 1% s-au îmbogăţit - un egal-inegal, nicidecum legalul-ilegal. După Revoluţia din decembrie 1989 s-au erijat în conducatori capitalişti profitori ai realizărilor din sistemul socialist, demogogi, delapidatori, diversionişti, care, prin scindarea naţiunii în mai multe tabere cu iz politic, au adus România la stadiul în care nu mai există şcoli gratuite, spitale, locuri de muncă, salarii decente, siguranţa zilei de mâine, românii fiind îndemnaţi să plece în pribegie şi familiile să se destrame. Capitalistul autentic are o etică, încât harul primit îl foloseşte pentru a lua hotărâri performante pentru viaţa proprie legată de a comunităţii şi se reflectă în soluţii prin care absolut toată forma umană de viaţă este preocupată să producă ceva care oferă bucurie, iar, între semeni, viaţa este o sărbătoare continuă. Capitalistul adevărat îşi păstrează pentru el cât este omeneşte să ai, dacă Dumnezeu ţi-a dat mai mult, restul îl dăruieşti comunităţii în schimbul respectului de către aceasta şi construieşti ceea ce cu adevărat se numeşte civilizaţie. Altceva decât un palat al tău iar oamenii să se simtă bine doar privindu-l, ci lucruri frumoase şi utile tuturor. Civilizaţie înseamnă să plăteşti un artist să creeze şi să pună în folosul comunităţii lucrări cum „poarta sarutului” sau „masa tăcerii”. Să privim în jur şi să ne răspundem singuri dacă ce se-ntâmplă cu noi şi în spaţiul public este pe placul inimii. Dacă nu, dacă nu încă, şi poate fi de înţeles, întrebaţi-vă dacă se va întâmpla vreodată? Dacă nu, înseamnă că drumul capitalismului este unul greşit. După ce poporul român a aruncat după primul război s-a dovedit un mare râu ce s-a revărsat, ca singura soluţie pentru mai bine, în fluviul unui capitalism contemporan sălbatic, fără responsabilitate. România nu a avut şi nu are conducători, de aceea am ajuns cu toţii într-un haos în care supravieţuim ca animalele când, normal era să existe ambiţia de a depăşi măcar cu o treaptă nivelul de trai comunist. “Eroii conştiinciozităţii”, politicienii capitalişti, au clădit, prin dezbinare, un stat corupt şi supus intereselor străine, încât românii au aceleaşi frustrări ca înainte, fiindcă o duc din ce în ce mai rău şi regretă pasul făcut. Adepţii dreptei s-au impus scorţos erijându-se în reprezentanţii românilor care muncesc cinstit şi ai iubitorilor de „tradiţie, ordine, familie, credinţă şi morală”. Ei privesc pesimist natura umană întrucât aceasta conţine intrinsec răul ce se manifestă permanent, primejdie ce trebuie întreruptă în evoluţia sa. Dar definiţiile sunt multe: „capitalismul este „100% nihilist şi scurt-termenist”;capitalismul este o societate în care adevarul îl înţelegi prin discuţii deschise. În capitalism ştii că poate fi mai bine de atât” (Monica Tatoiu), dar îţi moare speranţa în suflet. “Capitalismul care domnește peste această lume devine din ce în ce mai neînfrânat. El a dat naștere unei inegalități la scară globală nemaiîntâlnită până acum. Absoarbe resursele naturale până la epuizare. Produce, exclusiv pentru acumularea profitului, o cantitate enormă de mărfuri fără absolut nici o utilitate, care mai și sunt, de cele mai multe ori, extrem de urâte. Distruge sectorul serviciilor publice, cum sunt cele de sănătate și educație, extrem de importante pentru societatea de astăzi. Tot el se află în spatele sângeroaselor campanii militare, adesea americane: invazii, ocupații, distrugeri ”; “dreapta lasă omul să evolueze fără să-i spună cineva care e locul lui”; ”Cel puţin “şacalii tranziţiei” au lăsat ceva în urma lor: o casă, o vilă, o firmă, ceva vizibil”.  Beneficiile capitalismului sunt televiziunea prin cablu cu zeci de programe, calculatoarele, jucăria numită telefon mobil, care încape în buzunar şi mai face pe GPS-ul, camera video şi aparatul foto simultan. Dar „capitalismul nu va accepta niciodată o societate fără şomeri, fără slugi la poarta fabricii, gata să lucreze pe o felie de pâine şi să mai dea şi o limbă cui trebuie”. „A devenit absolut cinic să trimiţi oamenii la job când nu sunt joburi!”; „a ajuns un privilegiu să ai o slujbă de orice fel. Toţi “asistaţii social” trebuie să se simtă vinovaţi din oficiu fiindcă statul nu trebuie să plătească ajutoare sociale în dreapta şi în stânga, fiindcă, astfel, statul încurajează pe cei leneşi şi suferă toţi”. Norica Nicolai afirmă cu tupeu: ’’Eu aş deranja mâine votanţii’’ (în sensul că nu le-ar mai acorda nici sprijin de la stat, n.a.) Dacă o familie e izolată la marginea unui sat, are zece copii şi trăieşte din alocaţii, acea familie păcătuieşte, potrivit capitaliştilor, de „lene, preacurvie, alcoolism; “mulți au devenit, brusc, inutili, așa cum aproape toate meseriile de pe lumea asta sunt sortite să devină” (revista Corso); „în capitalism ţi se spune clar că n-ai voie decât ceea ce ţi se dă voie, dar cei care sunt mari şi tari au şi nesimţirea să te sfideze că ei şi-au dat voie singuri şi astfel... ei pot. Aceşti anti-proletari se bucură în fiecare secundă de prestaţia proletarilor care, în viziunea lor, nu merită un salar minim din care pot să mănânce normal, dar să mai trăiască, nici atât…” (Ioan Ionuț). Principiul capitalist este unul doar de fatada, cica‚ ’’nu iau nimic de la nimeni şi nu dau nimic’’, dar, mint, capitaliştii, iau cu toată mâna.
În lipsa capitaliştilor autohtoni, România nu are, ca opţiune măcar, şansa unei lumi perfecte. Totuşi, românii îşi doresc o altă formă de convieţuire colectivă şi de organizare a statului. Mulţi nici măcar nu putem să ne imaginăm că poate exista şi altceva. Americanii au „dreapta roşie“ care pledează pentru minima educaţie financiară a săracilor, susţinerea micilor magazine şi distributismul, ca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice. Cum de este posibil ca dreapta extremă să vina cu idei stângiste? Sandra Pralong observă superficial că “oamenii preferă să fie asistaţi decât să-şi ia viaţa în mâini.” iar altcineva explică starea de teamă a poporului ca 60 de ani am fost învăţaţi să ne supunem. Dar oamenii de dreapta au mai mult ifose şi au separat oamenii. În loc să cercetăm cauzele, producem suferinţă blocând statul să aibă grijă de cei aflaţi în nevoie. Omul preferă să se supună cuiva fiindcă repetă mult mai uşor decât să inoveze, ştie că dacă va greşi va veni cineva să îl ajute; mai ştie că a lua viaţa în mâini înseamnă a începe o luptă cu rezultate previzibil măsluite. Dumnezeu nu i-a făcut pe toţi oamenii la fel, că dacă îi facea, nu ne mai deosebeam, dar o deosebire fundamentală este şi înţelegerea vieţii nu ca pe o competiţie, cu atât mai puţin extremă, animalică sau pentru ciolan, ea poate fi doar obiectul unui divertisment sportiv.
                                                                                                          ***
Să recapitulăm: Omul este un animal, niciodată domesticit fiindcă are o nevoie imperioasă de autodistrugere ("Fiara nu are întotdeauna blana zbârlită și colții umezi, strălucitori, ea poartă uneori pardesiu bej, are ochii blânzi, cravată moale și nimeni nu ghicește stalactitele și stalagmitele ce-i străjuiesc abisul"- scria cineva nu mai ştiu unde.) Ioan Peia zice că omul e o mare jigodie biochimică, iar Dorel Vişan: ’’în România ulii se îngrijesc de puii găinilor’’.  Românii au luat din comunism cinismul şi din capitalism lacomia. Toţi suntem hoţi, nu există conştiinţă, comunismul visa un rai în care fiecare munceşte cât poate şi consumă cât are nevoie, dreapta visează un capitalism etic, dar are nevoie de 2 justiţii - una, înaintemergătoare, a statului, care sa oblige la etică şi alta care să pedepsească ce nu s-a reuşit gestiona. Înseamnă că orice formă de organizare este animalică, întrucât cineva imperfect îl obligă pe altcineva imperfect să–i semene, chiar dacă principiul pe care îl promovează este unul uman şi perfectibil. Cum ar veni, dacă doi indivizi sunt vecini şi au fiecare în stăpânire câte o proprietate, între ei nu poate exista niciodată o înţelegere deoarece, animale fiind, oricare din ei are dreptul să greşească fiindcă este animal? Nu toţi suntem animale, între oameni pot exista reguli şi acestea pot contribui la realizarea unui climat armonios. Atâta timp cât există dragoste şi acceptăm că dragostea este un fundament de convieţuire cosmică, înseamnă că pot exista reguli care să construiască armonia. Aparent suntem toţi o apă și un pământ, dar printre noi sunt și oameni, dar au fost marginalizați sau poate ei au ajuns să nu mai zică nimic deoarece jugul existenţei este prea greu. Aceştia s-au retras în carapacea lor, s-au exclus social pentru ca si-au dat seama că oamenii doresc faima, că problema României este una mult mai complexă şi aproape imposibil de rezolvat (indiferent de cine vine la putere), ori fiecare suntem cu propriul adevăr şi convieţuim având grijă doar pentru ce suntem ca materie şi creştem organic, dinlăuntrul nostru. Comportamentul romanilor pleacă totuşi din comportamentul sacral, ei respecta poruncile, de-aia sunt rabdatori. De aceea romanul este şi prost de bun.
Dacă există un singur om care se dezice de condiţia umilitoare a animalului fiindcă este conştient că este înzestrat cu raţiune şi aceasta îl ridică deasupra tuturor formelor de viaţă, înseamnă că este posibil alcătuirea altfelei lumi în care nu există conflicte declanşate de diviziunea muncii şi dreptul de proprietate, iar competiţia pentru a avea devine o alegere liberă care nu încalcă drepturile celor care nu simt şi gândesc la fel. Putem şti asta, putem face asta dând timpul înapoi până la punctul când ne-am organizat greşit, dizolvăm o clipă statul, împărţim egal ce ne-a dat Dumnezeu (pământul), şi o luăm de la început întocmind o singură regulă care să ne apare absolut proprietatea şi fiecare să facă ce vrea pe pătrăţica lui. Reînfiinţarea statului, asocierile de tot felul şi relaţiile cu alte seminţii devin înţelegeri ulterioare punctuale, liber asumate, fără nicio impunere. Dacă oamenii muncesc şi sunt săraci, avem o problemă de sistem, nu de sărăcie. Sensul vietii este îndumnezeirea. Din minţile oamenilor poate izvorî adevărata putere a spiritului, inteligenţa. Trăim un timp în care viaţa încet-încet îşi pierde sensul. Omul este impins spre modelul omului fără rădăcină, spre omul de mucegai, care se-ntinde pe orizontală, trăieşte cât e prielnic, vine de niciunde şi se-ndreaptă spre nicăieri. În acest caz singurul om care poate să facă ceva pentru România este Dumnezeu. Poetul, singur, întreabă: «Spune-mi ce să fac când peste tot oamenii îşi construiesc ziduri împotriva ta, Lumină?’’(Raul Ionţ Coldea) 
                                                                                                        ***
A treia cale.
Unii oameni resping întreaga lume şi se retrag în pustii, la marginea sau adâncul ei: şi ce-ai acum de gând băiatul meu?/ o ce-ai de gînd/ tu fiul meu iubit cu ochi albaştri?// să mă întorc şi să m-afund în pădure/ cît mai e timp printre semenii mei/ cu mâinile goale/ la apele noastre otrăvite/ acolo unde ne-am făcut casă/ în mucegaiul închisorii/ acolo unde faţa călăului ne rămâne ascunsă/ unde foamea e hidoasă/ şi suflete nu-s/ unde totul e negru şi nu e nimic/ şi am să spun/ şi am să gândesc/ şi am să respir totul” (trad: Radu Ştefănescu).
O ţară perfectă înseamnă ca fiecare om să aibă exact munca unde el are pasiune, într-o economie care funcţionează după dorinţele şi abilităţile oamenilor. Normalitatea muncii bine organizate este când oamenii muncesc veseli iar atunci când sunt nevoiţi să depună toate eforturile, munca nu produce suferinţă. Cei mai multi români merg la serviciu pentru salariu. Mihai Eminescu îndemna cândva: ’’alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţă; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să vă economisească pe voi toţi!”  Numai că proletarii deveniţi boieri au pornit o agresiune împotriva celui care a ales să-şi ofere cinstit braţele şi mintea, în timp ce Statul urmăreşte barometrul cu revolta maselor, nefiind capabil să gestioneze amănunte, cum ar fi dispoziţia sufletească a unui individ oarecare. Dacă, azi, vezi cum un individ produce suferinţă unei fiinţe neajutorate (femeie, copil, animal), distruge bunuri comune (clădiri, mediul înconjurător) sau tulbură ordinea publică, şi iei atitudine directă, este posibil să devii imediat o victimă. Duelarea de odinioară a fost eliminată din practicile vieţii publice, ocazie prin care obligai la umilire prin ţintuire în genunchi, rănire ori suprimarea vieţii celui certat cu legea. Statul şi-a asumat rolul de apărare al climatului armonios al vieţii publice. Astfel, avem apărare, sănătate şi învăţământ, organisme plătite şi, deci, răspunzatoare de răul existent în spaţiul comunitar. Ce poate face cetăţeanul care înţelege să fie viu în viaţa cetăţii? Dacă taci şi te retragi din faţa răului, înseamnă o cedare sau tolerare prin menţinerea libertăţii de agresiune. Dacă nu te implici deloc, înseamnă să laşi Statului toate responsabilităţile pentru tot ce se petrece în spaţiul public şi al fiecărei familii. Când răul se manifestă nestingherit se întâmplă cu voia Statului sau din neputinţa acestuia. Dar oamenilor le place să fie liberi, ei nu se vor închide în pătrăţica proprie niciodată, ci doar vor evita suferinţa gratuită şi vor căuta asemeni pentru a-şi împlini armonia interioară prin libertate. Şi se concretizează această nevoie într-o lume construită după placul inimii. O lume imaginară (când individul nu găseşte prieteni cu care să simtă la fel, în care fuge când îl doare; geniile se retrag definitiv; iată un exemplu: Marinela Şerban, Lumea închipuită’’:  lovesc cu sete. mă scutur de snobisme. am să mă transform într-o/ poetă nemaivăzută nemaiauzită cu părul vopsit în verde. cu arcurile/sprâncenelor încărcate de curent. în pomii pictaţi de mine se vor coace/ legumele. în grădina cu trandafiri voi planta palmieri de hârtie. de-acum/ voi tortura fiecare cuvânt fiecare metaforă. le voi scutura de sensurile lor/ ceea ce va stârni o mare îndârjire printre uriaşii de nisip care stau înfriguraţi/ în casa mea din salcie// cine-mi va citi poemele îşi va lua lumea-n cap. va trăi într-o ţară a lapoviţei/ nu-şi va putea da niciodată cizmele jos. în fine. voi urca de sus în jos treptele/ dislocate ale spaţiilor din obiecte. de fapt cel mai mult îmi plac poemele care/ nu spun nimic dar în care imaginile sunt greu de înghiţit de minţile lipsite/ de mişcare. dacă nu voi face istorie mă voi lăsa înghiţită de o eprubetă. apoi/ prin reducere la absurd îmi vor creşte rădăcini crengi ramuri abisuri fii şi fiice/ acum iată-mă comprimată într-o caspsulă de carne reactivând emoţii violente/ întâmplări din clarobscurul memoriei. abateri de la conduita ritmată a clipelor/ nimeni nu este în cercul în care m-am închis. nimic după ziua dintâi a poemului/ pe care l-am scris astă-noapte. sunt fărădezbor fărădecopertă fărădetitlu/ fărădelocdeînchinare fărădeancoră fărădeaşternut alunecoasă precum lumina/ din apă. apă scrisă)  sau o lume retrasă, restrânsă şi reală, paralelă cu a comunităţii, compusă din prieteni, în care comunicarea şi vieţuirea nu produc teamă sau suferinţă. Statul îţi oferă posibilitatea să sesizezi o autoritate de-a sa acuzând o agresiune, dar autoritatea nu intervine decât în cazuri extreme, nu poate cerceta şi nici pedepsi un om fiindcă s-a adresat cu “fă” ori că a privit pe cineva de sus, deci nu poate oferi satisfacţie deplină celui agresat, va lăsa totdeauna într-un suflet urme mai mari sau mai mici de suferinţă şi va divide, astfel, comunitatea în mai multe grupuri.  Dar Statul actual este o construcţie iresponsabilă nu pentru că nu poate stăpâni fenomenele cu care comunitatea se confruntă, dar nici nu vrea. Ar putea numai dacă ar avea reguli dure, întâi cu sine şi apoi cu ceilalţi. Dar aceste reguli nu le poate impune decât societatea întreagă transformată într-un corpus politic ai cărei reprezentanţi să se sacrifice din patriotism şi însetaţi de o dreptate absolută pentru înfăptuirea unei armonii cosmice.
A avea conştiinţă înseamnă a avea respect pentru aproapele şi lege. Numai că drumul conştiinţei trece prin frică: de a nu fi pedepsit (de a primi o durere), de a nu fi făcut de râs în comunitate (valabil pentru cei cu gulere albe).
Crearea frumosului şi permanentizarea acestuia este o treaptă de evoluţie pe scara civilizaţiei. Frumosul este o componentă firească a vieţii şi trebuie făcute sacrificii pentru ca acesta să existe, dar civilizaţia nu trebuie să fie un scop în sine. Şi nu trebuie sacrificată supravieţuirea. Împăratul Nero a spus despre Roma că nu este un oraş oarecare şi a avut îndârjirea de a aduce marmură din toate colţurile lumii pentru ca locuitorii Romei, ieşind din casele lor, să păşească în cultură, să fie înconjuraţi cu frumuseţi scornite de cele mai creatoare minţi. Pentru a face acest progres a ucis bogaţii care nu au fost de acord să-i doneze toate bogăţiile.
Despre o cale nouă începe imperativ să se vorbească, a devenit chiar o nevoinţă. Toni Blair a revoluţionat Anglia incitând cetăţenii să devină parteneri la o guvernare activă prin comunicare continuă şi justificare publică urmată de sancţiune, construind mii de indicatori de eficienţă. Dar a fost o concesie temporară, de excepţie, a fost osul aruncat mulţimii (să tacă) cel care a sugrumat în faşă orice încercare ulterioară de renaştere. Măsurile cu care s-a definit această stranie politică au fost de-abia fireşti. Capitalismul şi comunismul şi-au impus definitiv pseudovalorile marginalizând persoanele cu calităţi şi caracter şi au eliminat individul şi umanul din toate sferele vieţii sociale înlocuindu-l cu sisteme raţionale, dar lipsite de viaţă. Alain Tourainne şi Pierre Bourdieu au crezut că, la căderea comunismului în Europa de est, se va implementa o altă formă de organizare socială decât capitalismul sau comunismul (care fuseseră înainte şi eşuaseră). O „a treia cale” au presupus aceşti gânditori. Dacă privim înapoi şi analizăm comunismul şi citim şi strada care neagă astăzi, în bloc, toate forţele politice apărute după 1989, putem înţelege că nu a fost rău comunismul în întregul lui, că a avut şi bune. Aşa cum şi capitalismul. A alege "a treia cale", adică tot ce au bun cele două sisteme, devine o alegere de bun simţ - “o cale curată, cu principii neînvechite şi echilibrată, este singura alternativă împotriva comunismului şi capitalismului. Moartea naţiunilor nu are cum să fie o soluţie pentru viitor, ci este doar un miraj de false valori, menite să ne ingenuncheze.” (Constantin Condurache). O cale tranzitorie spre inexistenţa sărăciei şi a exploatării, care sfârşeşte vărsându-se în lumea armoniei cosmice, unde oamenii nu mai sunt împotrivă, ci manifestă apropiere prin iubire, după recitirea poruncilor, ca piatră de fundament.
Împărtind pământul (fără să mai existe posibilitatea înstrăinării acestuia) se elimină definitiv sărăcia. Apoi, asigurarea gratuită a apei şi a curentului electric, folosirea progresului ştiintific prin oferirea educaţiei prin televizor, şi nemaimuncind unul altuia, sunt create condiţiile înfăptuirii lumii perfecte, fiindcă dispar conflictele, nu mai este posibilă criza şi oricui îi rămâne timp să se manifeste creator într-o pasiune. Iar dacă vrem să fim o Românie, redresarea economică se face numai respectând gospodăria de familie şi ajutând-o să capete forţă. „A treia cale” este ceva grav numai pentru cei ce se tem de eliberarea cetăţeanului de sub cizma statului şi de dezvoltarea indivizilor în armonie cosmică, statul devenind, în acest caz, ceva lipsit de importanţă, un simplu instrument. „A treia cale” înseamnă trăirea cu sens şi realizarea în plan spiritual şi nu exclusiv material, şansa unei egalităţi şi echităţi posibile între oameni fiindcă, rupând sclavii de la jugul exploatatorii nu se mai poate câştiga nelimitat şi se slăbeşte asurzitoarea turare a motoarelor care întrec  omul în obţinerea unui aşa numit progres şi civilizaţie, progres care umileşte fiinţa umană iar civilizaţie evidentă doar în buzunarele unora. „A treia cale” nu e haiduceală sau moft, nici o mare invenţie doctrinară, ci scânteia unui viitor mai bun. Ea declanşează frisoane fiindcă societatea se teme de posibilitatea de a fi regândită şi transformată. „A treia cale” este doctrina celor fără treaptă socială, a desculţilor, şi vor alerga pe ea ca înspre Iisus. Drumul e greu şi trebuie răbdare. Robin Crusoe pe insulă a găsit un bob de grău şi l-a pus pe Vineri să-l îngroape şi să-l îngrijească. După un an a îngropat boabele din spicul obţinut. După alt an a pus boabele de la spicele obţinute... aşa a ajuns să cultive o holdă cu grâu. Din pătrăţica ta de pământ poţi pleca oricând pentru a profesa ca doctor, profesor, inginer, dar dacă vei fi pus în situaţia să slujeşti împotriva conştiinţei tale, ori vei fi umilit, ai unde te întoarce. În cazul în care un om alege să muncească altui om, el trebuie să muncească normal şi să primească normal, adică nu un salariu negociat, ci unul stabilit de experţi în sociologie şi economie. E lumea în care fiecare, liber trăind, poate avea totul sau nimic, dar numai din meritul sau vina proprie, o lume în care oamenii trăiesc de la nivelul supravieţuirii în sus, în care munca produce bucurie şi nu suferinţă. Instinctul omenesc este nu numai să iei ceva ce nu-ţi aparţine - gestul, în final, poate fi o vină, sau nu, dacă întinzi mâna şi iei fiindcă ţi-e foame. Grav este că-ţi doreşti permanent să acumulezi necuvenit. Budha zice despre aceasta că este prima cauza a suferinţei. Aşa-zişii evoluaţi consideră că e producere a suferinţei şi dorinţa de a trăi într-o lume absolut dreaptă. Între liberalism şi comunism - decadenţă şi teroare-, între capitalism inuman şi comunism utopic, între egoism anarhist şi colectivism idiotizant există o lume care ni se ascunde, o lume normală a oamenilor normali. O lume care ne-a fost furată şi pe care trebuie să o reîntoarcem, dar nu prin luptă zgomotoasă sau de stradă, îndemnuri sau strigări violente, ci prin crearea şi menţinerea unui climat liniştit, curat şi constructiv în care să creştem copiii în spiritul unei lumi noi care nu se împotriveşte liberei initiative (un om care munceşte mai mult, studiază, se organizează, nu risipeşte ce are, poate să aibă oricât), ci doar împotriva exceselor imorale ale acesteia, când îmbogatirea nu s-a făcut cinstit. Primul instinct este să zici: ducă-se dracului toate, nu-mi pasă! Mie îmi pasă fiindcă mi s-au aşezat în cale oameni curaţi la suflet, pe care, înţelegându-i, am simţit că merită o altfel de viaţă. Îi pasă şi lui Justinian Cioroianu, care doreşte o societate în care să nu existe şomeri, iar punctul care îl doare cel mai tare este ameninţarea că populaţia globului va fi micşorată de 14 ori. "A treia cale" este leacul vindecării lumii de la sărăcie prin reaşezarea omului în matca pământului şi dispariţia exploatării omului de către om. E o cale ce duce spre un mâine care-i place lui Dumnezeu, fiindcă are iubire pentru întreaga suflare înzestrată cu spirit. Este calea lui Dumnezeu fiindcă imaginează raiul şi are cap compas întâlnirea cu El. E lumea pe care o va face El însuşi într-un final. În acel loc oamenii sunt egali şi nu fac rău altor fiinţe, Acolo "aleşii Săi construiesc case, fără a locui altcineva în ele şi sădesc vii, dar nu să mănânce altcineva strugurii, ci fiecare se bucură de rodul muncii sale" (Isaia, 65). "A treia cale" se poate dezvolta chiar din sânul bisericii, cu aportul preoţilor, fiindcă măsurile de constrângere a conştiinţei sunt prelungirea apelului bisericii la conştiinţă. Ca şi biserica, pune accent pe nevoile interioare, pe împlinire, pe căutarea identităţii, pe respectul pentru dezvoltarea personală.

**********************************************************************************************************************************************************************